Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 şi ale art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ruxandra Dacia Lucia Ciogolea, Ioana Rafiroiu şi Emil Mircea Rafiroiu în Dosarul nr. 487/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.132D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent învederează că partea Serviciul de Informaţii Externe a transmis la dosar note scrise, prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitatea şi judecarea cauzei în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, referitor la art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, că îşi menţine valabilitatea jurisprudenţa Curţii Constituţionale deja existentă în materie, iar în ceea ce priveşte art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă solicită respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 22 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 487/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 şi ale art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ruxandra Dacia Lucia Ciogolea, Ioana Rafiroiu şi Emil Mircea Rafiroiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că se nesocotesc dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească, întrucât art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu permite utilizarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, având în vedere că încălcarea autorităţii de lucru judecat vizează şi considerentele hotărârii, raportat la dispoziţiile art. 430 şi 431 din Codul de procedură civilă. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât termenul de o lună în cadrul căruia poate fi declarată calea de atac a revizuirii se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar nu de la data comunicării hotărârii definitive, cum ar fi echitabil. Art. 340 din actualul Cod de procedură civilă prevede că autoritatea de lucru judecat se asociază, în anumite condiţii, şi considerentelor. În plus, poate fi atacată cu revizuire pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 chiar şi o hotărâre care nu evocă fondul. Într-un asemenea caz, doar lecturarea considerentelor acesteia permite părţii să ia cunoştinţă sau să aprecieze asupra caracterului potrivnic. Or, dacă termenul curge de la pronunţarea şi nu de la comunicarea hotărârii definitive este posibil ca acesta să fi expirat la momentul la care partea a aflat de caracterul potrivnic al ultimei hotărâri definitive, astfel că nu va putea să exercite o cale de atac pe care legiuitorul i-a pus-o la dispoziţie. În privinţa dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă, consideră că acestea ar trebui să aibă o formulare aptă să acopere toate soluţiile posibil a fi pronunţate, inclusiv aceea de admitere a cererii de revizuire, cu consecinţa înlăturării ori înlocuirii considerentelor care au făcut ca respectiva hotărâre să fie potrivnică unei hotărâri definitive anterioare. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior şi reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016, argumentele cuprinse în acesta fiind valabile şi cu privire la art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 şi ale art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care, la data ridicării excepţiei, aveau următoarea redactare: - Art. 511 alin. (1) pct. 8: „(1) Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: [...] 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri“. Art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, la care face trimitere textul de lege criticat, prevede unul dintre cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, şi anume atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. – Art. 513 alin. (4): „(4) Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre. Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite“. 13. În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat cu privire la prevederile de lege criticate în cauza de faţă, constatând conformitatea acestora cu exigenţele constituţionale referitoare la dreptul de acces liber la justiţie, la exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi la dreptul la un proces echitabil. Astfel, prin Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, Curtea a observat că prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 şi ale art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă stabilesc termenul în care poate fi introdusă o cerere de revizuire justificată de existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Acesta este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în condiţiile în care, potrivit art. 634 alin. (2) din Codul de procedură civilă, unele hotărâri devin definitive la data pronunţării (este vorba despre hotărârile date în recurs şi cele pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor cu apel sau cu recurs). 15. Curtea a analizat, prin decizia menţionată, o critică similară celei din cauza de faţă, potrivit căreia termenul de o lună prevăzut în acest sens începe să curgă de la momentul pronunţării celei de-a doua hotărâri, astfel că persoana interesată se află în imposibilitatea de a utiliza această cale de atac atunci când nerespectarea autorităţii de lucru judecat este determinată de contrarietatea considerentelor pe care se bazează hotărârile prin raportare la care se invocă motivul de revizuire menţionat, deoarece nu poate lua cunoştinţă de acestea în timp util. Faţă de această critică, Curtea a reţinut că, potrivit art. 513 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură civilă, în redactarea pe care textul o avea la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, efectul admiterii revizuirii îl constituie anularea celei din urmă hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă. De aceea, în cadrul judecării acesteia nu este permisă şi soluţionarea fondului pricinii. În ipoteza în care constată existenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate şi nu decide care dintre hotărârile în discuţie este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanţa se pronunţă asupra identităţii de părţi, obiect şi cauză în procesele soluţionate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorităţii de lucru judecat a celei mai întâi pronunţate. Or, în verificarea existenţei triplei identităţi menţionate, nu este necesar ca instanţa care soluţionează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanţele şi-au fondat soluţiile pronunţate, ci soluţia pronunţată şi impusă prin dispozitivul hotărârilor. 16. Art. 461 alin. (1) din Codul de procedură civilă clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Aşadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a Codului de procedură civilă, se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie. Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. 17. În ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, Curtea a observat că nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. 18. În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nu contravine prevederilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită. 19. De altfel, Curtea a mai reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. 20. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei citate, soluţia pronunţată şi considerentele pe care aceasta se sprijină îşi menţin valabilitatea. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ruxandra Dacia Lucia Ciogolea, Ioana Rafiroiu şi Emil Mircea Rafiroiu în Dosarul nr. 487/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 şi ale art. 513 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
