Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Mildred Oria Teodoro în Dosarul nr. 2.329/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 43D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită, în esenţă, respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 3.705 din 16 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.329/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţia a fost ridicată de Mildred Oria Teodoro într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de aceasta împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României, decizie în a cărei motivare s-a reţinut încălcarea art. 56 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, prin faptul că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu a făcut dovada menţinerii salariului cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut pe toată durata şederii în ţară. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate nu îndeplinesc cerinţele de calitate ale legii, iar prin aceasta se creează o vădită stare de discriminare pe baza naţionalităţii, încălcându-se principiul „la muncă egală, salariu egal“. Astfel, pentru a beneficia de prelungirea dreptului de şedere, salariatul străin trebuie să prezinte un contract individual de muncă din care să rezulte că salariul este cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut, iar nu la nivelul salariului de bază minim brut la care are dreptul un cetăţean român. Criteriul naţionalităţii nu poate sta la baza diferenţei de situaţie juridică între salariaţii români şi cei străini în ceea ce priveşte salarizarea, iar, chiar dacă s-ar accepta ideea diferenţei pe acest criteriu, prin aceasta nu s-ar urmări un scop legitim. Ar fi astfel încălcat principiul proporţionalităţii, ce presupune o relaţie justă între măsura juridică adoptată, realitatea socială şi scopul legitim urmărit. Principiul egalităţii impune statului asigurarea unui cadru legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situaţii similare, fără privilegii şi fără discriminări. 6. De asemenea, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate impun angajatorului obligaţia acordării salariatului străin a unui salariu cel puţin egal cu salariul mediu brut, ceea ce aduce atingere şi art. 56 alin. (2) din Constituţie referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece este dreptul statului să reglementeze condiţiile obligatorii pentru acordarea dreptului de şedere pe teritoriul României. Acest drept suveran implică stabilirea unor condiţii pe care persoana trebuie să le îndeplinească, printre care şi dovada că dispune de mijloace necesare traiului evaluate, în concret, la necesitatea câştigului unui salariu mediu brut. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul său de vedere exprimat anterior şi reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 832 din 3 decembrie 2015, în care a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost reţinut în actul de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 56 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Din analiza notelor scrise prin care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în realitate, autoarea acesteia critică doar dispoziţiile art. 56 alin. (1) teza întâi şi alin. (4) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002. Cu privire la art. 56 alin. (1), Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, acesta a fost modificat prin Legea nr. 247/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 7 noiembrie 2018, în sensul celor susţinute de autoarea excepţiei, fără a păstra soluţia legislativă criticată. Însă, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile de lege criticate în redactarea anterioară, avută la momentul sesizării Curţii Constituţionale, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 56 alin. (1) teza întâi şi alin. (4) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2018, dispoziţii care au următorul cuprins: - Art. 56 alin. (1) teza întâi: „Străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut [...].“; – Art. 56 alin. (4): „Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă următoarele documente: [...] b) dovada menţinerii salariului cel puţin la nivelul prevăzut la alin. (1) pe toată perioada şederii acordată anterior.“ 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, sub aspectul cerinţelor de calitate ale legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi în art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justă a sarcinilor fiscale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate prin Decizia nr. 832 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 28 martie 2016, prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie. Curtea a reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 constituie cadrul normativ prin care sunt reglementate intrarea, şederea şi ieşirea străinilor pe teritoriul României sau de pe teritoriul României, drepturile şi obligaţiile acestora, precum şi măsurile specifice de control al imigraţiei, în conformitate cu obligaţiile asumate de România prin documentele internaţionale la care este parte. De asemenea, observând nota de fundamentare ce a însoţit Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 30 august 2014, prin care au fost modificate textele criticate, Curtea a constatat că, la adoptarea actului normativ, legiuitorul a avut în vedere transpunerea Directivei 2011/98/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanţii ţărilor terţe în vederea şederii şi ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre şi un set comun de drepturi pentru lucrătorii din ţările terţe cu şedere legală pe teritoriul unui stat membru, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 343 din 23 decembrie 2011, în cuprinsul acesteia precizându-se că actul nu aduce atingere competenţei statelor membre în ceea ce priveşte condiţiile de admisie a resortisanţilor ţărilor terţe pe pieţele forţei de muncă ale acestora. 15. Curtea a mai reţinut că intră în marja de apreciere a statului reglementarea condiţiilor care trebuie îndeplinite de cetăţeanul străin - astfel cum acesta este definit de art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, şi anume persoana care nu are cetăţenia română, cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European ori cetăţenia Confederaţiei Elveţiene, - pentru a i se prelungi dreptul de şedere temporară în scop de muncă pe teritoriul României. 16. Analizând constituţionalitatea dispoziţiilor referitoare la condiţiile prelungirii dreptului de şedere temporară pentru desfăşurarea de activităţi comerciale cuprinse în aceeaşi ordonanţă, prin Decizia nr. 464 din 4 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2004, Curtea a reţinut că prevederile acesteia nu sunt aplicabile decât străinilor, însuşi actul normativ vizat având ca obiect reglementarea regimului acestora, ceea ce exclude orice posibilitate de comparare cu situaţia cetăţenilor români prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Sub acest aspect este evident că prevederile criticate sunt aplicabile, în egală măsură, tuturor străinilor aflaţi în situaţia de a li se prelungi şederea temporară. 17. Cu privire la susţinerile autoarei excepţiei din prezenta cauză, potrivit cărora textele de lege criticate instituie discriminări între cetăţenii români şi cetăţenii străini pe criteriul naţionalităţii, Curtea observă că, potrivit art. 4 alin. (2) din Constituţie, „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.“ Prin urmare, această normă fundamentală priveşte numai cetăţenii români, naţionalitatea fiind un concept diferit de acela de cetăţenie. 18. Cetăţenilor străini li se aplică dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.“ În jurisprudenţa sa referitoare la interpretarea acestei norme constituţionale, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 385 din 19 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 5 mai 2009, că „protecţia generală a cetăţenilor străini şi a apatrizilor care locuiesc în România, consacrată la nivel constituţional, are semnificaţia garantării exercitării de către aceştia a tuturor drepturilor şi libertăţilor, cu excepţia celor pentru care Constituţia sau legea impune calitatea de cetăţean român, însă în egală măsură are şi semnificaţia că aceeaşi categorie de persoane trebuie să se supună legislaţiei naţionale şi să îndeplinească obligaţiile corelative acestor drepturi şi libertăţi“. 19. Curtea reţine că dreptul la muncă pe teritoriul României pentru cetăţenii străini este reglementat prin Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002. Acest drept se exercită în anumite condiţii stabilite de legiuitor potrivit marjei sale de apreciere. 20. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea observă că autoarea excepţiei nu arată motivele pentru care apreciază că textul este lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate. Or, Curtea nu se poate substitui acesteia în formularea motivelor de neconstituţionalitate şi, prin urmare, această critică nu poate fi primită. 21. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 56 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta este formulată din perspectiva încălcării dreptului angajatorului la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, însă angajatorul nu este parte în procesul în care excepţia a fost ridicată, astfel că norma invocată din Constituţie nu este incidentă în cauză. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mildred Oria Teodoro în Dosarul nr. 2.329/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 56 alin. (1) teza întâi şi alin. (4) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 mai 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
