Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, excepţie ridicată de Cezar-Andrei Călin şi Sabin-Georgian Călin, prin reprezentant Cosmin Călin, în Dosarul nr. 14.906/303/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.077/D/2017. 2. La apelul nominal răspunde personal partea Iulia Mihaela Călin. De asemenea, se prezintă, pentru partea Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Sectorului 6 Bucureşti, doamna Diana Buzilă, consilier juridic, cu delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa autorilor excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţilor prezente. Reprezentantul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Sectorului 6 Bucureşti solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile de lege criticate sunt în acord cu dispoziţiile Legii fundamentale, având ca scop asigurarea interesului superior al copilului. 4. Partea Iulia Mihaela Călin, având cuvântul, solicită, de asemenea, respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, opinând că, prin invocarea acesteia, reprezentantul minorilor autori ai acesteia încearcă să îşi legitimeze infracţiunea de rele tratamente aplicate minorilor şi nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor, pentru care, în prezent, este condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani, 8 luni şi 10 zile. Depune la dosar înscrisuri doveditoare. 5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât criticile formulate urmăresc modificarea textului de lege ce formează obiectul acesteia sau o interpretare aplicată la cauză, ceea ce nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Pe fondul excepţiei, apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat asigură supremaţia legii şi interesul superior al copilului. 6. Acordându-i-se, la cerere, cuvântul, partea Iulia Mihaela Călin precizează că, în momentul de faţă, copiii au ajuns la domiciliul decis de instanţa de judecată, beneficiind atât de alocaţia de stat, cât şi de pensia de întreţinere. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 14 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 14.906/303/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, excepţie ridicată de Cezar-Andrei Călin şi Sabin-Georgian Călin, prin reprezentant Cosmin Călin, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii adresate instanţei de către părintele la care minorii locuiesc efectiv privind obligarea celuilalt părinte la restituirea alocaţiei de stat încasate pentru aceştia. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textul de lege criticat nu are în vedere şi situaţia în care, deşi copiii au fost încredinţaţi unuia dintre părinţi, locuiesc în fapt la celălalt părinte şi li se acordă întreţinere de către acesta. În atare situaţie, prin încasarea de către celălalt părinte a sumelor de bani al căror titular este numai minorul, se produce o încălcare a drepturilor copilului, consacrate în Legea fundamentală, deoarece, în loc ca aceste sume de bani destinate exclusiv nevoilor minorului să fie folosite în acest scop, ele sunt achitate părintelui care nu se ocupă efectiv de creşterea, îngrijirea şi educarea acestuia şi foloseşte aceste sume de bani în scopuri proprii. Or, minorul care se află la domiciliul părintelui căruia nu i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească, dar care îi acordă întreţinerea, nu poate beneficia de sumele de bani achitate de stat cu titlu de alocaţie primiţi de părintele căruia i-a fost încredinţat, dar care nu îi acordă întreţinere. Indiferent de motivul pentru care copilul nu se află la părintele la care i s-a stabilit domiciliul conform unei hotărâri judecătoreşti, alocaţia de stat se cuvine minorilor şi aceasta trebuie utilizată pentru întreţinerea, îngrijirea şi educarea acestora. Autorii excepţiei conchid în sensul că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât nu se pot bucura de drepturile lor consacrate prin Legea nr. 61/1993, care statuează expres că titular al dreptului la alocaţia de stat este copilul, iar nu părintele la care s-a stabilit domiciliul minorului printr-o hotărâre judecătorească. 9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, textul de lege criticat urmărind asigurarea supremaţiei legii şi a respectării drepturilor prevăzute de lege. Arată că încredinţarea minorilor unuia dintre părinţi de către autorităţile publice cu atribuţii în domeniu este făcută astfel încât să fie în interesul superior al minorilor, iar acest părinte trebuie să decidă cu privire la folosirea alocaţiei de stat pentru nevoile copiilor. Faptul că minorii locuiesc efectiv la celălalt părinte, contrar deciziei autorităţilor, este o situaţie de excepţie, iar acest părinte ar trebui să urmeze procedurile legale pentru clarificarea situaţiei copiilor, iar nu să permită încălcarea unor hotărâri judecătoreşti definitive. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că, în condiţiile în care minorul a fost încredinţat unuia dintre părinţi, se presupune că autorităţile care au decis în acest fel au avut în vedere interesul superior al copilului şi au considerat că părintele respectiv poate să decidă cel mai bine cu privire la toate aspectele legate de creşterea şi educarea copilului, inclusiv cu privire la utilizarea alocaţiei cuvenite acestuia. 12. Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege supuse controlului sunt constituţionale, precizând că rolul şi scopul Legii nr. 61/1993 este de susţinere a familiei ori a persoanelor ce iau în plasament sau adoptă copii, alocaţia fiind încasată doar de părintele căruia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare. Prin urmare, alocaţia de stat a fost gândită în sensul respectării interesului superior al copilului, care se circumscrie dreptului acestuia la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socioafectiv şi la viaţă de familie. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile depuse, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2012, care au următorul cuprins: „(1) Alocaţia de stat pentru copii se plăteşte unuia dintre părinţi pe baza acordului acestora sau, în caz de neînţelegere, pe baza deciziei autorităţii tutelare ori a hotărârii judecătoreşti, părintelui căruia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare.“ 16. În opinia autorilor excepţiei, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor şi a obligaţiilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 22 alin. (1) care garantează dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 44 care statuează cu privire la dreptul de proprietate privată şi art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că acordarea de către stat a unei sume de bani tuturor copiilor, fără niciun fel de diferenţiere discriminatorie, reprezintă una dintre modalităţile prin care au fost transpuse la nivelul legislaţiei infraconstituţionale prevederile art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, care prevăd necesitatea instituirii în favoarea copiilor şi a tinerilor a unui regim special de protecţie. În considerarea acestui deziderat, art. 1 din Legea nr. 61/1993 consacră alocaţia de stat pentru copii ca formă de ocrotire specială oferită de stat copiilor. Titular al dreptului la alocaţia de stat pentru copii este copilul, astfel cum prevede art. 3 alin. (2) din Legea nr. 61/1993. Având în vedere lipsa capacităţii de exerciţiu a acestuia sau, după caz, capacitatea de exerciţiu restrânsă, textul de lege criticat reglementează un aspect de natură practică, referitor la încasarea sumelor de bani corespunzătoare alocaţiei. Astfel, regula generală o reprezintă situaţia în care alocaţia de stat pentru copii se plăteşte unuia dintre părinţi pe baza acordului acestora. Teza a doua a textului criticat stabileşte soluţia pentru ipoteza în care părinţii nu se înţeleg asupra acestui aspect, plata alocaţiei urmând să se facă părintelui căruia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare, pe baza deciziei autorităţii tutelare ori a hotărârii judecătoreşti. De asemenea, art. 4 alin. (2) din lege prevede că alocaţia de stat pentru copii se plăteşte şi tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei, iar, potrivit art. 4 alin. (4), după împlinirea vârstei de 14 ani, plata alocaţiei de stat pentru copii se poate face direct titularului, cu încuviinţarea reprezentantului său legal. 18. Curtea observă că autorii excepţiei de neconstitutuţionalitate pornesc în argumentarea criticii de neconstituţionalitate de la împrejurarea că textul de lege supus controlului nu cuprinde şi situaţia în care, deşi copiii au fost încredinţaţi unuia dintre părinţi, locuiesc în fapt la celălalt părinte şi li se acordă întreţinere de către acesta. Curtea constată că, astfel formulată, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât vizează o omisiune legislativă, pe care instanţa de contencios constituţional nu are competenţa de a o complini pe calea controlului de constituţionalitate, ţinând cont de prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. 19. Se mai susţine, totodată, că sunt încălcate drepturile fundamentale ale minorului care se află la domiciliul părintelui căruia nu i-a fost încredinţat, dar care îi acordă întreţinerea. Aceasta, deoarece copilul nu poate beneficia de sumele de bani achitate de stat cu titlu de alocaţie, care vor fi încasate de părintele căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească, dar care, în realitate, nu îi acordă întreţinere. Curtea reţine că motivarea pretinsei neconstituţionalităţi a textului de lege criticat este bazată exclusiv pe situaţia concretă existentă în speţă, fiind prezentată prin prisma unor aspecte de fapt, particulare, ale cauzei în care a fost ridicată excepţia, care ţin de aplicarea legii la situaţia în discuţie şi a căror clarificare revine instanţei de judecată. În acest context, Curtea reaminteşte că aplicarea şi interpretarea legii la cazuri punctuale reprezintă apanajul instanţelor judecătoreşti, neputând fi realizate prin intermediul controlului de constituţionalitate. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, excepţie ridicată de Cezar-Andrei Călin şi Sabin-Georgian Călin, prin reprezentant Cosmin Călin, în Dosarul nr. 14.906/303/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
