Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruţa Dărângă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ioana Ecaterina Vârlan şi Elena Matilda Borş în Dosarul nr. 5.740/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 56D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 101D/2020, nr. 239D/2020, nr. 499D/2020, nr. 1.701D/2020 şi nr. 1.132D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, în mod singular, precum şi prin raportare la prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de Niculae Paraschiv Gheran în Dosarul nr. 39.190/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 48.484/3/2017 al acestei instanţe, de Haritina Stela Dabelea şi Dana Maria Vodislav, de Iani-Marius Giuris şi Gabriela Avram şi, respectiv, de Aurelia Bălan, Elena Bucur şi Margareta Irimia în dosarele nr. 6.230/118/2018, nr. 6.451/118/2018 şi nr. 4.571/118/2017 ale Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate din dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 101D/2020, nr. 239D/2020, nr. 499D/2020, nr. 1.701D/2020 şi nr. 1.132D/2021 la Dosarul nr. 56D/2020. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura procesuală dispusă. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 101D/2020, nr. 239D/2020, nr. 499D/2020, nr. 1.701D/2020 şi nr. 1.132D/2021 la Dosarul nr. 56D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat deja că termenul instituit prin art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu împiedică, în sine, exercitarea liberă a dreptului de acces la justiţie, ci doar îl condiţionează de respectarea acestuia. În acest sens, precizează, de asemenea, că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti pentru apărarea drepturilor sau libertăţilor pretins încălcate, iar nu faptul că dreptul de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin deciziile civile nr. 1.067/A din 25 iunie 2019, nr. 1.193A din 10 septembrie 2019, nr. 139/C din 23 septembrie 2020 şi nr. 195/C din 18 noiembrie 2020, precum şi prin încheierile din 16 octombrie 2019 şi 20 noiembrie 2019, pronunţate în dosarele nr. 5.740/3/2018, nr. 48.484/3/2017, nr. 39.190/3/2018, nr. 6.230/118/2018, nr. 6.451/118/2018 şi nr. 4.571/118/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor menţionate raportate la cele ale art. 33 alin. (1) din aceeaşi lege. Excepţia a fost ridicată de Ioana Ecaterina Vârlan şi Elena Matilda Borş, de Niculae Paraschiv Gheran, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, din oficiu, de Haritina Stela Dabelea şi Dana Maria Vodislav, de Iani-Marius Giuris şi Gabriela Avram şi, respectiv, de Aurelia Bălan, Elena Bucur şi Margareta Irimia în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri privind obligarea pârâţilor Municipiul Bucureşti şi Municipiul Constanţa, în calitate de entităţi învestite, la soluţionarea notificărilor formulate de autorii excepţiei în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cauze în care a fost invocată excepţia tardivităţii introducerii acţiunilor. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale întrucât, deşi entităţile învestite au rămas foarte mulţi ani în pasivitate în ceea ce priveşte soluţionarea notificărilor şi deşi nu au respectat nici termenele fixate de art. 33, respectiv de art. 34 din Legea nr. 165/2013, impunerea unui termen de 6 luni în care persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti face ca, după depăşirea acestuia, să nu mai aibă la dispoziţie niciun mijloc pentru stoparea şi sancţionarea conduitei culpabile a unităţii deţinătoare, fiind ţinută inevitabil să suporte sine die aceeaşi pasivitate. Această situaţie este de natură să încalce dreptul de proprietate al persoanelor îndreptăţite, precum şi dreptul acestora de acces liber la instanţă, care devine formal şi iluzoriu. Se arată, de asemenea, că se nesocoteşte şi dreptul la un proces echitabil, care implică şi o durată rezonabilă a soluţionării litigiului, având în vedere că la calculul termenului rezonabil al procesului se ia în considerare şi durata procedurilor administrative, începând cu data depunerii notificării în temeiul Legii nr. 10/2001. Or, depunerea notificărilor a avut loc în anul 2001 şi, în unele cazuri, notificările nu au fost soluţionate nici până în prezent. 9. Se mai susţine că atât timp cât autoritatea publică învestită cu soluţionarea notificării a depăşit mai întâi termenul de 60 de zile cuprins în Legea nr. 10/2001 şi apoi termenele prevăzute de art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013, trecând astfel, în total, aproximativ 17 ani de la momentul formulării notificării, a sancţiona particularul care nu a acţionat prompt (în 6 luni) în vederea sesizării instanţei pentru valorificarea unui drept exercitat cu atât de mult timp în urmă pune probleme serioase de proporţionalitate cu scopul urmărit de legiuitor a măsurii instituite prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. 10. Cu privire la posibila încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, se arată că această chestiune trebuie dezlegată în funcţie de sancţiunea ce intervine în cazul depăşirii termenului prevăzut de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, şi anume dacă intervine doar stingerea dreptului de a obţine o hotărâre prin care să fie soluţionată notificarea pe fond sau se stinge însuşi dreptul la reparaţie al titularului notificării. Se susţine că această din urmă interpretare ar constitui o încălcare a dreptului de proprietate privată, astfel că obligaţia entităţii învestite, de soluţionare, pe cale administrativă, a notificărilor legal formulate trebuie să se menţină chiar în condiţiile neexercitării procedurii judiciare prevăzute de art. 35 din Legea nr. 165/2013, pentru ca sancţiunea pentru depăşirea termenului prevăzut de alin. (2) al articolului menţionat să nu aibă ca efect o atingere adusă dreptului de proprietate. 11. Se mai consideră că se încalcă principiul egalităţii în drepturi, deoarece nu sunt reglementate aceleaşi termene de soluţionare a notificărilor de către entităţile învestite de lege, instituindu-se o discriminare între destinatarii legii, în funcţie de locul situării imobilului pentru care este formulată cererea de restituire şi de numărul de cereri rămase nesoluţionate la nivelul fiecărei entităţi, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În privinţa publicităţii numărului de notificări nesoluţionate în funcţie de care se aplică termene diferite în baza dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, se susţine că aceste prevederi sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, dat fiind faptul că, în ipoteza în care entităţile învestite de lege nu fac publice informaţiile cu privire la numărul de notificări rămase nesoluţionate, încă de la momentul de la care încep să curgă termenele de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, persoanele care se consideră îndreptăţite nu au posibilitatea să cunoască ce termen li se aplică, respectiv de 12 luni [art. 33 alin. (1) lit. a)], 24 de luni [art. 33 alin. (1) lit. b)] sau 36 de luni [art. 33 alin. (1) lit. c)]. Astfel, acest aspect are drept consecinţă pierderea definitivă a dreptului de a supune controlului instanţei de judecată conduita abuzivă a autorităţii publice, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. 12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, arătând că decăderea persoanei îndreptăţite din dreptul de a se adresa instanţei judecătoreşti pentru obligarea autorităţii administrative la soluţionarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 este disproporţionată. De asemenea, consideră că sunt încălcate dispoziţiile art. 44 din Constituţie în cazul în care sancţiunea ce intervine pentru depăşirea termenului de sesizare a instanţei conform art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 ar fi stingerea a însuşi dreptului la reparaţie al titularului notificării, nu doar stingerea dreptului de a obţine o hotărâre prin care să fie soluţionată notificarea pe fond. În acest sens, subliniază că obligaţia entităţii învestite conform legii de a soluţiona, pe cale administrativă, notificările legal formulate se menţine chiar în condiţiile neexercitării procedurii judiciare prevăzute de art. 35 din Legea nr. 165/2013, astfel că sancţiunea pentru depăşirea termenului prevăzut de art. 35 alin. (2) nu ar trebui să aibă ca efect o atingere adusă dreptului de proprietate. 13. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 14. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că stabilirea, prin art. 35 alin. (2) şi art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, a unor termene în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările, de la expirarea cărora persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti este justificată de raţiunea creării unui mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist şi aceea a asigurării certitudinii finalizării acestuia, termenele astfel impuse fiind o modalitate de a preveni exercitarea abuzivă a posibilităţii de a se acţiona împotriva refuzului nejustificat al entităţii de a răspunde la notificare, condiţii în care se apreciază că aceste termene se conformează exigenţelor constituţionale şi convenţionale. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Guvernul a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 499D/2020 şi nr. 1.701D/2020, considerând că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 35 alin. (2) raportate la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conţinut normativ: - Art. 33 alin. (1): "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.“;" – Art. 35 alin. (2): "(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor." 20. Instanţa la care face referire art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul. 21. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 - Statul român, art. 11 alin. (1) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 46 - Dreptul la moştenire, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 53 alin. (2) privind condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin prisma unor critici asemănătoare celor invocate în cauza de faţă, relevante în acest sens fiind Decizia nr. 754 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 6 martie 2019, Decizia nr. 569 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1125 din 23 noiembrie 2020, Decizia nr. 571 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982 din 23 octombrie 2020, Decizia nr. 820 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 14 februarie 2022, Decizia nr. 857 din 14 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 13 aprilie 2022, sau Decizia nr. 517 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1117 din 12 decembrie 2023. 23. În jurisprudenţa mai sus citată, Curtea a observat că stabilirea unor termene de natura celor instituite prin prevederile art. 33 şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările şi de la expirarea cărora persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti când se constată refuzul nejustificat de soluţionare a notificării, prin depăşirea termenelor instituite, se înscrie în raţiunea pentru care legea însăşi a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist, asigurându-se, în acelaşi timp, şi certitudinea finalizării acestuia, inclusiv prin conferirea dreptului de acces la instanţa judecătorească, în situaţia refuzului nejustificat al entităţii competente de a soluţiona cererile în respectivele termene. 24. Aşadar, termenele instituite în art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu împiedică, în sine, exercitarea accesului liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie, ci doar îl condiţionează de respectarea acelor termene înăuntrul cărora entităţile prevăzute de lege au obligaţia soluţionării cererilor înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea Constituţională statuând în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei sale, a unui drept - subiectiv ori procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului dreptului de acces la justiţie, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 857 din 14 decembrie 2021, precitată, paragrafele 15 şi 16). Totodată, Curtea a statuat că regula constituţională a accesului liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări (Decizia nr. 113 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, paragraful 23). 25. Totodată, nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, întrucât, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 45 din 14 octombrie 2019 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 934 din 20 noiembrie 2019, obligaţia entităţii învestite conform legii de soluţionare, pe cale administrativă, a notificărilor legal formulate, fie prin restituire în natură, fie prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, se menţine chiar în condiţiile neexercitării procedurii judiciare prevăzute de art. 35 din Legea nr. 165/2013. 26. În ceea ce priveşte critica referitoare la neîndeplinirea, de către entităţile învestite de lege, a obligaţiei de a comunica numărul cererilor rămase nesoluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin afişare la sediul propriu şi prin publicarea pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în vederea calculării termenului pe care acestea îl au la dispoziţie pentru soluţionarea lor, Curtea a reţinut, în esenţă, că aceste susţineri vizează, în realitate, o chestiune de fapt, apreciată de la caz la caz de instanţa de judecată, pe baza probatoriului administrat, Curtea Constituţională neavând competenţă în această privinţă (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 820 din 9 decembrie 2021, precitată, paragraful 13). 27. De asemenea, prin deciziile precitate, Curtea a analizat susţineri referitoare la faptul că nu există un termen în care să fie îndeplinită obligaţia entităţilor de publicare a informaţiilor cu privire la numărul de notificări nesoluţionate, precum şi la faptul că nu există o sancţiune pentru nerespectarea acestei obligaţii, în temeiul art. 33 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, spre deosebire de termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de a se adresa justiţiei de către persoanele care se consideră îndreptăţite, termen a cărui nerespectare este sancţionată cu decăderea. Curtea a apreciat însă că acestea sunt aspecte de oportunitate a reglementării, ce ţin de opţiunea legiuitorului. 28. Aşadar, în vederea asigurării celerităţii procedurii, legiuitorul a prevăzut remediul accesului în faţa instanţelor judecătoreşti al persoanelor îndreptăţite, nemulţumite de pasivitatea entităţilor învestite de lege cu privire la soluţionarea notificărilor, în termenele prevăzute în mod expres în acest scop. Curtea a mai observat că prin actul normativ criticat legiuitorul a prevăzut şi un sistem de garanţii cu privire la aplicarea eficientă a legii, prin instituirea unor sancţiuni. Astfel, în sensul art. 36 lit. h) din Legea nr. 165/2013, nerespectarea termenelor prevăzute de această lege constituie contravenţie dacă faptele nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni (Decizia nr. 820 din 9 decembrie 2021, precitată, paragrafele 14 şi 15). 29. Prevederile art. 33 alin. (1) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 au fost criticate şi din perspectiva încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie sub aspectul lipsei de claritate şi previzibilitate, deoarece, în ipoteza în care entităţile învestite de lege nu fac publice informaţiile cu privire la numărul de notificări rămase nesoluţionate, persoanele care se consideră îndreptăţite nu au posibilitatea să cunoască termenul instituit de lege pentru soluţionarea notificărilor la nivelul fiecărei entităţi, respectiv de 24 de luni [potrivit art. 33 alin. (1) lit. b)] în prezenta cauză, şi nu pot calcula termenul de 6 luni de la epuizarea căruia poate fi exercitat dreptul la acţiune, sancţiunea fiind decăderea din dreptul de a supune controlului instanţei de judecată conduita abuzivă a autorităţii publice. Analizând aceste susţineri, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate stabilesc suficient de clar şi precis, în condiţii de previzibilitate, atât anumite termene în care entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cât şi obligaţia respectivelor autorităţi publice de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care are, la rândul ei, obligaţia de a le centraliza şi de a le publica pe pagina proprie de internet, nefiind în contradicţie cu exigenţele privind calitatea legii ce decurg din art. 1 alin. (5) al Constituţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 754 din 22 noiembrie 2018, precitată, paragraful 26). 30. Cu referire la susţinerile potrivit cărora prevederile legale criticate creează o situaţie dezavantajoasă pentru titularii notificărilor, spre deosebire de situaţia entităţilor învestite de lege, care au la dispoziţie un termen mai îndelungat pentru soluţionarea notificărilor, Curtea a reamintit jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, respectiv dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Având în vedere scopul Legii nr. 165/2013, şi anume eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor vizate de acest act normativ, Curtea a constatat existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. La stabilirea termenelor prevăzute în art. 33 din acest act normativ s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale şi umane pentru ca autorităţile locale şi centrale să îşi îndeplinească obligaţiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri şi posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entităţile învestite de lege, astfel că tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă şi rezonabilă, fără a constitui o încălcare a normelor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 754 din 22 noiembrie 2018, precitată, paragrafele 28-30). Totodată, Curtea a mai constatat că depăşirea termenelor cuprinse în cadrul etapei administrative, desfăşurată în faţa entităţii învestite de lege cu soluţionarea notificării, prin emiterea unei decizii de admitere sau de respingere a acestora, nu echivalează cu crearea unei situaţii nefavorabile pentru persoanele îndreptăţite la restituire, câtă vreme acestea se pot adresa instanţei de judecată, în vederea soluţionării pe fond a notificării. 31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, cele statuate în deciziile mai sus citate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, excepţia urmând să fie respinsă ca neîntemeiată. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Ecaterina Vârlan şi Elena Matilda Borş în Dosarul nr. 5.740/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, de Niculae Paraschiv Gheran în Dosarul nr. 39.190/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, din oficiu, în Dosarul său nr. 48.484/3/2017, de Haritina Stela Dabelea şi Dana Maria Vodislav, de Iani-Marius Giuris şi Gabriela Avram şi, respectiv, de Aurelia Bălan, Elena Bucur şi Margareta Irimia în dosarele nr. 6.230/118/2018, nr. 6.451/118/2018 şi, respectiv, 4.571/118/2017 ale Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (2) raportate la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
