Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de partidul Uniunea Salvaţi România - Filiala Bolintin-Vale în Dosarul nr. 3.125/192/2020 al Judecătoriei Bolintin-Vale - Cauze generale, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.379D/2020. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 19 martie 2024, în prezenţa autorului excepţiei, partidul Uniunea Salvaţi România - Filiala Bolintin-Vale, prin preşedinte Zanfir Valentin Bogdan Alexandru, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 10 aprilie 2024, când, pentru acelaşi temei, a amânat pronunţarea pentru data de 28 mai 2024. La această dată, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, Curtea, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea mai întâi pentru data de 3 iunie 2024 şi, ulterior, din acelaşi motiv, pentru data de 9 iulie 2024, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Sentinţa civilă nr. 988/2020 din 17 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.125/192/2020, Judecătoria Bolintin-Vale - Cauze generale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de partidul Uniunea Salvaţi România - Filiala Bolintin-Vale într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei hotărâri prin care Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 2 Bolintin-Vale a respins, în temeiul textului legal criticat, lista de candidaţi depusă de autorul excepţiei pentru funcţia de consilier local. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că textul de lege criticat, care impune cerinţa ca listele de candidaţi pentru alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene să asigure reprezentarea ambelor sexe, este contrar prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 8 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) şi (3) şi ale art. art. 37 din Constituţie, deoarece, dincolo de garanţiile fundamentale referitoare la pluralismul politic, la dreptul de a fi ales şi la egalitatea de şanse, acesta impune egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, chiar şi în absenţa unei manifestări de voinţă exprese din partea femeilor de a lua parte la viaţa politică. Într-o atare ipoteză, efectul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015 este de îngrădire a dreptului constituţional de a fi ales al cetăţenilor bărbaţi care îşi doresc acest lucru şi care îndeplinesc toate condiţiile cerute de lege pentru a candida. Astfel, deşi îndeplinirea condiţiei ca lista candidaţilor să includă şi o femeie nu depinde de voinţa celorlalţi candidaţi, totuşi, la nivel de listă a candidaţilor, aceasta va fi respinsă, singurii afectaţi fiind chiar candidaţii bărbaţi. Prin urmare, în situaţia în care un partid local mic (o filială), dar în ascensiune nu are printre membrii săi o persoană de sex feminin care să dorească să candideze pentru o funcţie publică, femeile vor fi „vânate/convinse“ cu unicul scop de respectare formală a legii, doar astfel ceilalţi colegi de partid (bărbaţi) „care doresc sincer să participe la viaţa politică a oraşului şi să candideze“ putând avea acces efectiv la respectiva funcţie publică electivă. 5. Se susţine că în oraşul Bolintin-Vale din judeţul Giurgiu nu se găsesc femei interesate de viaţa politică, or, în această realitate sociopolitică, astfel de situaţii aduc atingeri grave, de substanţă şi nejustificate înseşi democraţiei constituţionale prin suprimarea pluralismului politic, deoarece împiedică partidele mici sau nou-formate să poată înainta, la nivel de filiale din localităţi mici, în special, liste de candidaţi pentru funcţiile publice elective. Lipsa de interes pentru viaţa politică sau lipsa de voinţă a femeilor din acea localitate de a se înscrie şi de a candida pe listele electorale ale acestui partid politic se converteşte într-o interdicţie legală absolută şi nejustificată de a candida, opozabilă celorlalţi colegi de partid, bărbaţi. 6. Se mai arată că discriminarea pozitivă creată de legiuitor nu este de natură să garanteze scopul urmărit de legiuitorul constituant prin redactarea art. 16 alin. (1) şi (3) din Constituţie, care consacră principiul egalităţii de şanse. Potrivit acestor norme constituţionale, cetăţenii sunt egali în faţa legii, însă se susţine că, în realitate, 3 membri bărbaţi ai unui partid aflaţi pe o listă electorală nu sunt „la fel de egali“ cu ceilalţi candidaţi propuşi din partea altor partide care au însă înscrisă pe lista de candidaţi cel puţin o candidată femeie. 7. În plus, se mai reclamă lipsa de claritate a textului legal criticat, care nu precizează la ce fel de reprezentare se referă norma - o reprezentare pe listă sau una efectivă (pe locuri eligibile) pentru a accede în consiliul local - atunci când vorbeşte despre reprezentarea ambelor sexe la întocmirea listelor. Se arată, în acest sens, că ar putea exista situaţii concrete în care, pentru ocuparea celor 17 posturi de consilieri locali, un partid depune o listă cu 18 candidaţi, dintre care ultima persoană să fie de sex feminin, sau, în general, în care numărul de locuri eligibile este mai mic decât totalul celor înscrişi pe lista electorală, ultimele poziţii neeligibile fiind ocupate de femei. Se pune întrebarea, în aceste situaţii, dacă textul de lege criticat ar mai avea finalitatea urmărită de legiuitorul constituant. Concluzia autorului excepţiei este că dispoziţiile art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015 au caracter imprecis, imprevizibil, lăsând în marja de apreciere a biroului electoral de circumscripţie decizia cu privire la validarea sau nu a listei de candidaţi a unei formaţiuni politice. 8. Potrivit situaţiei de fapt descrise de autorul excepţiei, în vederea participării la alegerile locale, filiala USR Bolintin-Vale (formată din 9 membri, dintre care 2 femei) a luat act, în cadrul adunării sale generale, de dorinţa membrilor de a candida şi a stabilit, prin vot, ordinea pe listă, persoana de sex feminin fiind ultima înscrisă. Însă până la redactarea procesului-verbal al şedinţei şi transmiterea listei către USR Giurgiu pentru validare, candidata respectivă s-a retras de pe listă, invocând motive familiale, astfel că pe lista transmisă şi validată ierarhic au rămas doar 3 candidaţi, toţi bărbaţi. Filiala a demarat acţiuni pentru colectarea semnăturilor de adeziune şi pentru întocmirea dosarelor de candidaţi, însă biroul electoral de circumscripţie competent a respins lista de candidaţi pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015, prin hotărârea contestată ulterior în cadrul litigiului în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 9. Judecătoria Bolintin-Vale - Cauze generale opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece dispoziţia legală criticată este de natură să împiedice pluralismul în societatea românească, o condiţie şi o garanţie ale democraţiei constituţionale, prin aceea că impune o egalitate între sexe, chiar în absenţa manifestării de voinţă exprese din partea reprezentanţilor unui sex de a lua parte la viaţa politică. Prin această condiţie se aduce o gravă şi nejustificată atingere drepturilor de a candida ale celorlalţi membri (s.n. - bărbaţi) înscrişi pe lista electorală. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 20 mai 2015. Aceste dispoziţii au fost modificate prin art. I pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 4 iunie 2019 şi au următorul cuprins: - Art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015: „(1) Candidaturile pentru consiliile locale şi consiliile judeţene, precum şi cele pentru primari şi preşedinţi ai consiliilor judeţene se propun de partidele politice sau alianţele politice constituite potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003, republicată. Se pot depune candidaturi şi de către alianţele electorale constituite în condiţiile prezentei legi, de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale prevăzute la art. 8, precum şi candidaturi independente. Listele de candidaţi pentru alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe, cu excepţia acelora care conţin un singur candidat.“ 14. Prevederile constituţionale indicate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (5), invocate sub aspectul exigenţelor de calitate a legii, ale art. 8 alin. (1) referitoare la pluralismul partidelor politice, ale art. 16 alin. (1) şi (3) cu privire la egalitatea de şanse şi ale art. 37 - Dreptul de a fi ales. 15. Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că dispoziţiile art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015 nu au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. (i) Situaţia de fapt 16. În vederea participării la alegerile locale din 27 septembrie 2020, autorul excepţiei - filiala locală din oraşul Bolintin-Vale a partidului Uniunea Salvaţi România - a întocmit lista candidaţilor pentru funcţia de consilier local, aceasta fiind însă respinsă prin Hotărârea nr. 1 din 15 august 2020 de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 2 Bolintin-Vale pe motiv că nu respecta condiţia legală criticată, în sensul că nu cuprindea nicio persoană de sex feminin. Autorul excepţiei susţine că, deşi iniţial o astfel de persoană, membră a partidului respectiv, şi-a dat acordul de a candida şi a fost înscrisă la poziţia nr. 4 (finală) de pe listă, ulterior, până la validarea listelor la nivelul filialei judeţene (Giurgiu) a partidului, aceasta şi l-a retras, ceea ce a făcut ca dreptul de a candida al tuturor celorlalţi membri rămaşi pe listă (bărbaţi) să fie anihilat prin respingerea întregii liste. Arată că partidul avea, la data evenimentelor, un număr de 9 membri, din care 2 de sex feminin, şi că, în ciuda eforturilor din ultimii 3 ani de a atrage membri de ambele sexe, nu a reuşit, dar şi că femeile din oraşele mici nu doresc să se înscrie în partidele mici, şi cu atât mai puţin să candideze. (ii) Problema de drept ridicată în cauză 17. Problema de drept pe care o ridică autorul prezentei excepţii aduce în discuţie principiul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, ca şi componentă a principiului egalităţii în drepturi, înţeles, în acest context, şi ca egalitate de gen (gender equality). Mai specific, în cauză este vorba despre reprezentarea femeilor în viaţa politică, în condiţii de şanse egale cu bărbaţii, principiu stabilit în sarcina partidelor politice, a alianţelor politice, a alianţelor electorale sau a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale prin obligaţia legală de a asigura şi prezenţa femeilor pe listele de candidaţi întocmite cu prilejul alegerilor locale. Întrucât sancţiunea legală pentru nerespectarea acestei obligaţii constă în respingerea înregistrării respectivei liste neconforme, autorul excepţiei reclamă încălcarea dreptului de a fi ales al candidaţilor bărbaţi aflaţi pe listă, suprimarea pluralismului politic şi a principiului egalităţii de drepturi între bărbaţi şi femei prin discriminarea pozitivă a femeilor. 18. Prin urmare, Curtea Constituţională va analiza, în esenţă, dacă principiul egalităţii în drepturi între femei şi bărbaţi, cu referire la regula reprezentativităţii ambelor sexe pe listele electorale ale unui partid politic, încalcă dreptul de a fi ales, iar pentru aceasta va verifica, în prealabil, unele aspecte relevante din legislaţia internă şi internaţională, aspecte de drept constituţional comparat, precum şi jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). (iii) Cadrul normativ intern 19. Curtea observă că întreaga legislaţie electorală în vigoare în România stabileşte aceeaşi condiţie criticată în prezenta cauză, prevăzută, cu privire la alegerile locale, de art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015 şi care se referă la obligaţia partidelor, a alianţelor politice, a alianţelor electorale şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale de a asigura reprezentativitatea ambelor sexe pe listele electorale, după cum urmează: art. 16 alin. (8) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 31 august 2012, şi art. 52 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, texte care prevăd că listele de candidaţi pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, respectiv cele pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, se întocmesc astfel încât să se asigure reprezentarea ambelor sexe, cu excepţia listelor care conţin un singur candidat. 20. Totodată, Curtea observă că cerinţa prevăzută de textul legal criticat nu are caracter de noutate în legislaţia privind alegerile locale, fiind reglementată şi în trecut în actul normativ în materie, respectiv în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007 (abrogată prin Legea nr. 115/2015), cu singura deosebire că norma precedentă nu prevedea exceptarea de la această regulă a listelor care conţineau un singur candidat. Aceeaşi condiţie nu era însă prevăzută în mod particularizat în primul act normativ edictat în materia alegerilor locale după căderea regimului comunist, şi anume în Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 28 noiembrie 1991 şi abrogată prin Legea nr. 67/2004), lege care se limita la afirmarea, în art. 2, a principiului general al nediscriminării în materie electorală, astfel: „Cetăţenii români, fără deosebire de naţionalitate, rasă, limbă, religie, sex, convingeri politice sau profesie, exercită, în mod egal, drepturile electorale.“ Legea nr. 70/1991 a translatat regimul constituţional aplicabil anterior intrării în vigoare, la 8 decembrie 1991, a Constituţiei României. 21. În materia alegerilor pentru Parlamentul României, se observă că legea aplicabilă în trecut, respectiv Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008 (abrogată prin Legea nr. 208/2015), nu conţinea o normă similară celei criticate şi se limita, la fel ca în cazul Legii nr. 70/1991, la afirmarea criteriilor generale de nediscriminare aplicabile dreptului de a alege şi de a fi ales [indiferent de rasă, sex, naţionalitate, origine etnică, limbă vorbită, religie, opinie politică, avere sau de origine socială - art. 3 alin. (2)]. Deşi nu conţinea o normă expresă prin care să fie asigurată reprezentativitatea ambelor sexe pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare, Legea nr. 35/2008 se remarcă însă prin faptul că, intervenind asupra Legii nr. 67/2004, a introdus această regulă cu privire la alegerile locale, modificând art. 6 alin. (1) din aceasta în sensul mai sus arătat, şi anume prin reglementarea obligaţiei formaţiunilor politice de a întocmi listele de candidaţi pentru alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe. Pe de altă parte, se observă că regula menţionată era reglementată cu referire la alegerea deputaţilor şi a senatorilor sub imperiul actului normativ precedent în materie, respectiv Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004 [art. 5 alin. (2): „Listele de candidaţi pentru alegerea deputaţilor şi senatorilor trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe.“]. Actele normative anterioare în materia alegerilor parlamentare, respectiv Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României, nu conţineau o soluţie juridică similară celei criticate, ultimul act normativ indicat limitându-se la menţionarea, în art. 8, a criteriilor generale de nediscriminare. 22. În concluzie, din expunerea legislaţiei electorale sub aspectul analizat în cauza de faţă, rezultă că Legea nr. 373/2004 este primul act normativ prin care legiuitorul român a consacrat regula reprezentativităţii ambelor sexe pe listele de candidaţi, cu referire la alegerile parlamentare. Această regulă a funcţionat însă timp de aproximativ 4 ani (legislatura 2004-2008), până la intrarea în vigoare a Legii nr. 35/2008, care nu a mai menţinut-o, întrucât legiuitorul a renunţat la scrutinul pe listă în favoarea celui uninominal până în anul 2015, când, prin Legea nr. 208/2015, în prezent în vigoare, legiuitorul a revenit la sistemul scrutinului pe listă şi a reinstituit inclusiv regula reprezentativităţii ambelor sexe pe listele electorale. În schimb, în ceea ce priveşte alegerile locale, această regulă a fost aplicabilă neîntrerupt de la introducerea sa în anul 2008 (prin Legea nr. 35/2008) în corpul Legii nr. 67/2004 şi până în prezent, când apare normativizată prin dispoziţia legală criticată în cauză - art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015. Cu referire la alegerile europarlamentare, regula amintită a fost introdusă în prima şi singura lege reglementată până în prezent în materie - Legea nr. 33/2007 -, adoptată în scopul organizării şi desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European, la care şi România putea participa odată cu aderarea sa, în anul 2007, la Uniunea Europeană. 23. Intervenţiile legislative succesive adoptate de legiuitor în materie rezidă, în esenţă, în schimbarea de regim politic din anul 1989 şi în evoluţia per ansamblu a societăţii româneşti şi a vieţii politice de stat în perioadele următoare, care au configurat regimul constituţional din România astfel cum este reflectat în prezent, sub forma principiilor şi valorilor de inspiraţie europeană înscrise în Constituţie cu prilejul revizuirii sale din 2003. Astfel, Constituţia din 1991 enumeră, în titlul I - Principii generale, art. 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, la alin. (2), criteriile generale de nediscriminare: „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială“, iar în titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale consacră, la art. 16, principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Cu prilejul revizuirii în anul 2003 a Legii fundamentale, acest principiu a fost îmbogăţit pentru a încorpora noile standarde în materie, astfel că, în noua sa redactare, alin. (3) al art. 16 a fost completat în sensul că, în teza finală, constituantul a statuat expres că „Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi“ (n.r. - civile sau militare), consacrând la nivel constituţional principiul egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi, ca parte integrantă a principiului general al egalităţii în drepturi. Completările aduse art. 16 alin. (3) prin art. I pct. 6 din Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României nu au comportat discuţii care să pună la îndoială constituţionalitatea acestora, iniţiativa de revizuire a Constituţiei fiind supusă verificării din oficiu a Curţii Constituţionale, control concretizat prin Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003. (iv) Cadrul normativ internaţional 24. Noile prevederi ale art. 16 alin. (3) teza finală din Constituţia revizuită în anul 2003 au fost încorporate pe fondul procesului preaderării şi apoi al aderării României la Uniunea Europeană, în condiţiile în care egalitatea în drepturi dintre femei şi bărbaţi şi promovarea acesteia ca obligaţie a statelor membre reprezintă unul dintre principiile fondatoare ale Uniunii Europene, o valoare de bază şi un drept fundamental înscris în art. 2 şi în art. 3 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în art. 8, 10, 19 şi 157 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi în art. 21 şi 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 25. În spaţiul european, principiul egalităţii între femei şi bărbaţi (gender equality) a fost inclus în instrumente juridice internaţionale ca rezultat al unui îndelungat proces de evoluţie socială, politică, economică şi culturală a umanităţii, proces bazat pe constatarea situaţiilor factuale de discriminare a femeilor faţă de bărbaţi, situaţii care au generat, astfel, o preocupare constantă a societăţii pentru afirmarea drepturilor femeilor, începând de la drepturile civile (de pildă, capacitate deplină de exerciţiu dobândită la aceeaşi vârstă cu bărbaţii şi indiferent de statusul marital, dreptul la muncă şi la remuneraţie egală, dreptul la moştenire, libertatea de mişcare, dreptul la autodeterminare ş.a.) şi până la cele politice (dreptul la vot şi dreptul de a fi ales). Principiul egalităţii între sexe (gender equality) a fost pentru prima dată inclus în domeniul convenţional al drepturilor omului în contextul profundelor reforme sociopolitice ce au urmat celui de-Al Doilea Război Mondial, ca rezultat al voinţei politice comune a unor state (membre ale Naţiunilor Unite şi/sau ale Consiliului Europei, după caz), fiind înscris mai întâi în art. 1 pct. 3 din Carta Naţiunilor Unite (1945) şi apoi în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (1950), în Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat în 1966 şi ratificat de România în 1974 (art. 3), în Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei (1979), în Declaraţia de la Beijing şi Platforma de acţiune (PA), adoptată în cadrul celei de-a patra Conferinţe mondiale privind femeile a ONU (1995), sau în Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea generală a discriminării (Roma, 2000). 26. La nivelul structurii internaţionale ce va deveni mai târziu actuala Uniune Europeană (UE), principiul egalităţii dintre femei şi bărbaţi a fost instituit distinct în anul 1957, în Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene de la Roma, care, la art. 119, prevedea dreptul femeilor la remuneraţie egală cu a bărbaţilor pentru muncă egală. În aplicarea acestui principiu fundamental înscris în tratatele constitutive ale UE au fost emise o serie de directive referitoare, în general, la protecţia drepturilor femeilor în raporturile de muncă/serviciu, ca expresie a principiului egalităţii de tratament (de exemplu, Directiva nr. 75/117/CEE a Consiliului din 10 februarie 1975 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la aplicarea principiului egalităţii de remunerare între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin, Directiva nr. 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă, la formarea şi la promovarea profesională, precum şi condiţiile de muncă, Directiva nr. 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în domeniul securităţii sociale, Directiva nr. 86/378/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, Directiva nr. 92/85/CE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi a sănătăţii la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează [a zecea directivă specială în sensul art. 16 alin. (1) din Directiva 89/391/CEE], Directiva nr. 93/104/CEE a Consiliului din 23 noiembrie 1993 privind anumite aspecte referitoare la organizarea timpului de lucru sau Directiva nr. 96/34/CE a Consiliului din 3 iunie 1996 privind acordul-cadru referitor la concediul pentru creşterea copilului încheiat de UNICE, CEEP şi CES. 27. S-a consolidat astfel principiul egalităţii de gen, care urmăreşte, în esenţă, atingerea unei egalităţi reale de şanse şi drepturi între femei şi bărbaţi, în special în activităţile sociale şi politice, cu scopul implicării femeilor ca factor de decizie, şi care se bazează pe realitatea factuală că, în ciuda unei egalităţi sau chiar a unei dominări numerice a populaţiei de sex feminin în statistica demografică europeană, femeile sunt subreprezentate la nivelul instituţiilor/organelor de conducere de la toate nivelurile şi în toate domeniile de activitate. S-a considerat, la nivel internaţional, că lipsa echilibrului de gen în viaţa politică a statelor nu poate reflecta valorile unei democraţii constituţionale autentice, în care principiul egalităţii în drepturi reprezintă o valoare fundamentală. Promovarea egalităţii de drepturi între sexe a devenit prin urmare un obiectiv major la nivel declarativ, însă s-a constatat că fără măsuri statale obligatorii, ferme şi eficiente, aceasta rămâne doar un scop declarat la nivel teoretic, dar neatins în mod efectiv. O serie de documente juridice internaţionale au stabilit agende de lucru şi au indicat modalităţi specifice scrutinurilor electorale pe listă prin care reprezentativitatea femeilor să fie atinsă în mod real, cum ar fi cotele de reprezentativitate sau aşa-numitul sistem de tip „fermoar“ (alternanţa bărbat-femeie în ordinea candidaţilor de pe listă). 28. La nivelul Consiliului Europei pot fi menţionate, în acest sens, următoarele documente relevante în materie: 1) „Codul bunelor practici în materie electorală. Linii directoare şi raport explicativ“, adoptat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni Plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), care prevede posibilitatea statelor de a adopta reguli prin care se garantează un grad de reprezentare echilibrată a femeilor şi a bărbaţilor în organele electorale sau chiar de paritate în condiţiile în care există o bază constituţională specială [art. 16 alin. (3) teza finală din Constituţia României, revizuită în anul 2003]; 2) Recomandarea Rec (2003)3 din 12 martie 2003 a Consiliului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind participarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în procesul decizional politic şi public, care încurajează un minim de reprezentare de 40% a femeilor sau a bărbaţilor în orice organism decizional politic sau public. Recomandarea promovează un set de măsuri, inclusiv măsuri de discriminare pozitivă, de facilitare a unei participări mai echilibrate a femeilor şi bărbaţilor la procesul decizional din viaţa politică şi publică; 3) Raportul din 2009 al Comisiei de la Veneţia privind impactul sistemelor electorale asupra reprezentării femeilor în politică, prin care se constată că statele care aplică sisteme electorale de reprezentare proporţională sau sistemul mixt proporţional au o proporţie mai mare de femei în parlamentele naţionale decât cele cu sisteme majoritare şi că, în medie, femeile au avut mai mult succes, atât în nominalizare, cât şi la vot, pe liste de partid decât în circumscripţii uninominale. De asemenea, potrivit raportului amintit, cotele electorale de gen sunt foarte controversate în unele state. Or, având în vedere semnificativa subreprezentare a femeilor, Comisia de la Veneţia consideră că aceste cote ar trebui privite ca măsuri de reducere sau de înlăturare a obstacolelor din calea accesului femeilor în parlament, acestea putând ajuta la eliminarea constrângerilor culturale şi politice în ceea ce priveşte reprezentarea femeilor. Pentru a fi eficiente, ar trebui introduse cote de cel puţin 30% în ceea ce priveşte prezenţa femeilor pe listele de partid, însă de preferat ar fi cote de 40% sau 50%. Sistemele de tip „fermoar“ pot fi considerate cea mai eficientă metodă de a asigura paritatea de gen; 4) Rezoluţia 1.898 (2012) „Partide politice şi reprezentarea politică a femeilor“, ce cuprinde o serie de măsuri stabilite de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei pentru partidele politice din statele membre, precum şi pentru partenerii pentru democraţie în vederea încurajării şi susţinerii mai multor femei să îşi depună candidatura şi să fie alese, unele dintre măsuri constând în introducerea unei cote minime de 40% pentru sexul subreprezentat pe listele electorale sau în reguli cu privire la ordinea de plasare a candidaţilor şi poziţiile în fruntea listei (de preferinţă prin sistemul de tip „fermoar“); 5) Rezoluţia 2111 (2016) referitoare la evaluarea impactului măsurilor de îmbunătăţire a reprezentării politice a femeilor, care menţionează că, în pofida angajamentelor politice şi a obligaţiilor legale în conformitate cu standardele internaţionale privind egalitatea şi nediscriminarea, femeile sunt încă semnificativ subreprezentate în politică, în majoritatea statelor membre ale Consiliului Europei. Cu privire la cotele electorale (de reprezentativitate de gen), se arată că sunt cele mai eficiente mijloace de realizare a progreselor semnificative şi rapide, cu condiţia ca acestea să fie concepute corect şi implementate în mod consecvent şi să fie corelate cu sancţiuni stricte în cazul nerespectării. 29. De asemenea, la nivelul UE, sunt relevante următoarele documente: 1) Pactul european pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi (2011-2020), care reafirmă angajamentul Consiliului faţă de egalitatea de gen şi, de asemenea, urmăreşte în mod specific „promovarea emancipării femeilor în viaţa politică şi economică“. Consiliul îşi reafirmă angajamentul de a consolida guvernanţa prin integrarea principiului egalităţii între femei şi bărbaţi, prin includerea perspectivei de gen în toate domeniile de politică, inclusiv în acţiunile externe ale UE; 2) Rezoluţia Parlamentului European din 13 martie 2012 referitoare la femeile în procesul decizional politic - calitate şi egalitate, prin care, constatând existenţa unor dezechilibre între participarea femeilor şi a bărbaţilor în procesul decizional politic şi public şi o subreprezentare clară a femeilor în funcţiile politice, ocupate prin alegere sau numire, atât la nivelul UE, cât şi în statele sale membre, precum şi că persistenţa subreprezentării femeilor reprezintă un deficit democratic care subminează legitimitatea procesului decizional, declară că reprezentarea egală a femeilor şi a bărbaţilor în procesul decizional politic constituie un aspect al drepturilor omului şi al justiţiei sociale, precum şi o cerinţă esenţială a funcţionării unei societăţi democratice şi, în consecinţă, trebuie să se conceapă şi să se implementeze politici de gen şi strategii plurivalente eficiente, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, care să vizeze realizarea parităţii în participarea la procesul decizional politic şi la toate nivelurile conducerii politice. Parlamentul European salută politicile afirmative şi sistemele paritare/de cote de gen în alegeri introduse în legislaţia unor state membre şi consideră că toate partidele politice, fiind responsabile de selectarea, clasificarea şi nominalizarea candidaţilor pentru poziţiile de conducere, au un rol esenţial în garantarea reprezentării egale a femeilor şi bărbaţilor în politică şi, prin urmare, ar trebui să susţină bunele practici, precum cotele adoptate voluntar pentru alegeri, de unele partide politice din majoritatea statelor membre ale UE, să ia măsuri în vederea încurajării participării active şi a implicării femeilor în viaţa politică şi în alegeri, să realizeze paritatea reală în procesul decizional intern, în desemnarea persoanelor în funcţiile ocupate prin alegeri şi a celor de pe listele electorale şi, atunci când este compatibil cu sistemul electoral şi când partidele politice sunt responsabile de alcătuirea listelor electorale, să acorde atenţie poziţiei candidatelor pe aceste liste. Forul legislativ european consideră necesară adoptarea de către statele membre a unor măsuri cu forţă juridică obligatorie, precum cotele electorale de gen, ţinând seama de faptul că măsurile obligatorii, care sunt compatibile cu sistemul instituţional şi electoral şi care implică reguli privind ordinea pe liste, monitorizare şi sancţiuni eficiente în caz de nerespectare, s-au dovedit cele mai eficiente pentru a favoriza o participare mai echilibrată a femeilor şi bărbaţilor la procesul decizional politic; 3) Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O Uniune a egalităţii: Strategia privind egalitatea de gen 2020-2025 (din 5 martie 2020), în care se arată că, deşi au fost înregistrate progrese, niciun stat membru nu a atins încă o egalitate de gen deplină, motiv pentru care Comisia declară că intenţionează ca la toate nivelurile sale de conducere să existe o paritate de gen de 50%, în condiţiile în care s-a constatat că doar 32,2% dintre membrii parlamentelor naţionale sunt de sex feminin. În contextul în care pentru democraţia reprezentativă la toate nivelurile (european, naţional, regional şi local) este esenţial să se asigure egalitatea de şanse în ceea ce priveşte participarea, partidele politice europene care solicită finanţare din partea UE sunt încurajate să fie transparente cu privire la echilibrul de gen. (v) Aspecte de drept constituţional comparat 30. Sub aspectul analizei comparative de drept constituţional, Curtea Constituţională reţine că angajamentul politic al statelor cu privire la promovarea egalităţii de gen în viaţa politică este reflectat nu numai în dreptul internaţional, ci şi în constituţiile şi legislaţiile naţionale ale majorităţii statelor membre UE, analizate din perspectiva reprezentativităţii femeilor în viaţa politică. 31. Constituţia Belgiei garantează cu titlu general egalitatea în drepturi între femei şi bărbaţi, dar cuprinde şi prevederi exprese prin care promovează liberul acces la funcţiile publice şi elective, stabilind că din componenţa Consiliului de Miniştri şi a guvernelor comunităţilor şi regiunilor fac parte persoane de diferite sexe (art. 10, 11 bis şi 134 din Constituţia Belgiei). Nerespectarea acestor norme legale atrage aplicarea sancţiunii constând în refuzul înregistrării listei de candidaţi. 32. În Bulgaria, Constituţia prevede că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii. Privilegiile sau restrângerea exercitării drepturilor pe motive de rasă, origine naţională sau socială, identitate etnică, sex, religie, educaţie, opinie, apartenenţă politică, statut personal sau social ori avere sunt interzise (art. 6). Legea protecţiei împotriva discriminării conţine norme privind obligaţia statului să adopte politici de încurajare pentru participarea echilibrată în procesul de guvernare şi luare a deciziilor atât a bărbaţilor, cât şi a femeilor, precizând că, în cazul în care persoanele care candidează la funcţii publice de stat/locale au calificări egale pentru a ocupa acea funcţie, va fi numit candidatul de sex subreprezentat. Codul electoral nu menţionează cote electorale de gen. 33. Constituţia Croaţiei prevede că fiecare cetăţean are dreptul, în condiţii egale, să ia parte la gestionarea treburilor publice şi să aibă acces la serviciile publice (art. 44), fiind adoptată în acest sens Legea privind egalitatea de gen, care consacră principiul participării egale a femeilor şi bărbaţilor în organele legislative, executive şi judiciare, principiu care angajează statul să sporească în mod gradual participarea sexului subreprezentat, astfel încât să fie reprezentativă la nivelul populaţiei generale. Subreprezentarea se raportează la un prag mai mic de 40% din totalul posturilor decizionale din organele politice, situaţie în care se aplică măsuri specifice. Legea subliniază necesitatea respectării principiului egalităţii de gen la întocmirea listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare, locale, regionale sau pentru Parlamentul European, fiind stabilite amenzi cu titlu de sancţiune. Totodată, legea privind finanţarea activităţii politice şi a campaniei electorale oferă un stimulent pentru partidele politice care respectă principiul egalităţii de gen. 34. În Finlanda, Constituţia prevede că egalitatea dintre sexe este promovată în activităţile sociale şi în viaţa profesională, mai ales în stabilirea remuneraţiilor şi a celorlalte condiţii de muncă, potrivit reglementărilor legale specifice (art. 6), sens în care a fost reglementată Legea nr. 609/1986 referitoare la egalitatea dintre femei şi bărbaţi, potrivit căreia, în organele administrative, cu excepţia consiliilor municipale, trebuie să existe un procent minim de 40% femei şi 40% bărbaţi. Organele de conducere a oricărei autorităţi, agenţii sau instituţii care exercită autoritatea statală, precum şi consiliul director al companiilor cu capital majoritar de stat şi conducerea altor organe administrative compusă din reprezentanţi aleşi trebuie să cuprindă o proporţie echitabilă de femei şi bărbaţi, prin propunerea, pe cât posibil, a câte unui candidat de ambele sexe pentru respectiva funcţie. 35. Constituţia Franţei statuează că legea favorizează accesul egal al femeilor şi bărbaţilor la mandatele electorale şi la funcţiile elective, precum şi la responsabilităţile profesionale şi sociale (art. 1 alin. 2). Legislaţia electorală franceză prevede în mod expres obligaţia unei reprezentări minime a femeilor pe listele de candidaţi [în număr egal cu cel al bărbaţilor, pentru alegerile în Parlamentul European; câte doi candidaţi de sexe diferite aferent fiecărei unităţi administrative pentru alegerea consiliilor generale sau regula privind alternarea unei candidate cu un candidat în circumscripţiile metropolitane şi din regiunile ultraperiferice (Teritoriile de peste mări) pentru alegerea consiliilor comunale/coloniale]. 36. În Germania, Constituţia prevede că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi că bărbaţii şi femeile se bucură de drepturi egale. Conform normelor constituţionale, statul promovează transpunerea efectivă în practică a drepturilor egale pentru femei şi bărbaţi şi ia măsuri pentru eliminarea dezavantajelor existente. Nicio persoană nu poate fi favorizată sau defavorizată pe motive de sex, filiaţie, rasă, limbă, ţară şi origine, credinţă sau opinii politice ori religioase. Fiecare cetăţean german se bucură în oricare land de aceleaşi drepturi şi obligaţii politice. Fiecare cetăţean german este eligibil în mod egal pentru funcţiile publice, potrivit cu aptitudinile, calificările şi realizările sale profesionale (art. 3 şi 33). Legea federală electorală stabileşte în sarcina Comisiei pentru reformă din cadrul Camerei Deputaţilor (Bundestag) să facă recomandări şi să propună măsuri prin care să se ajungă la o reprezentare egală a femeilor şi bărbaţilor pe listele de candidaţi şi în Camera Deputaţilor. Totuşi, nici Regulamentul federal electoral, nici Legea privind alegerile directe, nici Legea privind alegerile europene şi nici Regulamentul electoral european nu conţin dispoziţii care să impună cote electorale de gen. 37. Constituţia Republicii Elene prevede că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, că bărbaţii şi femeile au drepturi şi obligaţii egale şi menţionează în mod expres că adoptarea unor măsuri pozitive pentru promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei nu constituie o discriminare pe criterii de sex. Statul va lua măsuri pentru eliminarea inegalităţilor existente efectiv, în special a celor în detrimentul femeilor (art. 116). Începând cu anul 2019, legislaţia electorală stabileşte o cotă de 40% privind reprezentarea de gen pentru candidaţii la toate tipurile de alegeri. 38. În Irlanda, Legea electorală din anul 2012 privind finanţarea partidelor politice prevede regula stimulării financiare a partidelor politice prin reducerea cu 50% a plăţilor calculate conform acestei legi dacă pe listele aprobate de partidul în cauză la alegerile generale se regăseşte un procent de minimum 30% candidaţi de sex feminin şi de minimum 30% candidaţi de sex masculin (iniţial), fiind impusă creşterea în timp a cotei de reprezentativitate pentru fiecare categorie de gen de la 30% la 40% din totalul candidaţilor de pe listă. 39. Prin Constituţie, Republica Italiană asigură oricărui cetăţean, indiferent de sex, eligibilitatea pentru ocuparea unor funcţii publice şi a unor funcţii obţinute în urma alegerilor în condiţii de egalitate, potrivit legii, care va include în mod obligatoriu măsuri specifice de promovare a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Legile regionale trebuie să înlăture orice obstacol care împiedică egalitatea deplină dintre bărbaţi şi femei în viaţa socială, culturală şi economică şi promovează accesul egal al femeilor la posturile eligibile (art. 51 şi 117). În acest sens, legile electorale italiene conţin dispoziţii specifice pentru a garanta egalitatea de gen: modelele paritare de tip „fermoar“ - alternarea unei candidate cu un candidat în întreaga listă electorală de candidaţi, cu impunerea unui prag maxim de reprezentativitate de 60% pentru oricare dintre cele două genuri, pentru alegerile parlamentare şi locale. 40. Constituţia Lituaniei garantează dreptul cetăţenilor de a participa la guvernarea statului atât direct, cât şi prin reprezentanţii aleşi în mod democratic, precum şi dreptul de a accede, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice (art. 33). 41. În Malta, Legea fundamentală impune statului maltez să promoveze dreptul egal al bărbaţilor şi al femeilor de a se bucura de toate drepturile economice, sociale, culturale, civile şi politice şi, în acest scop, să ia măsuri corespunzătoare pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare între sexe din partea oricărei persoane, organizaţii sau întreprinderi; în special, statul va urmări asigurarea faptului că femeile care lucrează se bucură de drepturi egale şi de aceleaşi salarii pentru aceeaşi muncă la fel ca bărbaţii (art. 14). Cu privire la structura de gen a Parlamentului, art. 52 din Constituţia Maltei şi Legea privind alegerile generale din 2021 prevăd regula potrivit căreia dacă numărul membrilor aleşi ai Parlamentului, de sex subreprezentat, este mai mic de 40% din totalul membrilor Parlamentului, atunci numărul membrilor va fi majorat cu cel mult 12 deputaţi din sexul subreprezentat. 42. Constituţia Poloniei prevede că bărbaţii şi femeile au drepturi egale în viaţa familială, politică, socială şi economică, în special în ceea ce priveşte educaţia, locurile de muncă şi promovarea; aceştia au dreptul la remuneraţie egală pentru muncă similară, dreptul la asigurare socială şi la acces la locurile de muncă, la funcţii, la onoruri şi la distincţii publice. Cetăţenii polonezi care beneficiază de drepturi publice depline au dreptul de acces la funcţii publice, în condiţii de egalitate (art. 33 şi 60). Modificările aduse Codului electoral au impus cote minime de 35% de reprezentativitate a candidaţilor de fiecare gen pe listele pentru alegerile parlamentare, în caz contrar înregistrarea listelor fiind refuzată. 43. În Portugalia, Constituţia obligă statul să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei, toţi cetăţenii având dreptul egal şi liber de a candida la orice funcţie publică. Participarea directă şi activă la viaţa politică a bărbaţilor şi femeilor constituie un instrument fundamental pentru consolidarea sistemului democratic, Legea fundamentală promovând atât egalitatea în exercitarea drepturilor civile şi politice, cât şi interzicerea discriminării pe bază de sex în ceea ce priveşte accesul la funcţiile politice. Campaniile electorale sunt guvernate de şanse şi tratament egal pentru toate candidaturile (art. 9, 109 şi 113). Legea parităţii (nr. 3/2006) prevede că listele de candidaţi pentru alegerile locale, parlamentare şi europarlamentare trebuie să promoveze o reprezentare de minimum 33% pentru ambele genuri. În circumscripţiile cu mai mulţi membri, listele nu pot avea mai mult de două nume consecutive de acelaşi sex, iar dacă nu se respectă cotele de gen, se aplică sancţiuni constând în refuzul înregistrării listei de candidaţi. 44. Constituţia Sloveniei stipulează încurajarea prin măsuri legale a egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei pentru a candida la alegerile în funcţii din cadrul autorităţilor de stat şi al autorităţilor comunităţii locale (art. 43). Legea privind alegerile parlamentare garantează un minim de 33% de reprezentare feminină din numărul total al candidaţilor, iar dacă listele de candidaţi conţin trei locuri eligibile, acestea trebuie să includă cel puţin un reprezentant de sex opus, în caz contrar fiind refuzată înregistrarea respectivei liste neconforme. Legea privind alegerile locale a introdus un sistem de cotă de gen pe listele de candidaţi de cel puţin 40% pentru fiecare dintre cele două sexe, prin utilizarea sistemului de tip „fermoar“. 45. În Spania, Constituţia le garantează cetăţenilor dreptul să participe la afacerile publice, direct sau prin reprezentanţi aleşi în mod liber prin sufragiu universal în cadrul alegerilor periodice, aceştia având de asemenea dreptul să acceadă, în condiţii de egalitate, la funcţii şi demnităţi publice, potrivit cerinţelor stabilite prin lege (art. 23). Legea organică din 1985 privind regimul alegerilor generale prevede că listele de candidaţi la alegerile pentru Parlamentul bicameral naţional, pentru Parlamentul European, la alegerile municipale şi la alegerile pentru Consiliile insulare Canare sau Adunările legislative ale Comunităţilor Autonome trebuie să respecte o participare echilibrată atât a femeilor, cât şi a bărbaţilor, astfel încât să se asigure o reprezentare minimă de 40% pentru fiecare sex. Partidele politice au la dispoziţie o perioadă scurtă de timp pentru a modifica listele care nu îndeplinesc cerinţa privind cota, în caz contrar fiind aplicată sancţiunea constând în refuzul înregistrării listei de candidaţi. (vi) Jurisprudenţa CEDO 46. CEDO a arătat constant că dreptul la alegerea liberă a reprezentanţilor corpului legislativ, garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, are un aspect activ (dreptul de a vota) şi unul pasiv (dreptul de a candida la alegeri), formând astfel un cumul de drepturi interdependente şi esenţiale pentru stabilirea şi menţinerea fundamentelor unei adevărate democraţii reglementate de preeminenţa dreptului. Deşi dreptul de a candida în alegeri este „inerent noţiunii de regim cu adevărat democratic“, totuşi nu este un drept absolut, existând loc pentru „limitări implicite“ stabilite de statele contractante în marja de apreciere acordată acestora în domeniul electoral (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 52, Hotărârea din 18 februarie 1999, pronunţată în Cauza Matthews împotriva Regatului Unit, paragraful 63, Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Labita împotriva Italiei, paragraful 201, şi Hotărârea din 9 aprilie 2002, pronunţată în Cauza Podkolzina împotriva Letoniei, paragraful 33). 47. În ceea ce priveşte dreptul de a candida în alegeri, respectiv aspectul „pasiv“ al drepturilor garantate de art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, CEDO este mai prudentă în aprecierea restricţiilor în acest context decât atunci când i se solicită să examineze restricţii privind dreptul de vot, respectiv aspectul „activ“ al drepturilor garantate prin acelaşi articol. Nefiind un drept absolut, limitările implicite care pot constitui obiectul dreptului de a candida nu trebuie să îl reducă până la a aduce atingere esenţei sale şi nici să îl priveze de efectivitatea sa. Limitări asemănătoare trebuie să fie conforme cu statul de drept şi însoţite de suficiente garanţii pentru a evita arbitrarul (Hotărârea din 15 decembrie 2015, pronunţată în Cauza Ofensiva Tinerilor împotriva României, paragrafele 51 şi 52). 48. Cu toate acestea, interzicerea discriminării, prevăzută la art. 14 din Convenţie, rămâne aplicabilă în egală măsură. Ca principii generale, potrivit jurisprudenţei CEDO, discriminarea în sensul art. 14 din Convenţie se produce atunci când: a) există un tratament diferit al persoanelor în situaţii similare; b) această distincţie de tratament nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă; existenţa unei astfel de justificări trebuie să fie evaluată în raport cu scopul legitim şi efectele acţiunii în cauză şi în mod prioritar cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; c) diferenţa de tratament în exercitarea unui drept nu urmăreşte un scop legitim, care poate fi probat (Hotărârea din 16 martie 2010, pronunţată în Cauza Carson şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 61). 49. CEDO a stabilit în hotărârea antereferită că, în general, discriminarea bazată pe criteriul de gen poate fi justificată numai atunci când există argumente foarte solide, bazate pe un scop legitim. Pe de altă parte, a statuat că autorităţile naţionale sunt singurele care cunosc în mod direct societatea şi nevoile sale şi sunt mai în măsură decât judecătorii CEDO să aprecieze, pe criterii sociale şi economice, ce este în interesul public. 50. În jurisprudenţa sa, CEDO a acceptat cotele de gen aferente listelor electorale ca fiind permise în sistemul Convenţiei. În Cauza Metka Zevnik şi alţii împotriva Sloveniei, soluţionată prin Hotărârea din 12 noiembrie 2019, reclamanţii au invocat încălcarea art. 3 din Protocolul nr. 1, având în vedere respingerea listei de candidaţi a partidului de coaliţie pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la cota electorală de gen. În speţă, listele de candidaţi au fost respinse deoarece candidatele de sex feminin reprezentau mai puţin de 35% din numărul total de candidaţi de pe liste, condiţie impusă prin dispoziţiile legii electorale. Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea, considerând că cerinţa cotei de gen a fost definită suficient de clar în dreptul intern şi că reclamanţii au putut să prevadă că nerespectarea acesteia ar avea ca rezultat respingerea întregii liste de candidaţi. Pentru a pronunţa această soluţie, CEDO a statuat, la paragrafele 32-40, că art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu stabileşte şi nu limitează scopurile pe care trebuie să le vizeze o restricţie. Prin urmare, o mare varietate de scopuri pot astfel să fie compatibile cu acesta, sub rezerva demonstrării compatibilităţii acestui scop cu principiul supremaţiei dreptului şi cu obiectivele generale ale Convenţiei în circumstanţele speciale ale cauzei respective. Curtea a apreciat că dispoziţia legală care prevede cota electorală de gen se întemeiază pe dispoziţiile art. 43 din Constituţia Sloveniei, care prevede adoptarea de măsuri menite să ofere şanse egale bărbaţilor şi femeilor la alegeri. Curtea a reiterat că promovarea egalităţii între sexe este astăzi un obiectiv major în statele membre ale Consiliului Europei şi că instituţiile sale consideră că lipsa echilibrului de gen în politică reprezintă o ameninţare la adresa legitimităţii democraţiei şi o încălcare a dreptului la egalitatea de gen. Curtea a menţionat, de asemenea, că îndrumări utile pot fi obţinute din instrumentele relevante adoptate de instituţiile Consiliului Europei, în care acestea nu numai că permit, ci şi încurajează statele membre să adopte cote de gen în sistemele lor electorale, împreună cu sancţiuni stricte pentru nerespectare. În consecinţă, Curtea a considerat că ingerinţa în cauză a urmărit scopul legitim de consolidare a legitimităţii democraţiei prin asigurarea unei participări mai echilibrate a femeilor şi bărbaţilor la luarea deciziilor politice. 51. În acelaşi sens, prin Decizia din 10 iulie 2012, pronunţată în Cauza Staatkundig Gereformeerde Partij împotriva Ţărilor de Jos, CEDO a decis că este inadmisibilă o cerere în care un partid politic protestant tradiţional se plângea de obligarea sa la includerea femeilor pe listele de candidaţi la alegeri. Instanţa europeană de contencios al drepturilor omului a amintit că progresul spre egalitatea de gen în statele membre împiedică statul să susţină ideea că în societate bărbatul joacă un rol principal, iar femeia un rol secundar (paragraful 73). (vii) Jurisprudenţa CJUE 52. În ceea ce priveşte jurisprudenţa CJUE, relevantă este Hotărârea din 25 octombrie 1988, pronunţată în Cauza C 312/86, în care Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că art. 2 alin. (4) din Directiva 76/207/CEE are rolul de a permite măsuri care, deşi par discriminatorii, sunt menite să elimine sau să diminueze cazurile reale de inegalitate care pot exista în fapt în viaţa socială. 53. În Hotărârea din 17 octombrie 1995, pronunţată în Cauza C-450/93, art. 2 alin. (4) din Directiva 76/207/CEE este abordat într-o manieră detaliată, respectiv din perspectiva priorităţii acordate femeilor în ipoteza unor candidaturi egale din partea unor candidaţi de sexe diferite. În speţă s-a pus problema dacă această prevedere trebuie interpretată în sensul că vizează şi dispoziţii legale în temeiul cărora, în caz de transfer pe un post cu un grad mai ridicat, persoanele de sex feminin, care au aceeaşi calificare ca şi concurenţii lor de sex masculin, trebuie să fie luate în considerare cu prioritate dacă acestea sunt subreprezentate, înţelegându-se că există subreprezentare atunci când persoanele de sex feminin nu reprezintă cel puţin jumătate din numărul de salariaţi din respectiva categorie de personal în cadrul unui serviciu. Curtea a observat că un sistem de cote, precum cel în speţă, poate contribui în viitor la depăşirea dezavantajelor la care sunt supuse în prezent persoanele de sex feminin şi care perpetuează inegalităţile din trecut, în măsura în care creează obişnuinţa ca persoanele de sex feminin să ocupe, de asemenea, funcţii mai importante. Atribuirea tradiţională a anumitor activităţi femeilor şi concentrarea activităţii feminine în posturile inferioare ale ierarhiei profesionale ar fi contrare criteriilor privind egalitatea drepturilor aplicabile în prezent. O normă naţională care prevede ca, în cazul unei promovări, persoanele de sex feminin care au aceeaşi calificare ca şi concurenţii lor de sex masculin să beneficieze automat de prioritate în sectoarele în care acestea sunt subreprezentate generează o discriminare pe criterii de sex. Cu toate acestea, trebuie să se examineze dacă o astfel de normă naţională este acceptată de art. 2 alin. (4), care prevede că directiva „nu aduce atingere măsurilor de promovare a egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei, în special prin înlăturarea inegalităţilor de fapt care afectează şansele femeilor“. CJUE a citat considerentul al treilea din Recomandarea Consiliului 84/635/CEE din 13 decembrie 1984 privind promovarea unor acţiuni pozitive în favoarea femeilor, care are următorul cuprins: „normele juridice existente privind tratamentul egal, care au ca obiect acordarea de drepturi indivizilor, sunt insuficiente pentru a elimina orice formă de inegalitate de fapt, dacă, în paralel, nu sunt întreprinse acţiuni din partea guvernelor, a partenerilor sociali şi a altor organisme interesate, pentru a compensa efectele nocive care, pentru femeile din viaţa activă, rezultă din atitudini, comportamente şi structuri ale societăţii“. Cu toate acestea, art. 2 alin. (4), ca derogare de la un drept individual consacrat de directivă, trebuie interpretat în mod strict. Or, o legislaţie naţională care garantează prioritate absolută şi necondiţionată pentru persoanele de sex feminin în cazul unei numiri sau promovări depăşeşte promovarea egalităţii de şanse şi depăşeşte limitele excepţiei prevăzute la art. 2 alin. (4) din directivă. De asemenea, un astfel de sistem, în măsura în care vizează stabilirea unei reprezentări egale a persoanelor de sex feminin în raport cu persoanele de sex masculin la orice grad şi nivel al unui serviciu, înlocuieşte promovarea egalităţii de şanse, prevăzută la art. 2 alin. (4). Prin urmare, art. 2 alin. (1) şi (4) din directivă se opune unei legislaţii naţionale precum cea din speţă. 54. În Hotărârea din 11 noiembrie 1997, pronunţată în Cauza C-409/95, Hellmut Marschall împotriva Land Nordrhein-Westfalen, s-a pus întrebarea dacă dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (4) din Directiva 76/207/CEE sunt contrare impunerii printr-o reglementare naţională a promovării cu prioritate a femeilor în sectoarele de activitate din serviciul public în care acestea sunt mai puţin numeroase decât bărbaţii la nivelul de salarizare respectiv, atunci când calificările (aptitudini, competenţă şi performanţe profesionale) candidaţilor de sex masculin şi de sex feminin sunt egale, cu excepţia cazului în care motivele care ţin de persoana unui candidat de sex masculin fac balanţa să se încline în favoarea acestuia. CJUE a constatat că este ridicată aceeaşi problemă ca în Cauza C-450/93, însă norma naţională din speţă prevede o clauză de rezervă conform căreia femeile nu trebuie promovate cu prioritate în cazul în care motivele care ţin de persoana unui candidat de sex masculin fac balanţa să se încline în favoarea acestuia. În realitate, chiar în cazul unor calificări egale, există tendinţa de a fi promovaţi de preferinţă candidaţii de sex masculin în defavoarea celor de sex feminin, tendinţă bazată pe anumite prejudecăţi şi idei preconcepute privind rolul şi capacităţile femeii angajate şi pe teama că femeile îşi întrerup cariera mai des, că, din cauza sarcinilor gospodăreşti şi familiale, acestea îşi organizează timpul de lucru într-un mod mai puţin flexibil sau că înregistrează mai des absenţe pe motiv de sarcină, naştere sau alăptare (stereotipurile de gen). Din aceste motive, faptul că doi candidaţi de sex diferit au calificări egale nu implică de la sine că aceştia au şanse egale. Reiese astfel că poate intra sub incidenţa art. 2 alin. (4) o normă naţională potrivit căreia, în cazul unei promovări, femeile cu o calificare egală cu cea a concurenţilor de sex masculin beneficiază, sub rezerva clauzei de rezervă, de un tratament preferenţial în sectoarele în care sunt subreprezentate, atât timp cât o astfel de normă poate contribui la crearea unei contraponderi faţă de efectele prejudiciabile pentru candidaţii de sex feminin rezultate din atitudinile şi comportamentele descrise anterior, precum şi la reducerea inegalităţilor de fapt care pot exista în realitatea vieţii sociale. În concluzie, CJUE a statuat că: art. 2 alin. (1) şi (4) din Directiva 76/207/CEE nu interzice ca o normă naţională care obligă, în cazul unor calificări egale ale unor candidaţi de sex diferit privind aptitudinile, competenţa şi performanţele lor profesionale, să promoveze cu prioritate candidaţii de sex feminin în sectoarele de activitate din serviciul public în care femeile sunt mai puţin numeroase decât bărbaţii la nivelul postului respectiv, cu excepţia cazului în care motive care ţin de persoana unui candidat de sex masculin fac ca balanţa să se încline în favoarea acestuia, cu condiţia ca: a) norma să garanteze, în fiecare caz în parte, candidaţilor de sex masculin având calificări egale cu cele ale candidaţilor de sex feminin că toate candidaturile fac obiectul unei aprecieri obiective care ia în considerare toate criteriile legate de persoana candidaţilor şi înlătură prioritatea acordată candidaţilor de sex feminin în cazul în care unul sau mai multe dintre aceste criterii fac ca balanţa să se încline în favoarea candidatului de sex masculin; b) astfel de criterii să nu fie discriminatorii faţă de candidaţii de sex feminin. 55. În Hotărârea din 28 martie 2000, pronunţată în Cauza C-158/97, CJUE a analizat aceleaşi aspecte, în speţă fiind vorba despre un plan obligatoriu de promovare a femeilor, adoptat de un land german. Conform legii în cauză, numai în cazul în care o candidată nu poate fi departajată de un candidat pe baza calificărilor acestora trebuie să se opteze în favoarea candidatei, în măsura în care se dovedeşte necesar pentru respectarea obiectivelor planului de promovare în cauză şi nu există niciun motiv contrar care, în plan juridic, să aibă o importanţă superioară. Curtea a reluat considerentele prezentate în Cauza C-409/95, subliniind că sistemul nu era inflexibil, deşi urmărea atingerea unor cote fixe de reprezentare a femeilor. De asemenea, referindu-se la o dispoziţie fără caracter obligatoriu, Curtea a statuat că art. 2 alin. (1) şi (4) din Directiva 76/207/CEE nu se opune unei reglementări naţionale referitoare la constituirea organelor reprezentative ale lucrătorilor şi a organelor administrative şi de supraveghere, care recomandă ca dispoziţiile legislative adoptate pentru punerea sa în aplicare să ţină seama de obiectivul unei participări cel puţin egale a femeilor în cadrul acestor organe. 56. În Cauza C-407/98, soluţionată prin Hotărârea din 6 iulie 2000, reglementarea naţională contestată nu se referea la femei care au calificări egale cu bărbaţii atunci când candidează pe acelaşi post, ci le acorda prioritate atunci când erau subreprezentate în acel domeniu şi aveau calificări suficiente pentru acel post. Singura condiţie era ca diferenţa de calificare să nu fie atât de mare încât aplicarea legii în cauză să fie contrară principiului obiectivităţii selecţiei, principiu esenţial pentru interesul social de a avea persoane calificate pentru a îndeplini îndatoriri sociale majore. Acest principiu impune ca, în angajarea şi promovarea persoanelor care lucrează în sectorul public, să fie luate în calcul criterii obiective, cum ar fi vechimea în muncă. Totuşi, trebuie să se ţină cont şi de abilităţi, fapt care îi permite angajatorului să evalueze nu doar realizările din trecut ale unei candidate, ci şi potenţialul său de viitor. Cu toate acestea, Curtea a respins măsura analizată, deoarece procesul de evaluare nu era transparent şi nu exista o clauză de rezervă. Însă Curtea a subliniat că, deoarece criteriile tradiţionale de evaluare profesională dezavantajează femeile din cauza barierelor sistematice puse în calea evoluţiei lor profesionale, este permisă instituirea unor criterii care, deşi sunt formulate în termeni neutri şi pot ajuta şi bărbaţii, în general favorizează femeile. Astfel, angajatorul poate considera că o femeie este la fel de calificată pentru un anumit post ca un bărbat, deşi nu are aceleaşi realizări profesionale din cauza barierelor puse de societate în calea egalităţii reale de gen. Totuşi, un asemenea sistem de evaluare trebuie să fie clar şi transparent, pentru a evita arbitrarul şi a permite Curţii să îi analizeze proporţionalitatea. (viii) Analiza criticilor de neconstituţionalitate 57. Raportat la cele expuse anterior, Curtea Constituţională constată că dispoziţia legală criticată - art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015 - reflectă în planul normativ intern infraconstituţional - mai exact, în materia alegerilor locale - soluţia juridică de principiu prin care statele democratice, în general, şi cele membre ale Uniunii Europene, în particular, garantează principiul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, parte integrantă a principiului universal al egalităţii şi nediscriminării. Întrucât egalitatea juridică (equality before the law) nu este suficientă pentru a elimina inegalitatea de fapt dintre femei şi bărbaţi (factual gender inequality), în sarcina statului există obligaţia pozitivă de a stabili măsuri legislative concrete prin care să fie atinsă o reprezentare cât mai echilibrată a ambelor sexe în viaţa politică şi în organele politice de conducere, alegând, în cadrul marjei sale de apreciere, dintre modalităţile recomandate sau consacrate la nivel internaţional: fie regula parităţii sexelor pe listele de candidaţi la alegeri, fie o anumită cotă de reprezentativitate a femeilor în organele politice alese sau soluţia rezervării unui anumit număr de locuri eligibile pentru candidaţii femei. 58. Soluţia normativă prin care se asigură o anumită cotă de reprezentativitate a femeilor în funcţii elective este în acord cu recomandările Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) cu privire la necesitatea promovării egalităţii în materie electorală, recomandări cuprinse în „Codul bunelor practici în materie electorală. Linii directoare şi raport explicativ“. Sufragiul egal este unul dintre principiile fundamentale care stau la baza patrimoniului electoral european, alături de sufragiul universal, sufragiul liber exprimat, sufragiul secret şi cel direct. Comisia de la Veneţia condiţionează existenţa sufragiului egal de respectarea următoarelor principii: egalitatea votului, egalitatea puterii electorale şi egalitatea şanselor şi recomandă ca normele juridice care impun un procentaj minim de reprezentare a persoanelor de un sex sau altul în rândurile candidaţilor să nu fie considerate contrare principiului votului egal, dacă au o bază constituţională, întrucât sunt măsuri menite să elimine sau să diminueze cazurile reale de inegalitate care pot exista în fapt în viaţa socială. Necesitatea de eliminare a stereotipurilor de gen şi a barierelor sociale care împiedică efectiv atingerea unei egalităţi reale în ceea ce priveşte implicarea echilibrată a ambelor sexe în gestionarea treburilor publice dintr-un stat democratic, sub toate aspectele vieţii sale - viaţa socială, culturală, economică şi politică -, a impus în timp adoptarea acestor tipuri de măsuri care nu pot fi considerate ca încălcând egalitatea în drepturi, dreptul de a fi ales sau libertatea de asociere sub aparenta formă a unei discriminări pozitive. 59. Dacă unele legislaţii din statele membre UE prevăd soluţia unei cote minime de reprezentativitate - în general, în creştere la nivelul legislaţiei dreptului UE - a femeilor pe lista de candidaţi, dispoziţia legală criticată în prezenta cauză nu stabileşte nicio cotă de reprezentativitate a femeilor ca număr fix sau un procent în acest sens, nici obligaţia rezervării unor locuri eligibile pe listele de candidaţi pentru persoanele de sex feminin. Curtea reţine că legiuitorul român a optat pentru soluţia legislativă minimală de a impune formaţiunilor politice (şi nu candidaţilor) care participă la alegeri cu liste conţinând mai mulţi candidaţi cel puţin obligaţia legală „să asigure reprezentarea ambelor sexe“ la întocmirea listelor de candidaţi pentru alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, prin urmare o garanţie minimă pentru reprezentarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în viaţa politică, ca expresie a principiului constituţional al egalităţii de şanse reglementat la art. 16 alin. (1) şi (3), obligaţie care, deşi nu asigură întotdeauna accesul efectiv al femeilor pe un loc eligibil şi într-un anumit număr necesar unei reprezentări echilibrate în organele politice alese, totuşi reflectă în mod concret aplicarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru participarea acestora la procese electorale. Norma criticată nu impune ca listele de candidaţi să cuprindă persoane de un sex sau altul, ci ca partidele să desemneze candidaţi care să reprezinte ambele sexe, nefiind acceptate pentru înregistrare listele de candidaţi care cuprind doar femei sau doar bărbaţi. Această obligaţie se întemeiază pe rolul partidelor politice, enunţat prin Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015, care stabileşte că prin activitatea, programele electorale şi scopurile pe care şi le propun partidele politice trebuie să stimuleze participarea cât mai multor cetăţeni, de ambele genuri, în viaţa politică, în general, inclusiv la scrutinuri, din postura de candidaţi, pentru a avea o reprezentare echilibrată a femeilor şi bărbaţilor atât în partidele politice, cât şi în organele politice alese. 60. Curtea reţine că norma juridică criticată a avut ca punct de plecare constatarea împrejurării că persoanele de sex feminin nu au o reprezentare adecvată în viaţa politică. Astfel, după revizuirea Constituţiei, începând cu anul 2004, prin Legea nr. 373/2004 şi apoi prin modificarea în anul 2008 a Legii nr. 67/2004 şi, ulterior, prin actele normative adoptate pentru organizarea alegerilor europarlamentare, locale şi parlamentare, legiuitorul a prevăzut interdicţia depunerii de liste de candidaţi fără reprezentarea ambelor sexe, precum şi sancţiunea expresă a respingerii listelor care conţineau exclusiv candidaţi femei sau exclusiv candidaţi bărbaţi, ca măsuri concrete care să sprijine promovarea candidaţilor femei de către partidele politice. Curtea reţine că legiuitorul român a optat pentru soluţia minimală a reprezentării ambelor sexe pentru toate tipurile de alegeri locale şi naţionale la care participă partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cu liste proprii de candidaţi. 61. Curtea constată că dispoziţia legală criticată are o dublă valoare juridică: pe de o parte, reprezintă o garanţie minimală pentru reprezentarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în viaţa politică, ca expresie a principiului constituţional al egalităţii de şanse reglementat la art. 16 alin. (1) şi (3), fiind o premisă necesară pentru viitoare opţiuni ale Parlamentului în sensul legiferării unor cote obligatorii de reprezentare sau a sistemului parităţii; pe de altă parte, se concretizează într-o obligaţie legală stabilită exclusiv în sarcina formaţiunilor politice (şi nu a candidaţilor) care participă la alegeri cu liste conţinând mai mulţi candidaţi. 62. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la dreptul de a fi ales, garantat de art. 37 din Constituţie, condiţiile de fond şi de formă pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales sunt prevăzute, la nivel constituţional, de art. 16 alin. (3), art. 37 şi 40, precum şi, la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, de norme cuprinse în legile speciale electorale. Acestea din urmă se subordonează condiţiilor generale constituţionale şi le dezvoltă totodată după criteriul funcţiei publice elective pentru care sunt organizate respectivele alegeri (Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010, Decizia nr. 288 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 6 iulie 2016, paragraful 35). Aşadar, condiţiile de eligibilitate desemnează totalitatea condiţiilor prevăzute de lege pentru ca o persoană să poată candida la o anumită funcţie sau demnitate, fără a putea fi reduse deci doar la cele ce vizează stricto sensu „dreptul de a fi ales“ (Decizia nr. 225 din 31 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 14 mai 2021, paragraful 68). 63. Sancţiunea respingerii listei de candidaţi care nu respectă cerinţele legale, printre care şi cea privind asigurarea reprezentativităţii minime de gen, este prevăzută de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, astfel: „Biroul electoral de circumscripţie examinează respectarea condiţiilor legale pentru ca o persoană să poată candida, respectarea condiţiilor de fond şi de formă ale listelor de candidaţi, precum şi ale listei susţinătorilor. Candidaturile care îndeplinesc condiţiile legale sunt înregistrate. Candidaturile care nu îndeplinesc condiţiile legale de fond şi de formă se resping de către biroul electoral de circumscripţie.“ Date fiind caracterul imperativ al normei cuprinse la art. 7 alin. (1) teza finală din aceeaşi lege - redat prin utilizarea verbului „trebuie“ -, precum şi natura sancţiunii legale aplicabile, rezultă că conţinutul listei electorale, în sensul că această listă trebuie să asigure reprezentarea ambelor sexe, reprezintă o condiţie de fond stabilită pentru însăşi validitatea listei de candidaţi. Curtea reaminteşte că, de principiu, reglementarea unei sancţiuni este firească, întrucât, dacă nu este însoţită de forţa de constrângere a statului, dispoziţia unei norme juridice îşi pierde din eficienţă, având, cel mult, valoarea unei recomandări. Or, în cazul de faţă, dispoziţia normei criticate are caracter imperativ, nu este o recomandare, astfel că şi sancţiunea trebuie să fie fermă, având rolul unei măsuri prin care statul urmăreşte să asigure un prag minim de reprezentativitate a sexului feminin pe listele de candidaţi, deziderat ce ar rămâne pur teoretic fără o atare sancţiune, iar scopul legii neatins. 64. Condiţia legală de fond impusă formaţiunilor politice pentru acceptarea listei de candidaţi, criticată în cauză, nu poate fi interpretată în sensul că restrânge/elimină, prin prisma sancţiunii reglementate, dreptul de a fi ales al celorlalţi candidaţi (bărbaţi) de pe listă, întrucât aceasta transpune în planul legislativ naţional un scop legitim, de garantare a accesului la funcţii politice eligibile atât femeilor, cât şi bărbaţilor, în condiţii de egalitate. Condiţia legală criticată nu are nici caracter abuziv, nici excesiv, fiind proporţională cu scopul legitim urmărit. Condiţia reprezentativităţii ambelor sexe nu poate fi considerată o condiţie subiectivă nou-impusă persoanelor care candidează, ci este o obligaţie legală imperativă stabilită în sarcina formaţiunilor politice care întocmesc listele de candidaţi şi care trebuie să respecte inclusiv această condiţie de fond, sub sancţiunea respingerii listei care nu cuprinde persoane de ambele sexe. Nefiind o sancţiune pentru candidaţi, ci pentru formaţiunea politică, deoarece aceasta a întocmit lista de candidaţi cu nerespectarea condiţiei reprezentativităţii ambelor sexe, nu se poate reţine critica potrivit căreia norma ar restrânge sau ar elimina dreptul de a fi ales al candidaţilor menţionaţi în lista respinsă, întrucât aceste persoane au opţiunea de a candida pe listele de partid ale oricărei alte formaţiuni politice care îşi respectă obligaţiile legale în materie electorală ori ca independenţi. Totodată, partidele politice vizate de sancţiunea respingerii listei de candidaţi au posibilitatea, prevăzută în art. 52 alin. (4) din Legea nr. 115/2015, de a remedia o eventuală situaţie nefavorabilă şi de a completa lista cu candidaţi, în ipoteza neconformităţii sale cu rigorile legale, până la data-limită a depunerii candidaturilor. Cadrul normativ intern este unitar şi în această privinţă, acordarea posibilităţii de remediere a listelor de candidaţi neconforme, în sensul retragerii şi completării acestora (cu alte candidaturi) până la data-limită de depunere prevăzută în calendarul electoral aferent, fiind inclusă în toate legile electorale [art. 19 alin. (5) din Legea nr. 33/2007 şi, respectiv, art. 58 alin. (5) din Legea nr. 208/2015]. 65. Totodată, în jurisprudenţa sa în materie, CEDO a considerat că o astfel de sancţiune, deşi poate părea discriminatorie şi poate afecta dreptul de a candida al altor persoane, este justificată prin scopul său legitim şi se înscrie în marja de apreciere de care dispun statele în reglementarea propriilor sisteme electorale. Astfel, în contextul în care egalitatea factuală între drepturile femeilor şi ale bărbaţilor reprezintă o preocupare actuală globală, iar Consiliul Europei, prin instrumentele adoptate, încurajează statele membre să adopte cote de gen în sistemele lor electorale, împreună cu sancţiuni stricte pentru nerespectare, Curtea de la Strasbourg a reţinut că o astfel de restricţie reprezintă, într-adevăr, o ingerinţă, dar care nu constituie şi o discriminare în sensul art. 14 din Convenţie şi nu contravine nici art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, întrucât urmăreşte scopul legitim de consolidare a legitimităţii democraţiei prin asigurarea unei participări mai echilibrate a femeilor şi bărbaţilor la luarea deciziilor politice, iar măsura este proporţională cu acest scop (Hotărârea din 12 noiembrie 2019, pronunţată în Cauza Metka Zevnik şi alţii împotriva Sloveniei, paragrafele 34 şi 35). 66. Curtea subliniază că, dacă, în practică, un partid politic nu reuşeşte să înscrie pe listele sale de candidaţi cel puţin o persoană de gen feminin sau cel puţin o persoană de gen masculin, astfel încât să asigure o minimă reprezentativitate politică ambelor sexe, aşa cum cere legea, această împrejurare nu poate fi convertită ulterior, pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate, într-un viciu de neconstituţionalitate al legii, prin raportare la art. 37 raportat la art. 16 din Legea fundamentală, întrucât o simplă situaţie conjuncturală nefavorabilă sau neîndeplinirea unei obligaţii legale stabilite de legiuitor expres în sarcina partidelor politice nu poate avea valenţele unei veritabile critici de neconstituţionalitate şi nu poate determina astfel starea intrinsecă imuabilă de neconstituţionalitate a normei juridice criticate. 67. De altfel, din verificarea datelor publice statistice, a listelor centralizate şi a proceselor-verbale privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor, publicate de Biroul Electoral Central pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020, rezultă că partidul Uniunea Salvaţi România a participat totuşi la alegerile locale din Circumscripţia nr. 2 a oraşului Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu, în cadrul Alianţei USR PLUS, propunând până la data rămânerii definitive a candidaturilor o listă de 4 candidaţi pentru funcţia de consilier local, primii trei candidaţi fiind de gen masculin, iar ultimul candidat, pe un loc neeligibil, o persoană de genul feminin. În urma scrutinului din 27 septembrie 2020, lista candidaţilor propuşi de autorul excepţiei a înregistrat un număr de 117 voturi valabil exprimate din totalul de 4.542 de voturi valabil exprimate, nefiindu-i atribuit niciun mandat de consilier local (a se vedea https://prezenta.roaep.ro/locale27092020/romania-pv-final). Din datele statistice ale recensământului realizat anterior alegerilor se mai observă, contrar celor susţinute de autorul excepţiei, o pondere majoritară a femeilor în cadrul populaţiei oraşului Bolintin-Vale, acestea reprezentând 51,09% din totalul de 12.929 de locuitori, restul de 48,91% fiind persoane de sex masculin. Deşi autorul excepţiei invocă lipsa de interes al femeilor pentru viaţa politică ca o cauză pentru neîntocmirea listei de candidaţi conform dispoziţiei legale criticate, în realitate, participarea femeilor la scrutinul electoral din 27 septembrie 2020 a fost de aproape 50% (2.387 femei) din totalul de 4.832 de alegători prezenţi la urne în oraşul Bolintin-Vale, iar diferenţa de 2.445 de alegători au fost bărbaţi. În concluzie, Curtea reţine că, în fapt, nu a existat nicio încălcare/îngrădire a dreptului de a fi ales al candidaţilor de sex masculin, aceştia participând la scrutin în urma întocmirii de către partidul autor al excepţiei a listei de candidaţi pentru alegerile locale din anul 2020 cu respectarea prevederilor art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015. 68. Prin urmare, nu pot fi reţinute criticile formulate pentru motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora dispoziţiile art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015 încalcă exigenţele principiului egalităţii şi al nediscriminării, consacrat de art. 16 din Constituţie, norma criticată neafectând nici dreptul de a fi ales, garantat de art. 37 din Legea fundamentală. 69. De altfel, dispoziţia criticată nici nu prevede expressis verbis o măsură exclusiv în beneficiul femeilor, ci urmăreşte asigurarea reprezentării minime a ambelor sexe pe listele electorale, astfel încât, pe cât posibil, niciunul să nu fie subreprezentat. Scopul normei legale criticate este evitarea monopolului de gen în alegerile locale şi asigurarea unei reprezentări echilibrate a ambelor sexe, evitarea subreprezentativităţii oricăruia dintre sexe, şi nu avantajarea/ discriminarea pozitivă a sexului feminin cu privire la participarea la alegeri, în detrimentul candidaţilor de gen masculin. 70. Cât priveşte criticile ce vizează neclaritatea dispoziţiei legale atacate, formulate prin raportare la exigenţele de calitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea Constituţională constată că şi acestea sunt neîntemeiate. Norma de drept criticată prevede într-un mod clar şi precis că, la întocmirea listelor pentru alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, partidele politice trebuie să asigure reprezentarea ambelor sexe, caracterul imperativ al normei rezultând din însăşi utilizarea verbului „trebuie“ în formularea acesteia, fiind exceptate acele liste care conţin un singur candidat, în caz contrar aplicându-se sancţiunea prevăzută de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 115/2015, care obligă birourile electorale de circumscripţie să refuze înregistrarea listelor de candidaţi ce nu respectă condiţiile de formă şi de fond prescrise de lege. Unicii destinatari ai normei juridice criticate sunt partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, şi nu persoanele fizice (candidaţii), iar scopul înfiinţării acestor formaţiuni politice constă tocmai în exercitarea puterii de stat prin ocuparea de către membrii săi a unor funcţii publice de conducere obţinute prin votul universal, liber exprimat, secret şi direct. Având în vedere, aşadar, calitatea destinatarului textului criticat, pe de o parte, şi lipsa caracterului de noutate a textului în ansamblul legislaţiei electorale, pe de altă parte, rezultă că destinatarul normei, în acest caz un partid politic, poate în mod facil să prevadă consecinţele încălcării prescripţiei legale criticate şi îşi poate adapta în mod adecvat conduita. Aşa cum s-a mai arătat, eşecul unui partid politic în demersul de cooptare a femeilor ca membri ai acelui partid sau pe lista de candidaţi ai partidului la orice tip de alegeri (locale, parlamentare sau europarlamentare), cu excepţia listelor cu un singur candidat, nu poate fi însă consecinţa unui pretins viciu de neconstituţionalitate a legii, ci expresia propriei culpe sau incapacităţi. 71. În sfârşit, dispoziţia legală criticată nu poate fi contrară nici prevederilor art. 8 din Constituţie, referitoare la pluralism şi partidele politice, deoarece dezideratul unei reprezentări echilibrate a electoratului în rândul aleşilor, inclusiv sub aspectul reprezentării de gen, se subsumează înseşi ideii de partid politic, care, prin definiţie, trebuie să reflecte şi, în egală măsură, să promoveze interesele şi valorile electoratului format atât din femei, cât şi din bărbaţi şi să contribuie la formarea opiniei publice prin participarea cu candidaţi deopotrivă femei şi bărbaţi în alegeri şi la constituirea unor autorităţi publice; or, fără o reprezentare pe măsură, electoratul feminin s-ar vedea lipsit de instrumentele politice prin care îşi poate exprima şi susţine ideile, necesităţile, opţiunile şi valorile. Subreprezentarea femeilor reprezintă un deficit democratic care subminează legitimitatea procesului decizional, iar paritatea de gen în procesul decizional politic constituie un aspect al drepturilor omului şi al justiţiei sociale, precum şi o cerinţă esenţială a funcţionării unei societăţi democratice. Partidele politice reflectă indicele de democraţie şi dezvoltare al statului în care fiinţează şi, în această calitate, partidele politice trebuie să fie receptive şi să înţeleagă necesitatea evoluţiei societăţii în această direcţie, nu să o respingă sau să o ignore; este firesc, în consecinţă, ca acestea să urmărească, prin programe politice adecvate, să coopteze în rândul membrilor lor inclusiv reprezentante ale genului feminin. 72. Curtea reţine că reprezentarea ambelor sexe pe listele de candidaţi nu este şi nu poate fi doar o normă de recomandare într-un stat de drept democratic care recunoaşte şi aplică principiile care stau la baza patrimoniului electoral european, această regulă juridică fiind o exigenţă a sufragiului egal şi totodată o garanţie minimă pentru respectarea principiului constituţional prevăzut la art. 16 alin. (3) teza finală. Reprezentarea ambelor sexe pe listele de candidaţi este o condiţie de fond ad validitatem pe care legiuitorul a stabilit-o pentru întocmirea listelor de candidaţi, independent de opţiunea unor candidaţi de a renunţa la candidatură sau de opţiunea competitorilor electorali de a retrage propunerea de candidaturi. 73. În concluzie, Curtea reţine că eliminarea stereotipurilor de gen şi a barierelor sociale care continuă să perpetueze subreprezentarea femeilor în funcţii politice alese depinde de adoptarea unui sistem de cote obligatorii de reprezentare sau a sistemului parităţii, iar soluţia legislativă prevăzută la art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015 este în prezent singura garanţie pentru asigurarea unei reprezentări echilibrate a femeilor şi bărbaţilor în viaţa politică, fiind în deplin acord cu principiul egalităţii în drepturi şi cel al egalităţii de şanse, ambele consacrate la art. 16 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Eliminarea din fondul legislaţiei electorale a acestei prevederi sau doar a sancţiunii prevăzute pentru nerespectarea ei, fără introducerea unor alte sisteme de reprezentare care să fie garanţii reale pentru asigurarea echilibrului de gen în viaţa politică, nu poate reflecta valorile unei democraţii constituţionale autentice, în care principiul egalităţii în drepturi reprezintă o valoare fundamentală. 74. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Partidul Uniunea Salvaţi România - Filiala Bolintin-Vale în Dosarul nr. 3.125/192/2020 al Judecătoriei Bolintin-Vale - Cauze generale şi constată că dispoziţiile art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Bolintin-Vale - Cauze generale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iulie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia pronunţată cu majoritate de voturi prin Decizia nr. 341 din 9 iulie 2024, considerăm că în cauză Curtea Constituţională trebuia să pronunţe o decizie interpretativă şi să constate că prevederile art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015 sunt constituţionale - pentru situaţia în care reprezentarea ambelor sexe pe listele de candidaţi ale unui partid politic nu este posibilă - numai în măsura în care această situaţie este urmarea refuzului persoanei de a se înscrie pe lista de candidaţi sau a retragerii sale, din propria voinţă, şi prin aceasta nu este afectat dreptul de a candida al celorlalte persoane înscrise pe aceeaşi listă de candidaţi. Considerăm că această soluţie armonizează într-o manieră optimă scopul legitim urmărit de legiuitor prin reglementarea dispoziţiilor legale criticate, de asigurare a reprezentativităţii ambelor sexe pe listele electorale ale unui partid politic, cu libertatea oricărei persoanei de a se implica sau nu activ în viaţa publică politică, dar şi cu dreptul de a fi ales al oricărui cetăţean care îndeplineşte condiţiile constituţionale şi legale şi doreşte să participe la alegeri. Prezenta opinie separată nu neagă scopul urmărit de legiuitor, ci se opune manierei imperative de reglementare prin care acesta a fost transpus. Utilizarea verbului „trebuie“ ridică veritabile probleme de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015 din perspectiva exercitării dreptului de a fi ales, garantat de art. 37 din Constituţie. Neîndeplinirea de către partidul politic a obligaţiei de a asigura reprezentarea ambelor sexe pe listele sale de candidaţi se transformă într-o sancţiune drastică suportată nemijlocit de persoanele fizice - toţi ceilalţi candidaţi aflaţi pe aceeaşi listă -, deşi aceştia îndeplinesc în mod obiectiv condiţiile constituţionale ale art. 37 şi art. 40, precum şi cele prevăzute în legislaţia electorală aplicabilă. Chiar dacă sancţiunea respingerii listei de candidaţi vizează, în mod evident, partidul politic, nu poate fi ignorată afectarea substanţei dreptului fundamental de a fi ales - drept care, prin definiţie, este individual, aparţinând deci unei persoane fizice, şi nu unei persoane juridice, cum este o formaţiune politică. Condiţia legală criticată în cauză face ca exercitarea efectivă a dreptului fundamental de a fi ales să depindă în mod exclusiv şi aleatoriu de voinţa unei alte persoane, despre care nu se ştie dacă va dori sau nu să candideze sau dacă îşi va menţine opţiunea de a candida pe parcursul întregii proceduri de întocmire, validare şi înregistrare a listelor de candidaţi. Or, este inadmisibil ca exercitarea unui drept fundamental să fie afectată de o condiţie pur potestativă. Decizia unei persoane de a participa la alegeri, prin înscrierea pe listele electorale ale unui partid politic, este o opţiune pur personală, un act de voinţă unilateral, liber consimţit şi care exprimă dorinţa acelei persoane de a se implica activ în viaţa politică a unei comunităţi. Nicio persoană nu poate fi însă obligată să se implice activ în viaţa publică a unei comunităţi. Dispoziţiile art. 37 din Constituţie consacră dreptul, şi nu obligaţia de a participa la alegeri pentru a fi ales, la fel cum şi art. 40 din aceasta garantează dreptul, şi nu obligaţia cetăţenilor de a se asocia în partide politice. În cazul dispoziţiilor legale criticate, o persoană care îndeplineşte, în mod individual, toate condiţiile pentru a candida, deci îşi exercită activ dreptul de a fi ales, este sancţionată pentru comportamentul unei alte persoane, care alege, în aceiaşi parametri garantaţi de Constituţie, o atitudine pasivă, adică să nu candideze şi/sau să nu se asocieze într-un partid politic. Or, acţiunea sau, mai exact spus, inacţiunea unei persoane nu poate constitui temei al sancţionării altei persoane. Pe de altă parte, principiul proporţionalităţii impune legiuitorului să intervină cu măsuri legislative limitative şi, printr-o ingerinţă minimă şi/sau graduală, să concilieze drepturile individuale aflate în conflict şi să asigure astfel un just echilibru, fără a nega un drept în favoarea celuilalt. În cazul reglementării art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015, legiuitorul a stabilit cea mai gravă sancţiune, ignorând în totalitate efectul de anihilare a dreptului de a fi ales pe care simpla opţiune a unei persoane, de a nu fi activă politic, îl produce asupra mai multor persoane aflate, în calitate de candidaţi la alegeri, pe lista aceluiaşi partid politic şi care îndeplinesc toate condiţiile cerute pentru a candida. Rezultă că, deşi scopul prevederii criticate este unul legitim, modalitatea imperativă de reglementare a mijlocului apreciat ca adecvat de legiuitor pentru ca scopul să fie atins are capacitatea de a deturna acest scop şi de a-l transforma într-unul nelegitim, contrar dreptului la alegeri libere şi valorilor oricărei democraţii constituţionale. Prin urmare, considerăm că obligaţia întocmirii listelor astfel încât să asigure reprezentativitatea ambelor sexe nu poate fi decât o obligaţie de mijloace, şi nu una de rezultat, iar neatingerea scopului propus, în ciuda tuturor diligenţelor, nu poate fi sancţionată. În ceea ce priveşte conceptul de reprezentare a ambelor sexe, utilizat în cuprinsul art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015, observăm că acesta nu este definit la nivel legislativ, iar destinatarul normei juridice criticate nu poate înţelege clar la ce fel de reprezentare se referă - pe listă sau efectivă, în consiliul local şi nici locul de pe listă în care ar trebui să figureze persoana de sex feminin, în special în situaţia în care numărul de locuri eligibile este mai mic decât totalul celor înscrişi pe lista electorală, iar ultimele poziţii (diferenţa) sunt ocupate de femei. În această ultimă ipoteză - de altfel realistă, nu doar teoretică - completarea listei cu candidaţi femei are un caracter pur formal, doar pentru îndeplinirea condiţiei impuse de lege, atât timp cât în mod real nu există şansa de a fi ales, ceea ce aruncă în derizoriu însăşi scopul legii. Conceptul de „reprezentare a ambelor sexe“ este susceptibil de mai multe interpretări: reprezentare a ambelor sexe strict în raport de componenţa numerică a organului colegial ales (consiliul local) sau reprezentare a electoratului, pe criterii de sex, acesta fiind cel care acordă, prin vot, mandatul aleşilor locali. În materie electorală, „reprezentarea“ nu poate fi disociată de votul electoratului şi de conceptul de „reprezentativitate“. Potrivit art. 2 alin. (1) din Constituţie, reprezentativitatea organelor alese prin alegeri libere, periodice şi corecte se fundamentează pe suveranitatea poporului, iar art. 69 din Legea fundamentală precizează că deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, fără a cuprinde vreo distincţie pe criterii de sex a acestuia. Se ridică astfel întrebarea necesităţii unei reprezentativităţi pe criterii de sex a electoratului în organele alese, în condiţiile în care alesul local/parlamentarul reprezintă interesele întregului corp electoral, chiar şi pe ale celor care nu l-au votat, fără a avea nicio importanţă clasificarea de gen a cetăţenilor cu drept de vot. Scopul alegerilor, al mecanismului electoral ca instrument esenţial şi indispensabil al democraţiei constituţionale este reprezentarea cât mai amplă şi pe cât posibil completă a întregii societăţi. Ţine chiar de sensul şi esenţa reprezentării că aceasta nu poate fi una absolută, atotcuprinzătoare. În sistemul de reprezentare, unii - cei aleşi, mandataţi, îi reprezintă pe ceilalţi, fiind astfel împuterniciţi de întregul electorat să se ocupe de toate problemele acestuia. În concluzie, considerăm că dispoziţiile art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015, prin caracterul lor imperativ şi prin efectul sancţiunii prevăzute de art. 52 alin. (1) din aceeaşi lege, afectează în mod nemijlocit dreptul de a fi ales al celorlalte persoane - indiferent de sex -, aflate pe aceeaşi listă în calitate de candidaţi care îndeplinesc toate cerinţele constituţionale şi legale pentru a participa la alegeri, în ipoteza în care, din motive/împrejurări obiective, pe respectiva listă nu pot fi reprezentate ambele sexe. Judecător, Varga Attila Judecător, Gheorghe Stan -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
