Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblu, şi a dispoziţiilor art. 5, 65 şi 66 din această lege, în special, precum şi ale art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă. Excepţia a fost ridicată de Ion-Mircea Vîrtopeanu în Dosarul nr. 12.573/288/2020 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.530D/2021. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 18 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 12.573/288/2020, Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblu, şi a dispoziţiilor art. 5, 65 şi 66 din această lege, în special, precum şi ale art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă. Excepţia a fost ridicată de Ion-Mircea Vîrtopeanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute la art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că Legea nr. 55/2020 a fost emisă cu încălcarea principiului bicameralismului, contravenindu-se astfel art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie. De asemenea, arată că nu a fost solicitat avizul Consiliului Economic şi Social, contravenindu-se astfel prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 141. 6. Autorul excepţiei susţine şi că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 echivalează cu o lege de abilitare a Guvernului de a legifera în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ceea ce încalcă prevederile art. 108 din Constituţie. Consideră că legea prin care se restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale trebuie să prevadă, chiar în conţinutul său, norme care să permită analiza respectării tuturor principiilor prevăzute de art. 53 alin. (2) din Constituţie, respectiv principiul necesităţii, proporţionalităţii, nediscriminării şi al neatingerii existenţei dreptului sau libertăţii pe care le restrânge. Or, Legea nr. 55/2020, cu toate că prevede la art. 2 că măsurile care se dispun în starea de alertă trebuie să fie proporţionale cu nivelul de gravitate a situaţiei de urgenţă care a impus-o, enumeră numai generic măsurile care pot fi dispuse prin hotărâre a Guvernului, fără a conţine norme care să permită analiza respectării celor patru principii obligatorii care trebuie respectate de legea prin care se restrânge exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale - ceea ce face imposibilă analiza acestor măsuri în cadrul controlului de constituţionalitate pe care îl exercită Curtea Constituţională dacă este învestită în acest sens. Mai mult, Legea nr. 55/2020 deleagă ministrului afacerilor interne competenţa de a efectua această analiză şi de a propune declararea, prelungirea sau încetarea stării de alertă, iar Guvernului, instituirea, prelungirea, încetarea acestei stări şi totodată măsurile de restrângere a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale. Aceste aspecte contravin prevederilor constituţionale ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 1 alin. (4). 7. Autorul excepţiei arată că hotărârile Guvernului de prelungire a stării de alertă nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate, ci doar controlului exercitat de instanţele de contencios administrativ, urmând o procedură de durată, ceea ce echivalează cu lipsa unui recurs efectiv cu privire la măsurile ce se aplică pe termene limitate. 8. De asemenea, susţine că măsurile prevăzute la art. 5 din Legea nr. 55/2020 nu cuprind şi o listă a drepturilor şi a libertăţilor ce vor comporta o restrângere, având un caracter atât de general, încât autorităţile pot să îşi extindă competenţa de "legiferare" fără vreo limită, cu încălcarea flagrantă a art. 53 din Constituţie. În acest, sens, arată că, deşi există o dispoziţie expresă în cuprinsul art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 referitoare la posibilitatea ca printr-un ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne să se dispună obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, Guvernul a extins prin art. 3 alin. (2) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile deschise. 9. O altă critică pe care autorul o formulează se referă la faptul că mai multor dispoziţii ale Legii nr. 55/2020, respectiv art. 8, art. 9 alin. (1), art. 13, 14 şi 33-38, le lipseşte elementul dispozitiv al normei legale, acesta fiind înlocuit cu un element permisiv, în funcţie de deciziile unor autorităţi care fac parte din aparatul executiv. Dar acestea nu se încadrează în categoria dispoziţiilor permisive, noţiune autonomă a teoriei generale a dreptului, deoarece acestea ar trebui să cuprindă permisiuni acordate cetăţenilor prin actul normativ, pe când, în cazul Legii nr. 55/2020, acestea reprezintă veritabile delegări de autoritate în domeniul legiferării către autorităţi din sfera executivă. Aceste decizii ale autorităţilor ce fac parte din aparatul executiv sunt ordine de miniştri sau hotărâri ale Consiliului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care sunt adoptate, conform practicii de până acum, cu puţin timp înainte de ora 24,00 a unei zile, urmând a fi implementate începând cu ziua imediat următoare, în fapt, trecând doar câteva ore în care cetăţenii sau operatorii economici să îşi adapteze conduita la noile reguli. 10. Totodată, în privinţa art. 5 din Legea nr. 55/2020, autorul excepţiei susţine că lipsesc atât ipoteza, cât şi dispoziţia normei, acestea nefiind clare şi previzibile în conţinutul normei. 11. Încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie devine şi mai gravă în condiţiile în care se impun sancţiuni de natură contravenţională potrivit art. 65 şi 66 din Legea nr. 55/2020, dar acestea sunt norme care instituie sancţiuni pentru ceva nespecific. În acest sens, arată că art. 66 lit. a) stabileşte sancţiunea contravenţională a amenzii de la 500 de lei la 2.500 de lei pentru fapta prevăzută la art. 65 lit. h), adică nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d), iar art. 66 lit. b) stabileşte sancţiunea contravenţională a amenzii de la 1.000 de lei la 5.000 de lei pentru fapta prevăzută la art. 65 lit. i), adică nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d). Art. 5 alin. (2) lit. d) prevede însă doar că măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu, dar fără a le stabili în concret. De asemenea, în baza art. 66 lit. a) se sancţionează fapta prevăzută la art. 65 lit. m), adică circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art. 5 alin. (3) lit. b), dar art. 5 alin. (3) lit. b) prevede doar că măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt: restrângerea sau interzicerea circulaţiei persoanelor şi vehiculelor în locurile şi, după caz, în intervalele orare stabilite. În baza art. 66 lit. b) se sancţionează fapta prevăzută la art. 65 lit. q), adică nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a condiţiilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f), referitoare la desfăşurarea activităţii acestor instituţii sau operatori economici, dar art. 5 alin. (3) lit. f) prevede doar că măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt limitarea sau suspendarea pe durată determinată a activităţii unor instituţii sau operatori economici. 12. Autorul excepţiei arată că, pentru astfel de cazuri, nu au fost stabilite nici măcar în cuprinsul legii, în cadrul altor articole, măsuri concrete, iar acolo unde au fost stabilite astfel de măsuri - de exemplu, art. 65 lit. q) din Legea nr. 55/2020 - simplul fapt că trimiterea nu se face la articolul respectiv, ci la acele „descrieri“ de măsuri ce pot fi luate de autorităţi din sfera executivă o privează de caracterul de claritate şi previzibilitate a legii (a se vedea art. 5 din Legea nr. 55/2020), aspect interzis prin art. 1 alin. (5) Constituţia României, inclusiv prin prisma faptului că se încalcă şi dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 13. În susţinerea criticilor sale, autorul excepţiei invocă cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa cu privire la cerinţele de claritate şi previzibilitate a normei legale, amintind Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, Decizia nr. 405 din 16 iunie 2016 şi Decizia nr. 152 din 6 mai 2020. 14. Cu privire la dispoziţiile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, arată că acestea, prin faptul că extind obligaţia de a purta masca de protecţie şi în spaţiile publice deschise, aduc atingere dreptului la viaţă garantat de art. 26 din Constituţie, art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Or, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituţie, printr-o ordonanţă de urgenţă nu pot fi reglementate măsuri de natură să afecteze drepturi sau libertăţi fundamentale. 15. Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia acesteia. 16. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, în ansamblu, şi dispoziţiile art. 5, 65 şi 66 din această lege, în special. Având în vedere obiectul cauzei în cadrul căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, respectiv plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute la art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, constând în faptul că autorul excepţiei nu a purtat mască de protecţie în spaţiul public deschis, precum şi dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea apreciază că aspectele de neconstituţionalitate intrinsecă invocate în raport cu unele dispoziţii din Legea nr. 55/2020 nu pot fi circumscrise decât dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 66 lit. a) în ceea ce priveşte trimiterea la dispoziţiile art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, care au următoarea redactare: - Art. 5 alin. (2) lit. d): "(2) Măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt: [...] d) măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;" – Art. 65 lit. h): "Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă: [...] h) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d);" – Art. 66 lit. a): "Contravenţiile prevăzute la art. 65 se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. c), d), e), g), h), k), m), n) şi ş)." 20. De asemenea, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 6 noiembrie 2020, care au următorul conţinut: „La articolul 13, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: «a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;»“ 21. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile Legii nr. 55/2020, în ansamblul său, contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 61 alin. (2) privind structura Parlamentului, ale art. 75 privind sesizarea Camerelor Parlamentului şi ale art. 141 privind Consiliul Economic şi Social. De asemenea, susţine că dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020 contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale şi ale art. 108 privind actele Guvernului. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, susţine că sunt contrare art. 115 alin. (6) din Constituţie referitor la domeniile ce nu pot fi reglementate prin ordonanţe de urgenţă. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia critică Legea nr. 55/2020 atât sub aspectul unor vicii de constituţionalitate extrinseci, cât şi pentru vicii de neconstituţionalitate intrinsecă. 23. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecă ce privesc Legea nr. 55/2020, în ansamblu, Curtea reţine că autorul excepţiei invocă încălcarea principiului bicameralismului cu prilejul adoptării acestui act normativ, precum şi faptul că nu a fost solicitat avizul Consiliului Economic şi Social, potrivit art. 141 din Constituţie. 24. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a mai analizat constituţionalitatea Legii nr. 55/2020 în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 22 iulie 2021, paragraful 35, Curtea, analizând criticile de neconstituţionalitate vizând încălcarea principiului bicameralismului, a reţinut concluzia potrivit căreia completările operate de Camera Deputaţilor asupra formei adoptate de Senat a Legii nr. 55/2020 întrunesc cele două condiţii ale respectării principiului bicameralismului, referitoare la lipsa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, respectiv, la lipsa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferită, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, nefiind, prin urmare, contrare dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie. 25. De asemenea, prin paragrafele 36-39 din decizia mai sus amintită, Curtea a reţinut că Senatul şi Camera Deputaţilor nu au solicitat şi nu au primit avizul Consiliului Economic şi Social. Referitor la acelaşi aviz, în expunerea de motive a Legii nr. 55/2020, la secţiunea a 3-a intitulată „Impactul socioeconomic al proiectului de act normativ“, la toate punctele acestei secţiuni, se menţionează că „proiectul de act normativ nu se referă la acest subiect“, iniţiatorul, respectiv Guvernul, asumându-şi astfel că Legea nr. 55/2020 nu are impact socioeconomic. Aceeaşi concluzie rezultă şi din pct. 5, referitor la informaţii privind avizarea, al secţiunii a 6-a a expunerii de motive, cu denumirea „Consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normativ“, în care se specifică, în mod expres, avizarea proiectului doar de către Consiliul Legislativ. Curtea a apreciat că nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 79 şi 141 privind Consiliul Legislativ şi Consiliul Economic şi Social. În acest sens, a reţinut că art. 141 din Constituţie, exprimând sintetic rolul pur consultativ pentru Parlament şi Guvern al Consiliului Economic şi Social, nu face niciun fel de referire expresă la obligaţia iniţiatorilor proiectelor de acte normative de a solicita avizul consultativ al Consiliului Economic şi Social şi nici cu privire la mecanismele de consultare a acestui organ consultativ, acestea fiind tratate în legea de organizare şi funcţionare a acestuia, la care Legea fundamentală face trimitere. Curtea a reţinut însă că, într-un mod cu totul diferit, legiuitorul constituant a reglementat în art. 79 din Legea fundamentală rolul Consiliului Legislativ, care „este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României“. Sub acest aspect, nesolicitarea avizului consultativ al Consiliului Legislativ duce la neconstituţionalitatea legii sau ordonanţei - simplă sau de urgenţă. Curtea a statuat, prin urmare, că, dacă voinţa legiuitorului constituant ar fi fost în sensul impunerii obligativităţii solicitării avizului, atunci aceasta ar fi fost exprimată în cuprinsul art. 141 din Legea fundamentală, într-un mod asemănător celui folosit la redactarea art. 79 pentru reglementarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Legislativ. 26. În continuare, analizând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate, Curtea constată că un prim aspect de neconstituţionalitate invocat priveşte competenţa Guvernului de a stabili periodic, prin hotărâri, care sunt măsurile pentru creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri. Faţă de această critică, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 108 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe, iar hotărârile se emit pentru organizarea executării legii. Prin urmare, Guvernul are competenţa constituţională de a emite hotărâri în executarea legilor. De altfel, cu privire la acest aspect, Curtea, prin Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, precitată, paragraful 41, a reţinut că Legea nr. 55/2020 constituie un act normativ-cadru care stabileşte principiile de bază ale instituirii stării de alertă, prevăzând, cu titlu general, măsurile ce pot fi dispuse în cadrul acesteia, în vederea atingerii obiectivelor mai sus arătate. Aceste măsuri, astfel cum se arată, în mod expres, la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, sunt adoptate în aplicarea legii analizate, de către Guvern, prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, starea de alertă putând fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile. Această manieră de reglementare denotă intenţia legiuitorului de a crea un cadru legal pentru implementarea măsurilor cu caracter administrativ necesare şi adecvate particularităţilor crizei epidemiologice existente şi evoluţiei acesteia în fiecare perioadă de timp. Aceste necesităţi de reglementare nu puteau fi, în mod evident, anticipate la data elaborării Legii nr. 55/2020 şi nici prevăzute, în mod expres, în cuprinsul acestei legi, având în vedere caracterul lor variabil, imprevizibil. Cu toate acestea, legea analizată prevede, în mod expres, procedura de instituire şi de prelungire a stării de alertă, măsurile care pot fi dispuse pe parcursul acesteia, perioadele de timp pentru care pot fi luate şi prelungite astfel de măsuri, condiţiile implementării lor, precum şi autorităţile şi instituţiile statale implicate. 27. Cât priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia actele administrative emise de executiv în vederea aplicării măsurilor prevăzute de Legea nr. 55/2020 nu ar putea fi atacate în instanţă în termene care să asigure eficienţa dreptului de acces la justiţie, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, precum şi soluţia legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă. În considerentele deciziei amintite, Curtea a arătat că în măsura în care prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie consacră controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, iar dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 exclud, în mod expres, aplicarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă că dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 relevă o reglementare lipsită de claritate şi predictibilitate în ceea ce priveşte stabilirea procedurii jurisdicţionale aplicabile acestor acţiuni în contencios administrativ, din conţinutul normei neputându-se decela care sunt „reglementările de drept comun aplicabile în materie“ (paragraful 35). Mai mult, Curtea a observat că lipsa de claritate a reglementării are consecinţe directe asupra exercitării dreptului de acces la justiţie şi a dreptului consacrat de art. 52 alin. (1) din Constituţie, persoana interesată să atace în justiţie o hotărâre a Guvernului ori un ordin sau o instrucţiune emisă în temeiul Legii nr. 55/2020 neputând identifica reglementările procedurale aplicabile, astfel încât să se conformeze acestora (paragraful 38). Curtea a apreciat că în cazul atacării în justiţie a hotărârilor Guvernului, a ordinelor sau a instrucţiunilor miniştrilor emise în vederea punerii în aplicare a unor măsuri pe durata stării de alertă, în temeiul Legii nr. 55/2020, asigurarea unui acces la justiţie efectiv, în sensul mai sus reţinut, s-ar realiza doar în măsura în care hotărârea pronunţată de instanţa de judecată ar determina, odată cu constatarea nelegalităţii actului administrativ atacat, înlăturarea efectelor acestuia şi a consecinţelor sale. Or, aceste efecte ale hotărârii judecătoreşti nu ar putea fi obţinute decât în măsura în care pronunţarea acesteia ar avea loc în termenul de aplicabilitate al acestor acte administrative, care este de cel mult 30 de zile de la intrarea lor în vigoare, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) şi ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020. Curtea a constatat că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 nu conţin niciun fel de dispoziţii procedurale care să garanteze soluţionarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiţie. De asemenea, Curtea a apreciat că nici dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu ar răspunde acestor exigenţe. În concluzie, având în vedere toate cele mai sus arătate, Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, precum şi soluţia legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor art. 1 alin. (5), art. 21 şi ale art. 52 alin. (1) din Constituţie (paragrafele 44-48). 28. În ceea ce priveşte critica vizând lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020, Curtea constată că, prin Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 septembrie 2021, paragraful 40, a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 55/2020 constituie un tablou exhaustiv al tipurilor de măsuri ce pot fi dispuse în temeiul acestui act normativ în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, măsuri care atrag obligaţii a căror încălcare constituie contravenţii. De asemenea, a arătat că este vorba de măsuri menţionate în Legea nr. 55/2020. 29. Curtea a amintit că, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 55/2020, hotărârile Guvernului prin care se instituie sau se prelungeşte starea de alertă trebuie să precizeze, în mod clar, care sunt măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor, astfel că revine executivului sarcina să selecteze, în funcţie de datele concrete ale evoluţiei pandemiei la un anumit moment, acele măsuri prevăzute la nivelul legii care sunt cele mai adecvate atingerii obiectivului stabilit de legiuitor, cu o restrângere proporţională a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi ale persoanei. 30. Curtea a arătat că precizarea acestor măsuri în conţinutul textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate ar avea drept consecinţă aplicarea lor pe toată durata pandemiei de COVID-19, fără a da posibilitatea autorităţilor să selecteze necesitatea şi intensitatea intervenţiei în funcţie de evoluţia rapidă şi imprevizibilă a acestui fenomen. Reglementarea ar dobândi astfel un caracter rigid, făcând imposibilă o aplicare flexibilă, astfel încât să se asigure în mod eficient obiectivul stabilit de legiuitor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, dar şi imperativul respectării caracterului proporţional al restrângerii exerciţiului unor drepturi prin raportare la acest obiectiv şi datele concrete ale realităţii. S-ar putea ajunge astfel în situaţia în care obligaţiile impuse să aibă aceeaşi sferă de aplicare, deşi gravitatea fenomenului s-a redus, justificând restrângerea acestei sfere sau chiar neaplicarea măsurilor. 31. Caracterul general al dispoziţiilor de lege analizate, ce necesită raportarea la acte administrative normative secundare în vederea aplicării, nu trebuie să conducă la concluzia că faptele care constituie contravenţie sunt stabilite de organele administrative. Astfel, sintagma „măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor“ din cuprinsul Legii nr. 55/2020 se referă la măsuri consacrate la nivelul legii, aşa cum de altfel este şi măsura obligativităţii purtării măştii de protecţie, consacrată în mod expres în conţinutul art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. În situaţia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate care au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea obligaţiei de a purta masca de protecţie, Curtea a constatat că aceştia aveau posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul acestei obligaţii prin examinarea conţinutului art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. De asemenea, hotărârile Guvernului emise pentru instituirea şi prelungirea stării de alertă, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, au menţionat în mod constant obligativitatea purtării măştii de protecţie. 32. Prin urmare, având în vedere cele mai sus arătate, Curtea a considerat că persoanele fizice aveau posibilitatea de a cunoaşte conţinutul măsurilor la care se referă art. 5 alin. (2) lit. d) şi art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, precum şi obligaţiile ce le revin, astfel încât să îşi poată conforma conduita potrivit dispoziţiilor legale şi să înţeleagă consecinţele nerespectării acestor obligaţii. 33. De asemenea, instanţa constituţională a apreciat că aceleaşi concluzii sunt valabile şi în ceea ce priveşte posibilitatea agentului constatator, respectiv a instanţei de judecată de a identifica fapta contravenţională, de a evalua gravitatea faptei şi de a stabili o sancţiune contravenţională proporţională cu aceasta. 34. Curtea a reţinut şi că art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020 prevede posibilitatea agentului constatator ca, în cazul constatării săvârşirii unei contravenţii prevăzute la art. 65 lit. h) din acelaşi act normativ, să aplice o amendă de la 500 de lei la 2.500 de lei. În aplicarea acestei sancţiuni, agentul constatator va avea în vedere conţinutul măsurilor pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor, reglementate la nivel de lege şi nominalizate în cuprinsul hotărârilor Guvernului de declarare sau de prelungire a stării de alertă, obligaţiile ce revin persoanelor fizice, valorile sociale ocrotite, respectiv dreptul la viaţă şi dreptul la sănătate, precum şi împrejurările în care fapta a fost comisă, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi urmarea produsă, circumstanţele personale ale contravenientului şi celelalte date înscrise în procesul-verbal de constatare şi sancţionare. Prin urmare, Curtea a apreciat că agentul constatator şi - în cazul contestării procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei - instanţa de judecată dispun de elementele necesare identificării faptei contravenţionale şi aprecierii caracterului proporţional al sancţiunii contravenţionale. 35. Referitor la criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, Curtea constată că, prin Decizia nr. 50 din 15 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 martie 2022, a admis excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, în ansamblu. Faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, şi având în vedere că motivul de inadmisibilitate a intervenit ulterior sesizării sale cu excepţia de neconstituţionalitate care constituie obiectul prezentei cauze, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 a devenit inadmisibilă. 36. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion-Mircea Vîrtopeanu în Dosarul nr. 12.573/288/2020 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă şi constată că Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblu, şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 66 lit. a) în ceea ce priveşte trimiterea la dispoziţiile art. 65 lit. h) din această lege, în special, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
