Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, excepţie ridicată de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) în Dosarul nr. 6.739/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.669D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 25 aprilie 2024, termen acordat pentru repunerea pe rol a dosarului mai sus menţionat, la acesta fiind deja conexate, în şedinţa publică din 30 mai 2023, dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.752D/2019, nr. 46D/2020, nr. 291D/2022, nr. 1.162D/2022 şi nr. 709D/2023. În dosarele nr. 2.752D/2019 şi nr. 709D/2023, excepţia de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 164 alin. (2) teza finală din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, şi ale art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 şi a fost ridicată de Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) şi de UPFR în Dosarul nr. 23.870/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi, respectiv, în Dosarul nr. 3.334/2/2020/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. În dosarele nr. 46D/2020, nr. 291D/2022 şi nr. 1.162D/2022, excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018, fiind ridicată de UPFR în Dosarul nr. 19.241/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 15.432/3/2021 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi, respectiv, în Dosarul nr. 13.048/3/2021 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. 3. Şedinţa publică din 25 aprilie 2024 s-a desfăşurat în prezenţa şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, prin procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, a autoarei UPFR, prin doamna avocat Andreea Strătulă, şi a domnului avocat Gheorghe Cracea, precum şi a autorului CREDIDAM, prin doamnele avocat Mariana Savu şi Adriana Lascu. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru studierea documentelor nou-depuse cu prilejul repunerii pe rol a cauzei, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 28 mai 2024. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 3 iunie 2024, când, constatând imposibilitatea constituirii cvorumului legal de şedinţă, a dispus, în temeiul art. 51 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru data de 9 iulie 2024, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 11 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 6.739/3/2018, Încheierea din 5 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 19.241/3/2019, Încheierea din 3 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 15.432/3/2021 şi prin Încheierea din 8 aprilie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 13.048/3/2021, Tribunalul Bucureşti - secţiile a IV-a civilă, a V-a civilă şi a III-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, excepţie ridicată de UPFR în cauze având ca obiect soluţionarea unor acţiuni în pretenţii/despăgubiri întemeiate pe legislaţia privind dreptul de autor şi drepturile conexe. 5. Prin Încheierea din 1 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 23.870/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 164 alin. (2) teza finală din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, şi ale art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018, excepţie ridicată de CREDIDAM şi UPFR într-o cauză în care autorii excepţiei au chemat în judecată pârâţii utilizatori din domeniul radio-TV, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să stabilească forma finală a metodologiei aplicabile în domeniul dreptului de autor şi drepturilor conexe. 6. Prin Încheierea din 2 martie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 3.334/2/2020/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 164 alin. (2) teza finală din Legea nr. 8/1996, republicată, şi ale art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018, excepţie ridicată de UPFR într-o cauză aflată în recurs, prin care autoarea a solicitat instanţei anularea unei decizii emise de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA). 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că prin reglementarea art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 şi a art. 164 alin. (2) teza finală din Legea nr. 8/1996, legiuitorul a intervenit asupra metodologiei prin care au fost stabilite remuneraţiile aferente dreptului de autor şi drepturilor conexe şi a eliminat posibilitatea negocierii unei remuneraţii fixe sau minime, încălcând astfel principiul accesibilităţii şi previzibilităţii legii şi dreptul de proprietate, ocrotite de Legea fundamentală. 8. Conform art. 163 - 165 din Legea nr. 8/1996, metodologia poate fi stabilită prin trei modalităţi: prin negociere şi încheierea unui protocol între părţile implicate constituite într-o comisie (formată din organismele de gestiune colectivă, pe de o parte, şi reprezentanţii utilizatorilor, pe de altă parte), prin mediere (în vechea reglementare prin arbitraj) sau de către instanţa de judecată, care stabileşte forma finală a metodologiei. Metodologia are la bază anumite criterii enumerate la art. 164 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege, fără ca acestea să fie limitative, ci exemplificative, aşa cum rezultă din considerentul 31 din Directiva 2014/26/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi acordarea de licenţe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piaţa internă. 9. Cât priveşte aplicabilitatea sa în timp, metodologia se publică în Monitorul Oficial al României şi se aplică până la intrarea în vigoare a noilor metodologii, stabilite în urma parcurgerii aceleiaşi proceduri, dar nu mai devreme de 3 ani de la publicarea ultimei metodologii în Monitorul Oficial al României. 10. În concluzie, metodologia reprezintă contractul-cadru prin care părţile implicate au stabilit prin negociere, mediere sau pe cale judecătorească condiţiile de licenţiere şi tarifele aplicabile utilizării drepturilor de autor şi drepturilor conexe, pentru o perioadă prevăzută de lege de minimum 3 ani. Prin adoptarea art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018, legiuitorul a intervenit în mod nepermis în contractul-cadru al părţilor, suprimând efectele juridice ale metodologiei în privinţa remuneraţiei minime/fixe, care nu se mai regăseşte în cuprinsul art. 131^1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, devenit art. 164 alin. (2) teza finală după republicarea acesteia. Practic, textul de lege criticat anulează un drept câştigat în instanţă în privinţa remuneraţiei minime, cu nesocotirea drepturilor de proprietate intelectuală ale titularilor beneficiari şi a principiului securităţii juridice a raporturilor civile. 11. Totodată, se semnalează situaţia contradictorie creată, pe de o parte, de art. 212 alin. (3) [fostul art. 154 alin. (3)] din Legea nr. 8/1996, republicată, care permite organismelor de gestiune colectivă să solicite remuneraţii minime de la radiodifuzorii locali, în contextul obligaţiei de a renegocia metodologia în raport cu criteriul „potenţialilor receptori ai emisiunii“, şi de art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018, pe de altă parte, care lipseşte de efecte tocmai acele metodologii în care au fost negociate şi stabilite remuneraţiile minime în funcţie de criteriul suplimentar stabilit de lege. 12. Se arată că, la momentul adoptării Legii nr. 74/2018, singurele metodologii care stabileau remuneraţii minime erau cele publicate prin Decizia directorului general al ORDA nr. 216/2011, în cazul radiodifuzării, şi, în cazul organismelor de televiziune, Decizia directorului general al ORDA nr. 133/2012 (ce conţine Hotărârea arbitrală nr. 8/2012, remuneraţia minimă fiind menţinută prin Decizia civilă nr. 83/2013 a Curţii de Apel Bucureşti). Se susţine că, deoarece modificarea acestor metodologii se putea demara doar prin formularea unor cereri de iniţiere a unor noi proceduri de negociere, reprezentanţii utilizatorilor au găsit alte mijloace, respectiv adoptarea Legii nr. 74/2018, prin care remuneraţia minimă a fost eliminată. Deşi aceasta nu contravine Directivei 2014/26/UE, implementarea acestei directive prin noua lege a fost de fapt un pretext de modificare a legii „cu dedicaţie pentru o parte din radiodifuzori“, în desconsiderarea drepturilor artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme. 13. Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 74/2018, ORDA a emis Decizia nr. 31/2020, prin care a stabilit măsuri de intrare în legalitate a UPFR, printre acestea numărându-se şi formula de calcul exclusiv procentual a remuneraţiilor datorate de organismele de televiziune, cu recalcularea în consecinţă a sumelor stabilite prin facturi emise pentru încasarea unor remuneraţii minime/fixe. 14. Cât priveşte nivelul remuneraţiei minime sau fixe, se susţine că acesta trebuie să fie unul rezonabil şi nu poate urmări un singur criteriu, cel al veniturilor radiodifuzorului, ci trebuie să aibă în vedere inclusiv acoperirea valorii serviciului prestat de organismul de gestiune colectivă (criteriu prevăzut de directiva menţionată), situaţie în care stabilirea unei remuneraţii exclusiv procentuale se dovedeşte o măsură limitată, de natură să încalce drepturile de autor şi drepturile conexe în condiţiile în care remuneraţia procentuală este derizorie în peste 70% din cazurile de radiodifuzori. Aceste aspecte au fost sesizate şi de Preşedintele României prin cererea de reexaminare a Legii nr. 74/2018 înainte de promulgare, însă legiuitorul le-a respins. 15. În final, se susţine că restrângerile de drepturi patrimoniale de autor şi conexe, operate prin textul de lege criticat, nu se justifică şi nu corespund nici condiţiilor şi situaţiilor limitativ prevăzute de Constituţie, fiind prin urmare contrare art. 15, 16, 21, 24, 44 şi 53 din aceasta şi jurisprudenţei constituţionale în materia drepturilor de proprietate intelectuală, asimilate celor de proprietate privată (Decizia Curţii Constituţionale nr. 571 din 29 aprilie 2010). 16. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-au exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ce constituie obiectul dosarelor nr. 2.669D/2019, nr. 2.752D/2019 şi nr. 291D/2022. 17. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi-au exprimat opinia în dosarele nr. 46D/2020 şi nr. 1.162D/2022 în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 18. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază, în Dosarul nr. 709D/2023, că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentanţilor convenţionali ai autorilor excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 27 martie 2018, precum şi ale art. 164 alin. (2) teza finală din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 14 iunie 2018. Textele de lege criticate au următorul cuprins normativ: - Art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018: „(3) Dispoziţiile din metodologiile elaborate conform art. 131 şi 131^1 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, care conţin prevederi referitoare la sume/remuneraţii fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare dispoziţiilor art. 131^1 alin. (2), astfel cum acestea au fost modificate prin prezenta lege, nu se mai aplică începând cu data împlinirii unui termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.“ – Art. 164 alin. (2) teza finală din Legea nr. 8/1996: „(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita în negocieri, de la aceeaşi categorie de utilizatori, fie remuneraţii forfetare, fie remuneraţii procentuale stabilite ca parte procentuală din veniturile obţinute de fiecare utilizator prin activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul sau, în lipsa veniturilor, din cheltuielile ocazionate de utilizare. Pentru activitatea de radiodifuzare, organismele de gestiune colectivă pot solicita numai remuneraţii procentuale, diferenţiate prin directă proporţionalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator - organism de televiziune sau de radiodifuziune a repertoriului gestionat colectiv în această activitate.“ 23. În raport cu dinamica legislativă, Curtea reţine că Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe a fost republicată în temeiul art. III din Legea nr. 74/2018, astfel că, drept urmare a renumerotării textelor de lege, art. 131, la care face referire art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018, a devenit art. 163, iar art. 131^1 a devenit art. 164. Aşadar, dispoziţiile art. 164 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, republicată, criticate în cauză, sunt aceleaşi cu cele ale art. 131^1 alin. (2) din aceeaşi lege în forma anterioară republicării, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 74/2018 şi la care art. II alin. (3) din aceeaşi lege, de asemenea criticat, face trimitere. 24. Normele constituţionale menţionate în motivarea excepţiei sunt cele cuprinse în art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 136 - Proprietatea. Sunt invocate, de asemenea, prevederile art. 12 din Convenţia internaţională pentru protecţia artiştilor interpreţi sau executanţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune, încheiată la Roma la 26 octombrie 1961 şi ratificată prin Legea nr. 76/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 14 aprilie 1998, prevederile art. 15 din Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind interpretările, execuţiile şi fonogramele (TIEF), adoptat la Geneva la 20 decembrie 1996 şi ratificat prin Legea nr. 206/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 27 noiembrie 2000, precum şi cele ale art. 8 alin. (2) din Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere şi de împrumut şi anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietăţii intelectuale şi ale art. 16 alin. (2) din Directiva 2014/26/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi acordarea de licenţe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piaţa internă. 25. Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 164 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 reglementează modalităţile în care organismele de gestiune colectivă pot negocia cu aceeaşi categorie de utilizatori, în cadrul metodologiilor, remuneraţiile aferente dreptului de autor şi drepturilor conexe, fiind menţionate în acest sens remuneraţiile forfetare şi remuneraţiile procentuale. 26. Teza finală a art. 164 alin. (2) se referă în particular la activitatea de radiodifuzare, cu privire la care organismele de gestiune colectivă pot solicita numai remuneraţii procentuale, diferenţiate prin directă proporţionalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator - organism de televiziune sau de radiodifuziune - a repertoriului gestionat colectiv în această activitate. 27. Ca regulă generală, Legea nr. 8/1996, republicată, permite ca remuneraţia stabilită cu acordul părţilor printr-un contract de cesiune a drepturilor patrimoniale să fie calculată, sub aspectul cuantumului, fie proporţional cu încasările provenite din exploatarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod (art. 44). Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme au dreptul la o remuneraţie unică echitabilă, al cărei cuantum este stabilit prin metodologii (art. 112). Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale [art. 164 alin. (2) teza întâi], iar, pentru activitatea de radiodifuzare, Legea nr. 8/1996, în redactarea sa anterioară modificării prin Legea nr. 74/2018, prevedea că remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar, în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare [art. 131^1 alin. (2), în redactarea conferită prin Legea nr. 329/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 31 iulie 2006]. 28. Comparativ cu soluţia legislativă anterioară referitoare la remuneraţiile cuvenite în cazul activităţii de radiodifuzare, Curtea observă că diferenţa specifică de reglementare adusă de Legea nr. 74/2018 constă în eliminarea implicită a remuneraţiilor forfetare, prin introducerea adverbului „numai“ cu referire la remuneraţiile procentuale, fiind eliminată, totodată, şi ipoteza aplicării procentului diferenţiat în lipsa veniturilor utilizatorului. 29. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, intervenţia legiuitorului în sensul eliminării din Legea nr. 8/1996 a posibilităţii negocierii şi stabilirii unor remuneraţii fixe sau minime este intruzivă întrucât afectează dreptul patrimonial al titularilor dreptului de autor şi/sau conexe, stabilit în baza metodologiei anterioare. 30. Curtea constată că soluţia legislativă prevăzută la art. 164 alin. (2) teza finală din Legea nr. 8/1996, republicată, potrivit căreia pentru activitatea de radiodifuzare se stabilesc numai remuneraţii procentuale, şi nu forfetare sau fixe/minime, nu este de natură să contravină dreptului de proprietate, consacrat de art. 44 din Constituţie. 31. Dreptul de proprietate intelectuală este protejat atât la nivel internaţional, cât şi la nivel naţional, iar, în ceea ce priveşte garanţiile stabilite în cazul particular al publicării operelor prin activitatea de radiodifuzare, documentele internaţionale în materie - invocate şi de autorii excepţiei în motivarea acesteia - utilizează conceptul general de remuneraţie echitabilă şi unică sau remuneraţie adecvată. 32. Faţă de criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că Legea nr. 8/1996 a menţinut, chiar şi ulterior adoptării Legii nr. 74/2018, principiul general potrivit căruia remuneraţia cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se stabileşte prin acordul părţilor, iar cuantumul remuneraţiei se calculează fie proporţional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod (art. 44). Cu referire specială la activitatea de radiodifuzare, legiuitorul a optat, dintre toate modalităţile cuprinse în regula generală, pentru modalitatea remuneraţiei procentuale, aceasta încadrându-se atât în principiul general mai sus enunţat, cât şi în conceptul mai larg de remuneraţie echitabilă şi unică sau remuneraţie adecvată, mai sus amintit. Astfel, potrivit art. 164 alin. (2) teza finală, remuneraţia procentuală este diferenţiată prin directă proporţionalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator - organism de televiziune sau de radiodifuziune - a repertoriului gestionat colectiv în această activitate, ceea ce este în măsură să garanteze o remuneraţie echitabilă şi adecvată, calculată prin raportare la frecvenţa utilizării repertoriului gestionat colectiv. 33. Curtea observă că regula remuneraţiei procentuale este echitabilă şi adecvată, aceasta fiind aptă să asigure titularului dreptului de autor un anumit venit minim şi să garanteze, totodată, o remuneraţie direct proporţională cu frecvenţa difuzării operei, ceea ce îi asigură caracterul echitabil. 34. Dacă legiuitorul a acordat părţilor contractante o anumită largheţe, în general, în stabilirea de comun acord a remuneraţiilor cuvenite în schimbul utilizării operelor, în sensul că art. 44 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 arată că acest cuantum se calculează fie proporţional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod, Curtea observă că limitarea acestor metode de calcul la cea procentuală - prin textul legal criticat - este justificată în cazul activităţii de radiodifuzare tocmai prin specificul acesteia. Spre deosebire de alte mijloace (media sau nu) de promovare şi de aducere la cunoştinţa publicului a operelor, societăţile de radio şi televiziune au aptitudinea de a asigura accesul publicului larg la respectivele creaţii artistice. Pe de altă parte, prin natura activităţii lor, de informare a publicului larg şi de permanentă adaptare la cerinţele acestuia, societăţile de radio şi televiziune trebuie să includă în emisiunile lor o varietate cât mai mare de programe care urmăresc să îşi conserve sau să îşi mărească audienţa. Această activitate de radiodifuzare trebuie să fie, prin esenţa ei, fluidă, adaptabilă, flexibilă şi receptivă, pe de o parte, la dimensiunea creatoare a societăţii umane şi evoluţia sa în acest sens, în general, şi, pe de altă parte, la gusturile, cerinţele, preferinţele publicului larg, ale audienţei. Prin urmare, frecvenţa radiodifuzării anumitor opere artistice depinde de un întreg cumul de factori, inerenţi domeniului creator, iar artistul îşi asumă un anumit risc cu privire la impactul sociocultural al operei sale. Aşadar, regula proporţionalităţii cu privire la remuneraţia cuvenită pentru utilizarea operei artistice, adică a cotei procentuale în raport cu veniturile obţinute de societăţile de radio şi televiziune în urma utilizării respectivei opere, este cea care răspunde într-o manieră adecvată întregului complex de factori ce caracterizează activitatea de radiodifuziune, pe de o parte, şi cea artistică, pe de altă parte, servind intereselor ambelor părţi în egală măsură. 35. Opţiunea legiuitorului pentru această soluţie juridică nu încalcă dreptul de proprietate, aşa cum afirmă autorii excepţiei, întrucât eliminarea pe cale legală a unor alte modalităţi anterioare de calcul al remuneraţiei nu poate fi asimilată cu negarea dreptului de proprietate al titularilor drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, ci, dimpotrivă, le dă expresie, prin stabilirea unei modalităţi de valorificare a acestor drepturi prin aplicarea principiului proporţionalităţii în calculul remuneraţiilor. Procentul aplicat se negociază de organismul de gestiune colectivă în cadrul comisiei de negociere a metodologiilor pe baza unor criterii stabilite de Legea nr. 8/1996, republicată, la art. 164 alin. (1), iar, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, aceste remuneraţii trebuie să fie rezonabile în raport cu valoarea economică şi ponderea utilizării drepturilor în cauză, ţinând seama de caracteristicile şi de sfera de utilizare a operelor şi a altor obiecte protejate, precum şi de valoarea economică a serviciului prestat de organismul de gestiune colectivă, fiecare dintre părţile contractului-cadru, respectiv organismele de gestiune colectivă şi utilizatorii, motivând modul de stabilire a acestor remuneraţii. Stabilirea cuantumului acestor remuneraţii are în vedere, aşadar, criterii obiective şi nediscriminatorii, exigenţe impuse şi de legislaţia şi practica europeană în domeniu, inclusiv criteriul valorii economice a serviciului prestat de organismul de gestiune colectivă, invocat în mod special de autorii excepţiei. 36. Dreptul de proprietate, consacrat la art. 44 din Constituţie, nu poate fi afectat nici prin raportare la noţiunea de „bun“, care, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, are un sens autonom, ce include atât „bunurile actuale“, cât şi activele, inclusiv creanţele, despre care reclamantul poate susţine că are cel puţin o „aşteptare legitimă“ (de exemplu, Hotărârea din 11 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Anheuser-Busch Inc. împotriva Portugaliei, paragraful 63; Hotărârea din 7 februarie 2013, pronunţată în Cauza Fabris împotriva Franţei, paragrafele 49 şi 51; Hotărârea din 13 decembrie 2016, pronunţată în Cauza Béláné Nagy împotriva Ungariei, paragraful 76). Potrivit jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, pentru ca o „aşteptare“ să fie „legitimă“, aceasta trebuie să aibă o natură mai concretă decât o simplă speranţă şi să se bazeze pe o prevedere legală sau pe un act juridic, precum o hotărâre judecătorească, fiind necesar ca aceasta să aibă legătură cu dreptul patrimonial în cauză (de exemplu, Hotărârea din 13 decembrie 2016, pronunţată în Cauza Béláné Nagy împotriva Ungariei, paragraful 76, sau Hotărârea din 7 februarie 2013, pronunţată în Cauza Fabris împotriva Franţei, paragraful 50). 37. În cazul de faţă, „aşteptarea“ titularului dreptului de proprietate intelectuală era una „legitimă“ în interiorul termenului de 3 ani de la publicarea formei definitive a metodologiei în Monitorul Oficial al României, termen menţionat expres de art. 166 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 în care organismele de gestiune colectivă, utilizatorii sau structurile asociative ale utilizatorilor nu pot formula o nouă cerere de iniţiere a procedurilor de negociere a tarifelor şi metodologiilor deja publicate. Or, la momentul adoptării Legii nr. 74/2018, acest termen de 3 ani era depăşit, singurele metodologii în vigoare care stabileau remuneraţii minime fiind cele publicate prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 216/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 5 iulie 2011, în cazul radiodifuzării, şi, în cazul organismelor de televiziune, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 133/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 26 iulie 2012. Prin urmare, o modificare prin Legea nr. 74/2018 a modalităţii de calcul al remuneraţiilor cuvenite pentru activitatea de radiodifuzare, intervenită după acest termen, nu mai poate afecta principiul securităţii juridice şi nici dreptul de proprietate, analizat în sensul mai sus arătat. 38. În plus, prin dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 - de asemenea criticate - legiuitorul a prevăzut o perioadă de 90 de zile pentru modificarea metodologiilor în materia drepturilor de autor, în măsura în care acestea conţin prevederi contrare noilor soluţii legislative cuprinse la art. 164 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 (în forma republicată), referitoare la sume/remuneraţii fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării. Aşadar, soluţia legislativă cuprinsă la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, introdusă prin art. I pct. 20 din Legea nr. 74/2018, nu poate fi retroactivă, cum consideră autorii excepţiei, ci se aplică pentru viitor, astfel cum rezultă în mod expres din prevederile art. II alin. (3) din acest din urmă act normativ. O atare reglementare conţine norme tranzitorii de aplicare a legii şi se raportează la situaţii juridice ce se vor naşte în viitor (facta futura), fără a afecta drepturi patrimoniale deja obţinute/câştigate (facta praeterita). 39. Cu referire la principiul neretroactivităţii, Curtea Constituţională a stabilit în jurisprudenţa sa că aplicarea legii civile în timp este guvernată de principiile neretroactivităţii legii civile, principiul aplicării imediate a legii noi şi principiul supravieţuirii legii vechi. Principiul neretroactivităţii legii civile este de rang constituţional şi are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nicio derogare şi semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situaţiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, iar nu situaţiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare acesteia, ea se aplică tuturor actelor, faptelor şi situaţiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor şi situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). Cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii noi semnifică faptul că o situaţie juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit actum) (Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 19). De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (Decizia nr. 291 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 18 august 2004). 40. În cauza de faţă, fără a încălca termenul de 3 ani în care nu se pot negocia şi stabili noi metodologii, legea nouă - în speţă, art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 - nu face altceva decât să traseze, prin dispoziţiile criticate, coordonatele/criteriile în care vor avea loc negocierile pentru stabilirea viitoarei metodologii, exprimate, în final, printr-un act administrativ infralegal ce poate fi contestat în faţa instanţei judecătoreşti. Prin urmare, nu pot fi reţinute nici criticile de neconstituţionalitate referitoare la nerespectarea art. 15 alin. (2) din Constituţie. 41. Cât priveşte invocarea dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului la apărare, Curtea reţine că acestea nu sunt incidente, deoarece textele de lege criticate nu conţin norme de procedură, ci norme substanţiale şi de aplicare a legii. 42. Cu privire la invocarea principiului egalităţii şi a dreptului la nediscriminare, consacrate de art. 16 din Constituţie, Curtea observă că motivarea formulată de autorii excepţiei are în vedere, în realitate, argumente referitoare la nerespectarea principiului securităţii juridice şi al neretroactivităţii, anterior analizate, şi nu argumente prin care să se demonstreze generarea unei situaţii discriminatorii prin dispoziţiile legale criticate. Întrucât o atare argumentaţie nici nu poate fi dedusă în mod rezonabil, Curtea constată că aceste susţineri nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate şi nu sunt admisibile. 43. Referitor la susţinerile autorilor excepţiei privind o eventuală neconcordanţă între dispoziţiile art. 212 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 şi cele ale art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018, Curtea reţine că acestea vizează, în realitate, o pretinsă stare de necorelare legislativă, pe care Curtea Constituţională nu o poate însă examina, deoarece interpretarea normativă şi aplicarea legislaţiei într-un caz anume sunt operaţiuni ce intră în atribuţiile destinatarilor legii şi, în final, ale instanţei judecătoreşti, şi nu ale instanţei de contencios constituţional. 44. Totodată, Curtea observă că regula de calcul al remuneraţiilor se subsumează principiilor edictate de directivele europene adoptate în domeniul protecţiei juridice a dreptului de autor şi a drepturilor conexe, având în vedere că, potrivit art. 209 din Legea nr. 8/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, această lege transpune prevederile a 14 directive. 45. Nu în ultimul rând, urmărind procesul legislativ de elaborare a soluţiei normative criticate, Curtea reţine că eliminarea sumei fixe/minime şi impunerea regulii unice a remuneraţiei procentuale a avut loc în cursul procedurii legislative de reglementare a actualei Legi nr. 74/2018 (Plx nr. 452/2017), mai exact la Camera Deputaţilor, care, în calitate de Cameră decizională, a modificat forma adoptată de Senat şi a votat propunerile formulate prin Raportul comun al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Potrivit acestui raport, justificarea intervenţiei legislative asupra alin. (2) al art. 164 din Legea nr. 8/1996 este următoarea: „Pentru aceeaşi categorie de utilizatori, remuneraţiile trebuie să fie de acelaşi fel, fie forfetare, fie procentuale, pentru a genera un tratament unitar şi coerent. De altfel, chiar formularea prin conjuncţia sau impune aceeaşi interpretare, care trebuie însă accentuată. (...) Radiodifuzarea prezintă specificul unei utilizări cu pondere diferenţiată a operelor în ansamblul activităţii, de la 0% la 100% (televiziune de sport sau de ştiri vs televiziune de filme sau muzică), ceea ce impune o reflectare a diferenţierii ponderii în calculul remuneraţiei prin variaţia continuă a procentului. Notă: prin alin. 2 şi 3 se realizează transpunerea art. 16 din Directiva 2014/26/EU, în sensul corelării valorii economice a utilizării operelor, reflectată de veniturile obţinute din utilizare, cu valoarea remuneraţiei. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - Cauza C-52/07 - este relevantă pentru neincluderea în lege, în cazul radiodifuzării, a prevederilor referitoare la remuneraţii forfetare/fixe.“ 46. Aşadar, legiuitorul naţional a avut în vedere cerinţele impuse de Directiva 2014/26/UE privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe şi acordarea de licenţe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piaţa internă, care, la art. 16 alin. (2), prevede că „(...) Titularii de drepturi primesc o remuneraţie adecvată pentru utilizarea drepturilor acestora. Tarifele pentru drepturile exclusive şi drepturile la remuneraţie trebuie să fie rezonabile în raport cu, printre altele, valoarea economică a utilizării drepturilor în cauză, ţinând seama de caracteristicile şi de sfera de utilizare a operelor şi a altor obiecte protejate, precum şi de valoarea economică a serviciului prestat de organismul de gestiune colectivă. Organismul de gestiune colectivă informează utilizatorul în cauză cu privire la criteriile utilizate la stabilirea acestor tarife.“ 47. Nu mai puţin relevantă la momentul legiferării a fost jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care, în Hotărârea din 11 decembrie 2008, pronunţată în Cauza C-52/07, Kanal 5 Ltd şi TV 4 AB împotriva Föreningen Svenska Tonsättares Internationella Musikbyrå (STIM) upa, a soluţionat o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare referitoare la interpretarea art. 82 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (TCE), într-o speţă referitoare la perceperea unei redevenţe de către un organism de gestiune a drepturilor de autor cu o poziţie dominantă pe piaţă, în legătură cu difuzarea prin televiziune a operelor muzicale. Art. 82 din TCE (actualul art. 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene) prevede următoarele: „Este incompatibilă cu piaţa internă şi interzisă, în măsura în care poate afecta comerţul dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe piaţa internă sau pe o parte semnificativă a acesteia. Aceste practici abuzive pot consta în special în: (a) impunerea, direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiţii de tranzacţionare inechitabile; (b) limitează producţia, comercializarea sau dezvoltarea tehnică în dezavantajul consumatorilor; (c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial; (d) condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.“ În hotărârea ante-menţionată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat: „Articolul 82 CE trebuie interpretat în sensul că un organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor care deţine o poziţie dominantă pe o parte semnificativă a pieţei comune nu foloseşte în mod abuziv această poziţie în cazul în care, drept remuneraţie datorată pentru difuzarea prin televiziune a operelor muzicale protejate prin dreptul de autor, aplică unor posturi private de televiziune un sistem de redevenţe potrivit căruia cuantumul acestor redevenţe corespunde unei părţi din veniturile acestor posturi, cu condiţia ca această parte să fie proporţională, în ansamblu, cu cantitatea de opere muzicale protejate prin dreptul de autor efectiv difuzate prin televiziune sau susceptibile de a fi difuzate şi cu excepţia cazului în care o altă metodă permite să se identifice şi să se cuantifice într-un mod mai precis utilizarea acestor opere, precum şi audienţa, fără însă a determina o creştere disproporţionată a cheltuielilor efectuate pentru gestionarea contractelor şi pentru supravegherea utilizării operelor respective.“ 48. Cu alte cuvinte, Curtea de Justiţie de la Luxemburg a stabilit că, dacă nu există o altă metodă prin care să se determine cu mai mare precizie numărul exact al difuzării operelor şi al audienţei, atunci este permis organismului de gestiune a drepturilor de autor să perceapă pentru activitatea de radiodifuzare o remuneraţie raportată proporţional la cantitatea de opere efectiv sau susceptibile a fi difuzate. 49. În concluzie, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile legale criticate nu fac decât să transpună în plan naţional standardele europene în domeniul protecţiei juridice a drepturilor de autor, optând pentru un mecanism de plată a drepturilor de autor constând în aplicarea, prin negociere, a unei cote procentuale din veniturile realizate prin difuzarea operei. Această modalitate este aptă în mod ideal să asigure un just echilibru între cele două interese aflate în concurs: interesul protejării drepturilor de autor, pe de o parte, şi interesul economic, social şi cultural al societăţilor de radio şi televiziune de difuzare a respectivelor creaţii, pe de altă parte (a se vedea, în acest sens, şi Hotărârea din 12 iulie 2016, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza SIA AKKA/LAA împotriva Letoniei, paragrafele 61-81 sau Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 29 ianuarie 2008, pronunţată în Cauza C-275/06, paragraful 68). Nu se poate reţine că, prin opţiunea sa de reglementare, legiuitorul ar fi realizat o intruziune cu privire la protecţia drepturilor de autor şi a celor conexe, ci că a urmărit să asigure un echilibru rezonabil, în condiţiile specifice activităţii de radiodifuzare, între interesele creatorilor şi cele ale radio-difuzorilor, lăsând liberă stabilirea cotei procentuale în cadrul negocierilor dintre organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi utilizatorii (radio-difuzorii) respectivelor opere. Stabilirea regulii de calcul al remuneraţiei conform unei cote procentuale, proporţional cu veniturile obţinute din difuzarea operei nu este de natură să contravină nici principiului pacta sunt servanda (contractul-cadru, în cazul de faţă), specific dreptului civil, ci are menirea să protejeze drepturile de autor într-o manieră echitabilă şi adecvată. 50. Pentru toate aceste motive, Curtea Constituţională consideră că eliminarea pe cale legală a unei metode de stabilire a modalităţii de plată a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, respectiv a remuneraţiei fixe sau minime, şi menţinerea unei singure metode, cea a remuneraţiei procentuale, negociată de organismele de gestiune colectivă cu reprezentanţii utilizatorilor în baza unor criterii legale obiective, stabilită direct proporţional cu frecvenţa difuzării operei de către societăţile de radio şi televiziune, nu contravin normelor constituţionale referitoare, în esenţă, la protecţia egală a dreptului de proprietate. 51. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) şi de Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) în dosarele nr. 6.739/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, nr. 23.870/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, nr. 3.334/2/2020/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 19.241/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, nr. 15.432/3/2021 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi, respectiv, nr. 13.048/3/2021 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi ale art. 164 alin. (2) teza finală din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iulie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
