Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Francisc Adrian Surugiu în Dosarul nr. 24.607/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.912D/2021. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 4.604 din 22 aprilie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 24.607/301/2020, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Francisc Adrian Surugiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii împotriva proceselor-verbale prin care a fost sancţionat contravenţional pentru că nu a purtat masca de protecţie în spaţiul deschis şi a participat la o întrunire publică constituită în mod nelegal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 55/2020, aşa cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, sunt contrare principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens, arată că Legea nr. 55/2020 este neconstituţională în ansamblul său, întrucât scopul său primar vizează restrângerea drepturilor fundamentale pe durata stării de alertă, prin încălcarea art. 53 din Constituţie. Privitor la posibilitatea dispunerii de măsuri restrictive în privinţa unor drepturi fundamentale prin acte administrative, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 157 din 13 mai 2020, statuând că acţiunile şi măsurile dispuse pe durata stării de alertă, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, nu pot viza drepturi sau libertăţi fundamentale (paragraful 89). Pentru identitate de situaţie, dacă sediul materiei, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, nu permite măsuri restrictive, a fortiori nici legea care explicitează măsurile aplicate pe durata stării de alertă nu poate viza restrângerea drepturilor sau libertăţilor fundamentale. 6. De asemenea, autorul excepţiei arată că Legea nr. 55/2020 este neconstituţională în ansamblul său, întrucât la momentul adoptării sale era în vigoare un alt act normativ cu acelaşi obiect de reglementare, şi anume Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile. Practic, în prezent, există două acte normative care reglementează acelaşi lucru, şi anume instituirea stării de alertă şi măsurile ce pot fi dispuse pe perioada în care este instituită starea de alertă. Aminteşte că art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 face trimitere la dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 care au fost abrogate anterior prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020. 7. Dubla reglementare încalcă în mod vădit mai multe prevederi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cum ar fi art. 13 (privind integrarea proiectului în ansamblul legislaţiei), art. 14 (privind unicitatea reglementării în materie), art. 15 (reglementări speciale şi derogatorii), art. 16 (privind evitarea paralelismelor) şi art. 17 (asanarea legislaţiei), fapt ce conduce la neconstituţionalitatea legii în ansamblu, întrucât legea este lipsită de claritate şi predictibilitate, iar destinatarii nu pot adopta o conduită pe baza ei. 8. Un alt aspect de neconstituţionalitate invocat de autorul excepţiei are în vedere faptul că Legea nr. 55/2020, în ansamblul său, încalcă principiul proporţionalităţii, întrucât măsurile adoptate în temeiul acesteia nu sunt necesare contextului actual, respectiv starea de alertă, ba mai mult, sunt chiar mai drastice decât cele implementate pe perioada stării de urgenţă. 9. În acelaşi timp, autorul excepţiei susţine că Legea nr. 55/2020 este lipsită de precizie juridică în punctele sale fundamentale. În acest sens, arată că din conţinutul art. 4 din Legea nr. 55/2020 nu reiese intenţia legiuitorului ca starea de alertă să poată să fie prelungită succesiv câte 30 de zile, ci reiese cu titlu de evidenţă unicitatea prelungirii. În cazul în care Curtea nu va declara neconstituţional art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, se impune o interpretare în sensul că art. 4 este constituţional doar în măsura în care prelungirea stării de alertă se poate dispune o singură dată. Este evident că dacă motivele care au justificat instituirea stării de alertă se prelungesc şi măsurile de combatere sunt necesare în continuare, atunci avem de a face cu o situaţie excepţională, de intensitate deosebită, care impune instituirea stării de urgenţă, reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999. 10. În ceea ce priveşte critica adusă dispoziţiilor Legii nr. 55/2020, autorul excepţiei arată şi că art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, la care face trimitere art. 65 lit. h) invocat de către organele de ordine în procesele-verbale de sancţionare, este prea vag. Nerespectarea măsurilor arătate mai sus este sancţionată contravenţional de art. 65, ceea ce arată că aşa-zisele măsuri de protecţie sunt, în realitate, măsuri coercitive şi de restricţie. 11. Totodată, arată că art. 13 din Legea nr. 55/2020, în componenta sa de instituire a obligativităţii purtării permanente a unei măşti de protecţie în spaţii publice, aduce atingere demnităţii umane şi dreptului fundamental la viaţă, integritate fizică şi psihică. Arată că până la modificarea art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 55/2020, organele de ordine nu au avut temei legal pentru a sancţiona persoanele care nu purtau masca de protecţie în spaţiile publice exterioare. Nu a existat nici măcar temei infralegal, întrucât Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata de alertă, iniţial gândit pentru reglementarea portului măştii în spaţii închise, a fost modificat abia pe 22 ianuarie 2021 prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 23/15/2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 73 din 22 ianuarie 2021, pentru a oferi un suport legal (precar) sancţionării persoanelor care nu purtau masca în exterior. 12. Sesizând eroarea gravă în care s-au aflat guvernanţii cu privire la legalitatea sancţiunilor aplicate în timpul stării de alertă şi la posibilitatea anulării sancţiunilor date pentru nepurtarea măştii în spaţii publice deschise, în virtutea lipsei de temei legal, Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţă nr. 192/2020 prin care la art. I pct. 1 a modificat art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, astfel încât să universalizeze situaţiile în care masca trebuie purtată. Respectiva modificare a intrat în vigoare abia pe 6 noiembrie, deci posterior săvârşirii faptei de către autorul excepţiei. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 prezintă însă mai multe vicii de constituţionalitate intrinseci şi extrinseci. În acest sens, arată că, întrucât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 se universalizează portul obligatoriu al măştii, obligaţie a cărei nerespectare este sancţionată contravenţional de către Legea nr. 55/2020, rezultă că pe calea unei ordonanţe de urgenţă se aduc limitări unor drepturi fundamentale (demnitatea umană, viaţa, integritatea fizică şi psihică), limitări nepermise de art. 115 alin. (6) din Constituţie. De asemenea, arată că ordonanţa de urgenţă modifică o lege organică, fără ca legiuitorul să o fi aprobat-o cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1) din Constituţie, deci cu încălcarea art. 115 alin. (5) din Constituţie. 13. Revenind la criticile de neconstituţionalitate ce vizează dispoziţiile Legii nr. 55/2020, autorul excepţiei arată că acestea încalcă principiul separaţiei puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât permit ca printr-o hotărâre a Guvernului să se instituie restricţii în ceea ce priveşte o serie de drepturi şi libertăţi garantate prin Constituţie, cum ar fi dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică, libertatea individuală, libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, dreptul la învăţătură, dreptul la ocrotirea sănătăţii şi libertatea întrunirilor. De asemenea, aminteşte că drepturile şi libertăţile constituţionale pot fi limitate în exerciţiul lor numai pentru cazuri justificate de necesitatea înlăturării unei calamităţi naturale ori a consecinţelor unui dezastru sau ale unui sinistru deosebit de grav. Or, nu există, în mod oficial, o stare de epidemie, deci nici calamitate naturală; de asemenea, nu există un dezastru ale cărui consecinţe să fie înlăturate prin starea de alertă, întrucât pacienţii testaţi pozitiv cu COVID-19 (inclusiv cei asimptomatici, adică cei sănătoşi) pot fi cu uşurinţă trataţi în sistemul naţional sanitar. Autorul excepţiei arată că restrângerea drepturilor operată prin dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 55/2020 nu are o durată determinată precis, ci doar vag, trimiţând la o „analiză a factorilor de risc“ care se face de către un organ administrativ aflat în subordinea puterii executive, nu de către legiuitor. Practic, puterea executivă a dobândit posibilitatea de a restrânge pe o durată nedeterminată drepturile fundamentale ale cetăţenilor. De asemenea, susţine că măsurile sunt disproporţionate în raport cu situaţia faptică pe care intenţionează să o îndepărteze, lucru care reiese în mod evident din faptul că starea de urgenţă ar trebui să fie, în ordinea gravităţii, mai severă din punct de vedere legal decât starea de alertă. 14. În sfârşit, autorul excepţiei susţine că obligaţia de a purta mască de protecţie duce la încălcarea demnităţii umane, a dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, a libertăţii de circulaţie şi a libertăţii întrunirilor, drepturi consacrate de art. 1 alin. (3), art. 22, 25 şi 39 din Constituţie. În acest sens, arată că este afectată capacitatea unor persoane de a respira, precum şi că multe persoane suferă de insuficienţe respiratorii, care pot deveni cardiorespiratorii. Consideră că, pentru a asigura protecţia dreptului la integritatea fizică şi psihică (şi, ultimativ, a dreptului la viaţă), Legea nr. 55/2020 trebuia să prevadă excepţii de la aplicarea universală a obligaţiei instituite prin art. 13 lit. a) şi modalităţi de a dovedi că starea medicală precară a unei persoane este incompatibilă cu purtarea măştii, fiindcă s-ar putea pune în pericol integritatea sau chiar viaţa acelei persoane. În condiţiile în care o persoană ar putea dovedi cu un certificat medical că nu poate purta mască de protecţie, legea criticată lasă loc unei grave încălcări a intimităţii persoanei. Persoana va fi nevoită să îşi divulge diagnosticul medical către terţi fără consimţământul său, deşi are dreptul la intimitate şi la demnitate, unul dintre elementele demnităţii fiind şi acela de a nu-i fi devoalate în public infirmităţile sau bolile unei persoane. De asemenea, arată că starea de disconfort şi hipoxie poate afecta capacitatea persoanei de a-şi exercita activitatea profesională, întrucât obturarea căilor nazale face imposibilă respiraţia normală. Măsura care obligă la purtarea măştii de protecţie nu permite nicio derogare în favoarea acelor persoane care nu pot fizic să poarte această mască din cauza unor probleme de sănătate la nivelul căilor respiratorii sau al pielii, ceea ce înseamnă o gravă discriminare pe criterii de sănătate a celor în cauză. O altă problemă a art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 este cea privind instituirea obligativităţii folosirii unui dispozitiv medical (masca facială), în condiţiile în care persoana umană ar trebui să fie singura care să decidă pentru sine dacă foloseşte sau nu un dispozitiv sau tratament medical. Consideră că se aduce atingere demnităţii umane în componenta sa de imagine în societate a fiecărui individ, cu impact major asupra relaţiilor psihoafective. 15. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, întrucât stabilirea contravenţiei prin sistemul normei de trimitere constituie o tehnică legislativă frecventă şi, în unele cazuri, necesară, care nu contravine principiilor constituţionale. Referitor la drepturile şi libertăţile persoanei invocate de către petent ca fiind încălcate prin această lege, instanţa are în vedere faptul că, deşi sunt garantate prin Constituţie, nu pot fi absolutizate, motiv pentru care se pot institui prin lege îngrădiri ale acestora cu condiţia ca aceste îngrădiri să fie justificate de un scop legitim şi să fie proporţionale cu scopul urmărit. Or, măsura obligativităţii purtării măştii de protecţie este o normă de sănătate publică, care a fost luată cu scopul prevenirii răspândirii virusului COVID-19, fiind, în aprecierea instanţei, proporţională cu scopul urmărit. De altfel, pentru persoanele care suferă de anumite boli cronice s-a prevăzut faptul că nu au obligaţia de a purta masca de protecţie, asigurându-se astfel un echilibru între măsurile generale de prevenire a răspândirii virusului COVID-19 şi protecţia vieţii şi sănătăţii persoanelor bolnave pentru care purtarea măştii ar potenţa simptomele bolilor de care suferă. 16. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020. Curtea constată că autorul excepţiei formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, ce vizează actul normativ, în ansamblul său, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, ce au în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (2), ale art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 13 lit. a) şi ale art. 65 lit. h), în special. 20. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1042 din 6 noiembrie 2020. Curtea observă însă că instanţa de judecată nu a reţinut dispoziţiile acestui din urmă act normativ ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, autorul excepţiei a fost amendat pentru faptul că nu a purtat masca de protecţie în spaţiul deschis pe data de 13 octombrie 2020, o dată anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, iar în considerentele Sentinţei civile nr. 4.604 din 22 aprilie 2021, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti nu s-a referit la incidenţa în cauză a dispoziţiilor acestei ordonanţe de urgenţă. În consecinţă, Curtea apreciază că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 nu pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate, întrucât acestea nu sunt incidente în cauză, neîndeplinind condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit căreia „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“. 21. Prin urmare, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblu, şi dispoziţiile art. 3 alin. (2), ale art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 13 lit. a) şi ale art. 65 lit. h) din această lege, în special, care au următorul conţinut: - Art. 3 alin. (2): „Starea de alertă poate fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menţinerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile.“; – Art. 4 alin. (1): „Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.“; – Art. 5 alin. (2) lit. d): „Măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt: [...] d) măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;“; – Art. 13 lit. a): "Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne se poate institui: a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;" – Art. 65 lit. h): „Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă: [...] h) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d).“ 22. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind demnitatea umană ca o valoare supremă a statului român, separaţia puterilor în stat şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 25 referitor la libera circulaţie, art. 39 privind libertatea întrunirilor şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii, contravenind dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării. În critica pe care o formulează în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, autorul excepţiei invocă şi următoarele dispoziţii din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010: art. 13 privind integrarea proiectului în ansamblul legislaţiei, art. 14 referitor la unicitatea reglementării în materie, art. 15 privind reglementări speciale şi derogatorii, art. 16 privind evitarea paralelismelor şi art. 17 referitor la asanarea legislaţiei. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că o primă critică pe care autorul acestei excepţii o aduce Legii nr. 55/2020 priveşte faptul că actul normativ reglementează restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale. În motivarea acestei critici invocă faptul că, prin Decizia nr. 157 din 13 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 15 mai 2020, s-a reţinut că dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, sunt constituţionale în măsura în care acţiunile şi măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. 24. Faţă de această critică, Curtea reţine că prin Decizia nr. 157 din 13 mai 2020, precitată, a constatat că dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă prevedeau o serie de măsuri care antrenau restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, aşa cum sunt libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la muncă, dreptul de proprietate privată sau libertatea economică (paragrafele 70 şi 71 din Decizia nr. 157 din 13 mai 2020). Având în vedere că actul normativ care prevedea aceste restrângeri îl constituia o ordonanţă de urgenţă, iar potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie, Curtea pronunţat soluţia mai sus arătată. 25. Autorul excepţiei, în prezenta cauză, pleacă de la premisa că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 „explicitează“ măsurile aplicate pe durata stării de alertă, aşa cum această situaţie a fost reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004. Or, se observă că Legea nr. 55/2020 reprezintă un cadru de reglementare distinct, cu caracter special, ce vizează situaţia de criză generată de pandemia de COVID-19, iar stabilirea prin lege - ca act al Parlamentului, promulgat de Preşedintele României - a unor măsuri de natură să aducă restrângere exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi este permisă de art. 53 din Constituţie atât timp cât sunt întrunite condiţiile prevăzute de acest text constituţional. 26. În mod asemănător, în ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei vizând existenţa unui paralelism legislativ generat de coexistenţa Legii nr. 55/2020 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, aşa cum a fost completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu incidenţă în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 14 mai 2020, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 a reglementat posibilitatea instituirii stării de alertă pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă. Dispoziţiile art. 2 lit. a) din acest act normativ au definit „situaţia de urgenţă“ ca reprezentând „evenimente excepţionale, cu caracter nonmilitar, care ameninţă viaţa sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse specializate şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate“. 27. Prin Decizia nr. 157 din 13 mai 2020, antereferită, s-a reţinut că dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 sunt constituţionale în măsura în care acţiunile şi măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. 28. În intervalul dintre pronunţarea Deciziei nr. 157 din 13 mai 2020 şi publicarea acesteia, Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2020, în Nota de fundamentare a actului normativ fiind menţionată, între altele, şi „situaţia epidemiologică internaţională determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivel global“. Actul normativ a prevăzut abrogarea dispoziţiilor legale ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, dar a introdus şi dispoziţii noi, referitoare la instituirea stării de alertă prin art. 4^1-4^6. 29. La data de 15 mai 2020 a fost publicată Legea nr. 55/2020, care în art. 2, 3, 6 şi 7 conţine prevederi asemănătoare dispoziţiilor art. 4^1, 4^2, 4^5 şi 4^6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004. Cu toate acestea, se observă că legiuitorul a conceput Legea nr. 55/2020 ca un cadru de reglementare distinct, special în raport cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 stabilind că „Pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea şi combaterea unei pandemii COVID-19, dispoziţiile art. 2 lit. f) şi m), art. 4 alin. (1) lit. b), alin. (2), (5) şi (6), art. 20 lit. c) şi d), art. 21 lit. c), art. 22 lit. c), art. 23 lit. c), art. 24 lit. c) şi art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile.“ Prin urmare, Curtea apreciază că susţinerile referitoare la existenţa unui paralelism legislativ nu pot fi reţinute. 30. De altfel, obiectivul urmărit de legiuitor prin Legea nr. 55/2020, respectiv acela de „a institui, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale“, nu ar putea fi realizat prin aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, întrucât, aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 157 din 13 mai 2020, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale nu poate fi dispusă printr-o ordonanţă de urgenţă. 31. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia dispoziţiile Legii nr. 55/2020 ar fi contrare art. 53 din Constituţie, dar şi art. 1 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ fundamental, întrucât reglementează măsuri care sunt disproporţionate în raport cu scopul urmărit, Curtea reţine că actul normativ analizat consacră un ansamblu de măsuri care, în contextul pandemiei de COVID-19, sunt considerate apte să contribuie la prevenirea şi combaterea efectelor acesteia, măsuri al căror conţinut este reglementat la nivelul legii, dar a căror aplicare concretă este stabilită prin hotărâri ale Guvernului, în funcţie de existenţa şi incidenţa anumitor factori de risc. În acest sens, dispoziţiile art. 3 alin. (4) şi ale art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 55/2020 dispun că starea de alertă se instituie şi se prelungeşte, după caz, de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, avându-se în vedere: amploarea situaţiei de urgenţă, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, judeţean sau naţional, intensitatea situaţiei de urgenţă, respectiv viteza de evoluţie, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate, insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns, densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc, existenţa şi gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc. Dispoziţiile art. 6 din acelaşi act normativ prevăd că „Hotărârile prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind: a) baza legală; b) perioada stării de alertă; c) măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri; d) instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz“. 32. Urmând capitolului I „Dispoziţii generale“ care conţine prevederi referitoare la instituirea şi prelungirea stării de alertă pe durata pandemiei de COVID-19, dispoziţiile capitolului II „Măsuri sectoriale“ din Legea nr. 55/2020 reglementează, în mod distinct, pe domenii, tipul de măsuri ce pot fi dispuse în vederea atingerii obiectivului propus de legiuitor. În art. 5 sunt prevăzute o serie de măsuri de creştere a capacităţii de răspuns, pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor şi pentru diminuarea impactului tipului de risc. 33. Curtea observă că dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 55/2020, care stabilesc ce fapte prevăzute în acest act normativ constituie contravenţii, trimit, în mod exclusiv, la prevederile art. 5, mai sus menţionate. Prin urmare, dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 55/2020 constituie, în realitate, un tablou exhaustiv al tipurilor de măsuri ce pot fi dispuse în temeiul acestui act normativ în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, măsuri care atrag obligaţii a căror încălcare constituie contravenţii. 34. Curtea aminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 55/2020, hotărârile Guvernului prin care se instituie sau se prelungeşte starea de alertă trebuie să precizeze, în mod clar, care sunt măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc, astfel că revine executivului sarcina să selecteze, în funcţie de datele concrete ale evoluţiei pandemiei la un anumit moment, acele măsuri prevăzute la nivelul legii care sunt cele mai adecvate atingerii obiectivului stabilit de legiuitor, cu o restrângere proporţională a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi ale persoanei. 35. În concluzie, Curtea reţine că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 stabilesc posibilitatea autorităţilor ca, în contextul pandemiei de COVID-19, să impună, dacă este necesar şi justificat în raport cu gravitatea situaţiei, măsuri care restrâng exerciţiul libertăţii întrunirilor. O astfel de reglementare nu aduce per se atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, întrucât evoluţia pandemiei, gradul de răspândire a virusului SARS-CoV-2, severitatea manierei în care acesta afectează sănătatea sau provoacă decesul pacienţilor infectaţi pot justifica, în anumite perioade, instituirea unor măsuri de restrângere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale compatibile şi proporţionale cu obiectivul protejării sănătăţii publice şi a dreptului la viaţă. Stabilirea în mod concret a aplicării acestor măsuri, precum şi gradul în care este restrâns exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale proporţional cu datele curente ale evoluţiei pandemice se fac însă prin acte ale executivului, astfel că proporţionalitatea măsurilor trebuie analizată, în mod individual, în funcţie de hotărârea Guvernului care le stabileşte. 36. De altfel, analizând evoluţia reglementărilor în domeniu, începând cu Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 18 mai 2020, până la mai recenta Hotărâre a Guvernului nr. 171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 7 februarie 2022, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 4 februarie 2022, Curtea constată o amplă fluctuaţie a manierei în care Guvernul a înţeles să impună restrângerea exerciţiului diverselor drepturi consacrate de Legea fundamentală, aceasta fiind justificată în mod evident de situaţia concretă căreia i s-a adresat fiecare dintre hotărârile emise de Guvern pe parcursul pandemiei de COVID-19. 37. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusă art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, în sensul că textul de lege ar fi lipsit de precizie juridică, Curtea reţine că din redactarea acestuia nu se poate deduce cu certitudine dacă prelungirea stării de alertă poate fi dispusă doar o singură dată sau, în mod succesiv, de mai multe ori. Astfel, articolul analizat prevede că „Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne“. 38. Cu toate acestea, procedând la interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020, respectiv obiectivul declarat al acestei legi, aşa cum a fost enunţat în art. 1 alin. (1), şi dispoziţiile art. 3 alin. (2), potrivit cărora „starea de alertă poate fi prelungită ori de câte ori analiza factorilor de risc indică necesitatea menţinerii răspunsului amplificat pentru o perioadă de timp suplimentară, care nu poate fi mai mare de 30 de zile“, Curtea apreciază că dispoziţiile legii privind posibilitatea prelungirii stării de alertă nu pot fi interpretate altfel decât în sensul că aceasta se poate realiza ori de câte ori situaţia impusă de existenţa pandemiei de COVID-19 implică factori de risc care cer un răspuns amplificat în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii. Prin urmare, susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 ar prevedea posibilitatea prelungirii stării de alertă doar o dată sunt neîntemeiate. 39. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, Curtea constată că, prin Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 septembrie 2021, paragrafele 47 şi 48, a reţinut, în esenţă, că persoanele fizice aveau posibilitatea de a cunoaşte conţinutul măsurilor la care se referă art. 5 alin. (2) lit. d) şi art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, precum şi obligaţiile ce le revin, astfel încât să îşi poată conforma conduita potrivit dispoziţiilor legale şi să înţeleagă consecinţele nerespectării acestor obligaţii. Curtea a apreciat că aceleaşi concluzii sunt valabile şi în ceea ce priveşte posibilitatea agentului constatator, respectiv a instanţei de judecată de a identifica fapta contravenţională, de a evalua gravitatea faptei şi de a stabili o sancţiune contravenţională proporţională cu aceasta. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia Deciziei nr. 381 din 8 iunie 2021 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 40. Referitor la dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, care prevăd obligaţia de a purta masca de protecţie, autorul excepţiei susţine că se aduce atingere demnităţii umane, dreptului fundamental la viaţă, la integritate fizică şi psihică, libertăţii de circulaţie şi libertăţii întrunirilor. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, antereferită, paragrafele 60 şi 61, a apreciat, în esenţă, că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dreptului la liberă circulaţie al persoanelor. În acelaşi context, Curtea a arătat că însoţită de alte măsuri de igienă şi distanţare socială, purtarea măştii de protecţie contribuie la realizarea obiectivului de prevenţie a transmiterii intracomunitare a coronavirusului SARS-CoV-2. În condiţiile în care amploarea, evoluţia pandemiei, precum şi insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns faţă de acest fenomen impun concentrarea tuturor eforturilor şi adoptarea tuturor măsurilor pentru a combate efectele pandemiei de COVID-19, instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie constituie o măsură justificată şi necesară pentru protejarea dreptului la viaţă şi la sănătate al persoanelor. 41. Desigur, Curtea recunoaşte faptul că, în situaţii justificate în mod obiectiv de starea sănătăţii anumitor persoane, dovedite prin acte medicale, legiuitorul poate şi trebuie să prevadă modalitatea în care persoanele aflate în astfel de situaţii vor fi exceptate de la obligaţia de a purta masca de protecţie. Dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 nu interzic însă astfel de exceptări, ci lasă în sarcina ministrului sănătăţii şi a ministrului afacerilor interne reglementarea condiţiilor concrete în care, în funcţie de contextul concret avut în vedere, se va implementa măsura obligatorie a purtării măştii de protecţie în perioada pandemiei de COVID-19. Spre exemplu, art. 2 din Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 30/1/2022 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 7 ianuarie 2022, prevede următoarele excepţii: a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani; b) persoanele care sunt singure în birou; c) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; d) reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; e) vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise, cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare din celelalte persoane din public; f) persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activităţi sportive; g) persoanele cu dizabilităţi cognitive. De asemenea, se prevede că „(2) Persoanele care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, după evaluarea riscului efectuată de medicul de medicina muncii al unităţii, pot fi exceptate de la măsura prevăzută la art. 1 la locul de muncă“. 42. Curtea reţine totodată că purtarea obligatorie a măştii de protecţie nu poate fi echivalată cu o intervenţie medicală asupra corpului persoanei în sensul art. 1 lit. d) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003, care prevede că „prin intervenţie medicală se înţelege orice examinare, tratament sau alt act medical în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare“. Aşa cum s-a reţinut şi mai sus, purtarea măştii de protecţie în contextul justificat de pandemia de COVID-19 este o măsură ce vizează prevenirea transmiterii virusului SARS-CoV-2 şi urmăreşte, deopotrivă, atât protejarea persoanei care o poartă, cât şi a celor cu care aceasta intră în contact. Chiar dacă, în anumite cazuri, măştile de protecţie îndeplinesc condiţiile pentru a fi calificate drept dispozitive medicale, purtarea lor nu este echivalentă unui act medical efectuat asupra persoanei. 43. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 26 din Constituţie, Curtea reţine că acest drept constituţional consacră libertatea persoanei de a dispune de ea însăşi, dacă nu încalcă ordinea sau bunele moravuri. Altfel spus, prevederile constituţionale ale art. 26 vizează libertatea de care dispune omul de a se manifesta fizic şi a lua decizii referitoare la corpul său atât timp cât nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Prin urmare, acest drept nu are un caracter absolut, limitele sale fiind modelate de criteriile de ordine publică şi bune moravuri ale societăţii, de aria de extindere şi gradul de protecţie ale drepturilor şi libertăţilor altora surprinse într-un anumit moment istoric. Or, Curtea observă că, în contextul pandemiei de COVID-19, imperativul protecţiei dreptului la sănătate şi la viaţă a dobândit noi dimensiuni. În acest context istoric aparte, marcat de larga şi rapida răspândire a unui virus cu efecte grave asupra sănătăţii persoanelor, Curtea apreciază că obligaţia de a purta masca de protecţie în vederea prevenirii transmiterii ori contractării virusului SARS-CoV-2 se circumscrie textului constituţional care consacră libertatea persoanei de a dispune de ea însăşi în limitele impuse de imperativul respectării drepturilor celorlalţi. 44. Aceleaşi concluzii se impun şi în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind demnitatea omului, purtarea măştii de protecţie în scopul prevenirii infectării cu virusul SARS-CoV-2 reprezentând atât o măsură ce vizează protecţia propriei persoane, cât şi grija şi responsabilitatea pentru sănătatea şi viaţa celorlalte persoane, aspecte ce se circumscriu şi relevă respectul de care fiecare persoană trebuie să se bucure şi pe care trebuie să îl acorde celorlalţi potrivit prevederilor constituţionale mai sus menţionate. În acest sens, Curtea aminteşte că prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, a reţinut că demnitatea umană, sub aspect constituţional, priveşte relaţiile dintre oameni, ceea ce vizează dreptul şi obligaţia oamenilor de a le fi respectate şi, în mod corelativ, de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale semenilor lor. 45. De asemenea, Curtea apreciază că nu sunt susţinute nici criticile vizând încălcarea libertăţii întrunirilor, dispoziţiile de lege analizate nefiind de natură să împiedice exerciţiul acestui drept constituţional. 46. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 108 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe, iar hotărârile se emit pentru organizarea executării legii. Prin urmare, Guvernul are competenţa constituţională de a emite hotărâri în executarea legilor. Prin Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 22 iulie 2021, paragraful 41, Curtea a reţinut că Legea nr. 55/2020 constituie un act normativ-cadru care stabileşte principiile de bază ale instituirii stării de alertă, prevăzând, cu titlu general, măsurile ce pot fi dispuse în cadrul acesteia, în vederea atingerii obiectivelor mai sus arătate. Aceste măsuri, astfel cum se arată în mod expres la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, sunt adoptate în aplicarea legii analizate de către Guvern, prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, starea de alertă putând fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile. Această manieră de reglementare denotă intenţia legiuitorului de a crea un cadru legal pentru implementarea măsurilor cu caracter administrativ necesare şi adecvate particularităţilor crizei epidemiologice existente şi evoluţiei acesteia în fiecare perioadă de timp. Aceste necesităţi de reglementare nu puteau fi, în mod evident, anticipate la data elaborării Legii nr. 55/2020 şi nici prevăzute, în mod expres, în cuprinsul acestei legi, având în vedere caracterul lor variabil, imprevizibil. Cu toate acestea, legea analizată prevede, în mod expres, procedura de instituire şi de prelungire a stării de alertă, măsurile care pot fi dispuse pe parcursul acesteia, perioadele de timp pentru care pot fi luate şi prelungite astfel de măsuri, condiţiile implementării lor, precum şi autorităţile şi instituţiile statale implicate. Astfel, măsurile vizând restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi pe care Guvernul le poate dispune în temeiul Legii nr. 55/2020 sunt consacrate, în primul rând, la nivelul legii, Guvernul neavând decât competenţa de a reglementa modul de implementare a acestor măsuri. 47. În sfârşit, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia Guvernul ar avea posibilitatea de a prelungi pe o durată nedeterminată starea de alertă şi, în consecinţă, aplicarea unor măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi, Curtea constată că, prin Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021, paragraful 58, a apreciat ca fiind constituţionale dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 în raport cu aceste critici de neconstituţionalitate. În schimb, Curtea a reţinut că posibilitatea permanentizării stării de alertă, cu consecinţa afectării unor drepturi sau libertăţi fundamentale, trebuie circumscrisă dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 55/2020, în măsura în care acestea nu asigură un acces efectiv la justiţie. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, precum şi a soluţiei legislative din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, reţinând că dispoziţiile acestui act normativ nu asigură un acces efectiv la justiţie, întrucât persoanele interesate să conteste în contencios administrativ o hotărâre a Guvernului de declarare sau prelungire a stării de alertă nu au posibilitatea de a obţine o hotărâre judecătorească în termenul de aplicabilitate al acestei hotărâri, astfel încât efectele nelegale şi consecinţele acestora asupra drepturilor persoanei care s-a adresat justiţiei să poată fi înlăturate în mod eficient. Curtea a subliniat că aceste constatări nu fac decât să sublinieze efectele extinse, cu multiple implicaţii ale viciului de neconstituţionalitate ce afectează dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 55/2020, şi necesitatea unei intervenţii legislative prompte care să asigure exercitarea în mod efectiv şi eficace a dreptului de acces la justiţie. 48. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Francisc Adrian Surugiu în Dosarul nr. 24.607/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblu, şi dispoziţiile art. 3 alin. (2), ale art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 13 lit. a) şi ale art. 65 lit. h) din această lege, în special, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
