Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Oana Cristina Puică │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 din Codul penal, excepţie ridicată de Dumitru Ovidiu Sebezan în Dosarul nr. 9.830/320/2015 al Judecătoriei Târgu Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 423D/2016. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 25 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.830/320/2015, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Dumitru Ovidiu Sebezan cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, infracţiune prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, dreptul la un proces echitabil, precum şi principiul reglementării prin lege organică a infracţiunilor, a pedepselor şi a regimului executării acestora. Consideră, astfel, că dispoziţiile art. 338 alin. (1) din Codul penal nu îndeplinesc cerinţele de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate a legii. În acest sens arată că, potrivit prevederilor art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, „accidentul de circulaţie“ este acel eveniment care întruneşte, cumulativ, trei condiţii: s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare. În schimb, sintagma „locul accidentului“ nu este definită de niciun act normativ. Pe de altă parte, invocă Decizia nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, pronunţată în recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a stabilit că sintagma „vătămarea integrităţii corporale ori sănătăţii uneia sau mai multor persoane“ din cuprinsul art. 89 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - care constituia la acel moment norma de incriminare a faptei de părăsire a locului accidentului - se interpreta în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi la celelalte urmări prevăzute în art. 182 alin. 2 din Codul penal din 1969. Astfel, consideră că persoana urmărită penal pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului nu poate beneficia de un proces echitabil, câtă vreme norma de incriminare poate fi interpretată cu o marjă largă de apreciere. Arată că, potrivit dispoziţiilor art. 196 alin. (2) din Codul penal, dacă leziunile traumatice au necesitat, pentru vindecare, cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale, fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în timp ce textul de lege criticat prevede că, indiferent de numărul de zile de îngrijiri medicale pe care le necesită victima accidentului, fapta constituie infracţiune. Susţine că este absurd să fie pedepsită persoana care fuge de la locul accidentului, iar persoana care cauzează, din culpă, o vătămare corporală, pentru care numărul zilelor de îngrijiri medicale este însă inferior pragului minim prevăzut de legiuitor, să nu fie trasă la răspundere penală, mai ales că limitele speciale ale pedepsei prevăzute în cazul celor două infracţiuni - vătămarea corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) din Codul penal şi, respectiv, părăsirea locului accidentului - sunt net diferite. Consideră că fapta de părăsire a locului accidentului constituie o variantă agravantă a infracţiunii de vătămare corporală din culpă numai în cazul în care consecinţa accidentului este vătămarea corporală a unei persoane, numărul zilelor de îngrijiri medicale având relevanţă penală. În fine, invocă şi considerentele Deciziei nr. 1 din 10 ianuarie 2014, prin care Curtea Constituţională a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative şi că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (deciziile Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi nr. 447 din 29 octombrie 2013). Cu privire la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege“, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa sa, că garanţiile consacrate de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reprezintă o componentă esenţială a supremaţiei legii şi ocupă un loc primordial în cadrul sistemului de protecţie a drepturilor omului, după cum atestă faptul că art. 15 din Convenţie nu permite nicio derogare de la aceste garanţii în caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii. Aşa cum rezultă din obiectul şi scopul său, art. 7 paragraful 1 trebuie interpretat şi aplicat în aşa fel încât să se asigure o protecţie efectivă împotriva urmăririlor şi a condamnărilor penale arbitrare. Noţiunea de „drept“ utilizată în art. 7 paragraful 1, ce corespunde celei de „lege“ din cuprinsul altor articole din Convenţie, înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară şi presupune cerinţe calitative, îndeosebi cele cu privire la accesibilitate şi previzibilitate. Aceste cerinţe calitative trebuie întrunite atât în ceea ce priveşte definiţia unei infracţiuni, cât şi cu privire la pedeapsa aplicabilă. Curtea de la Strasbourg consideră că este îndeplinită cerinţa ca legea să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării date acesteia de către instanţe şi, dacă este cazul, în urma obţinerii unei asistenţe juridice adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa aplicabilă. În acest sens sunt, de exemplu, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza Mihai Toma împotriva României, paragraful 26, şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 77, 79 şi 91. De asemenea, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut, în mod implicit, necesitatea respectării aşteptărilor legitime ale cetăţenilor cărora li se adresează o reglementare legală, spre exemplu, în Hotărârea din 29 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-550/09 - Proces penal împotriva lui E. şi F., paragraful 59. 6. Judecătoria Târgu Mureş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 din Codul penal este neîntemeiată. Astfel, arată că infracţiunea prevăzută de textul de lege criticat are un obiect juridic distinct de fapta incriminată prin prevederile art. 196 alin. (2) din Codul penal, părăsirea locului accidentului fiind considerată de legiuitor o infracţiune mai gravă, astfel că este firesc ca şi condiţiile incriminării să fie diferite. În ceea ce priveşte sintagma „locul accidentului“, consideră că aceasta trebuie interpretată în mod restrictiv şi în favoarea inculpatului, în sensul că ar desemna - aşa cum reţine doctrina recentă - suprafaţa de teren relevantă din perspectiva cercetării la faţa locului. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 din Codul penal este neîntemeiată. Astfel, previzibilitatea unei norme presupune ca destinatarul acesteia să aibă posibilitatea de a-şi reprezenta aspectele în funcţie de care este obligat să îşi modeleze conduita. Or, textul de lege criticat cuprinde criterii obiective în acest sens, fiind suficient de precis şi de clar pentru a putea fi aplicat. 9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 338 din Codul penal sunt constituţionale. Astfel, arată că textul de lege criticat îndeplineşte cerinţa de previzibilitate, întrucât oferă suficiente elemente pentru ca persoana căreia i se adresează să înţeleagă care sunt acţiunile incriminate de legiuitor. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia principiul legalităţii presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor, aşa cum reiese şi din Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 36. Menţionează, totodată, că, potrivit art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, „accidentul de circulaţie“ este definit ca acel eveniment care întruneşte mai multe condiţii, şi anume: s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare. Prin urmare, sintagma „locul accidentului“ rămâne a fi analizată de organele judiciare, în concret, în fiecare caz în parte. Referitor la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie arată că acestea nu au incidenţă în cauză, textul de lege criticat fiind o normă de drept penal substanţial, iar nu de drept penal procesual. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 338 din Codul penal. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte doar alineatul (1) al art. 338 din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani“. 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, ale art. 73 alin. (3) lit. h) cu privire la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 paragraful 1 privind legalitatea incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 338 alin. (1) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că situaţia premisă a infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, constă în existenţa unui accident de circulaţie. Din motive de tehnică legislativă, pentru a nu încărca inutil textul incriminării, noţiunea de „accident de circulaţie“ nu este explicitată în norma de incriminare, având în vedere că este definită în art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care constituie reglementarea-cadru în materia circulaţiei pe drumurile publice. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/1992, republicată, accidentul de circulaţie este evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii: a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare (paragraful 13). 15. Curtea a reţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal constă în acţiunea de părăsire a locului accidentului, care se poate realiza în două modalităţi, respectiv printr-un act de comisiune, ce presupune plecarea efectivă de la locul accidentului, şi prin acte de omisiune - neîntoarcerea la locul accidentului a persoanei care l-a părăsit legal, în baza dispoziţiilor art. 338 alin. (3) lit. b) sau c), ori neoprirea la locul accidentului. Urmarea imediată în cazul acestei infracţiuni o reprezintă crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, relaţii ocrotite prin norma de incriminare, iar legătura de cauzalitate între acţiunea incriminată de lege şi urmarea imediată nu mai trebuie dovedită, întrucât rezultă din materialitatea faptei (paragraful 14). 16. De asemenea, Curtea a observat că, anterior noului Cod penal, fapta de părăsire a locului accidentului era incriminată de dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, iar alineatele (3), (4) şi (5) ale aceluiaşi articol stabileau trei cauze de nepedepsire. Art. 89 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, a fost abrogat prin art. 121 pct. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. De menţionat că, potrivit reglementării anterioare, era sancţionată doar fapta persoanei implicate într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni. Aşadar, vechea reglementare condiţiona existenţa infracţiunii de gravitatea şi urmările accidentului produs, pe când textul de lege criticat nu face nicio deosebire sub acest aspect (paragraful 15). 17. Prin Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, mai sus citată, Curtea a constatat că dispoziţiile alin. (1) al art. 338 din Codul penal se coroborează însă cu cele ale alin. (3) lit. a) din acelaşi articol, care exclud din sfera de existenţă a infracţiunii fapta de părăsire a locului accidentului de circulaţie în situaţia în care acesta din urmă a produs „doar pagube materiale“, împrejurare ce constituie o cauză justificativă specială. Alte trei cauze justificative speciale sunt prevăzute de art. 338 alin. (3) lit. b), c) şi d) din Codul penal şi sunt identice cu cele prevăzute în alin. (3), (4) şi (5) ale art. 89 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, referindu-se la următoarele împrejurări: conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului; conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare; victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie. Prin urmare, singura împrejurare cu caracter de noutate vizează situaţia prevăzută de art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal - în care în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale - situaţie ce trebuia reglementată expres, în condiţiile în care incriminarea stabilită de art. 338 alin. (1) din Codul penal nu distinge cu privire la gravitatea accidentului (paragraful 16). 18. Din coroborarea dispoziţiilor alin. (1) cu cele ale alin. (3) lit. a) din art. 338 al Codului penal, Curtea a reţinut că legiuitorul a înţeles să incrimineze fapta de părăsire a locului accidentului în orice situaţie în care respectivul eveniment rutier a avut ca urmare decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane, prin „rănire“ înţelegându-se orice atingere adusă integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane, indiferent de gravitate. Curtea a subliniat că integritatea corporală şi sănătatea unei persoane implicate într-un accident de circulaţie pot fi afectate chiar dacă nu apar imediat modificări perceptibile cu ajutorul simţurilor, ci este necesară, în acest sens, examinarea medicală a victimei accidentului (paragraful 17). 19. Faţă de cele de mai sus, prin Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, mai sus menţionată, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 338 alin. (1) din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu au o formulare neclară, ambiguă şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii. În plus, destinatarii textului de lege criticat desfăşoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuşi unor forme de şcolarizare, aşa încât este vorba de persoane avizate şi diligente, care, pe durata deţinerii permisului de conducere, au obligaţia de a rămâne la curent cu normele legale în materie. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa sa, că art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei („nullum crimen, nulla poena sine lege“) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni -, instituie şi cerinţa potrivit căreia legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a reţinut că noţiunea de „drept“ folosită la art. 7 corespunde celei de „lege“ care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coëme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor (Cantoni, paragraful 35, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi srl şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109), motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (paragraful 18). 20. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, ale căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93) că art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (paragraful 19). 21. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 140 din 14 martie 2017*), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.────────── *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 140 din 14 martie 2017 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 13 iulie 2017.────────── 22. Pentru motivele mai sus arătate, dispoziţiile art. 338 alin. (1) din Codul penal nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) cu privire la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora. 23. În fine, Curtea constată că prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile în cauza de faţă, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate fiind o normă de incriminare, iar nu o reglementare de natură a avea incidenţă în materia garanţiilor dreptului la un proces echitabil. 24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Ovidiu Sebezan în Dosarul nr. 9.830/320/2015 al Judecătoriei Târgu Mureş şi constată că dispoziţiile art. 338 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
