Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală şi a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan-Alexandru Gordobino în Dosarul nr. 4.334/99/2016/a1 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.805D/2016. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14 decembrie 2017, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 23 ianuarie 2018, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 3. Prin Încheierea din 20 septembrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 4.334/99/2016/a1, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală şi a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan-Alexandru Gordobino cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece limitează subiecţii procesuali doar la folosirea probei cu înscrisuri pentru dovedirea nelegalităţii sau neloialităţii administrării probelor. Astfel, nu se pot dovedi situaţii precum provocarea ori ameninţarea inculpatului de către organul de anchetă sau recurgerea la tortură în scopul obţinerii unei declaraţii. Se ajunge la încălcarea principiului aflării adevărului şi a principiului nemijlocirii, care nu pot fi afectate de dezideratul celerităţii procedurilor. Arată că implicaţiile pe care încheierea judecătorului prin care se dispune respingerea unei excepţii de nelegalitate sau neloialitate a administrării probei le are asupra procesului penal sunt de amploare, fapt constatat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014. Plecând de la aceste considerente, autorul excepţiei apreciază că, deşi a intervenit legislativ, legiuitorul a ignorat considerentele deciziei precitate. Se ajunge, astfel, la o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 21 şi art. 24, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 5. Referitor la dispoziţiile art. 346 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, autorul excepţiei susţine că acestea sunt neconstituţionale, fiind lipsite de claritate şi predictibilitate. Astfel, prin posibilitatea acordată judecătorului de cameră preliminară de a stabili un termen în interiorul căruia se pot invoca excepţii, se îngrădeşte dreptul procesual al acestora de a beneficia de dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Se ajunge, astfel, la o contradicţie între dispoziţiile art. 346 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală şi cele ale art. 282 alin. (4) lit. a) din acelaşi act normativ, fapt ce contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. 6. În ceea ce priveşte teza a doua a art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei arată că şi aceste dispoziţii sunt neconstituţionale prin faptul că dispun pronunţarea în camera de consiliu. Or, contradictorialitatea şi oralitatea sunt principii fundamentale ale procedurilor jurisdicţionale şi, în acelaşi timp, componente ale dreptului la un proces echitabil consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, sunt încălcate şi prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie, în măsura în care participanţii la proces nu au studii juridice, neavând posibilitatea reală, din cauza tehnicităţii procedurii de cameră preliminară, de a lua act de toate cerinţele acesteia. Or, trebuie ca procedura să permită tuturor subiecţilor procesuali interesaţi să ia cunoştinţă de stadiul în care se află procesul şi să acţioneze în consecinţă, astfel că textul de lege criticat ar trebui să-i acorde judecătorului de cameră preliminară posibilitatea de a fixa un termen pentru a putea explica obiectul procedurii. 7. Susţine că argumentele exprimate anterior îşi găsesc aplicarea şi în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. 8. În continuare, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece nu reglementează o cale de atac devolutivă, limitând-o doar la posibilitatea ridicării nulităţilor absolute. Astfel, invocarea nulităţilor absolute direct în contestaţie afectează principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală. 9. Tribunalul Iaşi - Secţia penală arată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, deşi au fost modificate, legiuitorul a pus, doar în parte, de acord norma legală cu cele statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014. Astfel, prin modificările aduse acestui articol, prin Legea nr. 76/2016, legiuitorul a adus modificări doar în ce priveşte instituirea posibilităţii pentru părţi de a solicita şi a judecătorului de cameră preliminară de a admite administrarea probei cu înscrisuri noi - pentru dovedirea, spre exemplu, a caracterului nelegal ori neloial al probelor administrate în faza urmăririi penale, excluzând însă, de plano, ipoteza că anumite aspecte de fapt nu pot fi probate exclusiv prin astfel de mijloace de probă. Textul actual neagă în continuare dreptul părţii de a demonstra eventuale aspecte de nelegalitate sau neloialitate în administrarea probatoriilor prin alte mijloace probatorii. Cu toate acestea, judecătorul de cameră preliminară apreciază că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care vor trebui să le combată. A admite că în această etapă procesuală, în vederea dovedirii cererilor şi excepţiilor invocate de părţi în procedura de cameră preliminară, ori pentru a contracara sau complini probatoriile administrate de procuror în faza urmăririi penale, judecătorul, la cererea unei părţi, ar putea administra probatorii (altele decât înscrisuri), ar însemna că între etapa camerei preliminare şi cea a judecăţii - în care partea are dreptul să conteste probatoriile administrate în faza urmăririi penale - să nu mai existe diferenţe de esenţă decât în ce priveşte soluţiile pronunţate, conducând în mod evident la o dublare a funcţiei de judecată. În continuare, instanţa de judecată arată că, în condiţiile în care orice normă legală trebuie să fie accesibilă şi predictibilă, privită nu doar singular, ci în corelaţie cu alte dispoziţii legale care reglementează în aceeaşi materie, analiza art. 346 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, prin raportare la art. 281 alin. (4) lit. a) şi art. 282 alin. (4) lit. a) din acelaşi act normativ, poate conduce la concluzia încălcării prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, ca urmare a lipsei de claritate si previzibilitate a normei. 10. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 346 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, judecătorul consideră că nu se poate vorbi de încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate, întrucât, în condiţiile în care s-a urmat întocmai procedura de cameră preliminară, ce presupune comunicarea către inculpat a rechizitoriului cu aducerea la cunoştinţa acestuia, a celorlalte părţi şi persoanei vătămate a obiectului procedurii, a termenului în care pot formula în scris excepţii şi cereri cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, s-au creat toate premisele respectării atât a principiului contradictorialităţii, cât şi celui al oralităţii. De altfel, legiuitorul a prevăzut o garanţie suplimentară, instituind prin dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală posibilitatea contestării încheierii prin care judecătorul a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, chiar şi în situaţia în care în cauză nu s-au formulat cereri şi excepţii în procedura de cameră preliminară, eliminând astfel orice risc ca partea să nu fi cunoscut procedurile. 11. În continuare, apreciază că limitarea devoluţiunii căii de atac la reexaminarea excepţiilor invocate şi cererilor ridicate în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond, dar şi a nulităţilor absolute apare ca fiind justificată în contextul în care judecătorul de cameră preliminară care exercită controlul jurisdicţional nu are reglementată soluţia trimiterii spre rejudecare a procedurii de cameră preliminară, iar examinarea pentru prima oară a unei noi excepţii sau cereri ar lipsi partea de o cale de atac. 12. Cu toate acestea, judecătorul de cameră preliminară apreciază că se remarcă caracterul imprevizibil al normei legale criticate prin raportare la dispoziţiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, care reglementează în sensul că nulităţile relative pot fi invocate până la închiderea procedurii de cameră preliminară, fără a distinge dacă este vorba de închiderea procedurii de cameră în faţa instanţei de fond sau a celei de control. Astfel, judecătorul de cameră preliminară apreciază că se ridică, în continuare, problema dacă se poate considera închisă procedura de cameră preliminară prin simpla pronunţare a unei încheieri finale de cameră preliminară - fără ca aceasta să fie definitivă - sau cauza rămâne în această procedură până la tranşarea definitivă a acestei faze procesuale (prin necontestare sau prin soluţionarea contestaţiei formulate). Judecătorul de cameră preliminară susţine că, în această din urmă situaţie, contrar celor stipulate în art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, textul art. 282 alin. (4) lit. a) din acelaşi act normativ ar permite invocarea unor nulităţi relative, neinvocate în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond, cu condiţia de a fi invocate până la închiderea procedurii de cameră preliminară în faţa judecătorului de la instanţa de control judiciar - aspecte care sunt de natură să dea loc interpretării. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, şi Decizia nr. 472 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 august 2015. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) şi art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală şi, în subsidiar, dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Dispoziţiile art. 347 alin. (4) au fost introduse, iar cele ale art. 345 alin. (1) şi ale art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate, prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 345 alin. (1): „La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate ori excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum şi ale procurorului.“; – Art. 346 alin. (1): „Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi (3) şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora.“; – Art. 347 alin. (4): „În soluţionarea contestaţiei nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepţii decât cele invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, cu excepţia cazurilor de nulitate absolută.“ – Art. 281 alin. (4) lit. a): „Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) trebuie invocată: a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare;“. - Art. 282 alin. (4) lit. a): „Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură.“ 18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, au fost invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la convenţie. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 802*) din 5 decembrie 2017, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate ori excepţiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate“ este neconstituţională. *) Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018. 20. În motivarea soluţiei de admitere, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 75/2016, limitează mijloacele de probă ce pot fi administrate în procedura de cameră preliminară, în vederea verificării legalităţii administrării probelor, doar la „înscrisurile noi prezentate“, revenindu-se, în acest fel, la constatarea formală a legalităţii probelor, astfel cum s-a reţinut în Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014. 21. Totodată, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 75/2016, limitează exerciţiul procesual al judecătorului de cameră preliminară, independenţa sa în realizarea actului de justiţie, pe de o parte, şi încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil al părţilor şi persoanei vătămate, în componenta sa referitoare la egalitatea armelor, pe de altă parte. 22. Reţinând că decizia de admitere a Curţii Constituţionale a fost pronunţată la data de 5 decembrie 2017, iar încheierea de sesizare a instanţei de contencios constituţional în prezentul dosar este anterioară acestei date, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea observă că aceasta a fost ridicată în faţa Tribunalului Iaşi - Secţia penală într-un dosar ce are ca obiect procedura de cameră preliminară, în primă instanţă. Or, Curtea constată că dispoziţiile criticate reglementează elemente ale procedurii de soluţionare a contestaţiei împotriva încheierii de cameră preliminară. 24. Ca atare, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, care reglementează calea de atac împotriva încheierii pronunţate în procedura de cameră preliminară, nu are legătură cu soluţionarea cauzei, în accepţiunea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 25. Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală. 26. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală şi, în subsidiar, a dispoziţiilor art. 281 alin. (4) lit. a) şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din acelaşi act normativ, Curtea reţine că autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea invocată din compararea dispoziţiilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe de-o parte, cu cele ale art. 281 alin. (4) lit. a) şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din acelaşi act normativ, pe de altă parte, apreciind că aceste dispoziţii sunt contradictorii, fapt ce determină lipsa de claritate şi predictibilitate a acestora. 27. În legătură cu acest aspect, Curtea observă că dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală reglementează faza procesuală în care poate fi invocată nulitatea relativă sau absolută determinată de încălcarea, intervenită în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, a anumitor dispoziţii legale. Pe de altă parte, art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează una dintre soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate pronunţa, stabilind că, în cazul în care nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ şi nici nu s-au ridicat din oficiu excepţii, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. În continuare, reţinem că dispoziţiile art. 344 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală reglementează obligaţia judecătorului de cameră preliminară de a stabili un termen în care se pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, termen care nu poate fi mai scurt de 20 de zile. 28. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor anterior menţionate, Curtea constată că acestea nu se contrazic, ci, dimpotrivă, sunt soluţii legislative care trebuie privite coroborat, completându-se. Cu alte cuvinte, pe de-o parte, legiuitorul a limitat la o fază distinctă a procesului penal (procedura camerei preliminare) posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, iar, pe de altă parte, în cadrul acestei etape procesuale a reglementat obligaţia judecătorului de cameră preliminară de a stabili un termen în care se pot formula cereri şi excepţii în legătură cu aceste aspecte. 29. Curtea reţine că legiuitorul, reglementând obligaţia judecătorului de a stabili un termen în care se pot formula cereri şi excepţii în cadrul camerei preliminare, a precizat şi criteriile pe care acesta trebuie să le aibă în vedere. Astfel, legiuitorul, pe de-o parte, a normat obligaţia judecătorului de a stabili termenul în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, iar, pe de altă parte, a reglementat o durată minimă a acestui termen, de 20 de zile, durată care trebuie respectată indiferent de complexitatea şi particularităţile cauzei. Astfel, legiuitorul a lăsat la latitudinea judecătorului stabilirea duratei maxime a termenului înăuntrul căruia se pot formula cereri şi excepţii în cadrul camerei preliminare. 30. În ceea ce priveşte natura juridică a termenului acordat de judecătorul de cameră preliminară pentru formularea cererilor şi excepţiilor, Curtea observă că, potrivit art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, „când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen“. Astfel, având în vedere că durata maximă a acestui termen nu este stabilită de lege, ci de către judecătorul de cameră preliminară, rezultă că nerespectarea termenului nu atrage decăderea din exerciţiul dreptului, în conformitate cu dispoziţiile procesual penale mai sus invocate. 31. Totodată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, paragraful 23, a constatat ca fiind justificată limitarea momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, la cel al închiderii acestei proceduri, urmând ca invocarea nulităţilor relative privind încălcări ce au avut loc după această dată să fie făcută potrivit lit. b) şi c) ale aceluiaşi alin. (4). 32. Totodată, Curtea a statuat că instituirea prin dispoziţiile art. 344 alin. (2) şi alin. (3) din Codul de procedură penală a unui termen în interiorul căruia se pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală nu este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, deoarece impunerea prin lege a unor exigenţe cum ar fi instituirea unor termene sau condiţii procesuale, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie condiţionări ale accesului liber la justiţie, are o solidă şi indiscutabilă justificare prin prisma finalităţii urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire (a se vedea Decizia nr. 323 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 23 iunie 2016, paragraful 34). 33. Faţă de cele anterior menţionate, Curtea apreciază că textele de lege criticate sunt reglementate cu suficientă claritate şi precizie, interpretarea acestora în ansamblul actului normativ din care fac parte relevând cu claritate voinţa legiuitorului şi reprezintă norme de procedură prin intermediul cărora legiuitorul instituie cadrul legal pentru exercitarea drepturilor procedurale, în deplin acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. 34. În concluzie, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, întrucât normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte, astfel că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). 35. În ceea ce priveşte critica referitoare la derularea procedurii în camera de consiliu, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a constatat că judecarea unei cauze în camera de consiliu nu afectează dispoziţiile Legii fundamentale. Astfel, Curtea a statuat că publicitatea, ca principiu al şedinţei de judecată, constă în posibilitatea pe care o are orice persoană de a asista la desfăşurarea judecăţii, constituind deopotrivă un mijloc de a prezerva încrederea opiniei publice în instanţele judecătoreşti (Decizia nr. 702 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 16 ianuarie 2015, paragrafele 19 şi 20). Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că acest principiu este consacrat în dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale de către o instanţă care va hotărî, între altele, asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa acestui principiu procesual, statuând că publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă art. 6 paragraful 1 are ca scop protejarea justiţiabililor împotriva unei „justiţii secrete“ şi vizează dezbaterile propriu-zise ale procesului (Hotărârea din 26 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Diennet împotriva Franţei, paragraful 33). Cu toate acestea, dreptul la o şedinţă publică nu este absolut, motiv pentru care nu s-ar putea susţine că şi în situaţia în care, după judecarea în fond, instanţa de apel învestită cu plenitudinea de jurisdicţie ar fi ţinută întotdeauna de o audienţă publică, independent de natura problemelor asupra cărora ea ar statua (Hotărârea din 29 octombrie 1991, pronunţată în Cauza Jan Lke Andersson împotriva Suediei, paragraful 27, şi Hotărârea din 27 martie 1998, pronunţată în Cauza K.D.B. împotriva Olandei, paragraful 39). 36. Reiterând aceste considerente, Curtea, prin Decizia nr. 149 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, paragraful 18, a reţinut că reglementarea potrivit căreia procedura camerei preliminare se realizează în camera de consiliu este în deplină concordanţă cu prevederile art. 127 din Legea fundamentală, potrivit cărora „Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege“ şi nu aduce atingere, în niciun mod, dispoziţiilor constituţionale invocate. 37. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie prin imposibilitatea de a lua la cunoştinţă de stadiul în care se află procesul şi de a acţiona în consecinţă, Curtea observă că, în cauza dedusă judecăţii, autorul excepţiei are calitatea de inculpat. Or, Curtea constată că, potrivit art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură. De asemenea, potrivit aceleiaşi dispoziţii, inculpatului, celorlalte părţi şi persoanei vătămate li se aduc la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. 38. Totodată, potrivit art. 83 lit. a^1), b), d), e) şi g^1) din Codul de procedură penală, în cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi: dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia; dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii; dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii; dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei; dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale. 39. Astfel, având în vedere modul de reglementare a drepturilor inculpatului în cursul procesului penal, precum şi a etapei măsurilor premergătoare procedurii de cameră preliminară, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută nici această critică de neconstituţionalitate, dispoziţiile criticate fiind în concordanţă cu prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie. 40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan-Alexandru Gordobino în Dosarul nr. 4.334/99/2016/a1 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală şi dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) şi ale art. 282 alin. (4) lit. a) din acelaşi act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 ianuarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
