Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de David Eugen Eduard în Dosarul nr. 1.068/204/2016 al Judecătoriei Câmpina. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.004D/2017. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Tudor Valerică, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care arată că, potrivit art. 1 din Constituţie, statul român este stat democratic şi social. În considerarea acestui caracter social, statul român emite legi de protecţie socială, de exemplu Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Susţine că această lege stabileşte multe situaţii în care autorităţile locale sunt îndrituite să ofere anumite ajutoare financiare (de exemplu, necesitatea de internare, investigaţii medicale, procurarea de medicamente, procurarea de lemne de foc pentru persoanele vârstnice etc.). Având în vedere că există obligaţia primăriei ca în anumite condiţii să ofere aceste ajutoare şi faptul că dispoziţiile art. 301 din Codul penal nu prevăd că folosul trebuie să fie injust, se ajunge într-o situaţie paradoxală în care un primar, după parcurgerea procedurii legale, semnează dispoziţii de primar prin care se acordă astfel de ajutoare (sociale) unor persoane care pot fi rudă/afini cu acesta. Astfel, persoana respectivă devine inculpat, reţinându-se că a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 301 din Codul penal. Apreciază că în acest mod sunt discriminaţi chiar cetăţenii care solicită acordarea unui astfel de ajutor. Arată că, în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, persoanele care au solicitat acordarea ajutorului erau afini cu primarul şi, în urma refuzului de a li se acorda aceste ajutoare, au obţinut o hotărâre judecătorească în acest sens. 4. Apreciază că, în înfăptuirea controlului de constituţionalitate, trebuie realizată o raportare la cetăţean, care nu poate fi privat de un drept doar pentru că se află într-o legătură de rudenie sau este afin cu primarul. Cetăţeanul este îndrituit să beneficieze de dreptul său legal indiferent de gradul de rudenie în care se află cu conducătorul administraţiei publice locale. În acest context, susţine că sintagma „folos patrimonial“ trebuie interpretată în sensul că aceasta nu se aplică drepturilor pe care cetăţenii le au potrivit legii. Apreciază că imparţialitatea funcţionarului are atât o latură pozitivă, cât şi una negativă, în sensul că nu i se poate refuza unei rude sau unui afin acordarea unui drept pe care legea i-l conferă. 5. Reprezentantul Ministerului Public arată că problema de drept ridicată de autorul excepţiei a făcut obiectul unei bogate jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, care a analizat această infracţiune atât în reglementarea Codului penal din 1969, cât şi în cea a Codului penal. În acest sens, face referire la Decizia nr. 757 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 4 mai 2017, Decizia nr. 88 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 3 iunie 2016, Decizia nr. 317 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 26 iulie 2016, Decizia nr. 550 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 4 decembrie 2017, Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Decizia nr. 85 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015. 6. În continuare, arată că în paragraful 18 al Deciziei nr. 85 din 23 februarie 2016 Curtea a analizat noţiunea de „folos necuvenit“ din ipoteza normei penale criticate, reţinând că aceasta are în vedere orice tip de folos, întrucât scopul incriminării este acela al protejării relaţiilor sociale referitoare la exercitarea atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public, exercitare ce este obligatoriu a fi caracterizată prin imparţialitate. Prin urmare, Curtea a reţinut că sintagma „folos necuvenit“ respectă standardele de calitate a legii penale, fiind conformă dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 7. În ceea ce priveşte ipoteza relevată de autorul excepţiei, reprezentantul Ministerului Public apreciază că aceasta se circumscrie art. 301 alin. (2) lit. b) din Codul penal, care precizează că dispoziţiile alin. (1) al aceluiaşi articol nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 8. Prin Încheierea din 6 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.068/204/2016, Judecătoria Câmpina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de David Eugen Eduard cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că sintagma „folos patrimonial“ este lipsită de claritate şi previzibilitate. Apreciază că textul criticat este defectuos redactat, plasând în sfera penală orice persoană care exercită o funcţie publică şi care efectuează activităţile specifice acestei funcţii. În continuare, face referire la Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 24 şi 25. Susţine că, pe de-o parte, legea nu defineşte folosul patrimonial, iar, pe de altă parte, primarii pot acorda ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii, accidente, alte situaţii deosebite, stabilite prin hotărâre a consiliului local. Astfel, deşi există obligaţia, potrivit legii, de a acorda ajutoare sociale comunitare şi de urgenţă indiferent dacă persoanele în cauză sunt sau nu rude/afini cu primarul unei localităţi, dispoziţia din Codul penal sancţionează îndeplinirea acestei prerogative legale. 10. Judecătoria Câmpina apreciază că dispoziţiile criticate referitoare la conflictul de interese nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Susţinerile autorului excepţiei se referă, în primul rând, la chestiunile ce ţin de fondul cauzei, numai în subsidiar privind probleme de constituţionalitate a textului de lege. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că scopul urmărit prin reglementarea infracţiunii de conflict de interese a fost acela de a crea premisele legale necesare desfăşurării activităţilor de serviciu într-un cadru de imparţialitate şi integritate a exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice, incriminarea faptei având un rol disuasiv pentru persoanele care ocupă astfel de funcţii în ceea ce priveşte obţinerea de foloase materiale pentru sine sau pentru subiectele de drept enumerate de textul de lege. Or, această cerinţă este apreciată ca fiind esenţială pentru derularea normală a relaţiilor sociale referitoare la activitatea funcţionarilor publici, întrucât asigură încrederea cetăţenilor în autorităţile şi instituţiile statului. Arată că textul actual al infracţiunii este în acord cu Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004. 13. În ceea ce priveşte claritatea şi previzibilitatea normei, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, Guvernul apreciază că textul de lege criticat sancţionează fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură. Textul se referă la reguli de îndeplinire a atribuţiilor funcţionarilor publici, enumeră în mod clar şi distinct categoriile de persoane avute în vedere şi actele interzise, neputându-se susţine în mod rezonabil că destinatarul normei juridice nu cunoaşte înţelesul noţiunii de „folos patrimonial“. Sintagma „folos patrimonial“, ca atare, nu este de natură a afecta previzibilitatea normei penale, orice destinatar al acesteia fiind de aşteptat a cunoaşte înţelesul sintagmei şi a-şi putea adapta conduita potrivit exigenţelor legii. 14. Susţine totodată că norma penală se adresează unei categorii determinate de persoane, care, prin natura funcţiei lor, au datoria de a se supune unor rigori mai stricte ale profesiei şi de a cunoaşte în detaliu legea care le reglementează drepturile şi obligaţiile profesionale. Mai mult decât atât, apreciază că autorul excepţiei critică de fapt oportunitatea soluţiei legislative, şi anume oportunitatea incriminării conflictului de interese în cazul rudelor care au beneficiat de ajutoare de urgenţă, nu compatibilitatea acesteia cu Constituţia. 15. În continuare, apreciază că textul art. 301 din Codul penal nu conţine prevederi de natură să reglementeze existenţa unei discriminări, nefiind incident în cauză niciunul dintre criteriile de discriminare prezente în art. 4 din Constituţie. Drepturile fundamentale reprezintă o constantă a personalităţii cetăţeanului, o şansă egală acordată fiecărui individ şi, din această cauză, principiul egalităţii cuprinde egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetăţeni în comparaţie cu alta. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Constituţie, apreciază că acestea nu se opun instituirii prin lege a anumitor interdicţii şi condiţii în ceea ce priveşte ocuparea şi exercitarea funcţiilor publice şi cu atât mai mult posibilităţii instituirii unor norme sancţionatoare pentru cazurile în care imparţialitatea exercitării acestor funcţii este afectată. 16. Mai mult, în chiar cuprinsul art. 16 din Constituţie se statuează că funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Dreptul de a accede la aceste funcţii nu este un drept absolut şi care nu poate fi supus niciunor condiţii, iar impunerea unor garanţii de echitate şi imparţialitate este necesară în condiţiile existenţei unui stat de drept. De altfel, textul criticat are în vedere sancţionarea efectuării anumitor acte de către titularii acestor funcţii în condiţiile existenţei unui conflict de interese. 17. Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). Norma de incriminare criticată întruneşte cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, astfel încât destinatarii săi au posibilitatea să prevadă consecinţele care decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia. În plus, instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar în procesul soluţionării cauzelor cu care sunt învestite, interpretarea fiind o fază indispensabilă procesului de aplicare a legii. 18. În privinţa celorlalte critici de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu pot fi reţinute, întrucât prin prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate nu se aduce atingere principiilor constituţionale invocate. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 301 alin. (1) din Codul penal. Dispoziţiile criticate au fost modificate prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 25 iulie 2017. La momentul sesizării Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate, dispoziţiile criticate aveau următorul conţinut: „(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.“ După modificarea survenită prin Legea nr. 193/2017, dispoziţiile art. 301 din Codul penal au următorul conţinut: "(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situaţii: a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative; b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta." 22. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 referitor la statul român, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 34 referitor la dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 47 referitor la nivelul de trai, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că infracţiunea de conflict de interese a fost reglementată pentru prima dată în legislaţia penală românească, într-o formă similară celei prevăzute la art. 301 din Codul penal în vigoare, prin art. 253^1 din Codul penal din 1969, articol introdus în cuprinsul acestui din urmă cod prin art. I pct. 61 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006. 24. În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunii, Curtea a reţinut că acesta desemnează totalitatea condiţiilor prevăzute în norma de incriminare cu privire la actul de conduită interzis (sub aspect obiectiv şi subiectiv) pe care trebuie să îl realizeze subiectul pentru a înfrânge legea penală şi a da naştere raportului penal de conflict. Deci, conţinutul constitutiv al infracţiunii îl constituie totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la latura obiectivă şi latura subiectivă a infracţiunii. Astfel, pentru a putea fi reţinută realizarea laturii obiective a infracţiunii de conflict de interese trebuie ca îndeplinirea unui act ori participarea la luarea unei decizii să genereze şi un folos patrimonial (folos material potrivit art. 253^1 alin. 1 din Codul penal din 1969) în favoarea uneia dintre persoanele enumerate în textul legal, care devin beneficiare ale acestui folos (în acest sens, Decizia nr. 550 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 4 decembrie 2017, paragrafele 17-19; Decizia nr. 88 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 3 iunie 2016, paragrafele 18-19). 25. În ceea ce priveşte lipsa de claritate şi previzibilitate a sintagmei „folos patrimonial“, Curtea observă că, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, a statuat cu valoare de principiu că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere jurisprudenţa proprie şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei. Astfel, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii. 26. De asemenea, prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, paragraful 16, cu privire la art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dacă o noţiune sau un termen nu sunt consacrate sau pot avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestora în context se stabileşte prin actul normativ care le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devin obligatorii pentru actele normative din aceeaşi materie. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31, Curtea Constituţională a statuat că o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească (a se vedea Decizia nr. 88 din 23 februarie 2016, precitată, paragrafele 16 şi 17). 27. Totodată, cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că infracţiunea de conflict de interese este o infracţiune de serviciu, care presupune un pericol concret, deoarece nu este suficient ca funcţionarul să îndeplinească un act, ci trebuie ca acel act să fi produs direct sau indirect un folos material/patrimonial pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură. Curtea a constatat că infracţiunea de conflict de interese nu poate presupune doar obţinerea unor foloase materiale necuvenite, ci obţinerea oricărui tip de folos, întrucât incriminarea nu urmăreşte sancţionarea unor situaţii în care sunt încălcate normele legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase materiale, ci a situaţiilor în care exercitarea imparţială a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public ar putea fi afectată. 28. În continuare, Curtea reţine că autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate şi dintr-o posibilă neconcordanţă legislativă. Astfel, acesta susţine că, deşi există obligaţia, potrivit legii, de a acorda ajutoare sociale comunitare şi de urgenţă indiferent dacă persoanele în cauză sunt sau nu rude/afini cu primarul unei localităţi, dispoziţia din Codul penal sancţionează îndeplinirea acestei prerogative legale. 29. În legătură cu acest aspect, Curtea observă că autorul excepţiei face abstracţie de chiar dispoziţiile legale în vigoare. Astfel, contrar celor susţinute de acesta, dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, dispun că „primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I“. 30. Mai mult, Curtea constată că, într-adevăr, după modificările aduse prin Legea nr. 193/2017 articolului criticat, acesta dispune în sensul că dispoziţiile art. 301 alin. (1) din Codul penal nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta. 31. În acest context, Curtea constată că şi anterior acestei modificări Codul penal reglementa la art. 18 alin. (1) în sensul că nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege, iar la art. 21 alin. (1) în sensul că este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta. 32. Or, Curtea constată că intră în competenţa organului judiciar, iar nu în sfera exercitării controlului de constituţionalitate, constatarea existenţei sau a inexistenţei situaţiilor care înlătură trăsătura esenţială a caracterului nejustificat (antijuridic) al faptei, situaţie ce impune una dintre soluţiile prevăzute de legea procesual penală în funcţie de etapa procesuală atinsă. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de David Eugen Eduard în Dosarul nr. 1.068/204/2016 al Judecătoriei Câmpina şi constată că dispoziţiile art. 301 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Câmpina şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 ianuarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
