Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela │- judecător │
│Ciochină │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător │
│Licu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (3), ale art. 28 alin. (3), ale art. 30, ale art. 57 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, excepţie ridicată de Gabriel Ionel Lupu în Dosarul nr. 46/96/2019 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.814D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, regimul juridic instituit prin lege nefiind de natură a afecta dreptul de proprietate al destinatarilor normelor. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 2 din 21 mai 2019, astfel cum a fost modificată prin Încheierea din 13 august 2019 de îndreptare a erorii materiale, pronunţată în Dosarul nr. 46/96/2019, Tribunalul Harghita - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (3), ale art. 28 alin. (3), ale art. 30, ale art. 57 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Ionel Lupu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 încalcă prevederile art. 44 din Constituţie, întrucât obligă un cetăţean, care nu face parte din forţele armate, pompieri, salvamontişti ori alte profesii ce implică pregătirea militară continuă, să folosească un bun proprietate personală dincolo de voinţa sa de a utiliza acel bun. Dreptul de a folosi o armă neletală pentru autoapărare nu are de ce să implice un proces continuu şi obligatoriu de instruire. Instruirea şi abilitatea de a folosi o armă neletală trebuie lăsate la aprecierea persoanei, acestea neputând deveni obligaţii impuse de lege, întrucât există atât răspunderea civilă delictuală, cât şi răspunderea personală pentru fapta penală. 6. Dispoziţiile art. 28 alin. (3) şi ale art. 30 din Legea nr. 295/2004 încalcă prevederile art. 44 din Constituţie, în privinţa armelor neletale, întrucât obligă un cetăţean să predea un bun proprietate personală la un armurier autorizat sau permit ca bunul să fie ridicat de către organele de poliţie, fără o justă şi prealabilă despăgubire. În condiţiile în care dreptul de proprietate privată este un drept absolut, exclusiv şi perpetuu, garantat de Constituţie, dispoziţiile Legii nr. 295/2004 sunt în totală contradicţie cu prevederile Constituţiei, întrucât impun, de fapt, o confiscare a unui bun proprietate personală, o deposedare, fără o justă şi prealabilă despăgubire. Aşa cum arma neletală poate fi depozitată la domiciliul proprietarului, cu respectarea unor condiţii de securitate a armei, tot aşa ar trebui ca legea să prevadă păstrarea armei, chiar dacă permisul proprietarului a expirat sau a fost anulat. Or, nu există o justificare legală şi logică pentru ca o armă neletală să nu mai poată fi păstrată, chiar utilizată, pe raza domiciliului, în condiţiile în care proprietarul poate folosi pe raza domiciliului său un topor, un cuţit, o motocositoare, obiecte mult mai periculoase decât o atare armă dacă sunt folosite într-un act violent. 7. Dispoziţiile art. 57 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 295/2004 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât creează unui deţinător de armă neletală, care nu şi-a reînnoit permisul de armă, o situaţie mai nefavorabilă decât unei persoane care îndeplineşte pentru prima dată formalităţile pentru deţinere sau, după caz, port şi folosire a armelor letale ori neletale. Decăderea unei persoane dintr-un drept nu poate fi stabilită decât de o instanţă de judecată. De asemenea, anularea unui permis de portarmă poate avea diferite cauze, şi nu toate culpabile, una dintre situaţiile neculpabile fiind aceea că persoana nu se prezintă la timp pentru prelungirea permisului de armă, situaţie în care ar trebui să aştepte 2 ani pentru a putea solicita autorizaţia de procurare a armelor neletale. Legea o consideră culpabilă, fără însă să fie încălcată vreuna dintre valorile sociale ocrotite de lege care să determine decăderea dintr-un drept, fiind un abuz nepermis al acestei legi. Nu există un prejudiciu, nici material, nici moral, dacă o persoană întârzie cu îndeplinirea formalităţilor privind prelungirea permisului de portarmă, iar decăderea pe o perioadă de 2 ani, pentru că titularului i-a fost anulat permisul din motive care nu sunt încălcări ale legii penale sau civile, este absurdă şi aduce persoana într-o situaţie de inferioritate faţă de un alt subiect de drept care ar dori, pentru prima dată, să îşi asigure dreptul de a purta o armă neletală. Singura cerinţă corectă a legii ar trebui să impună persoanei care a întârziat cu îndeplinirea formalităţilor privind prelungirea permisului de portarmă să reia procedura, cu îndeplinirea tuturor formalităţilor la care este obligat un subiect de drept pentru a deveni titularul dreptului de a purta o armă pentru autoapărare. 8. Tribunalul Harghita - Secţia civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată. Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor a fost adoptată ca urmare a armonizării legislaţiei interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, în vederea integrării în Uniunea Europeană, respectiv transpunerea Directivei Consiliului 91/477/CEE din 18 iunie 1991 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 256 din 13 septembrie 1991. Potrivit art. 3 din Directiva 91/477/CEE, „statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislaţii, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă [...]“. De asemenea, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, la adoptarea acestuia s-a ţinut cont de prevederile Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, ratificată prin Legea nr. 116/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 iulie 1997, şi de prevederile Protocolului împotriva fabricării şi traficului ilegale de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adoptat la New York la 31 mai 2001, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, la care România a aderat prin Legea nr. 9/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 2 martie 2004. 9. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 25 alin. (3), ale art. 28 alin. (3), ale art. 30 şi ale art. 57 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 25 alin. (3): "Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c)-f), h) şi i) şi prezintă dovada efectuării unei şedinţe de tragere anual, într-un poligon autorizat, cu excepţia posesorilor de arme de vânătoare. Începând cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului de armă este obligatorie notificarea titularului la adresa din permisul de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de data expirării valabilităţii permisului de armă." – Art. 28 alin. (3): "În cazul în care persoana se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2), organul de poliţie competent retrage permisul de armă, iar titularul este obligat să facă dovada faptului că a depus armele la un armurier autorizat, cu excepţia situaţiei în care armele se ridică de către organele de poliţie." – Art. 30: "Deţinătorul armelor este obligat ca, în termen de 10 zile de la data la care i-a fost adusă la cunoştinţă măsura prevăzută la art. 29 alin. (1), să depună armele la un armurier autorizat, în vederea înstrăinării sau depozitării, cu excepţia situaţiilor în care acestea sunt ridicate de organul de poliţie competent. Exercitarea căilor de atac prevăzute de lege împotriva măsurii de anulare a dreptului de deţinere a armelor de către persoana care se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) nu suspendă obligaţia persoanei de a depune armele la un armurier autorizat." – Art. 57 alin. (4) lit. e): "(4) Autorizaţia de procurare a armelor neletale prevăzute în categoria C din anexă se acordă persoanelor prevăzute la alin. (1), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: […] e) nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deţinere sau, după caz, de port şi folosire a armelor letale ori neletale supuse autorizării, cu excepţia situaţiilor în care măsura anulării s-a dispus ca urmare a pierderii calităţii prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5)." 13. Dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 295/2004 au fost modificate ulterior sesizării instanţei constituţionale prin articolul I pct. 21 din Legea nr. 196/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 1 noiembrie 2019, însă având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate, în forma de la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât ele continuă să producă efecte juridice în cauza dedusă judecăţii. 14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), care consacră principiul egalităţii în drepturi, şi în art. 44 privind garantarea dreptului de proprietate privată. 15. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor statuează expres în art. 25 alin. (1) asupra valabilităţii permisului de armă, astfel: „(1) Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare.“ Obligaţia instituită în sarcina autorităţii competente de a notifica titularul „începând cu 6 luni înainte de expirarea valabilităţii permisului de armă“, „dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de data expirării valabilităţii permisului de armă“, prevăzută de alin. (3) al aceluiaşi articol, nu scuteşte pe titularul permisului de îndeplinirea obligaţiei de a depune arma şi muniţia la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, obligaţie a cărei nerespectare este incriminată de legea penală. Astfel, dispoziţiile art. 342 alin. (6) din Codul penal incriminează nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, în timp ce art. 30 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor prevede că deţinătorul armelor este obligat ca, în termen de 10 zile de la data la care i-a fost adusă la cunoştinţă măsura suspendării sau anulării permisului de armă, să depună armele la un armurier autorizat. 16. Cu privire la reglementarea distinctă a procedurii administrative de suspendare sau de anulare a permisului de armă, prin Decizia nr. 10 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 11 iunie 2019, instanţa supremă a statuat că „nu poate modifica momentul în raport cu care armele şi muniţiile nedepuse la un armurier autorizat devin «bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală», în accepţiunea art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal referitoare la măsura de siguranţă a confiscării speciale. Armele şi muniţiile nedepuse la un armurier autorizat pot constitui bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală, supuse confiscării speciale, numai în cazul în care nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat dobândeşte configuraţia unei fapte prevăzute de legea penală şi numai de la momentul la care legea penală interzice deţinerea în continuare a armei şi a muniţiei.“ Înalta Curte a mai reţinut că „armele şi muniţiile constituie, în general, bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală în absenţa autorizării, concluzie care se desprinde atât din dispoziţiile art. 342 alin. (1) şi (2) din Codul penal, cât şi din economia Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Deţinerea armelor şi a muniţiilor este neautorizată şi, în consecinţă, interzisă de legea penală atât în ipoteza în care persoana nu are un permis de armă, cât şi în ipoteza în care persoana nu are un permis de armă valabil şi nu depune arma şi muniţia în interiorul termenului prevăzut de legea penală. Aşadar, la împlinirea termenului de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, termen prevăzut de legea penală, armele şi muniţiile deţinute de persoana care nu are un permis de armă valabil, ca efect al comiterii faptei de a nu le depune la un armurier autorizat, devin bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală, în sensul art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal.“ 17. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 725 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 4 aprilie 2017, prin care a statuat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, invocată într-o cauză având ca obiect contestaţia exercitată împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară prin care s-a dispus confiscarea unei arme în procedura prevăzută de art. 549^1 din Codul de procedură penală. Astfel, instanţa de contencios constituţional a reţinut că „deţinerea unui bun este interzisă de lege atât în situaţia în care deţinerea se realizează cu un anumit scop ilicit, expres prevăzut de lege, în lipsa acestui scop, deţinerea având un caracter licit, dar şi în situaţia când simpla posesie a unui bun, indiferent de scopul urmărit, constituie o faptă prevăzută de legea penală, fiind vorba în acest caz de o interdicţie legală cu caracter general“ (paragraful 22). În ceea ce priveşte a doua categorie de bunuri, Curtea a apreciat că „legiuitorul a prezumat existenţa unei periculozităţi obiective ce derivă din însăşi substanţa/natura acestor bunuri, astfel că simpla deţinere a acestora, contrar dispoziţiilor legale, creează acea stare de pericol pentru a cărei înlăturare este necesară intervenţia organului judiciar prin măsura confiscării bunurilor respective. În categoria acestor bunuri sunt incluse şi acelea pentru a căror deţinere este necesară îndeplinirea unor condiţii, fiind supuse unui regim de autorizare. În cazul acestora din urmă nerespectarea regimului de autorizare determină ca deţinerea să fie contrară legii penale. În doctrină, s-a evidenţiat că regimul de autorizare este introdus tocmai pentru a da posibilitatea organelor de stat competente să verifice dacă persoanele care solicită autorizarea prevăzută în fiecare caz în parte prezintă garanţii, în sensul că vor folosi aceste bunuri într-un mod care să nu cauzeze o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de legea penală şi pentru ordinea publică, în general“ (paragraful 23). „Or, [...] condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României sunt reglementate de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014 [...]. Astfel, aceste bunuri intră în categoria celor pentru a căror deţinere este necesară îndeplinirea unor condiţii, fiind supuse unui regim de autorizare. Îndeplinirea condiţiilor impuse de lege este circumscrisă întregii perioade în care bunul se află în posesia persoanei, indiferent dacă aceasta foloseşte sau nu bunul respectiv, necesitatea îndeplinirii acestor condiţii grevându-se pe starea de pericol ce derivă din însăşi substanţa/natura acestora. Totodată, persoanele în posesia cărora se află aceste bunuri şi în sarcina cărora intră îndeplinirea acestor condiţii nu se pot prevala de necunoaşterea legii“ (paragraful 26). În aceste condiţii, Curtea a analizat proporţionalitatea măsurii în raport cu scopul vizat, din perspectiva dreptului de proprietate, garantat de art. 44 din Constituţie, precum şi în considerarea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a apreciat că dispoziţiile legale respectă un just echilibru între interesul general şi interesul particular în cauză, deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori ca urmare a aplicării măsurii confiscării speciale neconstituind expropriere, şi nu încalcă în niciun alt mod dreptul de proprietate (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 168 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 16 martie 2010, sau Decizia nr. 900 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010). 18. Cu privire la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 57 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 295/2004, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât creează unui deţinător de armă neletală, care nu şi-a reînnoit permisul de armă, o situaţie mai nefavorabilă decât unei persoane care îndeplineşte pentru prima dată formalităţile pentru deţinere sau, după caz, port şi folosire a armelor letale ori neletale, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a statuat că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe criterii obiective şi raţionale. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă. Or, în prezenta cauză, persoanele la care se face referire nu se găsesc în situaţii juridice identice, astfel că se justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic diferit, principiul egalităţii în faţa legii presupunând instituirea unui tratament egal doar pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, paragraful 30, sau Decizia nr. 33 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 4 mai 2017, paragraful 35). 19. Având în vedere că societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai amplu şi cu ramificaţii transfrontaliere, context în care regimul armelor şi muniţiilor necesită o reglementare specială din partea statului, inclusiv în ceea ce priveşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele pentru a putea procura, deţine, purta şi folosi arme letale şi arme neletale, precum şi muniţia corespunzătoare acestora, dispoziţiile legislative precum cele criticate în prezenta cauză devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni. În acest context, Curtea reţine că Legea nr. 295/2004 a fost adoptată ca urmare a armonizării legislaţiei interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, în vederea integrării în Uniunea Europeană, respectiv transpunerea Directivei 91/477/CEE a Consiliului din 18 iunie 1991 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 256 din 13 septembrie 1991. Potrivit art. 3 din Directiva 91/477/CEE, „statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislaţii, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă (...)“. Astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, la adoptarea acestuia s-a ţinut cont de prevederile Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, ratificată prin Legea nr. 116/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 iulie 1997, şi de prevederile Protocolului împotriva fabricării şi traficului ilegale de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adoptat la New York la 31 mai 2001, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, la care România a aderat prin Legea nr. 9/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 2 martie 2004 (a se vedea Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013, sau Decizia nr. 481 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021). 20. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine că textele criticate instituie o măsură ce este justificată pe deplin în contextul dat, circumscriindu-se opţiunii legiuitorului în ceea ce priveşte politica contravenţională sau penală a statului, în funcţie de valorile sociale ocrotite şi care pot fi lezate prin săvârşirea unor contravenţii sau a unor infracţiuni, ceea ce impune o astfel de reglementare în domeniul dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor şi muniţiilor, legiuitorul fiind îndreptăţit să instituie măsuri de ocrotire a interesului general al societăţii. 21. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Ionel Lupu în Dosarul nr. 46/96/2019 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 25 alin. (3), ale art. 28 alin. (3), ale art. 30 şi ale art. 57 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
