Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬───────────────────┬┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte ││
├─────────────────────┼───────────────────┼┤
│Marian Enache │- judecător ││
├─────────────────────┼───────────────────┼┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător ││
├─────────────────────┼───────────────────┼┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător ││
├─────────────────────┼───────────────────┼┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător ││
├─────────────────────┼───────────────────┼┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător ││
├─────────────────────┼───────────────────┴┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Bianca Drăghici │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Nyako Iozsef, în Dosarul nr. 44.695/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 360D/2016. 2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Agenţia Naţională de Integritate, consilier juridic Georgiana Habără, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, care solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 207 din 29 aprilie 2013, Decizia nr. 210 din 29 aprilie 2013, Decizia nr. 347 din 7 mai 2015 şi Decizia nr. 550 din 16 iulie 2015. De asemenea apreciază că prevederile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, arătând că există precedent jurisprudenţial constituţional. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 2 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.695/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Nyako Iozsef într-o cauză având ca obiect anularea unui raport de evaluare privind existenţa stării de incompatibilitate, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 prevăd că alesul local poate renunţa la una dintre funcţiile deţinute care atrag incompatibilitatea, însă nu stabilesc în mod clar forma actului de renunţare la una din funcţii. Prin urmare, textul de lege nu prevede în mod expres ce formă îmbracă obligaţia ce trebuie îndeplinită de către persoana evaluată în scopul evitării stării de incompatibilitate şi, ca atare, dispoziţiile de lege criticate sunt confuze şi neclare, nefiindu-i accesibil unui destinatar care nu are cunoştinţe avansate în drept. 7. Cu privire la dispoziţiile art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 şi cele ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, autorul excepţiei apreciază că, în materia incompatibilităţilor, nu este relevantă, în aplicarea pedepsei, gravitatea faptei care a dat naştere respectivei situaţii de incompatibilitate, singura măsură ce poate fi luată în legătură cu acest aspect fiind încetarea de drept a mandatului şi interdicţia ocupării aceleiaşi funcţii timp de trei ani. Or, art. 53 alin. (1) din Constituţie stabileşte că exerciţiul unor drepturi şi al unor libertăţi (în speţa de faţă - exerciţiul dreptului de a ocupa în mod liber o profesie şi al dreptului de a fi ales) poate fi restrâns doar în situaţii excepţionale, printre care se poate număra şi aplicarea unei sancţiuni administrative. Însă, alin. (2) al aceluiaşi articol impune ca respectiva sancţiune să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. Prin urmare, autorul excepţiei susţine că, din interpretarea dispoziţiilor art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, se poate constata că acestea nu permit organelor abilitate să procedeze la o analiză a proporţionalităţii măsurii, întrucât au la îndemână o singură sancţiune ce poate fi aplicată, indiferent de gravitatea faptei ce a dat naştere respectivei situaţii. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază ca neîntemeiată excepţia. Astfel, instanţa nu poate reţine lipsa de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, fiind o chestiune de interpretare, iar în ceea ce priveşte alin. (4) nu se poate susţine o încălcare a principiului proporţionalităţii, întrucât încetarea de drept a mandatului de ales local este o consecinţă a încălcării regimului incompatibilităţilor pentru funcţiile de demnitate publică, iar înlăturarea acestei incompatibilităţi se poate face prin restabilirea situaţiei anterioare, starea de incompatibilitate fiind un impediment în exercitarea în continuare a mandatului de ales local şi un viciu al actelor adoptate în această calitate. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Astfel, arată că incompatibilităţile au menirea de a asigura transparenţa funcţiei publice şi constituie un important instrument de prevenire a corupţiei şi o garanţie a exercitării cu imparţialitate a funcţiei publice şi, prin urmare, atât dispoziţiile art. 91 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 161/2003, cât şi cele ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 pornesc de la prezumţia existentei unei stări de pericol pentru exercitarea demnităţii publice, pericol care rezultă din cumulul unor funcţii/calităţi/ocupaţii. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, având următorul cuprins: - Art. 91 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 161/2003: "(3) Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.(4) În situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în termenul prevăzut la alin. (3), prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile sau, după caz, 60 de zile, la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale.;" – Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010: „Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.“. 14. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), care reglementează statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi normelor convenţionale ale art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil. 15. Cu titlu prealabil, Curtea constată că problema incompatibilităţilor privind aleşii locali a mai fost supusă controlului de constituţionalitate şi a statuat, cu valoare de principiu, că acestea reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice. Curtea a constatat că instituirea unei astfel de reglementări este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică de autoritate a atribuţiilor ce le revin potrivit Constituţiei, în deplină concordanţă cu principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a reţinut că încetarea mandatului intervine în temeiul legii în situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 1.484 din 10 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, şi Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013. 16. Totodată, prin Decizia nr. 739 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 18 februarie 2015, Curtea a reţinut că înlăturarea incompatibilităţii depinde de voinţa celui ales, care poate opta pentru una dintre cele două calităţi incompatibile. Astfel, nu se poate îndeplini o funcţie publică care obligă la transparenţa modului de utilizare şi administrare a fondurilor publice, dacă, în acelaşi timp, o persoană este angrenată şi în mediul de afaceri, întrucât cumularea celor două funcţii ar putea duce la afectarea intereselor generale ale comunităţii şi a principiilor care stau la baza statului de drept. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici, în esenţă, similare, respingând excepţiile de neconstituţionalitate. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014, Decizia nr. 309 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, Decizia nr. 93 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 21 mai 2015, şi Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 3 februarie 2017. 18. Astfel, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că teza a doua a acestor dispoziţii este constituţională în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie“ se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege. Având în vedere că instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate identice sub aspectul obiectului, dar şi al criticilor de neconstituţionalitate, se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale. Or, prezenta excepţie de neconstituţionalitate, deşi se identifică prin acelaşi obiect [art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010], este distinctă sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate formulate, astfel încât Curtea urmează a examina constituţionalitatea acestor prevederi de lege. 19. În continuare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate şi, prin mai multe decizii (de exemplu, Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016), a respins excepţiile de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea a statuat, în esenţă, că aceste dispoziţii de lege instituie, în cazul persoanei eliberate sau destituite din funcţie ca urmare a săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate, sancţiunea decăderii din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010, pentru o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Curtea, în contextul normativ de stabilire a unor interdicţii în ceea ce priveşte funcţiile şi demnităţile publice, a reţinut că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcţiilor eligibile. Astfel, interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancţiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate se integrează scopului legii - asigurarea integrităţii şi transparenţei în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi prevenirea corupţiei instituţionale. De altfel, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie, „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii.“ 20. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate a alesului local revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării acţiunii formulate împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale cu incidenţă în materie, astfel încât soluţia dispusă să corespundă scopului legii de asigurare a imparţialităţii, protejare a interesului social şi evitare a conflictului de interese. În acest sens sunt Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016, şi Decizia nr. 774 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 16 martie 2017. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Distinct de cele menţionate, Curtea nu poate reţine susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 91 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 161/2003 sunt lipsite de claritate. Potrivit jurisprudenţei Curţii relative la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Ca atare, din analiza textelor de lege deduse controlului de constituţionalitate, Curtea constată că acestea îndeplinesc cerinţele mai sus menţionate, fiind norme clare şi previzibile, care stabilesc cât se poate de precis conduita aleşilor locali. 23. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 53 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că stabilirea cazului de incompatibilitate nu constituie, în realitate, o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, ci o garanţie de natură să confere o autoritate morală de necontestat persoanelor care îndeplinesc funcţii publice, prin asigurarea imparţialităţii, protejarea interesului social şi evitarea conflictului de interese (a se vedea în acest sens Decizia nr. 304 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 22 iulie 2013). Ca atare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 53 din Legea fundamentală şi, prin urmare, norma constituţională invocată nu are incidenţă în cauză. 24. Sub aspectul invocării art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea observă că lipseşte explicitarea pretinsei relaţii de contrarietate a dispoziţiilor de lege criticate faţă de acestea. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 prevede că „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi“ (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, şi Decizia nr. 464 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 11 noiembrie 2014). 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nyako Iozsef, în Dosarul nr. 44.695/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 91 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
