Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, a art. 3, a art. 4 alin. (1)-(2), a art. 5, a art. 6 alin. (1), a art. 7 alin. (4)-(6) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea OTP BANK ROMANIA - S.A. în Dosarul nr. 18.897/197/2016 al Judecătoriei Braşov şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.105D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.297D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, ridicată de Societatea RAIFFEISEN BANK - S.A. în Dosarul nr. 12.327/236/2016 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, pune în discuţie, din oficiu, conexarea Dosarului nr. 1.297D/2018 la Dosarul nr. 1.105D/2018. 6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.297D/2018 la Dosarul nr. 1.105D/2018, care este primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale exprimată prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi următoarele. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 13 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 18.897/197/2016, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3, art. 4 alin. (1)-(2), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6) şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea OTP BANK ROMANIA - S.A. într-o cauză privind soluţionarea unei contestaţii la notificarea de dare în plată, formulate în temeiul art. 7 al Legii nr. 77/2016 şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.105D/2018. 10. Prin Încheierea din 13 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 12.327/236/2016, Judecătoria Giurgiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea RAIFFEISEN BANK - S.A. într-o cauză privind soluţionarea unei contestaţii la notificarea de dare în plată, formulate în temeiul art. 7 al Legii nr. 77/2016 şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.297D/2018. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul Curţii nr. 1.105D/2018 se arată că art. 1, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (4)-(6) îi discriminează pe consumatorii care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de acestea faţă de categoria de consumatori care îndeplinesc condiţiile impuse de Legea nr. 77/2016. 12. Art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 sunt, în opinia autoarei, contrare art. 15 alin. (2) din Constituţie. Art. 11 excede noţiunii de aplicare imediată, întrucât ştergerea datoriilor nu priveşte doar efectele viitoare ale contractelor de credit încheiate în trecut (ratele neachitate), ci şi efectele deja produse sub forma creanţelor scadente. Mai arată şi că Legea nr. 77/2016 vizează şi stingerea datoriilor care se încadrează în sfera creanţelor scadente, având în vedere conţinutul art. 8 alin. (5) din aceasta. Creanţele rezultate din contractele de credit care erau scadente/supuse executării silite la data intrării în vigoare a legii criticate sunt facta praeterite şi, ca atare, ele sunt supuse legii vechi. În sensul acestei soluţii sunt, potrivit autoarelor, şi prevederile art. 23 alin. (5) din Directiva UE nr. 17/2014. 13. De asemenea, art. 11 din Legea nr. 77/2016 încalcă şi art. 44 şi art. 53 din Constituţie. Astfel, deoarece Legea nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în executare silită şi, implicit, ratelor scadente, se încalcă dreptul de proprietate născut şi actual al creditoarei care este obligată să dobândească, prin dare în plată, proprietatea imobilului ipotecat. Această operaţiune conduce la stingerea tuturor obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar, fără a se analiza dacă valoarea imobilului este cel puţin egală cu valoarea soldului scadent la data intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016. 14. De asemenea, potrivit autoarei, art. 3 din Legea nr. 77/2016 încalcă dreptul de proprietate al creditoarelor, deoarece conferă consumatorilor un drept „absolut“ a cărui exercitare conduce la pierderea de către creditoare a beneficiului nerealizat, adică ratele scadente şi dobânda aferentă, fără să se prevadă vreo modalitate de compensare a pierderii. În plus, creanţa pe care o deţinea împotriva consumatorilor reprezintă o speranţă legitimă, în sensul pe care această noţiune îl are consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a instanţelor româneşti, care este, însă, înlăturată prin efectele Legii nr. 77/2016, fără să existe un raport de proporţionalitate, aşa cum pretind, coroborate, art. 1 alin. (5) şi art. 53 din Constituţie. În plus, legiuitorul nu a respectat nici standardele de calitate a legii impuse de aceste prevederi constituţionale şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Mai arată că mecanismul însuşi al dării în plată, reglementat de Legea nr. 77/2016, reprezintă o ingerinţă gravă în sfera protecţiei bunurilor şi, în acest fel, încalcă art. 1 din primul Protocol adiţional. 15. Mai departe, se arată că Legea nr. 77/2016 încalcă art. 11 şi 20 din Constituţie, întrucât nu se respectă standardele de calitate şi previzibilitate ale legii impuse de Convenţia Europeană şi de jurisprudenţa Curţii Europene pronunţată în aplicarea acesteia. 16. De asemenea, art. 3, art. 4 alin. (2), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8 şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 încalcă art. 135 din Constituţie şi art. 1.492 din Codul civil, deoarece darea în plată operează fără consimţământul creditorului. De asemenea, textul constituţional este încălcat, deoarece toate costurile suplimentare aferente acestei proceduri nu mai sunt suportate de către debitor, ci de către creditor. 17. În motivarea din Dosarul Curţii nr. 1.297D/2018, autoarea, cu privire la încălcarea principiilor previzibilităţii şi accesibilităţii normei legale, formulează, mai întâi, o serie de consideraţii principiale şi trimite la o serie de decizii ale Curţii Constituţionale şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia principiilor previzibilităţii şi accesibilităţii legii. 18. Referindu-se, apoi, la art. 3, art. 5 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016, menţionează că creditorul ipotecar este constrâns să accepte bunul în orice condiţii, cu efect liberatoriu, sub sancţiunea pronunţării împotriva sa a unei hotărâri judecătoreşti care să confirme transferul dreptului de proprietate în patrimoniul său. În condiţiile în care, în dreptul românesc actual, darea în plată este esenţialmente legată de voinţa creditorului şi de anticiparea conduitei cocontractantului, consideră că devine imposibilă orice încercare a creditorului de a prevedea consecinţele ce urmau a decurge din contractul de credit la momentul încheierii lui. 19. De asemenea, se susţine că, în măsura în care modificarea normelor juridice se impune ca fiind necesară, aceasta trebuie să survină gradual, în vederea asigurării unui climat de securitate a raporturilor dintre profesionist şi consumator, şi nu prin stabilirea unei obligaţii invariabile în sarcina creditorului de a prelua bunul. 20. Se mai arată că legiuitorul modifică destinaţia bunului, afectat iniţial garantării executării unui contract de credit, în bun ce serveşte ca mijloc de plată cu efect liberatoriu. 21. Legea nr. 77/2016 nu menţine, pe întreaga perioadă a derulării contractului de credit, efectele prevăzute de părţi sau care ar fi putut fi prevăzute la încheierea acestuia, ceea ce conduce la încălcarea previzibilităţii legii. 22. Principiul accesibilităţii legii este încălcat întrucât art. 3 din Legea nr. 77/2016 dispune că Legea nr. 77/2016 derogă de la Codul civil, fără a se indica expres textul/articolul de la care se derogă. 23. Autoarea mai susţine că dispoziţiile din Codul civil de la care Legea nr. 77/2016 derogă reglementează regimul juridic general al proprietăţii. Întrucât regimul juridic general al proprietăţii trebuie să fie reglementat, potrivit Constituţiei, prin lege organică, şi dispoziţiile derogatorii de la acest regim trebuie să fie reglementate prin lege, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Legii nr. 77/2016. În aceste condiţii se aduce atingere principiului securităţii legii. 24. Cu referire la încălcarea de către art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 a art. 15 alin. (2) din Constituţie, după formularea unor consideraţii principiale şi trimiteri la jurisprudenţa Curţii Constituţionale din materia principiului neretroactivităţii legii, autoarea consideră că, în analiza excepţiei de faţă, Curtea Constituţională trebuie să clarifice două aspecte. Primul aspect vizează natura contractului de credit, respectiv dacă este un contract cu executare succesivă sau nu. Al doilea aspect se referă la stabilirea faptului dacă modalitatea de stingere prin plată a împrumutului, convenită de părţi şi asupra căreia se intervine prin legea criticată, este un fapt (sau efect) deja produs sau realizat, în tot, înainte de intrarea în vigoare a legii criticate sau, dimpotrivă, este un fapt actual sau viitor. 25. Întrucât modalitatea de rambursare, prin plată, a creditului este un element asupra căruia părţile contractului cad de acord, obligatoriu şi definitiv, la momentul încheierii acestuia, aceasta reprezintă o situaţie juridică consumată la momentul încheierii contractului. De aceea nu se poate susţine că părţile realizează un nou acord cu fiecare plată a ratei de credit. În sprijinul acestui punct de vedere, se face trimitere la o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că un contract de credit este un contract cu executare succesivă. 26. Autoarea excepţiei mai arată că, dincolo de dreptul de ai fi rambursată integral suma împrumutată şi dobânzile, mai are şi dreptul ca prestaţia debitorului să fie executată în forma convenită cu acesta la încheierea contractului, şi nu prin predarea unui bun, modalitate asupra căreia părţile nu au căzut de acord. Dar aceste drepturi, din perspectiva distincţiei operate în doctrină între situaţii juridice obiective şi situaţii juridice subiective, sunt drepturi subiective, cărora, de principiu, legea nouă, în speţă Legea nr. 77/2016, nu li se aplică imediat. 27. În continuare se mai arată că, la data încheierii contractului, nici legislaţia care guvernează creditul ipotecar şi nici Regulamentele Băncii Naţionale a României nu prevedeau darea în plată ca modalitate alternativă de stingere a obligaţiei. Din acest motiv, o intervenţie ulterioară a legiuitorului, în sensul obligării creditorului de a accepta darea în plată a imobilului ce face obiectul garanţiei, înşală expectaţia legitimă a creditorului de la momentul încheierii contractului şi este, ca atare, retroactivă. 28. Autoarea excepţiei argumentează că intervenţiile legiuitorului în materia raporturilor de drept privat trebuie să fie justificate de un interes major de ordine publică, condiţie care nu este îndeplinită de dezideratul restabilirii echilibrului contractual pentru o categorie limitată de persoane prin împărţirea riscului generat de devalorizarea imobilului asupra căruia au fost constituite garanţii. 29. De asemenea, în ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată, autoarea, după ce formulează o serie de consideraţii principiale şi realizează trimiteri la jurisprudenţa Curţii Constituţionale din materia dreptului de proprietate privată, susţine că dreptul de proprietate privată al autoarei este în mod evident limitat întrucât statul intervine în acordul de voinţă deja format cu privire la stingerea împrumutului. În acest fel se ajunge la o veritabilă expropriere, realizată în favoarea unei terţe-persoane de drept privat, fără a exista însă o garanţie oferită creditorului. Prin efectul liberatoriu care constă în ştergerea creanţei reziduale a băncii formate din diferenţa dintre soldul creditului la momentul plăţii şi valoarea imobilului, dreptul de proprietate al băncii asupra creanţei sale dispare iremediabil. Întrucât cel puţin principalul creanţei băncii este bun în sensul autonom al noţiunii convenţionale, se ridică problema în ce măsură restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate respectă dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie. Se arată că scopul urmărit de legiuitor - degrevarea de datorii a unei categorii limitate de debitori din contractele de credit bancar - nu urmăreşte satisfacerea unui interes general. În sprijinul acestui punct de vedere, autoarea invocă două temeiuri. Mai întâi susţine că instituirea unui plafon de 250.000 de euro, dincolo de care dispoziţiile Legii nr. 77/2016 nu mai sunt operante, dovedeşte că justificarea devalorizării accentuate a imobilelor aduse în garanţie nu este legitimă, în condiţiile în care dezechilibrele între soldul creditului şi valoarea actuală a bunului afectat ipotecii pot surveni şi în cazul contractelor de credit cu o valoare de peste 250.000 euro. În plus, autoarea arată că justificarea oferită în expunerea de motive a legii criticate nu se susţine şi pentru că sunt excluşi din câmpul său de aplicare debitorii care au încheiat contracte de credit în cadrul programului social Prima Casă. 30. Autoarea susţine că legea criticată nu este necesară, în sensul dat acestei noţiuni de art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât (i) legiuitorul avea la dispoziţie instituţia juridică a impreviziunii; (ii) nu sunt enunţate raţiunile derogării de la regula Codului civil privind consimţământul creditorului pentru liberarea debitorului prin realizarea unei dări în plată şi pentru că (iii) nu este permisă în justificarea necesităţii invocarea exigenţei transpunerii de către Statul Român a dispoziţiilor Directivei 2014/17/TFUE. 31. În continuarea criticilor referitoare la încălcarea principiului proporţionalităţii măsurii restrângerii exerciţiului dreptului fundamental de proprietate, autoarea susţine că nu există o justificare raţională pentru stabilirea unui tratament juridic identic pentru situaţii diferite, efectul acestui tratament constând în impunerea unei poveri excesive asupra creditorului. Tratamentul juridic al debitorilor care se pot prevala de dispoziţiile legii criticate este identic atâta vreme cât aceasta nu stabileşte criterii de diferenţiere a debitorilor care se află în imposibilitate de plată de cei care nu se află în această situaţie. Consecinţa unei asemenea omisiuni este că banca este obligată să suporte, în mod nejustificat, atingerile aduse dreptului său de proprietate generate de liberarea de datorie inclusiv a debitorilor care nu se află în imposibilitate efectivă de plată. De asemenea, se susţine că dreptul de a nu fi urmărit silit pentru întreaga creanţă datorată nu poate fi un scop legitim, nici măcar în situaţia în care se urmăreşte protejarea categoriei speciale a consumatorilor. 32. O altă critică ridicată de autoare vizează faptul că Legea nr. 77/2016 nu stabileşte nici criterii de stabilire a situaţiei de dezechilibru, situaţie care a determinat, potrivit expunerii de motive, adoptarea ei, şi nici măsuri alternative care să acorde creditorului şansa de a-şi recupera parţial creanţa reziduală înaintea operării efectului liberatoriu. Se evocă, spre comparaţie, dispoziţiile Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, care prevăd eliberarea de datorii reziduale după trecerea unui interval de un an, 2 sau 5 ani în care debitorul încearcă să achite în parte datoriile. 33. Ultimul argument în susţinerea criticii raportate la principiul proporţionalităţii aduce în discuţie inadecvarea răspunsului legiuitorului la situaţia de fapt care a determinat adoptarea legii. Astfel, se arată că este disproporţionată instituirea unei măsuri cu efecte iremediabile, definitive, cum este stingerea creanţei creditorului, ca reacţie la o situaţie care, prin natura ei, este schimbătoare, respectiv fluctuaţiile preţurilor pe piaţa imobiliară care au condus la scăderea preţului bunurilor afectate garantării contractelor de credit. 34. Judecătoria Braşov arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 35. Judecătoria Giurgiu - Secţia civilă nu formulează opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte admisibilitatea excepţiei, arată că dispoziţiile art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, precum şi legea în ansamblul său, au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, fiind pronunţată Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I în 18 ianuarie 2017. Prin această decizie a fost declarată neconstituţională sintagma „precum şi devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 şi s-a admis excepţia de neconstituţionalitate cu privire la art. 11 teza întâi, raportat la art. 3, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Lege, Curtea stabilind că aceste dispoziţii sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii, ceea ce nu echivalează cu declararea lor ca neconstituţionale, deoarece dispoziţiile menţionate produc, în continuare, efecte juridice fără sintagma declarată neconstituţională şi în interpretarea lor stabilită ca fiind constituţională de către Curte. 36. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 37. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 38. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 39. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit celor două încheieri de sesizare a Curţii, îl reprezintă dispoziţiile art. 1, art. 3, art. 4 alin. (1)-(2), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8 alin. (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. 40. Cu referire la criticile aduse art. 3 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, Curtea reţine că, în bogata sa jurisprudenţă, începând cu Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, nu le-a analizat în mod global, ci potrivit următoarelor diferenţieri: (i) între teza întâi şi a doua din art. 11, pe care le-a examinat separat; (ii) între sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din cuprinsul art. 11 teza întâi şi restul prevederilor acestei teze, pe care a examinat-o separat; (iii) între teza întâi şi a doua a art. 3, pe care le-a examinat separat. În plus, Curtea a analizat constituţionalitatea prevederilor Legii nr. 77/2016 împreună cu prevederile art. 11 teza întâi din aceasta, ţinând seama de legătura strânsă dintre ele. În sfârşit, Curtea a examinat, în mod distinct, şi critici de neconstituţionalitate extrinsecă a Legii nr. 77/2016. 41. Ţinând seama de aceste consideraţii, precum şi de conţinutul motivării autoarelor excepţiei, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la art. 1, art. 3, art. 4 alin. (1) lit. a)-c) şi alin. (2), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8 alin. (5), art. 10, art. 11 teza a doua, ale sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi a legii în ansamblul său. 42. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, art. 4, art. 5, art. 7 şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 au fost modificate şi/sau completate prin Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020. Având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la prevederile art. 4 alin. (1) lit. a)-c) şi alin. (2), art. 7 şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 52/2020. 43. Dispoziţiile criticate în mod punctual au următorul cuprins: - Art. 1: "(1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor.(2) Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.(4) Prevederile prezentei legi nu se aplică creditelor acordate prin programul „Prima casă“, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă“, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare.“; " – Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“; – Art. 4: „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; [...] (2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.“ – Art. 5: „În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. (2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi. (3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. (4) Cu cel puţin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părţile transmit acestuia informaţiile şi înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată. (5) Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor“. – Art. 6 alin. (1): „De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari“. – Art. 7 alin. (4)-(6): "(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.(5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.(6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.“" – Art. 8 alin. (5): „Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.“ – Art. 10: „(1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare. (2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.“ – Art. 11: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.“ 44. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 alin. (3) lit. m) privind reglementarea prin lege organică a regimului general al proprietăţii şi al moştenirii, art. 135 privind economia, precum şi prevederilor art. 1 - Protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 45. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat, pe de o parte, că sintagma precum şi din devalorizarea bunurilor imobile din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională, iar, pe de altă parte, că prevederile art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică îndeplinirea condiţiilor referitoare la existenţa impreviziunii. 46. Curtea observă că în prezenta cauză sunt criticate (i) art. 11 teza întâi, raportat la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 7 alin. (5)-(6) din Legea nr. 77/2016, în interpretarea acestora constatată ca fiind neconstituţională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi (ii) sintagma precum şi din devalorizarea bunurilor imobile din art. 11 teza întâi din aceeaşi lege. Ţinând seama de faptul că sesizarea a fost realizată ulterior pronunţării şi anterior publicării Deciziei menţionate în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a acestora. 47. De asemenea, Curtea constată că încheierea contractelor de credit a avut loc înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011, dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016. Totodată, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea... unei dispoziţii dintro lege...care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]“. În aceste condiţii, şi ţinând seama de conţinutul normativ al art. 3 teza întâi şi art. 11 teza a doua, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza întâi, precum şi a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016. 48. De asemenea, deoarece în niciuna dintre cele două cauze aflate pe rolul instanţelor în care au fost ridicate excepţiile conexate nu s-a declanşat executarea silită împotriva debitorilor, Curtea constată că prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu au legătură cu soluţionarea celor două cauze şi, ca atare, excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 teza întâi, raportat la art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă. 49. Mai departe, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la art. 1 din lege, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 33 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iunie 2019, paragraful 51, că acestea nu contravin niciunui text constituţional invocat, acestea stabilind doar sfera de aplicare a legii supuse controlului de constituţionalitate, respectiv faptul că aceasta se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. Mai mult, acest text nici măcar nu stabileşte obiectul legii, obiect care se conturează începând cu art. 3 din lege. 50. În ceea ce priveşte art. 11 teza întâi, raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 77/2016, în Decizia nr. 36 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, paragrafele 33-36, Curtea a reţinut că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate care vizează încălcarea principiului egalităţii în drepturi, întrucât textul de lege criticat ar crea un privilegiu persoanelor care cad sub incidenţa art. 4 şi, implicit, a Legii nr. 77/2016. Orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul, are deschisă calea unei acţiuni în justiţie, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispoziţiile referitoare la teoria impreviziunii din codurile civile. 51. Cu privire la dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la art. 5 şi 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, Curtea a constatat, în Decizia nr. 33 din 17 ianuarie 2019, paragraful 51, că art. 5 şi 6 din Legea nr. 77/2016 reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Este de observat că art. 3 teza a doua din lege a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 5 şi 6 din lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 567 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 30 ianuarie 2018, paragrafele 38 şi 39). 52. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din lege, Curtea, prin Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragrafele 50-60, şi Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018, paragrafele 30-35, a statuat că acestea reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs. De principiu, niciun text constituţional nu împiedică legiuitorul să intervină în executarea acestor contracte în vederea reechilibrării lor, cu respectarea condiţiilor impuse prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 referitoare la buna-credinţă şi echitatea ce trebuie să guverneze această materie, însă intensitatea acestei intervenţii, privită din perspectiva exigenţelor Constituţiei, trebuie evaluată prin prisma testului de proporţionalitate dezvoltat de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în condiţiile în care drepturile relative, distinct de aplicarea art. 53 din Constituţie, cunosc limitări implicit admise rezultate atât din evoluţia şi confruntarea acestora în timp, cât şi din perspectiva titularilor lor. Astfel, Curtea a stabilit că măsura legală criticată este adecvată, necesară şi păstrează un just raport de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare şi a subliniat că nu este de admis ca o realitate juridică formală, rezultată din contractul de credit, să prevaleze asupra regulilor de echitate şi bună-credinţă care guvernează materia contractelor civile. 53. Cu privire la dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la art. 10 din lege, Curtea a constatat, în Decizia nr. 33 din 17 ianuarie 2019, paragraful 51, că acest text reglementează din punct de vedere procedural momentul de la care darea în plată îşi produce efectele, respectiv de la data încheierii contractului translativ de proprietate sau de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive. 54. În fine, cu privire la criticile de neconstituţionalitate care privesc legea în ansamblul său, Curtea, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 108, a statuat că Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea a constatat că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa şi dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică ce guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă, ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015), care, în art. 348, reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate privind legea, în ansamblul său. 55. Având în vedere că nu există motive pentru modificarea jurisprudenţei anterior menţionate, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 1, art. 4 alin. (1) lit. b) şi c), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016, precum şi a Legii în ansamblu. 56. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi şi art. 8 alin. (5), precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea OTP BANK ROMANIA - S.A. în Dosarul nr. 18.897/197/2016 al Judecătoriei Braşov şi de Societatea RAIFFEISEN BANK - S.A. în Dosarul nr. 12.327/236/2016 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia civilă. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza a doua, art. 4 alin. (1) lit. a) şi (2), art. 7 alin. (5)-(6) din Legea nr. 77/2016, precum şi a sintagmei precum şi din devalorizarea bunurilor imobile din art. 11 teza întâi din aceeaşi lege, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la art. 1, art. 4 alin. (1) lit. b) şi c), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016, precum şi a Legii în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Braşov şi Judecătoriei Giurgiu - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
