Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 şi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Ioana Ciobanu în Dosarul nr. 2.603/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 637D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 693D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 din Legea nr. 303/2004, excepţie ridicată de Cosmin Radu Mitroi în Dosarul nr. 2.788/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea acestora. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 693D/2017 la Dosarul nr. 637D/2017, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că respectarea principiului nediscriminării semnifică aplicarea unui tratament identic persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, or, autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate invocă încălcarea acestui principiu prin raportare la alte categorii profesionale, motiv pentru care apreciază că nu se poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie. Arată că dispoziţiile legale criticate au mai fost analizate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 352 din 22 mai 2018 şi nr. 413 din 19 iunie 2018, constatându-se conformitatea acestora cu prevederile din Legea fundamentală invocate şi în cauza de faţă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 7. Prin încheierile din 17 noiembrie 2016 şi 20 ianuarie 2017, pronunţate în Dosarele nr. 2.603/1/2016 şi, respectiv, nr. 2.788/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 şi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Excepţia a fost ridicată de Ioana Ciobanu şi Cosmin Radu Mitroi în cauze având ca obiect soluţionarea cererilor de anulare a unor hotărâri ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost aprobat numărul de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor pentru anul 2016 şi prin care autorilor excepţiei le-au fost respinse contestaţiile privind recunoaşterea gradului profesional de judecător de tribunal, respectiv de curte de apel, ca urmare a rezultatului obţinut la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor pe loc, precum şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la promovarea pe loc a acestora. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, spre deosebire de alte categorii profesionale, magistraţii sunt supuşi unei discriminări indirecte, al cărei efect este reprezentat de restrângerea exercitării în condiţii de egalitate cu celelalte categorii profesionale a drepturilor în domeniul muncii. Limitarea posibilităţii judecătorilor de a promova pe loc în funcţii de execuţie faţă de alte categorii profesionale din afara sistemului judiciar şi chiar faţă de categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor conduce la concluzia că magistraţii reprezintă o categorie defavorizată, în accepţiunea art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Se arată că orice restricţie sau diferenţă de tratament trebuie să fie justificată printr-un scop obiectiv şi prin demonstrarea respectivei restricţii în lipsa unei alternative nediscriminatorii. Or, în cauza de faţă, magistraţii sunt împiedicaţi să promoveze în condiţii asemănătoare celorlalte categorii profesionale pe considerente ce ţin de politica bugetară, mai exact constrângerile referitoare la alocarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale. Există o discriminare de jure ce constă în a trata diferit două categorii de persoane sau situaţii, atunci când nu există nicio distincţie relevantă. Se mai arată că măsura impusă cu privire la stabilirea unui anumit număr de locuri pentru a obţine gradul profesional superior nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o, ceea ce contravine art. 53 din Constituţie. Este limitat excesiv numărul de locuri pentru promovare raportat la numărul de candidaţi înscrişi, aducându-se, astfel, atingere înseşi existenţei dreptului de a promova. Apreciază că stabilirea unei anumite medii pentru a promova este suficientă şi proporţională cu scopul urmărit prin organizarea unui concurs de promovare pe loc. Condiţia existenţei unui anumit număr de locuri vacante în sistem se impune numai în situaţia promovării efective, iar posibilitatea unui transfer ulterior nu dă naştere unui drept, ci reprezintă doar o vocaţie. 9. În ceea ce priveşte prevederile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 se critică faptul că acestea creează în mod artificial o categorie de personal public - personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor -, ce beneficiază de aceleaşi drepturi ca ale magistraţilor, deşi desfăşoară activităţi care nu sunt specifice celor exercitate de judecători şi procurori. Se susţine că există inechităţi evidente între judecători şi procurori, pe de o parte - care beneficiază doar excepţional de promovare pe loc, numărul de locuri fiind limitat, judecătorii neputând obţine nici gradul profesional corespunzător Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decât prin promovare efectivă şi nici gradul de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte - şi personalul asimilat, pe de altă parte, care beneficiază de număr nelimitat de locuri pentru promovare pe loc şi, fiind asimilat şi procurorilor, poate obţine chiar grad de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se menţionează că promovarea judecătorilor este de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice, Constituţia lăsând legiuitorului competenţa de a stabili condiţiile şi modalităţile în care se realizează promovarea. În ceea ce priveşte promovarea pe loc, opţiunea legală a fost pentru instituirea unui concurs pe un număr limitat de locuri, având în vedere şi considerente de ordin bugetar, fără ca o astfel de opţiune să aducă atingere vreunei prevederi constituţionale. Cu privire la invocarea principiului nediscriminării precizează că acesta semnifică aplicarea aceluiaşi tratament juridic persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică; or, în speţă este vorba despre categorii profesionale diferite. În acest sens se arată că, în privinţa personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, promovarea se face în modalităţi similare judecătorilor/procurorilor, dar în cazul acestora nu este posibilă o promovare efectivă în funcţii, datorită specificului organizării instituţiei respective, ci doar o promovare pe loc, în grad profesional, iar dispoziţiile legale privind examenele şi concursurile magistraţilor se aplică „în mod corespunzător“ şi personalului prevăzut la art. 87 din Legea nr. 303/2004 în măsura compatibilităţii cu specificul organizării profesiilor respective. Aceeaşi justificare este valabilă şi pentru comparaţia cu alte categorii profesionale care au un specific al organizării profesiei diferit, ce permite, în funcţie şi de opţiunea legiuitorului, o avansare în carieră prin trecerea într-un grad profesional superior, prin examen sau concurs, fără ca acest lucru să echivaleze cu o discriminare în raport cu categoria profesională a magistraţilor. 13. Avocatul Poporului consideră că textul legal criticat este constituţional. În acest sens se arată că nu există nicio discriminare a magistraţilor în raport cu alte categorii profesionale în ceea ce priveşte promovarea în funcţii de execuţie. O astfel de promovare este condiţionată de asigurarea de fonduri corespunzătoare de către Ministerul Justiţiei, în calitatea sa de ordonator principal de credite. Se arată că textul legal criticat nu aduce atingere substanţei dreptului la muncă. Precizează că prestabilirea numărului de posturi scoase la concursul de promovare conferă concreteţe orizontului de aşteptare al candidaţilor, dă posibilitatea instanţelor/parchetelor să formuleze previziuni referitoare la modul de organizare a activităţii şi reprezintă un criteriu suplimentar important de selecţionare a candidaţilor în funcţie de competenţa şi pregătirea demonstrate. Aceste aspecte vizează însă organizarea din punct de vedere administrativ a autorităţii judecătoreşti şi nu se circumscriu sferei atribuţiilor Curţii Constituţionale. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 45 şi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2015. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prevederile art. 45 au fost modificate prin art. I pct. 59 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018. Având în vedere că soluţia legislativă cuprinsă în textul de lege menţionat s-a menţinut, Curtea se va pronunţa asupra constituţionalităţii prevederilor art. 45 şi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 în redactarea actuală, şi anume: - Art. 45: „Judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de secţiile corespunzătoare din Consiliul Superior al Magistraturii.“; – Art. 87 alin. (1): „(1) Pe durata îndeplinirii funcţiei, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii este asimilat judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle, inclusiv susţinerea examenului de admitere, evaluarea activităţii profesionale, susţinerea examenului de capacitate şi de promovare, dispoziţiile prezentei legi aplicânduse în mod corespunzător“. 17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (2) privind protecţia socială a muncii şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, art. 125 - Statutul judecătorilor, art. 126 - Instanţele judecătoreşti şi art. 132 - Statutul procurorilor, precum şi prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi celor ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie, ambele referitoare la interzicerea discriminării. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 45 din Legea nr. 303/2004 au mai format obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate motivate în mod similar, respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 413 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 24 octombrie 2018. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 352 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 30 iulie 2018. 19. Prin Decizia nr. 413 din 19 iunie 2018 (paragrafele 21-30), Curtea a observat că, în esenţă, autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt nemulţumiţi de faptul că promovarea pe loc în grad profesional de tribunal sau curte de apel a judecătorilor/procurorilor se realizează în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii, apreciindu-se că promovarea trebuie să se realizeze sub forma unui examen, şi nu a unui concurs. În analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a pornit de la premisa potrivit căreia, în urma examenului de capacitate, judecătorul stagiar dobândeşte funcţia de judecător definitiv, care urmează să fie exercitată la instanţa corespunzătoare, respectiv judecătoria, în urma repartizării efectuate. Funcţiei de judecător la judecătorie îi corespunde, în mod evident, gradul profesional de judecătorie. Aşadar, promovarea în funcţie a judecătorilor este strâns legată de nivelul instanţei judecătoreşti la care aceştia funcţionează. Astfel, în materie de promovare pe funcţii de execuţie, regula este aceea a promovării efective, în sensul că un judecător care funcţionează la judecătorie sau tribunal, aşadar cu grad profesional aferent acestora, pentru a funcţiona la o instanţă judecătorească imediat superioară în grad trebuie să candideze şi să promoveze concursul pe post şi, ca urmare a obţinerii postului, dobândeşte gradul profesional superior aferent tribunalului sau curţii de apel. Este de observat că însuşi legiuitorul foloseşte noţiunea de promovare în funcţie, iar odată ce judecătorul a promovat, dobândeşte rangul şi celelalte drepturi aferente acesteia. Prin urmare, gradul profesional este un element component al funcţiei, şi nu invers. 20. Pentru asigurarea funcţionalităţii şi a bunei administrări a sistemului instanţelor judecătoreşti, legiuitorul a reglementat o excepţie de la această regulă, şi anume promovarea pe loc, văzută ca un mecanism care asigură, la nevoie, completarea funcţiilor rămase vacante la nivelul tribunalului sau al curţii de apel. Acest mecanism presupune dobândirea gradului profesional superior aferent tribunalului sau curţii de apel, fără a funcţiona efectiv la instanţa judecătorească corespunzătoare. Este o derogare de la situaţia premisă care leagă gradul profesional de funcţia exercitată la o instanţă judecătorească de un anumit nivel şi permite obţinerea gradului profesional distinct de funcţia respectivă. Această excepţie este justificată de menţinerea funcţionării instanţelor judecătoreşti de nivel superior în cazul vacanţei unor funcţii la nivelul acestora, de necesitatea ocupării posturilor neocupate ca urmare a unor ieşiri individuale din sistemul instanţelor judecătoreşti. Se constituie astfel un corp de rezervă care poate răspunde imediat, permanent şi continuu necesităţilor şi provocărilor determinate de fluctuaţiile de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, schema de personal a instanţelor judecătoreşti nu poate fi concepută fără acest corp de rezervă, ale cărui dimensiuni le stabileşte Consiliul Superior al Magistraturii. O asemenea competenţă a Consiliului Superior al Magistraturii derivă din prevederile art. 125 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice. 21. Curtea a precizat că această excepţie de la regulă nu poate fi generalizată în sensul dorit de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât s-ar ajunge la situaţia în care toţi judecătorii ar dobândi per absurdum grad profesional de curte de apel şi ar continua să funcţioneze la judecătorii sau tribunale, ceea ce ar echivala cu o denaturare a sistemului de promovări pe funcţii de execuţie. S-ar ajunge la o promovare în grade profesionale, şi nu în funcţii de execuţie. Or, funcţia de judecător la o instanţă judecătorească de un anumit nivel este cea care conferă gradul profesional corespunzător. 22. Curtea a reţinut că teza autorilor excepţiei de neconstituţionalitate propune un alt mod de promovare, respectiv în grad profesional, şi, odată obţinut acest grad, judecătorul va putea fi numit în funcţie la instanţa corespunzătoare gradului la un moment ulterior, raportat la necesităţile de personal ale sistemului de judiciar. Însă, în acest caz, nu mai există o promovare în funcţie, ci în grad profesional. Or, promovarea în grad profesional nu este o promovare autentică pentru că ea nu valorizează funcţia aferentă instanţei judecătoreşti, ci un element al acesteia, care nu poate exista de sine stătător decât în condiţii de excepţie, astfel cum s-a arătat anterior. Noul grad profesional obţinut nu este aferent funcţiei pe care o exercită judecătorul la instanţa judecătorească de nivel inferior, ci unei alte funcţii ce corespunde unui grad de jurisdicţie superior. De aceea, nu se poate concepe decât în condiţii de excepţie posibilitatea dobândirii de către un judecător de la o instanţă judecătorească inferioară a unui grad profesional superior, deşi funcţionează tot la instanţa ierarhic inferioară. 23. Curtea a observat că legiuitorul a realizat o ficţiune juridică în sensul că a reglementat posibilitatea judecătorului de la o instanţă inferioară să promoveze în grad profesional, cu toate drepturile aferente, dar să exercite, în continuare, funcţia de la instanţa ierarhic inferioară; astfel, deşi activitatea prestată [judecător la o instanţă de rang inferior] nu corespunde cu gradul său profesional, judecătorul va avea rangul şi va fi salarizat potrivit grilei de salarizare de la instanţa ierarhic superioară, considerându-se că prestează aceeaşi muncă cu judecătorul de la o instanţă de rang superior. Deşi, ca expresie a egalităţii formale, este inechitabil ca la o muncă diferită, având în vedere nivelul instanţei, doi judecători să fie retribuiţi similar, legiuitorul a opus acestei inechităţi ideea de asigurare a bunei funcţionări a justiţiei, aspect care justifică aplicarea egalităţii materiale în locul celei strict formale [a se vedea, cu privire la noţiunile de egalitate formală şi materială, Decizia nr. 799 din 18 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 19 noiembrie 2015, paragraful 68]. 24. Prin urmare, din aceste motive legiuitorul a prevăzut competenţa Consiliului Superior al Magistraturii de a dimensiona în mod corespunzător numărul acestui corp de rezervă. Astfel, promovarea pe loc nu echivalează cu o promovare propriu-zisă în funcţie, ci reprezintă o modalitate de avansare în grad profesional pentru a răspunde nevoilor de personal ale sistemului de justiţie, drept care ea este supusă unor necesare condiţionări administrative. Aceasta este raţiunea pentru care un criteriu esenţialmente administrativ prevalează faţă de vocaţia judecătorului de a promova pe loc, aceasta din urmă subsumându-se exigenţelor care ţin de gestionarea personalului din sistemul judecătoresc. 25. Şi în cauza soluţionată prin decizia citată autorii excepţiei au motivat pretinsa neconstituţionalitate prin raportare la regimul juridic aplicabil personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor din cadrul Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional de Criminologie, Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al Institutului Naţional al Magistraturii, prevăzut la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. 26. Cu privire la această critică, instanţa de contencios constituţional a constatat (paragraful 28) că, în comparaţia pe care o realizează cu personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu pornesc de la situaţii de fapt/drept identice/analoage, întrucât promovarea acestora din urmă se realizează, prin examen, pe grade/gradaţii aferente/în cadrul funcţiei pe care o ocupă, neexistând posibilitatea de a ocupa o altă funcţie de execuţie decât prin susţinerea tot a unui concurs, nicidecum a unui examen. Principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite; or, situaţiile prezentate sunt diferite astfel că nu se poate aplica acelaşi tratament juridic [cu privire la principiul egalităţii în drepturi, a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015]. De asemenea, Curtea a reţinut că alte categorii profesionale nu pot fi comparate, prin prisma promovării pe loc, cu judecătorii, având în vedere atât diferenţa evidentă de regim constituţional între acestea [medici/profesori etc.], cât şi caracterul atipic al instituţiei promovării pe loc, specifică sistemului judecătoresc. 27. Cu privire la aceeaşi problemă, a modului de promovare aplicabil personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 352 din 22 mai 2018 (paragrafele 28-30), că magistraţii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor reprezintă categorii socioprofesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcţii de execuţie. În acest sens, Curtea a observat că, deşi personalul de specialitate juridică este asimilat magistraţilor în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile acestora, există însă deosebiri esenţiale între cele două categorii profesionale prin raportare la natura activităţii efectiv desfăşurate. Ca atare, asimilarea nu presupune stabilirea unor reguli identice pentru admitere, evaluare, respectiv promovare, date fiind atribuţiile distincte ale fiecărei categorii profesionale vizate în speţă, precum şi activitatea efectiv desfăşurată de persoanele încadrate în fiecare dintre cele două profesii. Curtea a conchis (paragraful 35) că nu poate exista identitate de tratament juridic între cele două categorii de magistraţi - judecătorii şi procurorii, pe de o parte, şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, pe de altă parte. 28. Pentru toate aceste motive, Curtea a constatat că nu se poate reţine încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, iar prevederile art. 41 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie nu sunt incidente, în speţă nefiind vorba de protecţia socială a muncii şi nici de vreo limitare a dreptului la muncă. 29. Cele statuate în jurisprudenţa citată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a acesteia, chiar dacă noua redactare a prevederilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 se referă la secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta reprezentând o soluţie legislativă similară cu cea asupra căreia s-a pronunţat Curtea Constituţională. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Ciobanu şi Cosmin Radu Mitroi în dosarele nr. 2.603/1/2016 şi nr. 2.788/1/2016 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 45 şi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
