Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind trecerea Lacului Brebu, cu titlu gratuit, din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“ în domeniul public al Comunei Brebu şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Brebu, obiecţie formulată de Guvernul României. 2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.857 din 28 aprilie 2023 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.016A/2023. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Guvernul susţine că bunul ce constituie obiectul de reglementare al legii criticate aparţine domeniului public al statului, în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996 şi al pct. 3 din anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Aşadar, se arată că, în raport cu cadrul normativ incident, legea criticată, ce are ca efect juridic schimbarea titularului dreptului de proprietate publică în favoarea comunei Brebu şi stabilirea unui alt titular al dreptului de administrare, afectează în mod ireversibil proprietatea publică a statului. În acest sens se arată că în expunerea de motive a legii criticate nu sunt prezentate suficiente elemente din care să rezulte că lacul Brebu a încetat să mai fie bun de interes public naţional, întrucât nu mai este destinat uzului sau interesului public naţional, de natură să legitimeze transferul în domeniul public local, aşa cum se preconizează prin legea criticată. 4. De asemenea, raportat la obiectul de reglementare privind operaţiunea de dare în administrarea Consiliului Local al Comunei Brebu, judeţul Prahova, Guvernul susţine că sunt incidente considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1 din 10 ianuarie 2014, paragrafele 190 şi 191, cu privire la modalitatea de constituire a unui drept de administrare în favoarea autorităţilor publice locale, potrivit cărora transmiţând însuşi dreptul de proprietate publică către unitatea administrativ-teritorială, statul nu poate constitui în acelaşi timp şi dreptul de administrare în favoarea autorităţilor administraţiei publice locale. 5. Totodată, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 574 din 16 octombrie 2014, paragraful 14, şi susţine că, în lipsa acordului unităţii administrativ-teritoriale, constituirea dreptului de administrare în favoarea Consiliului Local al Comunei Brebu este de natură să încalce inclusiv principiul constituţional al autonomiei locale, reglementat prin art. 120 alin. (1) din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ca urmare a nerespectării exigenţelor constituţionale, astfel cum au fost conturate prin deciziile Curţii Constituţionale. 6. În concluzie, Guvernul susţine că, prin raportare la reglementările legale în vigoare privind transferul interdomenial al bunurilor proprietate publică, precum şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, trecerea imobilului ce face obiectul de reglementare al legii criticate din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“ în domeniul public al comunei Brebu şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Brebu aduce atingere art. 120, art. 136 alin. (4) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. 7. Pe rol se află, de asemenea, şi soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind trecerea Lacului Brebu, cu titlu gratuit, din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“ în domeniul public al Comunei Brebu şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Brebu, obiecţie formulată de Preşedintele României. 8. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.952 din 3 mai 2023 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.034A/2023. 9. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Preşedintele României susţine că bunul imobil vizat de legea criticată reprezintă un lac natural, situat în comuna Brebu, judeţul Prahova, iar potrivit anexei nr. 2 pct. 3 la Codul administrativ, art. 1 alin. (2) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, malurile şi cuvetele lacurilor aparţin domeniului public. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia simpla enunţare a categoriei generice a bunurilor în anexa la Codul administrativ nu califică bunurile respective ca făcând automat obiect al proprietăţii publice exclusive a statului şi se arată că, întrucât lacul Brebu - bun supus transferului prin legea criticată - nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în cea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local al Comunei Brebu, potrivit art. 292 alin. (1) din Codul administrativ, procedură la care face trimitere teza a doua a art. 860 din Codul civil. Astfel, prin nesocotirea dispoziţiilor art. 860 din Codul civil coroborat cu art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, se arată că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului legalităţii statuat în art. 1 alin. (5) din Constituţie. 10. De asemenea, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat interdicţia reglementării transferului interdomenial al bunurilor proprietate publică prin lege cu caracter individual, autorul obiecţiei susţine că legea criticată contravine şi dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 11. Se mai susţine şi încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) sub aspectul legalităţii, dar şi securităţii raporturilor juridice, în componenta sa referitoare la claritatea, precizia şi previzibilitatea legii, cu motivarea că legea criticată creează incertitudine cu privire la bunul vizat, dat fiind faptul că anexa - care, potrivit art. 1 teza a doua din lege, ar trebui să cuprindă datele de identificare a bunului - conţine doar date generale, cum ar fi denumirea bunului imobil ce se transmite, locul situării bunului, suprafaţa acestuia, fără a menţiona însă numărul de carte funciară şi datele cadastrale ale bunului în discuţie. În acelaşi sens se arată că neclaritatea cu privire la identificarea şi delimitarea bunului imobil care face obiectul transferului dreptului de proprietate rezidă şi în neconcordanţa în ceea ce priveşte suprafaţa acestuia. În expunerea de motive a propunerii legislative este prevăzută o suprafaţă de 3,617 ha, în timp ce în anexa la lege bunul figurează cu o suprafaţă de 4 ha. Lipsa delimitării concrete a bunului, cu atât mai mult cu cât acesta nu are nici carte funciară şi nici măsurători realizate, este de natură să creeze confuzie cu privire la identificarea bunului ce urmează a fi transmis din domeniul public al statului, aspect contrar exigenţelor de calitate a legii care decurg din art. 1 alin. (5) din Constituţie. 12. Se mai susţine că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă, aspect ce contravine şi prevederilor art. 102 alin. (1) din Constituţie ce consacră rolul Guvernului şi, în consecinţă, principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie. 13. Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la dreptul de administrare, ca drept real corespunzător proprietăţii publice, arată că bunul imobil vizat - lacul Brebu trece din proprietatea publică a statului în cea a comunei Brebu, motiv pentru care statul nu poate constitui simultan şi un drept de administrare, întrucât, după transmitere, nu mai este proprietarul acestui bun. În consecinţă, un drept de administrare asupra unui bun ce se va afla, după transfer, în domeniul public al comunei Brebu va trebui constituit, potrivit dispoziţiilor art. 867 alin. (1) din Codul civil şi ale art. 287 şi următoarele din Codul administrativ, prin hotărâre a Consiliului Local al Comunei Brebu, iar nu prin lege, ca act al Parlamentului. Prin urmare, se arată că soluţia legislativă adoptată de Parlament contravine dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Legea fundamentală, ce consacră la nivel constituţional modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică. 14. În concluzie, se susţine că legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi a principiului legalităţii, ambele subsumate statului de drept, cu încălcarea regimului proprietăţii publice, precum şi cu nesocotirea rolului constituţional al Parlamentului şi al Guvernului, dar şi a efectului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. 15. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere. 16. Guvernul consideră în Dosarul nr. 1.034A/2023, în esenţă, că obiecţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens invocă cele statuate în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la transferul interdomenial al unor bunuri proprietate publică şi apreciază că legea criticată contravine dispoziţiilor art. 1, 61, 102, 136 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. 18. Având în vedere că obiectul celor două sesizări îl constituie dispoziţiile aceluiaşi act normativ, pentru o bună administrare a actului de justiţie constituţională, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 139 din Codul de procedură civilă, plenul Curţii Constituţionale dispune, din oficiu, conexarea celor două cauze, respectiv a Dosarului nr. 1.034A/2023 la Dosarul nr. 1.016A/2023, care a fost primul înregistrat, urmând ca instanţa constituţională să pronunţe o singură decizie prin care să efectueze controlul de constituţionalitate a priori asupra actului normativ criticat. CURTEA, examinând obiecţiile de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind trecerea Lacului Brebu, cu titlu gratuit, din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“ în domeniul public al Comunei Brebu şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Brebu, lege adoptată de Senat la data de 5 martie 2018 şi de Camera Deputaţilor la data de 5 aprilie 2023, care are următorul cuprins: Art. 1: „- Se aprobă trecerea Lacului Brebu, judeţul Prahova, din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale «Apele Române» în domeniul public al comunei Brebu, judeţul Prahova şi în administrarea Consiliului Local Brebu, judeţul Prahova. Datele de identificare ale bunului sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.“ Art. 2: „- Predarea-preluarea bunului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.“ 20. Legea criticată cuprinde şi o anexă cu titlul „Datele de identificare ale bunului imobil care se transmite din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale «Apele Române» în domeniul public al Comunei Brebu, judeţul Prahova“. 21. Textele constituţionale invocate în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cuprinse în art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la securitatea raporturilor juridice, art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului - s.n.), art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului, art. 75 - Sesizarea Camerelor, art. 136 alin. (4) privind inalienabilitatea bunurilor proprietate publică şi art. 147 alin. (4) referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 22. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în această ordine, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38). 23. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, întrucât a fost formulată de Guvern în Dosarul nr. 1.016A/2023 şi, respectiv, de Preşedintele României în Dosarul nr. 1.034A/2023, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, au dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind îndeplinită, aşadar, condiţia de admisibilitate referitoare la titularul dreptului de sesizare. 24. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional şi la obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, termenul de sesizare este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. 25. În cauză, propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la data de 5 martie 2018, iar de Camera Deputaţilor la data de 5 aprilie 2023 cu 190 de voturi „pentru“, 79 de voturi „contra“ şi 4 abţineri. La data de 11 aprilie 2023 legea a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, în vederea exercitării dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, iar la data de 18 aprilie 2023 a fost trimisă Preşedintelui României pentru promulgare. La data de 28 aprilie 2023 a fost înregistrată obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvern, iar la data de 3 mai 2023 a fost înregistrată obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României. 26. Astfel, Curtea reţine că ambele obiecţii de neconstituţionalitate au fost formulate în cadrul termenului de promulgare de 20 de zile (a se vedea Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70 ipoteza a doua), cu respectarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 77 alin. (1) din Constituţie, şi au ca obiect o lege adoptată de Parlament şi nepromulgată încă. 27. În considerarea celor de mai sus, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării formulate, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, ale art. 10, ale art. 11 alin. (1) lit. A.a), ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate. (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate 28. Analizând legea criticată, Curtea reţine că aceasta reglementează două operaţiuni juridice distincte, care au loc concomitent, şi anume transferul interdomenial al dreptului de proprietate publică asupra lacului Brebu, judeţul Prahova, din domeniul public al statului în domeniul public al comunei Brebu, judeţul Prahova, precum şi darea în administrare a bunului menţionat, acesta fiind trecut din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“ în administrarea Consiliului Local Brebu, judeţul Prahova. 29. Analizând conţinutul normativ al legii criticate, precum şi criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că, în materia transferului interdomenial al bunurilor proprietate publică (a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale), precum şi cu privire la interdicţia reglementării prin legi cu caracter individual, Curtea Constituţională are o bogată jurisprudenţă, considerentele pe care s-au întemeiat deciziile de admitere a obiecţiilor de neconstituţionalitate în cauzele soluţionate în prealabil fiind aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. 30. Astfel, problema transferului concomitent al dreptului de proprietate publică, din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, precum şi al dreptului de administrare asupra bunului a mai fost analizată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 15 iulie 2016, Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 8 noiembrie 2019, Decizia nr. 538 din 25 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2019, Decizia nr. 684 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1185 din 7 decembrie 2020, Decizia nr. 70 din 3 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 17 martie 2021, Decizia nr. 58 din 16 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 4 martie 2022, Decizia nr. 406 din 21 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 februarie 2023). 31. Prin Decizia nr. 70 din 3 februarie 2021, anterior citată, paragrafele 29 şi 30, invocând jurisprudenţa sa anterioară în materie, Curtea a reţinut că potrivit art. 136 alin. (3) teza finală din Legea fundamentală, raportat la art. 860 alin. (3) teza întâi din Codul civil, în situaţia în care bunurile formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale, în temeiul unei legi organice, trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale sau invers operează numai printr-o modificare a legii organice, respectiv prin adoptarea unei legi organice de modificare a legii organice prin care bunurile au fost declarate obiect exclusiv al proprietăţii publice. În celelalte cazuri, potrivit art. 136 alin. (2) din Constituţie raportat la art. 860 alin. (3) teza a doua din Codul civil, şi anume atunci când bunurile pot aparţine, potrivit destinaţiei lor, fie domeniului public al statului, fie domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, trecerea din domeniul public al statului în cel al unităţilor administrativ-teritoriale sau invers se face în condiţiile legii, respectiv în baza art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, şi anume la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau, simetric, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local (a se vedea Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 15 iulie 2016, paragraful 28). 32. De asemenea, Curtea a reţinut că transferurile interdomeniale ale bunurilor proprietate publică reglementate de art. 292 şi 293 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 se realizează prin acte administrative - hotărâri ale Guvernului, la cererea consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi la cererea Guvernului, prin hotărâri ale consiliilor menţionate, soluţie legislativă ce se întemeiază pe dispoziţiile art. 102 alin. (1) teza finală şi ale art. 120 alin. (1) din Constituţie. Pentru a da eficienţă dispoziţiilor constituţionale, legiuitorul a reglementat un regim juridic distinct al bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale. În acest sens, transferul interdomenial se stabileşte în funcţie de nevoile acestora, subsecvent transmiterii dreptului de proprietate publică constituindu-se şi dreptul de administrare cu privire la bunuri. Cererea de transfer, obligatorie potrivit actului normativ criticat, se face de către Guvern sau consiliile menţionate şi trebuie să aibă un temei/motiv, iar actul prin care se face trecerea, hotărâre a Guvernului sau a consiliilor, poate fi atacat în faţa instanţelor de contencios administrativ. Inexistenţa acordului unităţilor administrativ-teritoriale în ceea ce priveşte transferul bunurilor în patrimoniul acestora, inclusiv al celor din domeniul public, reprezintă o încălcare a principiului constituţional al autonomiei locale, reglementat prin art. 120 alin. (1) din Constituţie (Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, paragrafele 43-45). 33. Totodată, cu privire la modalitatea de constituire a dreptului de administrare, Curtea a reţinut că dreptul de administrare se constituie, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, prin acte administrative cu caracter individual, de încredinţare a bunurilor proprietate publică regiilor autonome sau, după caz, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi altor instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local, autorităţile care îl constituie având şi dreptul de a controla modul în care este exercitat dreptul de administrare de către titularul său. Mai mult, transmiţând însuşi dreptul de proprietate publică unităţii administrativ-teritoriale, statul nu poate constitui, în acelaşi timp, şi dreptul de administrare în favoarea autorităţilor administraţiei publice locale, întrucât nu mai este titularul dreptului de proprietate publică corespunzător, acest drept fiind transmis anterior constituirii dreptului de administrare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, precitată, paragraful 190, Decizia nr. 684 din 30 septembrie 2020, precitată, paragraful 42, sau Decizia nr. 58 din 16 februarie 2022, precitată, paragraful 31). 34. Aplicând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reţine că bunul ce face obiect de reglementare al legii criticate, respectiv lacul natural de tasare Brebu, situat în comuna Brebu, judeţul Prahova, cu o suprafaţă de 4 ha, a fost transferat ope legis din domeniul public al statului în domeniul public al comunei Brebu, judeţul Prahova, şi din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“ în administrarea Consiliului Local Brebu, judeţul Prahova. 35. Potrivit art. 1 alin. (2) teza întâi din Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, apele fac parte din domeniul public al statului, iar aceste bunuri fac parte din categoria nominalizată generic în anexa nr. 2 pct. 3 la Codul administrativ, intitulată „Lista cuprinzând unele bunuri care aparţin domeniului public al statului“, cu următorul cuprins: „3. apele de suprafaţă, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi cu potenţialul energetic valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime, căile navigabile interioare;“. 36. Aşadar, Curtea reţine că, fiind nominalizat generic în categoria bunurilor proprietate publică, bunul vizat de legea criticată nu face obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului. Potrivit jurisprudenţei Curţii în materie, nominalizarea bunurilor în anexa nr. 2 la Codul administrativ nu are semnificaţia declarării lor ca bunuri ce fac obiect exclusiv al proprietăţii publice. Enumerarea din anexă are caracter exemplificativ, iar prin aceasta s-a încercat o delimitare, în principiu, a domeniului public al statului, a domeniului public judeţean şi a domeniului public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor (a se vedea în acest sens deciziile nr. 537 şi nr. 538 din 25 septembrie 2019, anterior citate, paragraful 24). 37. În aceste condiţii, având în vedere că bunul imobil supus transferului interdomenial prin legea criticată - lacul natural Brebu, situat în comuna Brebu, judeţul Prahova - nu constituie, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, obiect exclusiv al proprietăţii publice, Curtea reţine că acesta poate fi trecut din proprietatea publică a statului în cea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local al Comunei Brebu, judeţul Prahova, potrivit art. 292 alin. (1) din Codul administrativ. În acord cu cele statuate în jurisprudenţa precitată a Curţii Constituţionale, potrivit căreia transferurile interdomeniale ale bunurilor proprietate publică reglementate de art. 292 şi 293 din Codul administrativ se realizează prin acte administrative - hotărâri ale Guvernului, şi având în vedere că actul normativ criticat menţine regimul juridic de transfer al bunului prin lege, act ce ţine de autoritatea legislativă, într-un domeniu care ţine de administraţie şi autoritatea executivă, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată este de natură să contravină şi dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi art. 102 alin. (1) teza finală referitoare la rolul Parlamentului şi, respectiv, al Guvernului (a se vedea şi Decizia nr. 406 din 21 septembrie 2022, anterior citată, paragrafele 54 şi 57). 38. Totodată, în legătură cu modalitatea de constituire a dreptului de administrare, Curtea mai reţine că bunul imobil ce face obiectul de reglementare al legii criticate a fost transferat ope legis din domeniul public al statului în domeniul public al comunei Brebu, judeţul Prahova, astfel încât modalitatea de constituire a dreptului de administrare asupra bunului proprietate publică, supus transferului interdomenial, în condiţiile legii criticate, este incompatibilă cu noţiunea şi caracterele juridice ale dreptului real de administrare, corespunzător dreptului de proprietate publică, şi, în consecinţă, contravine dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Legea fundamentală, care consacră la nivel constituţional modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 684 din 30 septembrie 2020, anterior citată, paragraful 43). 39. În ceea ce priveşte modalităţile de exercitare a dreptului de proprietate publică, Curtea reţine că darea în administrare a bunurilor proprietate publică este reglementată prin art. 297-301 din Codul administrativ. Potrivit art. 297 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, pentru bunurile aparţinând domeniului public al statului, Guvernul, prin ministerele de resort sau prin organele de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului sau a ministerelor de resort, după caz, are atribuţia de a decide, în condiţiile legii, cu privire la darea în administrare a bunurilor proprietate publică. Totodată, potrivit art. 299 din Codul administrativ, constituirea dreptului de administrare se face prin hotărâre a Guvernului sau a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, iar aceasta trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente: datele de identificare a bunului care face obiectul dării în administrare şi valoarea de inventar a acestuia; destinaţia bunului care face obiectul dării în administrare; termenul de predare-primire a bunului. 40. Transferul interdomenial al bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale se stabileşte în funcţie de nevoile acestora, subsecvent transmiterii dreptului de proprietate publică constituindu-se şi dreptul de administrare cu privire la bunuri, în condiţiile existenţei acordului unităţilor administrativ-teritoriale în ceea ce priveşte transferul bunurilor în patrimoniul acestora (a se vedea şi Decizia nr. 70 din 3 februarie 2021, precitată, paragraful 34, Decizia nr. 640 din 23 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 934 din 12 octombrie 2020, paragraful 39, sau Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, precitată, paragraful 185). Astfel, în prezenta cauză, în lipsa acordului unităţii administrativ-teritoriale, în speţă, a Consiliului Local al Comunei Brebu, judeţul Prahova, în ceea ce priveşte transferul bunului în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, este încălcat şi principiul constituţional al autonomiei locale, reglementat prin art. 120 alin. (1) din Constituţie. 41. În consecinţă, având în vedere că transferul bunului ce face obiect de reglementare al legii criticate se face prin lege organică, iar nu prin act individual - hotărâre a Guvernului -, precum şi faptul că transferul dreptului de proprietate publică şi al dreptului de administrare asupra bunului în cauză se realizează concomitent, actul normativ criticat excedează cadrului general legal în materie şi contravine jurisprudenţei Curţii Constituţionale, ceea ce echivalează şi cu încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 42. Totodată, Curtea reţine că sunt întemeiate şi susţinerile formulate în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, referitoare la lipsa de concordanţă între suprafaţa bunului imobil supus transferului interdomenial, astfel cum este prevăzută în expunerea de motive a proiectului de lege criticat, respectiv 3,617 ha, pe de o parte, şi suprafaţa menţionată în anexa la lege, şi anume 4 ha. Astfel, caracterul imprecis al reglementării determină o incertitudine juridică în ceea ce priveşte un element esenţial al bunului imobil în cauză, astfel încât actul normativ criticat contravine şi dispoziţiilor art. 1 alin. (3)-(5) din Legea fundamentală, referitoare la statul de drept şi principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii. 43. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Guvern şi de Preşedintele României şi constată că Legea privind trecerea Lacului Brebu, cu titlu gratuit, din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“ în domeniul public al Comunei Brebu şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Brebu este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 iunie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
