Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Bianca Drăghici │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în ansamblul său, şi, implicit, ale art. 15 alin. (1) lit. c) şi art. 66 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Alexandru Firicel, în Dosarul nr. 41.050/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 287D/2016. 2. La apelul nominal răspund autorul excepţiei, personal şi prin reprezentant Emil Păscuţ, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor din România „Diamantul“, cu împuternicire depusă la dosar, şi consilier juridic Dan-Şerban Velicu, pentru partea Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autorul excepţiei a depus concluzii scrise în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, iar partea Ministerul Afacerilor Interne a formulat un punct de vedere în cuprinsul căruia apreciază ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată. De asemenea, partea Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a formulat un punct de vedere, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care, cu titlu preliminar, arată că, din anul intrării sale în vigoare, respectiv anul 2002, şi până în anul 2014, legea privind Statutul poliţistului nu a suferit nicio intervenţie legislativă, însă în perioada 2014-2017, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea unui număr de şapte texte din acest act normativ. Ca atare, susţine că instanţa de contencios constituţional este singura reformatoare a Poliţiei Române. În continuare reiterează criticile de neconstituţionalitate formulate în concluziile scrise, relativ la încălcarea art. 1 alin. (5), art. 21 şi art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât Legea nr. 360/2002 este, în ansamblul ei, o normă defectuoasă, care nu precizează clar şi precis toate părţile raportului de serviciu al poliţistului şi rolul fiecăreia, generând incertitudine, şi solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 5. Reprezentantul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti arată că problema angajatorului poliţistului este pe deplin lămurită de dispoziţiile Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române care, la art. 12 alin. (1), prevede că în municipiul Bucureşti se organizează şi funcţionează, ca unitate cu personalitate juridică, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. De asemenea arată că art. 5 din Legea nr. 218/2002 stabileşte că din structura organizatorică a Poliţiei Române fac parte Inspectoratul General al Poliţiei Române, unităţile teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi inspectoratele judeţene de poliţie. Totodată, potrivit art. 7 din aceeaşi lege, Inspectoratul General al Poliţiei Române este unitatea centrală a poliţiei, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală. În continuare reiterează pe larg susţinerile din cuprinsul punctului de vedere formulat, aflat la dosarul cauzei, în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, din perspectiva lipsei legăturii dispoziţiilor de lege criticate cu soluţionarea cauzei. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât criticile de neconstituţionalitate formulate vizează, pe de o parte, modul în care sunt reglementate anumite instituţii în materie, iar, pe de altă parte, au în vedere modul de interpretare şi aplicare a legii la speţa dedusă judecăţii. În subsidiar pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei, deoarece dreptul la informaţie al poliţistului cercetat disciplinar este respectat prin dispoziţiile art. 58^3 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, iar accesul liber la justiţie este prevăzut de art. 61 alin. (1) şi (8) din aceeaşi lege. Referitor la critica potrivit căreia legea nu precizează care este rolul Ministerului Afacerilor Interne şi al unităţilor de poliţie în cadrul raportului de serviciu al poliţistului menţionează că acestea sunt stipulate în cuprinsul Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi, din considerente de tehnică legislativă, aceste reglementări nu au fost preluate şi în cuprinsul Legii nr. 360/2002. 7. Având cuvântul în replică, reprezentantul autorului excepţiei arată că Legea nr. 218/2002 nu precizează cine este angajatorul poliţistului. Cu privire la invocarea art. 58^3 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 arată că aceste dispoziţii prevăd că poliţistul cercetat are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării şi să solicite administrarea de probe în apărare, însă nu menţionează cine este angajatorul. 8. Preşedintele adresează reprezentantului autorului excepţiei întrebarea cine ar trebui să fie angajatorul poliţistului, iar acesta răspunde că, în opinia sa, ar trebui respectate dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 188/1999, care stabilesc că angajatorul funcţionarilor publici, inclusiv al poliţiştilor, este statul român. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 2 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 41.050/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în ansamblul său, şi, implicit, ale art. 15 alin. (1) lit. c) şi art. 66 din acelaşi act normativ. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Firicel într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv anularea ordinului prin care a fost dispusă aplicarea unei sancţiuni disciplinare. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 360/2002 nu stabilesc subiectele principale ale raportului de serviciu al funcţionarului public poliţist, nu precizează care este autoritatea/instituţia publică cu care se naşte, modifică/stinge raportul de serviciu al poliţistului şi care îndeplineşte faţă de acesta rolul angajatorului. 11. Autorul excepţiei menţionează faptul că prerogativa disciplinară este un drept recunoscut de Codul muncii exclusiv angajatorului, acesta putându-l exercita prin intermediul organelor sale. Însă, susţine acesta, în conţinutul Legii nr. 360/2002 există unele reglementări referitoare la organele care exercită prerogativa disciplinară pentru angajator, dar nu se poate identifica angajatorul. 12. Mai mult, consideră că Legea nr. 360/2002 nici nu precizează care este rolul Ministerului Afacerilor Interne şi al unităţilor de poliţie (cum este în speţa de faţă Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti), în cadrul raportului de serviciu al poliţistului. 13. În final, autorul excepţiei consideră că aceste omisiuni grave ale Legii nr. 360/2002, de a preciza cine este, alături de poliţist, titularul drepturilor şi obligaţiilor corelative, încalcă principiul securităţii juridice, art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi accesul liber la justiţie. 14. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, întrucât, pe cale de interpretare, pot fi stabilite subiectele principale ale raportului de serviciu al funcţionarului public poliţist, iar principiul separaţiei puterilor în stat a ajuns să fie interpretat în sensul de principiu al colaborării puterilor în stat, nefiind exclusă de Constituţie delegarea de atribuţii între autorităţi - a se vedea abilitarea Guvernului de către Parlament pentru emiterea ordonanţelor. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Guvernul, în raport cu criticile privind omisiunea unor dispoziţii din cuprinsul Legii nr. 360/2002, arată că instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, reţinând „caracterul lacunar al normelor referitoare la evaluarea activităţii poliţiştilor, de vreme ce reguli substanţiale, esenţiale în materia evaluării, precum: stabilirea reprezentanţilor instituţiei angajatoare care efectuează evaluarea, precizarea criteriilor de evaluare a activităţii şi conduitei poliţistului, comunicarea rezultatului evaluării şi posibilitatea de contestare a acestuia nu sunt reglementate prin lege. Chiar dacă în ipoteza de faţă este în discuţie o omisiune legislativă, Curtea, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, nu poate ignora viciul de neconstituţionalitate existent, deoarece tocmai această omisiune este cea care generează încălcarea Constituţiei“. Ca atare, apreciază că aceste considerente ar putea deveni incidente şi în analiza prezentei excepţii de neconstituţionalitate. 17. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că dreptul la informaţie al poliţistului cercetat disciplinar este respectat prin dispoziţiile art. 58^3 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, iar accesul la justiţie este asigurat prin art. 61 alin. (1) şi (8) din aceeaşi lege. Ca atare, apreciază că Legea nr. 360/2002 prevede suficiente elemente de natură a determina persoanele care au prerogativa de cercetare disciplinară, principiul securităţii juridice fiind, astfel, respectat. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 15 alin. (1) lit. c) şi art. 66 din acest act normativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: - Art. 15 alin. (1) lit. c): "(1) Acordarea gradelor profesionale se face prin avansare de către: […] c) inspectorul general al Poliţiei Române şi şefii celorlalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, pentru agenţii de poliţie.;" – Art. 66: "(1) Stabilitatea poliţistului la locul de muncă este garantată, în condiţiile prezentei legi.(2) Raportul de serviciu al poliţistului ia naştere o dată cu acordarea primului grad profesional." 21. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin (5), potrivit căruia în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 31 alin. (1) şi (2) care consacră dreptul la informaţie. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 23 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 17, şi Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, paragraful 17, a statuat cu valoare de principiu că poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, şi că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaşte elemente derogatorii de la dispoziţiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, poliţistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale. 23. Cu privire la denumirea actuală a autorităţii administraţiei publice centrale menţionate în cuprinsul Legii nr. 360/2002, prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, Curtea a precizat că, în prezent, funcţionează Ministerul Afacerilor Interne, înfiinţat prin reorganizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 29 martie 2013 (paragraful 21). 24. În ceea ce priveşte critica autorului excepţiei potrivit căreia „dispoziţiile Legii nr. 360/2002 nu stabilesc subiectele principale ale raportului de serviciu al funcţionarului public poliţist, nu precizează care este autoritatea/instituţia publică cu care se naşte, modifică/stinge raportul de serviciu al poliţistului şi care îndeplineşte faţă de acesta rolul angajatorului“, încălcându-se astfel prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), Curtea constată că această susţinere este neîntemeiată. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 25. Având în vedere faptul că poliţistul este funcţionar public civil, Curtea observă că, în materia statutului funcţionarilor publici, cadrul legal general îl reprezintă Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare. 26. Prin Decizia nr. 351 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 17 iunie 2015, Curtea a reţinut că Legea nr. 188/1999 este o lege specială, care reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, şi are scopul de a asigura un serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, în interesul cetăţenilor, precum şi al autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală. 27. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în poliţie şi alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, potrivit alin. (2) lit. a) şi b) al aceluiaşi articol, prin statutele speciale se pot reglementa drepturi, îndatoriri şi incompatibilităţi specifice, altele decât cele prevăzute în cuprinsul legii şi funcţii publice specifice. 28. Prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a reţinut că, în sfera publică, angajatorul este, întotdeauna, statul, prin diferitele sale entităţi de la nivel central sau local. 29. Prin urmare, având în vedere, pe de o parte, cadrul legal în materia statutului funcţionarilor publici, iar, pe de altă parte, jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, Curtea reţine că subiectele raportului de serviciu al funcţionarului public poliţist sunt poliţistul şi statul, prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale. 30. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia dispoziţiile Legii nr. 360/2002 nu precizează care este rolul Ministerului Afacerilor Interne şi al unităţilor de poliţie, Curtea observă că Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 25 aprilie 2014, prevede că Poliţia Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne şi este instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii. De asemenea, potrivit art. 5 din Legea nr. 218/2002, din structura organizatorică a Poliţiei Române fac parte Inspectoratul General al Poliţiei Române, unităţile teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratele judeţene de poliţie, instituţiile de învăţământ pentru formarea şi pregătirea continuă a personalului şi alte unităţi necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice poliţiei, înfiinţate potrivit legii. 31. În sensul art. 7 şi 8 din Legea nr. 218/2002, Inspectoratul General al Poliţiei Române este unitatea centrală a poliţiei, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care conduce, îndrumă şi controlează activitatea unităţilor de poliţie subordonate, şi este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat. 32. În ceea ce priveşte unităţile teritoriale din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Legea nr. 218/2002 prevede că în municipiul Bucureşti se organizează şi funcţionează, ca unitate cu personalitate juridică, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, condusă de un director general, ajutat de adjuncţi, şi în cadrul acesteia se organizează şi funcţionează unităţi de poliţie ale sectoarelor, corespunzător organizării administrativ-teritoriale a acestuia. În cadrul sectoarelor se organizează şi funcţionează secţii de poliţie. În judeţe se organizează şi funcţionează, ca unităţi cu personalitate juridică, inspectorate de poliţie, conduse de un inspector-şef, ajutat de adjuncţi. În municipii şi oraşe funcţionează poliţii municipale şi orăşeneşti, iar în comune, posturi de poliţie. În funcţie de întinderea teritoriului, numărul populaţiei, de numărul şi importanţa obiectivelor economice, sociale şi politice, în municipii pot fi înfiinţate secţii de poliţie, iar în comunele cu sate şi cătune dispersate pot fi înfiinţate birouri de poliţie. 33. Ca atare, din coroborarea dispoziţiilor Legii nr. 218/2002 şi Legii nr. 360/2002 rezultă că este neîntemeiată critica autorului excepţiei, potrivit căreia dispoziţiile Legii nr. 360/2002 nu precizează care este rolul Ministerului Afacerilor Interne şi al unităţilor de poliţie. 34. Totodată, Curtea nu poate reţine nici critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile constituţionale ale art. 21 care consacră accesul liber la justiţie, deoarece Legea nr. 360/2002, atât în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat de autorul excepţiei, cât şi în actuala formă, prevede suficient de clar şi precis că poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ. Prin urmare, aceste dispoziţii de lege garantează atât accesul liber la justiţie, cu finalitatea apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale reclamantului, cât şi controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie. 35. Având în vedere cele mai sus referite, Curtea constată netemeinicia criticilor formulate şi, în consecinţă, va respinge excepţia de neconstituţionalitate. 36. În ceea ce priveşte invocarea art. 31 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la informaţie din Constituţie, Curtea reţine că acesta nu are incidenţă în cauză. 37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Firicel, în Dosarul nr. 41.050/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 15 alin. (1) lit. c) şi art. 66 din acelaşi act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
