Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Gheorghe N. Enache în Dosarul nr. 14.091/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 355D/2017 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a transmis la dosar note scrise, prin care solicită, în esenţă, admiterea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că nu au intervenit elemente noi, care să justifice jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 378 din 14 octombrie 2003. Precizează, totodată, şi faptul că, prin Decizia nr. 39 din 7 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunţat în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea nr. 662 din 20 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 14.091/212/2016/a1, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Gheorghe N. Enache într-o cauză având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanţa, ca urmare a faptului că beneficiarul acestui titlu de proprietate, autor al excepţiei de neconstituţionalitate în cauză, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-şi stabili domiciliul în localitatea în care a primit terenul. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia critică prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, întrucât în cuprinsul acestora nu este precizat termenul în care trebuie să se realizeze mutarea domiciliului persoanei căreia i s-a constituit dreptul de proprietate privată asupra terenului situat în altă localitate decât cea de domiciliu. Arată, de asemenea, că „obligaţia stabilirii domiciliului în localitatea unde s-au constituit proprietăţi ar fi o obligaţie care încalcă dreptul constituţional şi al ordinii publice, deoarece tot astfel ar putea fi obligaţi să lucreze şi să se mute obligatoriu în diferite localităţi rurale medicii, profesorii, specialiştii în diverse domenii etc., iar obligaţia la un domiciliu obligatoriu a fost o măsură dură şi inumană practicată de regimul dictatorial dispărut după anul 1989“. 7. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând cele statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 378 din 14 octombrie 2003 şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 39 din 7 noiembrie 2016. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, pentru considerentele expuse de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 378 din 14 octombrie 2003. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, care au următorul conţinut: „(2) Familiile fără pământ sau cu pământ puţin din alte localităţi, care solicită în scris, pot primi în proprietate până la 10 ha teren în echivalent arabil, cu obligaţia de a-şi stabili domiciliul în comună, oraş sau municipiu, după caz, şi de a cultiva pământul primit, renunţând la proprietatea avută în localitatea lor, din extravilan.“ 13. Autorul excepţiei nu menţionează dispoziţiile constituţionale pe care textul de lege criticat le-ar încălca, dar, din motivarea excepţiei, rezultă că acesta are în vedere prevederile art. 25 alin. (2) teza întâi din Legea fundamentală, potrivit cărora fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin textul de lege criticat se constituie ab novo în patrimoniul destinatarilor normei un drept de proprietate asupra terenurilor agricole, drept afectat de condiţia rezolutorie a stabilirii domiciliului în localitatea în care acesta se află situat. Nerespectarea acestei condiţii conduce la pierderea ope legis a dreptului de proprietate privată. Art. 21 din Legea nr. 18/1991 reglementează, aşadar, un mod de dobândire gratuită a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. 15. Norma criticată se adresează familiilor care nu deţin în proprietate vreun teren sau care deţin suprafeţe mici de teren („cu pământ puţin“) şi care pot dobândi în proprietate, prin efectul acestei prevederi legale, suprafeţe de teren până la limita de 10 ha în echivalent arabil în acele localităţi care au excedent de suprafaţă agricolă şi, în acelaşi timp, deficit de forţă de muncă în agricultură. În schimbul constituirii în acest mod a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, beneficiarii îşi asumă obligaţia de a lucra acea suprafaţă de teren, dar şi de a-şi stabili domiciliul în acea localitate. 16. Curtea reţine că dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenului în temeiul acestui text de lege nu presupune plata contravalorii în bani a acestuia, dar implică o contraprestaţie de alt tip, constând în îndeplinirea obligaţiilor precizate în cuprinsul prevederilor de lege care consacră acest mod de constituire a dreptului de proprietate privată. Raţiunea impunerii obligaţiei de stabilire a domiciliului în localitatea pe teritoriul căreia se găseşte terenul care a fost atribuit constă în intenţia pragmatică a legiuitorului de a se asigura că sunt create premisele pentru îndeplinirea concretă şi efectivă a celeilalte obligaţii fixate prin textul de lege criticat, aceea de a cultiva pământul primit. Prin stabilirea domiciliului în relativa apropiere a terenului în discuţie, respectiv pe raza aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, creşte gradul de certitudine cu privire la faptul că pământul nu va fi lăsat neproductiv, ceea ce reprezintă o exigenţă nu doar de interes individual, ci şi general. 17. Curtea precizează că dreptul garantat de art. 25 alin. (2) teza întâi din Constituţie, potrivit căruia fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, poate comporta anumite condiţionări, în măsura în care acestea sunt necesare obţinerii unui avantaj pentru persoana în cauză. Or, soluţia legislativă cuprinsă în textul de lege criticat se înscrie într-o asemenea ipoteză, procurând un avantaj titularului dreptului de proprietate obţinut în modalitatea preconizată de textul de lege criticat, în patrimoniul căruia intră cu titlu gratuit acest drept, afectat însă de condiţia rezolutorie a stabilirii domiciliului în acea localitate. Aşa cum a observat în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională, proprietatea astfel obţinută este rezolubilă, consolidarea acesteia depinzând de îndeplinirea mai multor condiţii, respectiv stabilirea domiciliului pe raza localităţii unde se găseşte terenul şi practicarea agriculturii pe suprafaţa respectivă (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 180 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 1 aprilie 2008). 18. Curtea observă, totodată, că prevederile de lege criticate în cauza de faţă au mai format obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, tot prin raportare la dispoziţiile art. 25 din Constituţie. Prin Decizia nr. 378 din 14 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 12 februarie 2004, Curtea a constatat că reglementarea criticată din Legea fondului funciar nr. 18/1991 instituie condiţia stabilirii domiciliului în anumite localităţi exclusiv în considerarea atribuirii, la cerere, a unor terenuri în proprietate; ca atare, asumarea unei asemenea obligaţii depinde exclusiv de voinţa şi de interesul persoanei în cauză. 19. De asemenea, Curtea reţine şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunţat prin Decizia nr. 39 din 7 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.055 din 28 decembrie 2016, cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, referitor la momentul realizării condiţiei de stabilire a domiciliului în localitatea în care se atribuie terenul, statuând că aceasta poate fi îndeplinită şi ulterior emiterii titlului de proprietate. În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a statuat că cele două condiţii - stabilirea domiciliului şi cultivarea terenului - sunt obligaţii continue, aceasta fiind raţiunea legiuitorului de a nu prevedea un termen pentru îndeplinirea lor (paragraful 60). 20. Faţă de toate aceste argumente, Curtea Constituţională constată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe N. Enache în Dosarul nr. 14.091/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
