Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria-Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Vrăbete în Dosarul nr. 593/54/2018 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.130D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 87 din 21 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 593/54/2018, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ion Vrăbete cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei ordonanţe de clasare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiile constituţionale privind egalitatea în drepturi, înfăptuirea justiţiei, instanţele judecătoreşti, rolul Ministerului Public şi statutul procurorilor. În acest sens, arată că „în şedinţa de cameră preliminară nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, neadmiţându-se oralitate şi contradictoralitate efectiv reală pe problema fondului infracţiunii nici chiar în condiţiile în care se vede că organele de urmărire penală nu au admis astfel de cereri pe timpul urmăririi penale sau alte probe solicitate şi care puteau duce la aflarea adevărului“. Invocă, totodată, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014. Mai susţine că, „de regulă, prin diverse tertipuri mai mult sau mai puţin legale ale organelor de urmărire penală sau chiar abuzive, validate şi aprobate de judecătorul de cameră preliminară în aceeaşi manieră sau din nepricepere, dezinteres, neprofesionalism etc. se ajunge ca problema de fond a părţii vătămate să nu ajungă niciodată să fie temeinic, legal analizată în faţa instanţei de judecată, judecarea ei rămânând la îndemâna procurorilor şi mai ales a unor poliţişti care strâng şi administrează probele după bunul lor plac, favorizând infractorii care le sunt prieteni sau cu care au diverse interese, considerând că pe ei nu-i întreabă nimeni să dea socoteală“. De asemenea, consideră că, „în majoritatea dosarelor, organele de urmărire penală nu acţionează cu responsabilitate, seriozitate - prin neexercitarea rolului activ în ceea ce priveşte strângerea şi interpretarea probelor -, poliţiştii nu-şi îndeplinesc sarcinile ce le revin în ceea ce priveşte cercetarea la faţa locului la timp, complet şi în mod responsabil, strâng probele de martor în mod netransparent, fără a schiţa vreun gest în a pune întrebări martorilor, invocând diverse motive, iar după strângerea probelor nu aprobă cererile cu privire la confruntarea cu mărturiile mincinoase ale martorilor, în scopul aflării corecte, complete, convingătoare a adevărului, ceea ce favorizează infractorii. Prin asemenea procedee partea vătămată nu ştie niciodată când, cum, în prezenţa cui se strâng probele, declaraţiile martorilor. Se pune întrebarea firească dacă poate partea vătămată să-şi apere interesele în mod echitabil sau trebuie să accepte execuţia organelor de urmărire penală prin judecarea cauzei de către poliţişti“. În ceea ce priveşte judecătorii de cameră preliminară, arată că aceştia nu observă apărările şi excepţiile invocate, întrucât nu răspund motivat, „ba mai mult, încercând să fie în asentimentul deciziilor procurorilor, fac afirmaţii impardonabile faţă de ceea ce se numeşte raţionament logic“. Face precizarea că în niciunul din dosarele în care a formulat plângere penală „nu s-a făcut o confruntare reală a părţilor şi a martorilor“. 6. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că dispoziţiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală presupun limitarea mijloacelor de probă, având în vedere natura juridică a plângerii soluţionate de judecătorul de cameră preliminară, care nu vizează judecarea fondului cauzei penale, ci reprezintă un mijloc procedural prin care se realizează o verificare a ordonanţei procurorului sub aspectul legalităţii acesteia. Judecătorul de cameră preliminară verifică soluţia atacată pe baza materialului şi a lucrărilor existente în dosarul cauzei care au fost avute în vedere de către procuror la adoptarea soluţiei de netrimitere în judecată. În acest sens, invocă şi considerentele deciziilor nr. 442 din 21 iunie 2016 şi nr. 530 din 11 iulie 2017. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile art. 341 din Codul de procedură penală. Din considerentele încheierii de sesizare şi din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte numai dispoziţiile art. 341 alin. (2) fraza a doua şi alin. (5^1) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor prevederi de lege. Dispoziţiile alin. (2) al art. 341 din Codul de procedură penală au fost modificate prin prevederile art. II pct. 91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, iar dispoziţiile alin. (5^1) al art. 341 din Codul de procedură penală au fost introduse prin prevederile art. II pct. 92 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: " (2) [...] Dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală, petentul şi intimaţii pot formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. [...] (5^1) Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea, verifică soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.“" 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti, ale art. 131 privind rolul Ministerului Public şi ale art. 132 referitor la statutul procurorilor. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 341 alin. (2) şi (5^1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 16 şi ale art. 21 din Constituţie - invocate în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 13. Astfel, prin Decizia nr. 41 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 21 aprilie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a reţinut, în paragraful 24, că limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacată sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza materialului şi a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de neurmărire/ netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. Aşa fiind, Curtea nu a primit critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăşi, o garanţie a realizării acestui drept. Curtea a reţinut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanţei procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă accesul liber la justiţie. Potrivit jurisprudenţei Curţii, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 14. De asemenea, prin Decizia nr. 373 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 13 octombrie 2020, paragraful 16, Curtea a mai reţinut - inclusiv cu privire la cauzele în care nu a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale - că drepturile fundamentale privind accesul liber la justiţie şi procesul echitabil nu sunt cu nimic îngrădite prin dispoziţiile art. 341 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, având în vedere soluţiile ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară plângerii împotriva ordonanţelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată, în temeiul prevederilor art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală. Astfel, pentru a putea pronunţa una dintre soluţiile reglementate de textul de lege menţionat, judecătorul de cameră preliminară apreciază cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, verificând dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia procurorului. Admiţând plângerea, judecătorul de cameră preliminară poate fie să desfiinţeze soluţia atacată şi să trimită motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală [art. 341 alin. (6) lit. b) din Codul de procedură penală], fie să schimbe temeiul de drept al soluţiei procurorului, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [art. 341 alin. (6) lit. c) din Codul de procedură penală]. 15. Totodată, prin Decizia nr. 41 din 4 februarie 2020, paragraful 25, şi Decizia nr. 373 din 18 iunie 2020, paragraful 17, mai sus citate, instanţa de control constituţional a constatat că în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 se menţionează că aceasta a fost adoptată, în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, având în vedere faptul că, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală şi până în prezent, Curtea Constituţională a pronunţat un număr mare de decizii care au produs un impact semnificativ asupra codului şi care necesită intervenţie legislativă asupra unor instituţii importante, precum procedura soluţionării plângerii împotriva soluţiilor procurorului, fiind citate: Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, prin care s-a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor este neconstituţională; Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă fără participarea procurorului şi a inculpatului, este neconstituţională; Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 27 ianuarie 2016, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c) şi, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale prin împiedicarea accesului la justiţie în cazul soluţiilor de renunţare la urmărirea penală. Astfel, Curtea a statuat că, prin modificarea normelor procesual penale în acord cu deciziile instanţei de control constituţional anterior citate, viciile de neconstituţionalitate constatate au fost acoperite. 16. Referitor la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile de lege criticate, a prevederilor art. 16 din Constituţie, prin Decizia nr. 41 din 4 februarie 2020, anterior citată, paragraful 27, Curtea a reţinut că persoanele care formulează plângeri împotriva soluţiilor de clasare pronunţate în cauze în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală se află într-o situaţie diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privinţa acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impune a fi administrate cu ocazia soluţionării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, Curtea a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, citată anterior, şi Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). 17. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017, Decizia nr. 530 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 13 noiembrie 2017, şi Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 19. Având în vedere motivele menţionate mai sus, dispoziţiile art. 341 alin. (2) fraza a doua şi alin. (5^1) din Codul de procedură penală nu încalcă nici prevederile constituţionale ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti, ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public şi ale art. 132 privind statutul procurorilor. 20. În plus, autorul excepţiei este nemulţumit şi de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) fraza a doua şi alin. (5^1) din Codul de procedură penală de către judecătorul de cameră preliminară. Eventualele greşeli de aplicare a legii nu pot constitui însă motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte. A răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. 21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Vrăbete în Dosarul nr. 593/54/2018 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (2) fraza a doua şi alin. (5^1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 mai 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
