Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬───────────────────┬┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte ││
├─────────────────────┼───────────────────┼┤
│Marian Enache │- judecător ││
├─────────────────────┼───────────────────┼┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător ││
├─────────────────────┼───────────────────┼┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător ││
├─────────────────────┼───────────────────┼┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător ││
├─────────────────────┼───────────────────┼┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător ││
├─────────────────────┼───────────────────┴┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Bianca Drăghici │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (2) şi art. 219 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 103 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 6 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Societatea Good Things - S.R.L., cu sediul în comuna Berceni, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 2.748/1.748/2015 al Judecătoriei Cornetu şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 267D/2016. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, avocat Marian Popescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care, cu titlu prealabil, arată că obiectul prezentei cauze este cel stabilit prin raportul întocmit de judecătorul-raportor, întrucât în încheierea de sesizare s-a strecurat o eroare materială, în sensul că s-a reţinut excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (2) şi art. 219 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în loc de art. 57 alin. (2) şi art. 219 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. În continuare, reprezentantul autoarei excepţiei solicită admiterea acesteia, deoarece dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, în condiţiile în care inspecţia locului în care se desfăşoară activitatea sau controlul în spaţiile aparţinând persoanei verificate nu se efectuează în baza unui mandat emis de un judecător. În acest sens susţine că libertatea acordată organelor fiscale de a efectua controale, în lipsa unui mandat de percheziţie, aşa cum se întâmplă în materie penală, este contrară Constituţiei şi reprezintă o ingerinţă disproporţionată în dreptul fundamental privind inviolabilitatea domiciliului. Depune note scrise. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, arătând că există precedent constituţional. Pe de altă parte, susţine că dispoziţiile legale criticate nu încalcă textele din Legea fundamentală invocate, având în vedere că nu poate fi extrapolată situaţia juridică din dreptul procesual penal în cazul controlului realizat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. De asemenea, susţine că sunt situaţii juridice diferite, cu un tratament juridic diferit. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 9 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.748/1.748/2015, Judecătoria Cornetu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. (2) şi art. 219 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 103 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 6 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Societatea Good Things - S.R.L., cu sediul în comuna Berceni, judeţul Ilfov, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, emis de Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, din coroborarea dispoziţiilor legale criticate, se poate trage concluzia că organele fiscale au dreptul de a pătrunde în toate spaţiile unei persoane fizice sau juridice în vederea efectuării de verificări fiscale, iar persoanele sunt obligate să permită acest acces sub sancţiunea aplicării unei amenzi contravenţionale. 7. Se arată că, prin art. 27, Legea fundamentală garantează oricărei persoane fizice sau juridice inviolabilitatea domiciliului, respectiv a sediului şi stabileşte ingerinţele asupra acestei garanţii, respectiv faptul că inviolabilitatea domiciliului poate fi încălcată numai în cazul executării unui mandat de arestare ori pe baza unei hotărâri judecătoreşti. Totodată este stabilit că orice percheziţie este dispusă de către un judecător, iar modalitatea de aducere la îndeplinire este stabilită de lege, în fiecare caz în parte. Astfel, consideră autoarea excepţiei, norma constituţională nu distinge între felul, scopul ori autoritatea care realizează percheziţia, însă Constituţia stabileşte o condiţie generală, pentru orice fel de percheziţie, respectiv condiţia ca aceasta să fie dispusă de către un judecător. Prin urmare, susţine autoarea excepţiei, controlul realizat de către organele fiscale reprezintă o veritabilă percheziţie, având în vedere caracteristicile pe care acest control le are în raport cu o percheziţie domiciliară, reglementată de procedura penală, şi constituie o ingerinţă disproporţionată în dreptul fundamental privind inviolabilitatea domiciliului. 8. În continuare, făcând o comparaţie între caracteristicile unei percheziţii domiciliare, prevăzute în materia penală, şi verificarea realizată de organele fiscale, autoarea excepţiei concluzionează că ambele proceduri sunt desfăşurate în cazul în care există indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, respectiv cu privire la încălcarea normelor fiscale. De asemenea arată că, în prima ipoteză, percheziţia este dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi, la cererea organelor de urmărire penală, în vreme ce controlul fiscal este realizat în baza unui ordin de serviciu, care nu reprezintă un act special emis pentru contribuabilul supus controlului, ci are un caracter general, putând fi folosit în orice împrejurare şi în faţa oricărei persoane. Totodată, consideră că, în condiţiile în care domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile, este neconstituţională o prevedere care permite unor persoane, care efectuează controlul de legalitate asupra activităţilor unui contribuabil, să inspecteze în mod discreţionar şi fără un mandat în acest sens locul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. 9. Autoarea excepţiei arată că, în cazul în care contribuabilul s-ar opune acestui control sau nu ar permite accesul în spaţiile sale, acesta va suporta sancţiuni contravenţionale sau penale. Chiar şi în măsura în care ordinul de control cuprinde informaţii cu privire la obiectivele de verificat, entitatea vizată şi perioada verificată, acesta nu cuprinde menţiunile aferente unui mandat de percheziţie. Prin urmare, consideră că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care inspecţia locului în care se desfăşoară activitatea sau controlul nu se efectuează în baza unui mandat emis de către un judecător. 10. Judecătoria Cornetu apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar situaţiile prezentate de autoarea excepţiei nu sunt similare. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că, referitor la prevederile art. 27 alin. (1)-(3) din Constituţie, privind inviolabilitatea domiciliului, prin Decizia nr. 6 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 26 februarie 2010, Curtea a reţinut că, în cazul sediilor industriale sau comerciale, care nu sunt în acelaşi timp şi locuri de domiciliu, inviolabilitatea sediului nu este supusă aceloraşi reguli ca spaţiul în care se desfăşoară viaţa privată a persoanei, şi că, prin urmare, autorităţile pot exercita controlul asupra activităţilor profesionale care se desfăşoară în aceste sedii. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 57 alin. (2) şi art. 219 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 103 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 6 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Însă, din examinarea considerentelor încheierii de sesizare şi a notelor scrise depuse de autoarea excepţiei în motivarea criticii, rezultă că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 57 alin. (2), art. 103 alin. (3) şi art. 219 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, precum şi ale art. 6 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 24 octombrie 2014. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 57 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „Contribuabilii au obligaţia să permită funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.“; – Art. 103 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „Indiferent de locul unde se desfăşoară inspecţia fiscală, organul fiscal are dreptul să inspecteze locurile în care se desfăşoară activitatea, în prezenţa contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta.“; – Art. 219 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "Constituie contravenţii următoarele fapte: [...] c) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 56 şi art. 57 alin. (2);;" – Art. 6 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013: "În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, personalul prevăzut la alin. (1) are dreptul: a) să efectueze controale în toate spaţiile în care se produc, se depozitează sau se comercializează bunuri şi servicii ori se desfăşoară activităţi care cad sub incidenţa actelor normative naţionale, inclusiv transpuse din legislaţia comunitară, în vigoare cu privire la prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care sunt interzise de acestea;." 16. Curtea constată că dispoziţiile art. 57 alin. (2), art. 103 alin. (3) şi art. 219 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală au fost abrogate prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dispoziţiile legale menţionate vor fi supuse controlului de constituţionalitate, ţinând cont că ele continuă să producă efecte juridice în dosar. 17. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 27 privind inviolabilitatea domiciliului. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate stabilesc competenţele personalului din cadrul Agenţiei Naţionale Fiscale care ocupă funcţii publice de inspector antifraudă, învestit cu exerciţiul autorităţii publice. 19. În jurisprudenţa sa, concretizată prin Decizia nr. 296 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 10 august 2005, Curtea s-a pronunţat cu privire la dreptul inspectorilor de muncă de a avea acces liber în sediul persoanei juridice şi în orice alt loc de muncă organizat de aceasta fără nicio încuviinţare şi fără nicio avizare. De asemenea, prin Decizia nr. 6 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 26 februarie 2010, Curtea s-a pronunţat şi în ceea ce priveşte puterile de inspecţie ale inspectorilor de concurenţă pentru investigarea încălcării prevederilor legii, puteri care pot fi exercitate numai dacă există indicii că pot fi găsite documente sau pot fi obţinute informaţii considerate necesare pentru îndeplinirea misiunii lor. 20. Astfel, cu privire la inviolabilitatea domiciliului, consacrată de art. 27 alin. (1)-(3) din Constituţie, Curtea a reţinut că, „în cazul sediilor industriale sau comerciale care nu sunt în acelaşi timp şi locuri de domiciliu, inviolabilitatea sediului nu este supusă aceloraşi reguli ca spaţiul în care se desfăşoară viaţa privată a persoanei şi că, prin urmare, autorităţile pot exercita controlul asupra activităţilor profesionale care se desfăşoară în aceste sedii. În consecinţă, Curtea a reţinut că activităţile pe care Inspecţia Muncii le controlează nu ţin de sfera privată, ci, dimpotrivă, de cea publică, vizând în mod evident ocrotirea unui interes general.“ 21. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 29 mai 2012, pronunţată în Cauza Bjedov împotriva Croaţiei, paragraful 57, definiţia noţiunii de „domiciliu“, în înţelesul art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu este limitată la locuinţa care este ocupată de drept sau care a fost stabilită potrivit unei proceduri legale. Astfel, dacă o anume locaţie constituie sau nu „domiciliu“, care atrage protecţia articolului 8 pct. 1 din Convenţie, depinde de circumstanţele factuale, precum existenţa unor legături suficiente şi continue cu acel loc specific. Prin urmare, dacă anumite locaţii trebuie sau nu clasificate drept „domiciliu“ este o chestiune de fapt şi nu depinde de legalitatea ocupării acelui loc în temeiul dreptului naţional. 22. Totodată, instanţa de la Strasbourg a inclus în aria de protecţie a art. 8 pct. 1 din Convenţie şi biroul sau locul de muncă. Astfel, prin Hotărârea din 27 septembrie 2005, pronunţată în Cauza Petri Sallinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 70, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că noţiunea de „domiciliu“ din art. 8 alin. 1 din Convenţie înglobează mai mult decât locuinţa privată a persoanei. Curtea a amintit că termenul „domiciliu“ în versiunea franceză a art. 8 din Convenţie are o conotaţie mai extinsă şi poate cuprinde, spre exemplu, şi biroul unde lucrează persoana respectivă. În consecinţă, termenul „domiciliu“ trebuie să fie interpretat ca incluzând şi sediul social al unei societăţi deţinute de o persoană fizică, precum şi sediul social al unei persoane juridice, sucursale şi alte locaţii ale societăţii. 23. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, concretizate, cu titlu de exemplu, prin Decizia nr. 814 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 950 din 22 decembrie 2015, paragraful 33, şi Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, Curtea va analiza, prin prisma unui test de proporţionalitate, dacă ingerinţa în dreptul fundamental privind inviolabilitatea domiciliului este justificată, dacă obiectivul urmărit califică scopul reglementării ca fiind unul legitim şi dacă este rezonabilă în raport cu obiectivul urmărit şi nu tinde la transformarea acestui drept în unul iluzoriu/teoretic. Conform principiului proporţionalităţii, astfel cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragraful 28, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională - justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. 24. Aplicând aceste considerente de principiu la speţa de faţă, Curtea constată că ingerinţa în dreptul fundamental referitor la inviolabilitatea domiciliului, prin pătrunderea funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la faţa locului, precum şi a experţilor folosiţi pentru această acţiune şi intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, este justificată de interesul fiscal, scopul reglementării criticate fiind unul legitim, şi anume efectuarea unei cercetări la faţa locului pentru a se face constatări în interes fiscal. Măsura ingerinţei este adecvată, fiind capabilă să ducă la îndeplinirea scopului protejării interesului general şi este necesară pentru îndeplinirea acestui scop. De asemenea, Curtea constată că soluţia legislativă criticată este proporţională cu scopul urmărit, sens în care chiar textul de lege prevede că pătrunderea funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la faţa locului este permisă numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal. 25. Totodată, Curtea nu poate primi susţinerile autoarei excepţiei, potrivit cărora controlul fiscal realizat de organele fiscale trebuie asimilat noţiunii de „percheziţie“ prevăzute de Codul de procedură penală şi, prin urmare, trebuie dispusă de judecător. Astfel, dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit cărora percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege, se referă la instituţia reglementată de dispoziţiile din Codul de procedură penală şi nu poate fi asimilată cu activitatea de control efectuată de inspectorii antifraudă, în baza Codului de procedură fiscală. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Good Things - S.R.L., cu sediul în comuna Berceni, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 2.748/1.748/2015 al Judecătoriei Cornetu şi constată că dispoziţiile art. 57 alin. (2), art. 103 alin. (3) şi art. 219 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 6 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Cornetu şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
