Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria-Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Monica Petronela Bârnat în Dosarul nr. 1.009/260/2018 al Judecătoriei Moineşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 917D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, avocatul Mihaela Iosub, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia. Arată astfel că dispoziţiile de lege criticate încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât, în cazul soluţiei de renunţare la urmărirea penală, este exclusă posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că renunţarea la urmărirea penală este o soluţie dispusă de procurorul de caz pe considerente de oportunitate, cu privire la care există un dublu control de legalitate şi temeinicie, exercitat de procurorul ierarhic superior şi, respectiv, de judecătorul de cameră preliminară, în timp ce revizuirea este acea cale extraordinară de atac ce vizează îndreptarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti prin care instanţa rezolvă fondul cauzei penale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Sentinţa penală nr. 298 din 23 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.009/260/2018, Judecătoria Moineşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Monica Petronela Bârnat cu ocazia verificării admisibilităţii în principiu a unei cereri de revizuire formulate cu privire la o încheiere definitivă prin care judecătorul de cameră preliminară a confirmat o ordonanţă a procurorului de renunţare la urmărirea penală. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât încheierea definitivă prin care judecătorul de cameră preliminară confirmă ordonanţa procurorului de renunţare la urmărirea penală nu se regăseşte printre hotărârile judecătoreşti cu privire la care poate fi invocat ca motiv de revizuire cazul prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. În acest sens arată că prevederile art. 452 şi ale art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală se referă la hotărâri judecătoreşti definitive. Or, „încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară confirmă sau infirmă soluţia propusă prin ordonanţa de renunţare la urmărirea penală poate fi asimilată unei asemenea situaţii în interpretarea in extenso a considerentelor din Decizia Curţii Constituţionale nr. 23 din 20 ianuarie 2016“. Astfel, „deşi hotărârea prin care se confirmă renunţarea la urmărirea penală beneficiază de autoritate de lucru judecat ca şi hotărârile care rezolvă fondul, fiind astfel similare, părţile beneficiază - din perspectiva posibilităţii de a formula calea extraordinară de atac a revizuirii - de un tratament juridic diferit, ceea ce este de natură a contraveni prevederilor art. 16 din Constituţie, în condiţiile în care tratamentul discriminatoriu nu îşi găseşte nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. Mai mult, în acest fel, se limitează accesul persoanelor la justiţie şi implicit se încalcă dreptul la un proces echitabil“. Prin urmare, consideră că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de confirmare a renunţării la urmărirea penală pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. 7. Judecătoria Moineşti nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală. Din susţinerile autoarei excepţiei cu privire la motivarea criticii reiese însă că aceasta priveşte numai dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra dispoziţiilor art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. 102 pct. 272 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(4) Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, […].“ [Dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală prevăd că: „(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;“]. Prin Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat, printre altele, că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de achitare pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), este neconstituţională. 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv ale art. 7 privind egalitatea în faţa legii din Declaraţia universală a drepturilor omului şi ale art. 14 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit celor statuate în jurisprudenţa sa, activitatea desfăşurată în ciclul ordinar al procesului penal - dacă a fost legală şi temeinică - trebuie să se finalizeze cu pronunţarea unei hotărâri definitive, având autoritate de lucru judecat, în care faptele reţinute exprimă adevărul, iar legea penală şi cea civilă au fost aplicate corect. Practica a învederat însă şi cazuri de hotărâri definitive care au soluţionat cauzele penale cu grave erori de fapt şi de drept. Legiuitorul a avut în vedere o asemenea ipoteză, raţiune pentru care a instituit căile de atac extraordinare ca mijloace procesual penale de desfiinţare a hotărârilor cu autoritate de lucru judecat care nu corespund legii şi adevărului. Având în vedere faptul că instituirea unor astfel de mijloace procesuale aduce atingere autorităţii de lucru judecat - aşadar stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, care este menită a da încredere în activitatea justiţiei -, cazurile şi condiţiile de exercitare a căilor extraordinare de atac trebuie să fie strict reglementate de legiuitor, în vederea restabilirii ordinii de drept. În egală măsură, opţiunea legiuitorului în reglementarea căilor extraordinare de atac trebuie să se realizeze în limite constituţionale (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 30, şi Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, precitată, paragraful 17). 14. Calea extraordinară de atac care permite instanţei penale să revină asupra propriei hotărâri este revizuirea, aceasta având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, precitată, paragraful 18). 15. În ceea ce priveşte obiectul revizuirii, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată - în cazurile limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 453 din Codul de procedură penală - numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă (sentinţe) sau la instanţa de apel (decizii). Totodată, revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Astfel, soluţionând fondul cauzei, instanţa rezolvă acţiunea penală, ceea ce, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, înseamnă că hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Aşa fiind, practica judiciară a reţinut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă. În acest sens, sub imperiul Codului de procedură penală din 1968, instanţele au stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care a fost soluţionată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată este inadmisibilă. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut, cu titlu de exemplu, că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecăţii, sentinţele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, citată anterior, paragrafele 42 şi 43, Decizia nr. 181 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din data de 5 mai 2016, paragrafele 17 şi 18, şi Decizia nr. 410 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 8 noiembrie 2019, paragraful 30). 16. Ţinând cont de cele arătate mai sus, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica autoarei excepţiei, potrivit căreia soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală - care exclude posibilitatea revizuirii hotărârii de confirmare a renunţării la urmărirea penală - încalcă principiile fundamentale privind egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. 17. În acest sens, Curtea observă că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Aceasta înseamnă că, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută cererea, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Aşadar, legiuitorul poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituţională fiind competentă să cenzureze norma legală numai în măsura în care aduce atingere acestora din urmă. 18. Sub aspectul asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că, în instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut de respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Prin urmare, instituirea unor reguli speciale în ceea ce priveşte căile de atac nu este contrară acestui principiu, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că prevederile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Or, având în vedere caracterul revizuirii, de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte, şi ţinând cont de rolul constituţional al legiuitorului consacrat de prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Legea fundamentală, Curtea constată că dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală nu sunt de natură să înfrângă egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, astfel că nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din actele normative internaţionale invocate de autoarea excepţiei. 19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Monica Petronela Bârnat în Dosarul nr. 1.009/260/2018 al Judecătoriei Moineşti şi constată că dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Moineşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 mai 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
