Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor sintagmei „la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii“, cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 43.323/3/2017 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 381D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus la dosar note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat vizează aspecte de procedură de judecată, ce intră în competenţa de soluţionare a legiuitorului. Invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 575 din 21 septembrie 2017 şi Decizia nr. 755 din 23 noiembrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 14 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 43.323/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor sintagmei „la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii“, cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulată împotriva unei decizii a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 35 alin. (1) Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, în ceea ce priveşte efectul stabilirii competenţei exclusive a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea tuturor contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. În acest sens se arată că, având în vedere perioada de timp care a trecut de la pronunţarea Deciziei nr. 833 din 3 decembrie 2015, prin care Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, instanţa de judecată apreciază că au intervenit împrejurări noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, în sensul că reglementarea unei competenţe exclusive a tribunalului nu este de natură să asigure dezideratele relevate de Curte în jurisprudenţa sa anterioară. 7. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, precum şi în acord cu cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu împotriva României, legislaţia complexă adoptată în domeniul restituirii imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi modificările legislative survenite de-a lungul timpului au condus la o practică judiciară neunitară, ceea ce a generat o incertitudine juridică generală. Prin hotărârea menţionată, instanţa europeană a apreciat că noua legislaţie în domeniu ar trebui să implice modificarea mecanismului de restituire existent, implementarea urgentă a unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, care să poată menţine un just echilibru între diferitele interese în cauză. Or, reglementarea unei competenţe exclusive nu este de natură să remedieze disfuncţionalităţile relevante de instanţa europeană, ci, din contră, să le menţină, şi chiar să le perpetueze. 8. Instanţa de judecată care a invocat din oficiu excepţia apreciază că legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului. Se mai arată că, în concret, Curtea Constituţională este singura abilitată să verifice dacă măsura instituirii unor reguli de competenţă exclusivă urmăreşte un scop legitim şi, în caz afirmativ, dacă este proporţională cu scopul urmărit. Astfel, instanţa de contencios constituţional a statuat că orice limitare a accesului liber la justiţie, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea depăşesc posibilele avantaje, realizând, în acest sens, un test de proproţionalitate. În acest sens, instanţa de judecată apreciază că scopul legitim urmărit prin această prevedere legislativă a fost dezideratul unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi realizarea interpretării şi aplicării unitare a legii în materia restituirii, însă mijlocul concret ales nu este de natură să conducă la realizarea acestui scop şi nici nu este proporţional cu acesta. Se arată că legiuitorul trebuia să aibă în vedere, pe de-o parte, numărul mare şi complexitatea cauzelor în această materie, precum şi dispersia teritorială a bunurilor revendicate, iar, pe de altă parte, capacitatea efectivă a instanţei judecătoreşti de a soluţiona aceste cauze, într-o manieră eficientă şi într-un termen rezonabil. 9. În privinţa numărului de cauze în această materie se arată că cererile de restituire rămase nesoluţionate, până la momentul adoptării Legii nr. 165/2013, erau în număr de aproximativ 200.000, la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, iar, la data de 9 octombrie 2015, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a comunicat că sunt înregistrate şi nesoluţionate, la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, un număr de 43.826 de dosare, constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi un număr de 8.516 de dosare, constituite în temeiul legilor fondului funciar, iar, în perioada 17 mai 2013 - 9 octombrie 2015, au fost soluţionate 4.243 de dosare, constituite în temeiul Legii nr. 10/2001, şi 3.023 de dosare constituite în temeiul legilor fondului funciar. În ceea ce priveşte complexitatea cauzelor, remarcată şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea amintită, această complexitate se datorează atât timpului scurs de la deposedarea suferită de victime, cât şi evoluţiei soluţiilor politice şi juridice în această materie. 10. Pe de altă parte, se mai arată că, în această materie soluţionarea dosarelor necesită un probatoriu complex, expertizele (care se dispun în majoritatea cazurilor), urmând să se realizeze prin comisie rogatorie, imobilele în cauză aflându-se pe tot teritoriul ţării, iar părţile sunt nevoite să se deplaseze în Bucureşti sau să angajeze apărători, ceea ce presupune costuri suplimentare, faţă de situaţia alternativă şi firească, în care competenţa ar fi fost atribuită tribunalelor în raza cărora se află imobilele în cauză. Astfel, accesul la justiţie al persoanelor ce locuiesc la o distanţă mare de Bucureşti este în mod vădit îngreunat şi necesită costuri suplimentare pentru aceştia, în condiţiile în care situaţia lor juridică nu a fost soluţionată de aproximativ 17 ani, iar mulţi dintre foştii proprietari au vârste înaintate. De asemenea se realizează o discriminare între aceste persoane şi cele care locuiesc în apropiere de Bucureşti, fapt ce conduce la încălcarea egalităţii în faţa legii, iar efectuarea expertizelor prin comisie rogatorie necesită o perioadă mult mai mare de timp, fapt ce afectează termenul rezonabil de soluţionare a cauzelor. Pe de altă parte, se poate observa că pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu se prezintă la niciun termen de judecată, astfel încât, în ipoteza unei competenţe obişnuite (tribunalul de la locul situării imobilului), costurile ar fi aceleaşi pentru pârâţi, însă costurile ar fi considerabil reduse pentru părţi. 11. În ceea ce priveşte capacitatea efectivă de activitate a instanţei judecătoreşti se arată că, la nivelul Tribunalului Bucureşti, există un număr de 50 de completuri care soluţionează cauzele în materie civilă, iar judecătorii care le compun sunt planificaţi în şedinţe de judecată şi în completuri specializate, precum şi în compunerea unor completuri care soluţionează cauzele în căile de atac. De asemenea, cele 50 de completuri soluţionează, pe lângă cererile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013, toate cererile date în competenţa tribunalului în primă instanţă, potrivit art. 95 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 94 din acelaşi act normativ, în temeiul cărora tribunalul a devenit instanţa cu plenitudine de competenţă în primă instanţă în materie civilă. Totodată, pe rolul secţiilor civile III şi V ale Tribunalului Bucureşti s-a înregistrat, în perioada ianuarie-septembrie 2014, un număr de 15.594 de dosare, iar în perioada ianuarie-septembrie 2015 un număr de 18.854 de dosare, ceea ce reprezintă o creştere cu 20% a numărului de dosare. Şedinţele de judecată se desfăşoară astfel: 2 de apeluri, una de recursuri şi una de fonduri în fiecare lună. Numărul de dosare pentru o şedinţă de fonduri este în medie de 60, creşterea fiind una semnificativă, mult peste 200%. 12. În concluzie, instanţa de judecată care a invocat din oficiu excepţia consideră că soluţia legislativă criticată nu respectă cerinţele de proporţionalitate a măsurii, din următoarele motive: creează premisele unui dezechilibru între interesele concurente, respectiv cerinţele de interes general referitoare la buna administrare a justiţiei şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului; încalcă accesul liber la justiţie, precum şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, rolul Tribunalului Bucureşti fiind deja supraîncărcat, iar începând cu data de 20 mai 2018 (când se împlinesc termenele instituite prin art. 34 din Legea nr. 165/2013, pentru soluţionarea tuturor cererilor depuse la entităţile învestite de lege cu atribuţii în acest sens), şi timp de 6 luni [potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din acelaşi act normativ] vor fi înregistrate peste 40.000 de dosare (acestea fiind nesoluţionate de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, la care se adaugă cele soluţionate, respectiv contestaţiile împotriva deciziilor de invalidare sau de compensare prin puncte), ceea ce înseamnă un număr de peste 1.000 dosare/judecător, astfel încât nu va putea fi respectat termenul de 60 de zile pentru fixarea primului termen, iar durata de soluţionare va creşte considerabil; încalcă egalitatea în faţa legii, prin dezavantajarea în mod evident a persoanelor ce locuiesc la o distanţă mai mare de Bucureşti şi generarea unor costuri suplimentare în sarcina acestora, creând premisele unei restrângeri a anumitor drepturi şi libertăţi, contrar art. 53 din Constituţie; măsura nu este necesară pentru asigurarea unei practici unitare, având în vedere faptul că deja există mai multe hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, precum şi hotărâri prealabile, în această materie, cât şi decizii ale Curţii Constituţionale. De altfel, existenţa unei practici unitare este un deziderat general, nu doar în această materie; dacă s-ar accepta că se poate obţine o practică unitară doar prin reglementarea unei competenţe exclusive, atunci ar însemna să existe instanţe specializate doar pe anumite tipuri de litigii, fără a se lua în considerare regulile de competenţă prevăzute de Codul de procedură civilă, aspect ce nu poate fi reţinut; măsura nu este aptă să conducă la remedierea disfuncţionalităţilor constatate de Curtea europeană în această materie, ci, din contră, să menţină şi să perpetueze starea de insecuritate juridică, fapt ce atrage încălcarea art. 148 din Constituţie; de asemenea este încălcat şi dreptul de proprietate al persoanelor îndreptăţite la restituire, reglementat de art. 44 din Constituţie, având în vedere că situaţia preluării abuzive nu a fost clarificată timp de peste 17 ani; competenţa exclusivă a fost instituită într-o materie ce generează existenţa a zeci de mii de dosare, nu doar pentru anumite cazuri punctuale, fără a fi luate măsuri legislative corespunzătoare, în condiţiile în care rolul Tribunalului Bucureşti este mult mai mare faţă de cel al tribunalelor din ţară, fără a exista o justificare rezonabilă; se instituie o diferenţă nejustificată cu privire la stabilirea instanţei competente. Astfel, în cazul în care primarul/prefectul/comisia locală nu a soluţionat notificarea, persoana îndreptăţită poate solicita constatarea existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, competenţa revenind tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, respectiv de la locul situării imobilului; or, în cazul în care notificarea a fost totuşi soluţionată, iar Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor invalidează măsura acordării de despăgubiri (ceea ce echivalează, practic, cu o reanalizare a dosarului administrativ, ca şi în cazul nesoluţionării notificării), competenţa revine Tribunalului Bucureşti, fără nicio justificare obiectivă, din moment ce, în ambele cazuri, se analizează aceleaşi aspecte, respectiv constatarea existenţei şi întinderii dreptului de proprietate; stabilirea competenţei la nivelul tribunalului de la locul de situare a imobilului (potrivit art. 117 din Codul de procedură civilă, în cazul cererilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 165/2013 fiind vorba, de fapt, despre drepturi reale imobiliare) ar prezenta avantaje practice incontestabile: expertiza ar fi efectuată mult mai uşor, fapt ce ar conduce la reducerea duratei de soluţionare a cauzelor, reducere ce ar rezulta şi din faptul că ar exista mai puţine cauze pe rolul fiecărui tribunal; costurile ar fi mult reduse atât pentru părţi, cât şi, în final, pentru stat; accesul la justiţie şi egalitatea în faţa legii ar fi respectate; pentru anumite regiuni ale ţării, soluţionarea acestor cauze presupune un probatoriu specific (înscrisuri, registre) care se află la nivel local şi pot fi mult mai uşor obţinute şi analizate de instanţele respective. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. În temeiul art. 30 alin. (2) şi al art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, au fost solicitate Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor informaţii referitoare la gradul de soluţionare a dosarelor cuprinzând propunerile de acordare de măsuri compensatorii. Prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.959 din 19 aprilie 2018, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a comunicat că, în perioada 20 iunie 2013 - 2 aprilie 2018, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a soluţionat 22.629 de dosare de despăgubire (dintre care un număr de 7.963 sunt constituite în temeiul legilor fondului funciar, iar un număr de 14.666 sunt constituite în temeiul Legii nr. 10/2001), precum şi faptul că mai are de soluţionat 40.088 de dosare de despăgubire (dintre care un număr de 4.482 sunt constituite în temeiul legilor fondului funciar, iar un număr de 35.606 sunt constituite în temeiul Legii nr. 10/2001). CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, înscrisurile şi concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile sintagmei „la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii“, cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit cărora: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.“ 18. În opinia instanţei de judecată care a invocat din oficiu excepţia, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 - Dreptul de proprietate, art. 53 - Restrângerea unor drepturi şi a unor libertăţi şi art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, conformitatea acestuia cu prevederile Constituţiei invocate şi în cauza de faţă fiind examinată prin prisma unor argumente identice. Astfel, prin Decizia nr. 833 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 15 martie 2016, Decizia nr. 43 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2016, Decizia nr. 115 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 16 mai 2016, Decizia nr. 189 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 13 iunie 2016, Decizia nr. 65 din 16 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 11 mai 2017, Decizia nr. 575 din 21 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 30 ianuarie 2018, sau Decizia nr. 755 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 23 februarie 2018, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate, apreciind că este neîntemeiată în raport cu criticile formulate. 20. Prin deciziile menţionate, Curtea a reţinut că textul de lege criticat conţine norme de procedură prin care este reglementată competenţa secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii de a soluţiona contestaţia împotriva deciziilor emise de entităţile învestite de lege. Curtea a constatat că toate deciziile de invalidare sau de compensare prin puncte emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, precum şi refuzul acesteia de a soluţiona cererile adresate în temeiul legilor reparatorii în materia proprietăţii vor putea fi contestate numai la Secţia civilă a Tribunalului Municipiului Bucureşti, fiind aşadar reglementată competenţa exclusivă a unei singure instanţe cu privire la soluţionarea acestor cauze. Cu privire la modul de stabilire a competenţei instanţelor de judecată, Curtea a observat însă că aceasta nu este singura situaţie în care legiuitorul a reglementat o competenţă exclusivă a unei instanţe. Astfel, spre exemplu, potrivit art. 4 alin. (4), art. 10 alin. (2) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia ori contestaţia împotriva adeverinţei prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă se introduce la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. 21. Cu privire la acestea, făcând referire la jurisprudenţa sa anterioară, de exemplu Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, şi Decizia nr. 1.420 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 6 decembrie 2011, Curtea a reţinut că asemenea reglementări sunt în consonanţă cu Legea fundamentală, deoarece art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie statuează că justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. În înţelesul acestei norme constituţionale, legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, fără alte restricţii decât cele rezultate din celelalte prevederi ale Constituţiei sau din actele normative internaţionale prevăzute în art. 20 din Legea fundamentală. Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a mai stabilit, de exemplu prin Decizia nr. 731 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau vreun grup social. 22. În continuare, prin deciziile citate, Curtea a mai reţinut că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la data de 12 octombrie 2010, a Hotărârii-pilot din Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care, inter alia, instanţa europeană a remarcat că prevederile legislative complexe şi modificările ce le-au fost aduse de-a lungul timpului s-au tradus printr-o practică judiciară neconstantă şi au generat o incertitudine juridică generală în ceea ce priveşte interpretarea noţiunilor esenţiale referitoare la drepturile foştilor proprietari, ale statului şi ale terţilor dobânditori ai bunurilor imobile naţionalizate (paragraful 221). În considerarea acestor observaţii, Curtea Constituţională a apreciat că, pe lângă dezideratul unei mai bune administrări a justiţiei, prin reglementarea criticată legiuitorul român a avut ca scop şi realizarea obiectivului de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii în materia restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, creând premisele unor practici judiciare constante prin reglementarea unui cadru normativ corespunzător. Având în vedere cele anterior expuse, precum şi faptul că nicio dispoziţie din Legea fundamentală sau din actele normative internaţionale invocate nu prevede interdicţia instituirii unei anumite instanţe care să fie competentă să judece o cauză, ci numai dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, cele statuate prin decizia citată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. 24. Pentru aceleaşi considerente, în prezenta cauză, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 44 şi art. 148 din Constituţie. De asemenea, în ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 53, având în vedere că nu s-a constatat încălcarea niciunui drept constituţional, Curtea reţine că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză. 25. În subsidiar, Curtea mai reţine că problema relevată de completul de judecată din cadrul Tribunalului Bucureşti vizează mai degrabă asigurarea condiţiilor necesare bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti. În legătură cu acest aspect, Curtea reţine că exercitarea de competenţe specifice în domeniu îi revine Guvernului (stabileşte numărul maxim de posturi pentru instanţele judecătoreşti - anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2009), Consiliului Superior al Magistraturii [stabileşte atât condiţiile necesare pentru suplimentarea numărului de posturi pentru instanţele judecătoreşti - art. 37 lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cât şi modul de gestionare a promovării pe loc şi valorificarea corespunzătoare a acestor procedee, atunci când nevoile justiţiei o cer - art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, art. 19 alin. (1) pct. 11 şi 19 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326 din 24 august 2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 27 septembrie 2005], ministrului Justiţiei [aprobă statele de funcţii şi personal pentru instanţele judecătoreşti, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii - art. 135 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005], precum şi preşedintelui de instanţă [crearea de completuri specializate, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanţe - art. 41 alin. (1) din Legea nr. 304/2004]. Cu alte cuvinte, autorităţile publice trebuie să se manifeste activ în a asigura buna administrare a actului de justiţie. De aceea, din punctul de vedere al aspectului de neconstituţionalitate invocat, problema nu este una de reconfigurare a competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti, în privinţa cererilor prevăzute de art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, ci de asigurare a unei organizări corespunzătoare la nivelul instanţei unice desemnate de către legiuitor. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 43.323/3/2017 şi constată că prevederile sintagmei „la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii“, cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
