Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, în integralitate, şi în special ale art. 7 alin. (5) din aceasta, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, în integralitate, şi art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, în special, excepţie ridicată de Grigoreta Adina Andor şi alţii în Dosarul nr. 524/35/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 771D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Cu referire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, arată că legiuitorul delegat a motivat urgenţa, aşa cum rezultă din notele de fundamentare ale ordonanţei de urgenţă. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea intrinsecă evocă Decizia Curţii nr. 667 din 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 524/35/2017, Tribunalul Bihor - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, în integralitate, şi în special ale art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, în integralitate, şi art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, în special. Excepţia a fost ridicată de Grigoreta Adina Andor şi alţii, reclamanţi într-un litigiu având ca obiect anulare ordin al preşedintelui ANAF referitor la spor neuropsihic. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 835/2017 s-a dispus încetarea aplicării prevederilor art. 1 din Ordinul preşedintelui ANAF nr. 964/2015 şi neacordarea sporului de 25% pentru personalul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, care ocupă funcţii specifice de inspector antifraudă, inspector şef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă şi inspector general antifraudă. Ulterior, prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 836/2017, s-a acordat sporul pentru risc şi solicitare neuropsihică în cuantum de 5% aplicat la salariul brut lunar, fiind privat de 20% din salariu. 6. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că normele criticate contravin art. 115 din Constituţie, deoarece lipseşte motivarea urgenţei adoptării celor două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului criticate. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 255 din 11 mai 2005 şi nr. 366 din 25 iunie 2014, şi arată că niciunul dintre motivele invocate de Guvern nu este de natură a justifica urgenţa adoptării celor două acte normative. 7. Se mai arată că dispoziţiile criticate contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind adoptate cu nerespectarea normelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece formula „prorogarea unor termene“, utilizată de textele criticate, nu este prevăzută de lege. Astfel, Legea nr. 24/2000 reglementează în cap. VI modificarea, completarea, abrogarea şi alte evenimente legislative, fără a utiliza noţiunea de prorogare a unor termene. Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, prorogarea înseamnă amânarea (din oficiu) pentru o dată ulterioară a activităţii unui corp constituit, a unei adunări legislative, un termen scadent etc. Niciunul dintre termenii definiţi de lege nu poate fi interpretat în sensul „prorogării unor termene“. Termenul de „prorogare“ nu se încadrează nici în categoria „modificării“, prevăzută de art. 59 din Legea nr. 24/2000, nici în categoria „completării“, prevăzută de art. 60 din aceeaşi lege, nici măcar în cea de „normă derogatorie“, prevăzută de art. 63 din lege, potrivit căruia „Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula «prin derogare de la...», urmată de menţionarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază“. 8. Se mai susţine că modalitatea folosită de legiuitor în adoptarea celor două acte normative criticate, de prorogare a unor termene, este contrară şi art. 78 din Constituţie. Astfel, de la data prevăzută pentru intrarea sa în vigoare, legea se aplică în ansamblul său, şi nu doar o parte din articolele legii. Dacă legiuitorul delegat ar fi dorit să abroge anumite texte dintr-o altă lege prin actele normative criticate, avea posibilitatea să folosească una dintre modalităţile prevăzute în Legea nr. 24/2000, respectiv abrogarea sau modificarea, dar în niciun caz prorogarea, aşa cum a procedat. Câtă vreme legea este în vigoare, nu poate fi amânat de la aplicare niciun articol din conţinutul ei, decât prin metodele arătate. 9. Referitor la încălcarea dreptului de proprietate, autorii excepţiei arată că sporul în cuantum de 25% face parte din salariul lunar, nefiind o recompensă ocazională, şi reprezintă un drept patrimonial, fiind suficient stabilit de autorităţile naţionale pe baza legislaţiei în vigoare. Se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârile pronunţate în cauzele Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Andreadis împotriva Greciei, Andrejeva împotriva Letoniei, Buchen împotriva Cehiei, Müller împotriva Austriei), potrivit căreia noţiunea generică de „bun“ acoperă şi dreptul de a fi beneficiar al unui drept salarial, iar limitarea nejustificată a unui drept recunoscut, cum ar fi dreptul salarial, drept nesocotit ulterior, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate, în sensul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, dar şi o discriminare în sensul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că o reducere substanţială a nivelului veniturilor ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însuşi dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrâneţe. Or, având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu se poate aduce atingere drepturilor salariale aflate în plată, fără respectarea dispoziţiilor art. 15 paragrafele 1 şi 3 din Convenţie. Invocarea nevoii restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu se poate constitui într-un veritabil temei pentru a legitima reducerea veniturilor plătite din bugetul public. Criza economică, un cuantum prea ridicat al cheltuielilor publice ori dezechilibrul bugetar nu sunt circumstanţe anume prevăzute în cuprinsul art. 53 din Constituţie şi nu pot fi asimilate cu situaţiile excepţionale menţionate în cuprinsul acestui text fundamental. Statul nu poate, în baza art. 15 din Convenţie, să suspende drepturile şi libertăţile garantate decât în măsura în care exercitarea acestora ar fi de natură să-l împiedice să facă faţă pericolului public. Din această perspectivă, măsura de eliminare a sporului nu îşi găseşte nicio justificare. 10. Se mai susţine că măsura eliminării sporului de 25% are semnificaţia unei suspendări parţiale a exercitării dreptului la încasarea salariului. Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislaţiei sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligaţia autorităţilor publice de a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menţinut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, ceea ce conduce la încălcarea art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie (a se vedea, în acest sens, hotărârile pronunţate în cauzele Ásmundsson împotriva Islandei, 2004, şi Moskal împotriva Poloniei, 2009). Se susţine că sporul de 25% face parte din indemnizaţie, astfel că este un drept fundamental, întrucât dreptul la salariu este un corolar al dreptului la muncă. Chiar dacă acest spor ar fi considerat un adaos la salariu, tot nu ar putea fi înlăturat, pentru că s-ar încălca art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia România este un stat social, în care dreptatea este valoare supremă. Prin urmare, acest spor nu poate fi condiţionat de încadrarea în cheltuielile cu salariile, aprobate prin bugetul ANAF şi, după caz, prin bugetele instituţiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Mai mult, legea salarizării nu condiţionează acordarea sporurilor salariale de alocările bugetare. Cu privire la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, autorii excepţiei susţin că, fiind beneficiari ai dreptului salarial recunoscut printr-o lege, au o speranţă legitimă privind stabilitatea şi coerenţa legislativă, astfel încât trebuie să beneficieze neîngrădit de drepturile legal dobândite, cu precizarea că acestea ţin intrinsec de cariera profesională. 11. În final, referitor la discriminare, autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că, deşi se află în aceeaşi situaţie cu magistraţii, având aceleaşi incompatibilităţi şi interdicţii, numai pentru categoria din care fac parte s-a diminuat sporul, iar pentru magistraţi s-a păstrat, ceea ce nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă şi, prin urmare, constituie o discriminare ce conduce la încălcarea art. 14 din Convenţie, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. 12. Tribunalul Bihor - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât aduc atingere dreptului de proprietate consacrat de art. 44 din Constituţie, respectiv drepturilor salariale care constituie un „bun“, în sensul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi dreptului la muncă al cetăţenilor, drept protejat de art. 41 din Constituţie. Astfel, în măsura în care printr-un act al puterii executive, cum sunt ordonanţele de urgenţă ale Guvernului criticate în speţă, se restrâng exerciţiul dreptului la muncă şi plata drepturilor salariale ale angajaţilor, este afectat în mod direct şi nejustificat dreptul de proprietate al acestora, ceea ce contravine dispoziţiilor constituţionale şi reglementărilor internaţionale asumate de România în această materie. 13. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.035 din 22 decembrie 2016, aprobată prin Legea nr. 152/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 27 iunie 2017 şi, în special, ale art. 7 alin. (5) din aceasta, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2017 şi, în special, ale art. 1 alin. (3) din aceasta. Dispoziţiile criticate în special au următorul conţinut: - Art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016: „Dispoziţiile alin. (4) se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală şi, după caz, prin bugetele instituţiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională“; – Art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017: „Prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 2-4, art. 5 alin. (2)-(4) şi art. 6-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie-31 decembrie 2017.“ 17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile criticate contravin normelor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind dreptul la muncă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 115 privind delegarea legislativă. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării, ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii, şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, privind interzicerea generală a discriminării. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 622 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2020, a respins, ca neîntemeiată, o excepţie de neconstituţionalitate având un obiect identic cu cel al prezentei excepţii. De asemenea, motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate din cele două dosare ale Curţii este identică. Având în vedere că nu pot fi identificate raţiuni pentru îndepărtarea de la soluţia şi considerentele Deciziei nr. 622 din 10 octombrie 2019, precitată, Curtea va rezuma, în continuare, aceste considerente. 19. Curtea a stabilit că, în realitate, autorul era nemulţumit de reducerea sporului pentru risc şi solicitare neuropsihică pentru personalul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF, care ocupă funcţii specifice de inspector antifraudă, inspector şef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă şi inspector general antifraudă. Cu privire la aceste susţineri, Curtea a reiterat jurisprudenţa constantă potrivit căreia legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (paragrafele 20 şi 21). 20. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea a constatat că împrejurările menţionate în preambulul celor două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului criticate se pot încadra în conceptul constituţional de „situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenţa Curţii, ca stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pun în pericol un interes public, şi anume salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2017. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că urgenţa a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanţelor de urgenţă criticate (paragraful 23). 21. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 1 alin. (5) şi art. 78 din Constituţie, Curtea a observat că sintagma „prorogarea unor termene“ nu este prevăzută de textele criticate în special, fiind cuprinsă în titlurile celor două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului criticate, ceea ce nu contravine nici prevederilor art. 1 alin. (5) şi nici celor ale art. 78 din Constituţie. Faptul că dispoziţiile de lege criticate prevăd că, într-o anumită perioadă de timp, determinată, anumite prevederi de lege referitoare la sporuri şi alte drepturi salariale nu se aplică sau se aplică în mod corespunzător nu poate conduce la neconstituţionalitatea acestora, legiuitorul fiind în măsură să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (paragraful 24). 22. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat că deosebirile de tratament juridic dintre diferitele categorii socioprofesionale nu au de plano semnificaţia încălcării prevederilor art. 16 din Constituţie (paragraful 25). 23. În continuare, privitor la invocarea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate, Curtea a constatat, în conformitate cu jurisprudenţa sa şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, că statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii, prin modificări legislative corespunzătoare (paragraful 26). 24. Referitor la critica privind încălcarea art. 41 din Constituţie, Curtea a reiterat faptul că acesta nu instituie o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea anumitor sporuri (paragraful 27). 25. În final, Curtea a observat că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată (paragraful 28). 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Grigoreta Adina Andor şi alţii în Dosarul nr. 524/35/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi, în special, ale art. 7 alin. (5) din aceasta, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative şi, în special, ale art. 1 alin. (3) din aceasta sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
