Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria-Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Radu Orbuleţu în Dosarul nr. 1.272/63/2018/a1 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 786D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca devenită inadmisibilă, referitor la prevederile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, întrucât, prin Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, Curtea a admis excepţia şi a constatat că textul de lege criticat este neconstituţional, respectiv, ca neîntemeiată, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 126 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii, şi anume Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 2 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.272/63/2018/a1, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Radu Orbuleţu cu ocazia soluţionării unei cauze penale aflate în procedura de cameră preliminară. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare şi realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti, întrucât ordonanţa procurorului prin care se dispune acordarea statutului de martor ameninţat şi aplicarea măsurilor de protecţie nu este supusă confirmării de către un judecător şi nici - cel puţin - unei verificări din partea procurorului ierarhic superior. Consideră că redactarea textelor criticate permite procurorului de caz ca - în mod discreţionar, fără posibilitatea unei verificări/confirmări - să dea şi să păstreze statutul de martor ameninţat. Această prerogativă necenzurabilă a procurorului se prelungeşte ca efect pe toată durata procesului penal, ceea ce înseamnă că procurorul emite acte de verificare ulterior fazei de urmărire penală. Arată că ordonanţa procurorului de luare a măsurii de protecţie nu este cunoscută judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de judecată. Totodată, după terminarea urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară şi instanţa de judecată nu au posibilitatea de a verifica dacă se menţin sau nu temeiurile avute în vedere de procuror la luarea măsurii de protecţie. Susţine că reglementarea criticată aduce o atingere gravă atât dreptului suveran al judecătorului/instanţei de judecată de a aprecia cu privire la legalitatea şi temeinicia actelor prin care s-au dispus măsuri procesuale în faza de urmărire penală, cât şi dreptului la apărare, prezumţiei de nevinovăţie şi echităţii procedurilor. Consideră că această atingere ar putea fi înlăturată/atenuată prin reglementarea, pe de o parte, a posibilităţii judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară şi, respectiv, a instanţei de judecată de a verifica legalitatea şi temeinicia măsurii de protecţie dispuse de procuror în faza de urmărire penală şi, pe de altă parte, a obligativităţii încunoştinţării persoanelor interesate despre verificările pe care poate şi trebuie să le facă un judecător, activitatea judecătorilor fiind una independentă. Arată că nu există niciun motiv obiectiv şi rezonabil pentru scoaterea ordonanţei în discuţie de sub puterea de apreciere a unui judecător. O astfel de ordonanţă a procurorului trebuie supusă cenzurii judecătoreşti cu atât mai mult cu cât soluţia dată pe fondul cauzei penale este atributul exclusiv al judecătorului. Chiar dacă pot exista motive obiective şi rezonabile pentru ca inculpatul şi persoana vătămată să nu cunoască conţinutul ordonanţei, totuşi părţile şi persoana vătămată trebuie să ştie că astfel de ordonanţe sunt verificate de un judecător la momentul luării măsurii în faza de urmărire penală, iar ulterior menţinerea măsurii este verificată tot de un judecător, aceste verificări fiind o expresie a dreptului la apărare, deoarece apărarea se bazează întotdeauna pe o abordare independentă care poate fi realizată numai de către un judecător. 7. Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că, în faza de urmărire penală, procurorul dispune acordarea statutului de martor ameninţat şi aplicarea măsurilor de protecţie prin ordonanţă motivată, care se păstrează în condiţii de confidenţialitate, cerinţa motivării conducând la concluzia că măsura dispusă de procuror nu poate fi arbitrară, ci trebuie să se întemeieze strict pe lege. După dispunerea măsurii, procurorul verifică periodic, la intervale de timp rezonabile, dacă se menţin condiţiile care au determinat luarea măsurilor de protecţie, iar în caz contrar dispune, prin ordonanţă motivată, încetarea acestora. Totuşi, măsurile de protecţie prevăzute de lege se menţin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat. Dispoziţiile art. 126 alin. (4) din Codul de procedură penală nu permit inculpatului să cunoască elementele ce pot fi devoalate din conţinutul ordonanţei procurorului şi să conteste această ordonanţă. Din această perspectivă, judecătorul de cameră preliminară apreciază că neconstituţionalitatea vizează îndeosebi încălcarea accesului liber la justiţie, consacrat de prevederile art. 21 din Constituţie, care presupune, în primul rând, dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Or, confidenţialitatea impusă, într-un mod total şi nediferenţiat, de dispoziţiile de lege criticate răpeşte inculpatului dreptul de a lua cunoştinţă - în măsura în care nu se periclitează situaţia martorului ameninţat - de conţinutul ordonanţei şi de a contesta eventual legalitatea şi temeinicia acesteia. Cu atât mai mult cu cât, dacă s-a dispus, spre exemplu, doar însoţirea şi asigurarea protecţiei matorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor, potrivit prevederilor art. 126 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, nu există nicio raţiune pentru care inculpatul este împiedicat să afle conţinutul ordonanţei procurorului. O altă componentă a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie priveşte dreptul la un proces echitabil, ce presupune aplicarea deplină a unor principii, precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor. Protejând interesele generale, normele juridice ocrotesc deopotrivă şi interesele individuale, astfel că egalitatea armelor este menită să asigure echilibrul intereselor în instanţă. Dacă, în mod nejustificat, a fost acordat statutul de martor ameninţat, concluzia firească este aceea că nu au fost respectate aceste principii. Consideră că, în egală măsură, este încălcat şi dreptul la apărare, reglementat de prevederile art. 24 din Legea fundamentală, întrucât inculpatul suferă limitări - care ar putea fi nejustificate - ale posibilităţii de a invoca în apărarea sa anumite fapte sau împrejurări. În final, judecătorul de cameră preliminară apreciază că dispoziţiile art. 126 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală sunt lipsite de claritate, precizie şi predictibilitate, încălcând prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât sunt susceptibile de interpretări diferite. Astfel, criticile aduse dispoziţiilor art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală vizează: împrejurarea că nu prevăd dacă procurorul efectuează verificările respective doar din oficiu sau la cerere; omisiunea stabilirii unei limite obiective a intervalului de timp la care procurorul este obligat să verifice dacă se menţin condiţiile care au determinat luarea măsurilor de protecţie, termenul „rezonabil“ din cuprinsul textului conferind procurorului un drept discreţionar de a face verificările; nu este clar dacă procurorul emite dispoziţie motivată doar când dispune încetarea măsurilor de protecţie sau şi atunci când le menţine; nu se menţionează dacă şi ordonanţa emisă în temeiul acestui alineat se păstrează în condiţii de confidenţialitate. Referitor la prevederile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală se reţine că formularea aleasă de legiuitor este echivocă sub mai multe aspecte, întrucât: nu stabilesc organul judiciar competent să se pronunţe asupra măsurilor de protecţie în faza judecăţii; nu rezultă dacă şi în cursul judecăţii verificările sub acest aspect sunt periodice şi la ce intervale de timp se efectuează; nu este menţionat actul prin care se pronunţă organul competent şi nici regimul acestuia sub aspectul confidenţialităţii şi al cenzurii pe calea controlului judiciar; este reglementată doar soluţia menţinerii măsurilor de protecţie în faza judecăţii, nu şi încetarea acestora. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, judecătorul de cameră preliminară apreciază, sub acest aspect, că excepţia invocată este neîntemeiată prin raportare la prevederile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, care stabilesc că hotărârea de condamnare, cea de renunţare la aplicarea pedepsei şi cea de amânare a aplicării pedepsei nu se pot întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorului ori ale martorilor protejaţi. În condiţiile actuale, în care administrarea acestor mijloace de probă se realizează în tot mai multe cauze, utilizarea acestora nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi prezumţia de nevinovăţie sub condiţia ca acţiunea organelor judiciare să fie bine determinată, respectiv legea să conţină suficiente măsuri de contrabalansare a declaraţiilor acestor categorii de persoane pentru a face eficientă exercitarea dreptului la apărare. Acesta este şi sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în mod repetat, că folosirea martorilor protejaţi pentru a dispune condamnarea unei persoane nu este, în sine, incompatibilă cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, însă condamnarea unei persoane nu trebuie să se bazeze în exclusivitate sau într-o măsură determinantă pe aceste mărturii. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "(4) Procurorul dispune acordarea statutului de martor ameninţat şi aplicarea măsurilor de protecţie prin ordonanţă motivată, care se păstrează în condiţii de confidenţialitate.(5) Procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se menţin condiţiile care au determinat luarea măsurilor de protecţie, iar în caz contrar dispune, prin ordonanţă motivată, încetarea acestora. (6) Măsurile prevăzute la alin. (1) se menţin pe tot parcursul procesului penal dacă starea de pericol nu a încetat." 12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare şi ale art. 126 alin. (1) privind realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, care reglementează menţinerea pe tot parcursul procesului penal a măsurilor de protecţie a martorilor dispuse de procuror în cursul urmăririi penale dacă starea de pericol nu a încetat, Curtea observă că, prin Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, a admis excepţia şi a constatat că acest text de lege este neconstituţional. În acest sens, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare din Constituţie, precum şi prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu stabileşte, în mod expres, organul judiciar care are competenţa de a se pronunţa cu privire la măsurile de protecţie dispuse în temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv actul şi modalitatea în care este exercitată competenţa anterior menţionată, în ipoteza în care măsurile de protecţie a martorilor dispuse de procuror în cursul urmăririi penale se menţin după momentul începerii judecăţii (paragrafele 26, 30 şi 32). 14. Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“ şi ţinând cont de faptul că Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, mai sus menţionată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă. 15. Referitor la prevederile art. 126 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală, care vizează luarea şi încetarea - în cursul urmăririi penale - a măsurilor de protecţie a martorilor ameninţaţi, Curtea observă că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (3), ale art. 24 şi ale art. 126 alin. (1) din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. 16. Astfel, prin Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 27 august 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală. În acest sens, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa, potrivit căreia măsurile de protecţie a martorilor sunt măsuri procesual penale cu caracter complex, prin care legiuitorul urmăreşte eficientizarea activităţii de administrare a probelor şi, prin aceasta, a procesului penal, cu garantarea siguranţei persoanelor implicate. Aceste măsuri au ca scop asigurarea protecţiei persoanelor care deţin informaţii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, informaţii care prezintă relevanţă pentru soluţionarea unor cauze penale, persoane a căror viaţă, integritate corporală sau libertate sunt în pericol, ca urmare a faptului că au furnizat respectivele informaţii sau au fost de acord să le furnizeze organelor judiciare. Legiuitorul a reglementat măsurile de protecţie a martorilor în secţiunea a 5-a („Protecţia martorilor“) a capitolului II („Audierea persoanelor“) din titlul IV („Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii“) al Părţii generale a Codului de procedură penală - respectiv în prevederile art. 125-130 din acest Cod, care cuprind dispoziţii cu privire la martorii ameninţaţi şi la martorii vulnerabili -, precum şi prin Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014, ce stabileşte măsuri de protecţie a martorilor complementare celor prevăzute de Codul de procedură penală. Instituţia martorului ameninţat este o instituţie procesual penală relativ nouă în legislaţia românească, ce are la bază Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene 327/04 din 23 noiembrie 1995 privind protecţia martorilor în cadrul luptei împotriva criminalităţii organizate internaţionale, Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996 privind persoanele care cooperează în procesul judiciar în lupta împotriva criminalităţii organizate şi Recomandarea Consiliului Europei nr. R(97)13 privind intimidarea martorilor şi drepturile apărării, adoptată la 10 septembrie 1997 de Comitetul de Miniştri şi adresată statelor membre (Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, citată anterior, paragrafele 19 şi 20). 17. Curtea a mai observat, prin Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020, citată anterior, că statutul de martor ameninţat nu era definit ca atare în Codul de procedură penală din 1968, care stabilea însă în dispoziţiile art. 86^1 condiţiile în care devenea incidentă măsura protecţiei datelor de identificare a martorului, pe baza existenţei unor probe sau indicii temeinice care demonstrau existenţa unei stări de pericol privind viaţa, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, caz în care se atribuia martorului o altă identitate sub care urma să apară în faţa organului judiciar. Potrivit prevederilor art. 125 din noul Cod de procedură penală, pentru ca o persoană să dobândească statutul de martor ameninţat, trebuie să existe o suspiciune rezonabilă că viaţa, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului sau a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declaraţiilor sale. Ţinând cont de imperativul asigurării protecţiei persoanelor mai sus menţionate, legiuitorul a reglementat, în dispoziţiile art. 126 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, competenţa procurorului ca - în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea martorului, a uneia dintre părţi sau a unui subiect procesual principal - să acorde statutul de martor ameninţat şi să dispună aplicarea uneia sau a mai multor măsuri de protecţie, în considerarea rolului constituţional al Ministerului Public, care, în activitatea judiciară, reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, rol consacrat de prevederile art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală. Măsurile de protecţie ce pot fi luate de către procuror cu privire la martorul ameninţat sunt, conform dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Codul de procedură penală, următoarele: supravegherea şi paza locuinţei martorului sau asigurarea unei locuinţe temporare; însoţirea şi asigurarea protecţiei martorului sau a membrilor de familie ai acestuia în cursul deplasărilor; protecţia datelor de identitate, prin acordarea unui pseudonim cu care martorul va semna declaraţia sa; audierea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea şi imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente. 18. Pe de altă parte, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020, mai sus menţionată, că legiuitorul a prevăzut o valoare probantă restrânsă a declaraţiilor martorului protejat, aspect reglementat de dispoziţiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căruia hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi. Restrângerea valorii probante a declaraţiilor date de martorii protejaţi are la bază temerea că aceştia ar putea fi supuşi unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală şi astfel ar putea fi influenţaţi în declaraţii. Pentru aceste considerente, şi dispoziţiile art. 86^1 alin. 6 din Codul de procedură penală din 1968 limitau efectele declaraţiilor martorilor supuşi măsurilor de protecţie în comparaţie cu efectele declaraţiilor martorilor obişnuiţi, arătând că acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză (Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, citată anterior, paragraful 23). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa sa, că folosirea declaraţiilor martorilor anonimi pentru a dispune condamnarea unei persoane nu este, în sine, incompatibilă cu prevederile Convenţiei, însă, în condiţiile menţinerii anonimatului martorului acuzării, prevederile art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. d) din Convenţie impun ca dezavantajul cu care se confruntă apărarea să fie în mod suficient contrabalansat prin procedura urmată de autorităţile judiciare. Curtea de la Strasbourg a reţinut, astfel, că probele obţinute de la martori, în condiţiile în care drepturile apărării nu au putut fi asigurate la un nivel cerut de Convenţie, trebuie analizate cu extremă atenţie, iar condamnarea unui acuzat nu se poate baza în exclusivitate sau într-o măsură determinantă pe mărturia anonimă (Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 20 noiembrie 1989, 14 februarie 2002 şi 28 februarie 2006, pronunţate în Cauzele Kostovski împotriva Olandei, paragraful 42, Visser împotriva Olandei, paragrafele 43-46, şi Krasniki împotriva Republicii Cehe, paragrafele 79-86). 19. Aşadar, Curtea Constituţională a constatat, prin Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020, citată anterior, că folosirea martorilor protejaţi este acceptată de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar acordarea posibilităţii inculpatului de a lua cunoştinţă de anumite elemente din conţinutul ordonanţei înseamnă a lipsi de eficienţă măsurile de protecţie a martorului. Caracterul confidenţial al ordonanţei prin care procurorul dispune aplicarea uneia sau a mai multor măsuri de protecţie ţine de însăşi raţiunea reglementării instituţiei martorului ameninţat, iar dezvăluirea de date privind conţinutul respectivei ordonanţe este de natură să pericliteze situaţia martorului în cauză. De asemenea, Curtea a apreciat că dificultăţile pe care un inculpat le are în susţinerea apărării din cauza folosirii unui martor anonim sunt compensate prin interdicţia impusă de legiuitor ca o hotărâre de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei să se întemeieze într-o măsură determinantă pe declaraţiile unui asemenea martor, soluţie instituită de prevederile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală. Consecinţa unei eventuale constatări a nelegalităţii ordonanţei de acordare a statutului de martor ameninţat este audierea martorului în condiţii obişnuite, însă în acest caz respectiva declaraţie poate să servească într-o măsură determinantă la pronunţarea unei hotărâri de condamnare. 20. Referitor la criticile formulate cu privire la lipsa de claritate şi de previzibilitate a dispoziţiilor art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală, potrivit cărora procurorul verifică, la intervale de timp rezonabile, dacă se menţin condiţiile care au determinat luarea măsurilor de protecţie, tot prin Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020, mai sus citată, Curtea a constatat că, întrucât textul de lege nu distinge, procurorul poate face verificările respective atât din oficiu, cât şi la cerere. Aceste verificări nu se fac la intervale de timp regulate/fixe, ci atunci când este oportun, adică atunci când se poate presupune în mod rezonabil că situaţia care a impus acordarea statutului de martor ameninţat s-a schimbat, având în vedere faptul că martorii nu sunt audiaţi în procesul penal la intervale regulate/fixe. Astfel, inculpatul poate cere ridicarea protecţiei martorului înainte de orice audiere a acestuia, indiferent de faza procesuală. Totodată, Curtea a reţinut că verificările efectuate de procuror vizează ordonanţa iniţială prin care acesta a dispus acordarea statutului de martor ameninţat şi aplicarea măsurilor de protecţie, ordonanţă ale cărei efecte se menţin până la schimbarea condiţiilor care au impus acordarea protecţiei. În cazul în care procurorul nu emite o ordonanţă motivată de încetare a măsurilor de protecţie, înseamnă că acesta a constatat cu ocazia verificărilor efectuate că se menţin temeiurile iniţiale care au determinat luarea măsurilor de protecţie. Aşadar, procurorul dispune prin ordonanţă motivată numai luarea şi încetarea măsurilor de protecţie, neimpunându-se emiterea unei ordonanţe la momentul celorlalte verificări, deoarece procurorul nu dispune o prelungire sau o menţinere a măsurii, ci face o simplă verificare. În fine, Curtea a reţinut că ordonanţa prin care procurorul dispune încetarea măsurilor de protecţie nu are caracter confidenţial, ci ea urmează regimul juridic comun al ordonanţelor procurorului. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală, pronunţată de Curte prin Decizia nr. 511 din 30 iunie 2020, citată anterior, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Având în vedere cele arătate mai sus, dispoziţiile art. 126 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală nu încalcă nici prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (11) care consacră prezumţia de nevinovăţie. 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Radu Orbuleţu în Dosarul nr. 1.272/63/2018/a1 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 126 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 mai 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
