Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, excepţie ridicată de Daniela Vlad şi Societatea Farmacia Vlad - S.R.L. din municipiul Timişoara, prin lichidator judiciar MBS INSOLV IPURL, în Dosarul nr. 8.341/30/2016/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 228D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, nu aduc atingere dreptului de proprietate, Curtea Constituţională subliniind, de altfel, în jurisprudenţa sa că regimul legal al construcţiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. Or, în acelaşi sens este şi dezlegarea dată de instanţa supremă în decizia mai sus menţionată, prin care a subliniat că proprietarul terenului are posibilitatea să urmeze procedura Legii nr. 50/1991 pentru intrarea în legalitate cu privire la construcţia realizată pe terenul său, acţiunea în constatarea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară artificială nefiind reglementată ca o opţiune a constructorului în raport cu legea specială care reglementează autorizarea construcţiilor. CURTEA, a vând în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 15 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 8.341/30/2016/a2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Daniela Vlad şi Societatea Farmacia Vlad - S.R.L. din municipiul Timişoara, prin lichidator judiciar MBS INSOLV IPURL, cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 218 din 14 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia învederează că nu este avut în vedere conţinutul generic al art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, ci interpretarea dată acestui text de lege prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. Acestea apreciază că reglementarea criticată este una care are consecinţe, în principal, în plan administrativ, însă în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, instanţa supremă extinde aceste prevederi la modul absolut, cu consecinţe în materia dreptului de proprietate, dispunând că lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii de constatare a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii. Consideră această interpretare ca fiind neconstituţională, întrucât absolutizează aceste prevederi în raport cu orice situaţie juridică existentă, decizia fiind obligatorie pentru toate instanţele din ţară, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 697 din 25 mai 2010 sau Decizia nr. 115 din 3 februarie 2009. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 3 iunie 2019. Potrivit art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, „Construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi cele care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate“, iar prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea art. 492 din Codul civil din 1864, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din Codul civil, art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.“ 11. În opinia autoarelor excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin normelor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 697 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 24 iunie 2010, Decizia nr. 201 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 26 august 2020, Decizia nr. 411 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 25 octombrie 2023, şi Decizia nr. 30 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 4 iunie 2024, prin care Curtea a statuat că aceste dispoziţii de lege sunt constituţionale. 13. Astfel, prin Decizia nr. 30 din 30 ianuarie 2024, mai sus menţionată, paragraful 17, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 prevăd cu claritate că nu se consideră finalizate construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi cele care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor şi, interpretat în ansamblul prevederilor Legii nr. 50/1991, textul supus controlului de constituţionalitate are un conţinut normativ clar şi precis pentru a putea fi aplicat şi oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora să înţeleagă sensul lor şi să îşi adapteze conduita. De asemenea, având în vedere importanţa domeniului executării lucrărilor de construcţii, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că prin obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie şi prin tragerea la răspundere a celor care nu respectă această obligaţie se protejează drepturile şi libertăţile celorlalte persoane, iar activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii. S-a arătat, totodată, că obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie are drept scop prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, astfel încât îndeplinirea acestei obligaţii are în vedere prevenirea consecinţelor unor sinistre în cazul executării unor construcţii necorespunzătoare, ceea ce justifică reglementarea restrictivă, prin Legea nr. 50/1991, a autorizării executării lucrărilor de construcţii. Aşa fiind, amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor sunt operaţiuni care trebuie să respecte planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului, precum şi anumite standarde de calitate şi siguranţă. 14. De asemenea, prin Decizia nr. 697 din 25 mai 2010, precitată, referitor la susţinerea potrivit căreia s-ar aduce atingere art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală, Curtea a reţinut, în esenţă, că activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii, iar regimul legal al construcţiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate. În măsura în care, însă, exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii. 15. Din perspectiva criticilor formulate în speţă, Curtea Constituţională observă că prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, paragrafele 83-85, s-a reţinut că obligativitatea autorizaţiei de construire, ca cerinţă pentru intabulare, rezultă fără dubiu din prevederile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 şi ale art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, care impun existenţa certificatului de atestare eliberat de autoritatea locală emitentă a autorizaţiei de construire, care să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire, şi existenţa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, ambele acte presupunând în mod logic preexistenţa autorizaţiei de construire. Potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, „Lucrările de construcţii autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţie şi dacă s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor (...)“. Câtă vreme, potrivit art. 37 alin. (5), construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia nu se consideră finalizate, în privinţa acestora nu se poate elibera de către autoritatea competentă procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, ceea ce conduce la imposibilitatea intabulării, chiar dacă aceasta nu mai este expres prevăzută. Fiind astfel lămurit faptul că, în lipsa autorizaţiei de construire, dreptul de proprietate asupra construcţiei nu ar putea fi recunoscut de autorităţile administrative, în sensul că titularul nu ar putea să solicite înscrierea construcţiei în evidenţele fiscale şi de publicitate imobiliară, neavând, în consecinţă, nici posibilitatea de a dispune de acest drept, concluzia care se impune este aceea că prin cererea de constatare pe cale judiciară a dreptului de proprietate asupra construcţiei titularul tinde să înlăture impedimentul legal al constatării dreptului pe cale administrativă şi să înfrângă legitimitatea refuzului autorităţilor printr-o hotărâre judecătorească ce beneficiază de efectele prevăzute de Codul de procedură civilă, cu consecinţa eludării dispoziţiilor legale imperative care impun obligaţia de a obţine autorizaţia de construire. 16. Totodată, la paragrafele 89-91 ale aceleiaşi decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că proprietarul terenului are posibilitatea să urmeze procedura Legii nr. 50/1991 pentru intrarea în legalitate cu privire la construcţia realizată pe terenul său, acţiunea în constatarea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară artificială nefiind reglementată ca o opţiune a constructorului în raport cu legea specială care reglementează autorizarea construcţiilor. Autorizaţia de construire poate fi emisă nu numai înainte de realizarea construcţiei, dar şi ulterior, în procedura intrării în legalitate, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 50/1991 şi art. 59 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991. După intrarea în legalitate, prin obţinerea tuturor autorizaţiilor prevăzute de legea specială, în temeiul procesului-verbal încheiat la terminarea lucrărilor, constructorul, proprietar al terenului, are posibilitatea să îşi intabuleze dreptul de proprietate asupra construcţiei, nefiind necesară o hotărâre judecătorească prin care să se constate dreptul de proprietate. Instanţa supremă a învederat că aceste consideraţii sunt valabile numai cu privire la construcţiile edificate după data de 1 august 2001, deoarece, prin excepţie de la regula prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, privind înscrierea dreptului de proprietate asupra construcţiilor numai în cazul în care acestea sunt autorizate, alin. (2) al aceluiaşi articol permite, pentru construcţiile realizate înainte de 1 august 2001, care este data intrării în vigoare a Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, să se intabuleze dreptul de proprietate în lipsa autorizaţiei de construire, în baza certificatului de atestare fiscală prin care se atestă achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află situată construcţia, precum şi a documentaţiei cadastrale. În ceea ce priveşte construcţiile edificate după data de 1 august 2001, fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea acesteia, precum şi în privinţa construcţiilor care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 şi ale art. 37 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 împiedică recunoaşterea dreptului de proprietate pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, instanţa neputând să valideze prin hotărâre judecătorească precaritatea unei situaţii juridice create printr-o conduită contrară legii. 17. Aşa fiind, prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a stabilit că lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii. 18. În sprijinul celor mai sus statuate, Curtea Constituţională observă, de asemenea, că prin Decizia nr. 16 din 20 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1047 din 9 noiembrie 2020, instanţa supremă a reţinut, la paragrafele 116 şi 117, că la terminarea construcţiei proprietarul este obligat să obţină un certificat de atestare prin care autoritatea administrativă confirmă faptul că lucrarea autorizată respectă prevederile autorizaţiei. În absenţa acestui document, construcţia edificată are doar o existenţă faptică. Aşadar, prin art. 37 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 50/1991 sunt stabilite sancţiuni în situaţia nerespectării regimului edificării construcţiilor din punct de vedere juridic. Aşa fiind, recepţia lucrărilor conforme cu autorizaţia de construire condiţionează înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra construcţiei, însă nu poate împiedica finalizarea acesteia din punct de vedere material. La paragraful 119 al acestei decizii, instanţa supremă a subliniat că este necesar să se deosebească între momentul terminării construcţiei, ca fapt material, şi finalizarea acesteia din punct de vedere juridic, care are relevanţă pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei. În acest context, Înalta Curte a reamintit că există situaţii în care, deşi construcţia a fost terminată fizic potrivit destinaţiei sale, nu se dobândeşte dreptul de proprietate asupra acesteia până la momentul respectării condiţiilor prevăzute de legislaţia în domeniu, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019. 19. Având în vedere cele mai sus menţionate, Curtea Constituţională reţine că art. 37 din Legea nr. 50/1991 consacră principiul că existenţa juridică a construcţiei şi implicit dreptul de proprietate asupra acesteia se nasc în momentul recepţiei construcţiei şi intabulării în cartea funciară. Persoanele fizice şi juridice care realizează lucrări de construcţii au obligaţia de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizaţie. Lucrările de construcţii autorizate se consideră finalizate dacă îndeplinesc două condiţii cumulative, şi anume dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţie şi dacă s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor, aceasta din urmă fiind obligatorie pentru toate tipurile de construcţii autorizate, inclusiv în situaţia realizării acestor lucrări în regie proprie. Potrivit art. 37 alin. (6) prima teză din lege, dreptul de proprietate asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi că există proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, sau, după caz, a unei adeverinţe/unui certificat de atestare a edificării construcţiei. 20. Aşadar, Curtea apreciază că nu pot fi reţinute criticile autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate privind încălcarea normelor constituţionale care consacră egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul de proprietate privată. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniela Vlad şi Societatea Farmacia Vlad - S.R.L. din municipiul Timişoara, prin lichidator judiciar MBS INSOLV IPURL, în Dosarul nr. 8.341/30/2016/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în interpretarea dată prin Decizia nr. 13 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iulie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
