Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria-Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Adriean Videanu în Dosarul nr. 1.692/1/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 225D/2018. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, asistat de avocaţii Ştefan Deaconu şi Cristian Ene, şi partea S.N.G.N. Romgaz - S.A. Mediaş, reprezentată de avocata Georgiana Rădulescu, apărătorii aleşi având împuterniciri avocaţiale depuse la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului Ştefan Deaconu, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât există argumentele necesare pentru un reviriment jurisprudenţial. În acest sens, arată că - deşi, între momentul sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie şi termenul de judecată, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 prin Decizia nr. 718 din 6 octombrie 2020 - situaţia premisă şi motivele de neconstituţionalitate avute în vedere la pronunţarea acestei decizii sunt diferite faţă de cele din cauză, prin decizia anterior citată Curtea reţinând doar că nu există o interdicţie a schimbării compunerii completului de judecată în timpul unui proces. Consideră că textul de lege criticat, care dă posibilitatea doar unuia din cei trei judecători ce formează completul de judecată să judece în cameră preliminară şi să se pronunţe asupra legalităţii rechizitoriului, încalcă atât dreptul la un proces echitabil prevăzut de dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Constituţie, cât şi prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, art. 21 alin. (3), art. 124 şi ale art. 125 din Legea fundamentală. Dispoziţiile art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 aduc atingere independenţei judecătorilor ce fac parte din completul de trei judecători care trebuie să judece pe baza unui probatoriu decis în camera preliminară numai de unul dintre ei. Invocă, totodată, şi considerentele Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, prin care Curtea a statuat că „rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului“. De asemenea, arată că şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 este întemeiată. 4. Avocatul Cristian Ene, având cuvântul, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi depune concluzii scrise. Arată, în esenţă, că, în condiţiile în care doar un judecător din completul de trei judecă în procedura de cameră preliminară, ceilalţi doi judecători ai completului de fond sunt constrânşi să judece pe un probatoriu pe care, dacă ar fi fost în cameră preliminară, probabil nu ar fi trebuit să judece, putând să îl excludă sau să dispună restituirea cauzei. Or, de legalitatea rechizitoriului, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală ţine însăşi admisibilitatea acţiunii penale. Printr-o interpretare eronată şi nelegală, un singur judecător poate să decidă - în mod definitiv, în primă instanţă în procedura de cameră preliminară - declinarea competenţei către o instanţă inferioară, care însă nu poate face conflict negativ cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă ar constata că nu este competentă, fiind obligată să judece cauza. Într-o astfel de situaţie, dacă şi ceilalţi doi judecători ar fi participat la judecarea cauzei în camera preliminară şi nu ar fi fost de acord cu declinarea competenţei, atunci, conform regulii majorităţii, cauza nu ar fi fost trimisă instanţei de grad inferior, fiind, astfel, evitată o eroare judiciară. Mai arată, totodată, că, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, paragraful 19, Curtea a constatat că este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei. 5. Pentru partea S.N.G.N. Romgaz - S.A. Mediaş, avocata Georgiana Rădulescu solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, arătând că, prin Decizia nr. 718 din 6 octombrie 2020, Curtea s-a pronunţat asupra unor critici identice cu cele formulate în cauza de faţă, cu unica diferenţă că autorul excepţiei respinse prin decizia menţionată a invocat mai multe articole din Constituţie şi din Convenţie decât autorul prezentei excepţii. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia susţine, în realitate, existenţa unei necorelări între, pe de o parte, dispoziţiile de lege criticate şi, pe de altă parte, prevederile art. 11 din Legea nr. 304/2004 şi ale art. 354 din Codul de procedură penală, care consacră principiul continuităţii în activitatea de judecată, aspect ce nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii, şi anume Decizia nr. 718 din 6 octombrie 2020, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe. În acest sens, mai arată că, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară verifică doar competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, iar nu consistenţa probelor, astfel că procedura de cameră preliminară nu echivalează cu deliberarea, întrucât nu conduce, în mod automat, la stabilirea vinovăţiei sau a nevinovăţiei inculpatului. Nicio normă din Codul de procedură penală nu împiedică ceilalţi doi membri ai completului de trei judecători să ridice, dacă este cazul, problema necesităţii administrării altor probe şi să dispună în consecinţă. Prin urmare, este nefondată critica autorului excepţiei, potrivit căreia, în cauzele penale aflate în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un singur judecător din complet decide, în mod absolut, cu privire la probe şi îi obligă, din acest punct de vedere, pe ceilalţi doi judecători. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 7. Prin Decizia penală nr. 238 din 11 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.244/1/2017, admiţând recursul împotriva Încheierii din 10 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în Dosarul nr. 1.692/1/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia a fost ridicată de Adriean Videanu cu ocazia soluţionării unei cauze penale aflate în procedura de cameră preliminară. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 - potrivit cărora, în cauzele penale aflate în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procedura de cameră preliminară se desfăşoară numai de unul din cei trei judecători care formează completul de judecată - încalcă principiile fundamentale privind statul de drept, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, egalitatea în faţa legii, dreptul la un proces echitabil, înfăptuirea justiţiei şi inamovibilitatea judecătorilor. În acest sens, arată că, la momentul transmiterii dosarului la camera preliminară, completul de judecată de la instanţa supremă, alcătuit din trei judecători, este deja constituit. Însă, deşi completul este constituit din trei judecători, numai unul dintre aceştia se pronunţă în cameră preliminară, excluzându-i pe ceilalţi doi de la luarea deciziei, instituindu-se, astfel, o diferenţă de tratament juridic între judecătorii învestiţi cu soluţionarea fondului dosarului. Arată că de legalitatea rechizitoriului depinde însăşi admisibilitatea acţiunii penale. Or, în procedura de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doar unul dintre cei trei jucători care soluţionează cauza în primă instanţă se pronunţă pe admisibilitate şi pe excepţiile procesuale, fără concursul celorlalţi doi colegi împreună cu care va judeca fondul cauzei. Astfel, consideră că textul de lege criticat reprezintă o atingere adusă independenţei celor doi judecători din complet, care sunt excluşi de la verificarea legalităţii administrării probelor, în condiţiile în care cei doi judecători sunt nevoiţi să judece pe baza probatoriului decis în camera preliminară de cel de-al treilea membru al completului. Dispoziţiile de lege criticate încalcă, de asemenea, dreptul părţilor la un proces echitabil, prin soluţionarea cauzelor de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie doar de către un judecător din cei trei care compun completul de judecată. Câtă vreme completul de judecată este format din trei judecători şi instanţa trebuie să îşi menţină continuitatea pe întreg parcursul procesului, este evidentă încălcarea dreptului la un tribunal imparţial, întrucât actul de justiţie nu este complet, fiind îndeplinit doar de unul din cei trei judecători ai completului de judecată. 9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 nu respectă exigenţele impuse de principiile privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, consacrate de prevederile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată, astfel, că persoanele implicate în proceduri penale trebuie judecate cu respectarea principiului referitor la liberul acces la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a principiului nemijlocirii, pentru a putea formula, în mod eficient, cereri de probe, excepţii, apărări şi concluzii. Consideră că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul nemijlocirii, care stabileşte că, într-o cauză penală, având în vedere gravitatea acuzaţiilor şi seriozitatea consecinţelor, hotărârea trebuie pronunţată de judecătorii care au fost prezenţi pe tot parcursul procedurii şi administrării probelor, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Decizia din 30 ianuarie 2003 cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 57.836/00, pronunţată în Cauza Mellors împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 18 martie 2014, pronunţată în Cauza Beraru împotriva României, şi Hotărârea din 2 decembrie 2014, pronunţată în Cauza Cutean împotriva României). Apreciază că nu doar magistratul care a îndeplinit atribuţiile de judecător de cameră preliminară, ci toţi membrii completului de judecată învestit cu soluţionarea fondului unei cauze penale trebuie să aibă posibilitatea de a asculta nemijlocit părţile şi de a soluţiona, în mod direct, orice aspecte invocate de acestea în cadrul procedurii camerei preliminare, cu atât mai mult cu cât funcţia de judecată a fondului nu este incompatibilă cu cea de judecător de cameră preliminară. Invocă, în acest sens, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia dreptul la un proces echitabil trebuie respectat de legiuitor şi atunci când reglementează procedura desfăşurată în camera preliminară (Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragrafele 32-34). De asemenea, apreciază că textul de lege criticat încalcă principiul egalităţii în drepturi, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât creează o situaţie discriminatorie pentru inculpaţii judecaţi în primă instanţă de către instanţa supremă, în sensul că, în cazul acestora, deşi completele care judecă în primă instanţă cauzele penale sunt compuse din trei judecători, numai unul dintre aceştia exercită atribuţiile prevăzute de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (6) din Codul de procedură penală, pe când în cazul inculpaţilor judecaţi în cauzele penale de competenţa instanţelor obişnuite, completele de judecată învestite cu soluţionarea fondului sunt alcătuite, potrivit prevederilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, dintr-un judecător unic, care îndeplineşte, în prealabil, şi atribuţiile de judecător de cameră preliminară. Prin urmare, în cazul acestor din urmă inculpaţi, nu există riscul unei încălcări a principiului nemijlocirii, deoarece acelaşi magistrat care a exercitat atribuţiile specifice camerei preliminare, verificând legalitatea actului de sesizare, a actelor efectuate de organele de urmărire penală şi a administrării probelor, va realiza şi activitatea de judecată a fondului cauzei în baza probelor cu privire la care a verificat legalitatea administrării în mod direct şi nemijlocit, cu respectarea şi asumarea tuturor consecinţelor ce decurg din soluţiile pronunţate în ceea ce priveşte excepţiile invocate şi legalitatea rechizitoriului. Invocă, totodată, Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, prin care Curtea Constituţională a subliniat că procedura desfăşurată în camera preliminară este deosebit de importantă, având o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procedurii ulterioare. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autorului excepţiei şi ale părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, introduse prin prevederile art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „Procedura de judecată în cameră preliminară se desfăşoară de un judecător din completul prevăzut la art. 31 alin. (1) lit. a).“ 14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, ale art. 125 alin. (1) privind inamovibilitatea judecătorilor, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 718 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 5 ianuarie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31^1 din Legea nr. 304/2004, pentru argumentele reţinute în paragrafele 71-83 ale deciziei menţionate. În acest sens, Curtea a constatat că instanţa judecă în complet de judecată a cărui compunere este cea prevăzută de legea privind organizarea judiciară, respectiv Legea nr. 304/2004, iar textul criticat face parte din titlul II - „Instanţele judecătoreşti“, capitolul I - „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, secţiunea 4 - „Completele de judecată“ din actul normativ menţionat. Potrivit expunerii de motive a Legii nr. 304/2004, organizarea judiciară se instituie având ca finalitate asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei. Organizarea judiciară are, de asemenea, ca obiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe extranee. Astfel, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 304/2004, cauzele penale date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, a tribunalului şi a curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător [art. 54 alin. (1)], în timp ce în cauzele penale de competenţa în primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie completul de judecată este format din 3 judecători [art. 31 alin. (1) lit. a)]. Textul de lege criticat - art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 - stabileşte însă că procedura de judecată în cameră preliminară se desfăşoară numai de un judecător din completul prevăzut la art. 31 alin. (1) lit. a) din lege, aşadar din completul de trei judecători, învestit cu soluţionarea cauzei date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dispoziţiile art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 au fost introduse prin prevederile art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014, act normativ care, potrivit preambulului său, a fost adoptat „având în vedere faptul că intrarea în vigoare a pachetului legislativ în materie penală, procesual penală şi execuţional penală, pachet compus din şapte legi organice şi numeroase adaptări legislative aduse unui număr de peste 250 de legi speciale, impune necesitatea aplicării coerente a tuturor acestor acte normative, ceea ce presupune existenţa unui cadru normativ adaptat şi corelat; ţinând seama de faptul că este imperios necesar ca măsurile legislative cuprinse în noul Cod penal şi noul Cod de procedură penală să permită punerea lor în practică eficientă, prin crearea unui regim procedural unitar atât pentru dosarele aflate pe rolul organelor judiciare, cât şi pentru cele constituite începând cu 1 februarie 2014; luând în considerare că intrarea în vigoare a noilor coduri trebuie să asigure o mai bună previzibilitate a normei în această materie, fără a genera disfuncţionalităţi la nivelul instanţelor“. 16. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a constatat că, în temeiul prevederilor art. 354 alin. (1) din Codul de procedură penală, având denumirea marginală „Compunerea instanţei“, instanţa judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege, încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată fiind sancţionată cu nulitatea absolută, în condiţiile dispoziţiilor art. 281 din acelaşi act normativ. Instanţa nu este compusă potrivit legii în cazul în care sunt încălcate prevederile - din legea privind organizarea judiciară sau din legile speciale - referitoare la compunerea completului de judecată dintr-un judecător, din 2 judecători sau din 3 judecători. Aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, pentru ca organizarea puterii judecătoreşti să nu devină în sine aleatorie şi pentru a nu permite apariţia unor elemente de arbitrariu, legiuitorul constituant a prevăzut că procedura de judecată se stabileşte prin lege, iar cu privire specială asupra Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a consacrat faptul că atât compunerea sa, cât şi regulile de funcţionare se stabilesc prin lege organică. Astfel, atunci când legiuitorul constituţional se referă la compunerea instanţei supreme - noţiune autonomă folosită de Constituţie - nu are în vedere numărul total de judecători al acesteia, ci organizarea şi compunerea secţiilor, secţiilor unite, completurilor de judecată care realizează funcţia sa jurisdicţională. Legiuitorul constituţional a dat o mare importanţă ordonării acţiunii puterii judecătoreşti atât la nivelul instanţei supreme, cât şi la nivelul celorlalte instanţe. Această construcţie constituţională a dus la calificarea la nivel legal a aspectelor referitoare la compunerea instanţei judecătoreşti ca fiind norme de procedură de ordine publică. De aceea, încălcarea prevederilor legii referitoare la compunerea completului de judecată - care exprimă o exigenţă de ordine publică - atrage nulitatea absolută a actelor pronunţate de acesta. O astfel de viziune asigură coerenţă acţiunii puterii judecătoreşti, garantând, în acelaşi timp, independenţa şi imparţialitatea judecătorului. Aşadar, normele cu caracter organic privitoare la compunerea instanţei sunt menite să asigure încrederea publicului în actul de justiţie (Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, paragrafele 177, 178 şi 187). 17. Totodată, prin Decizia nr. 718 din 6 octombrie 2020, mai sus menţionată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 3 din Codul de procedură penală reglementează principiul separaţiei funcţiilor judiciare, în cuprinsul prevederilor alin. (1) fiind enumerate: funcţia de urmărire penală, funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi funcţia de judecată. Funcţia de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată este exercitată de judecătorul de cameră preliminară, care verifică legalitatea actului de trimitere în judecată şi a administrării probelor pe care acesta se bazează, precum şi legalitatea soluţiilor de netrimitere în judecată. Funcţia de judecată se exercită de către completuri de judecată constituite în condiţiile legii. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară care, în urma verificării legalităţii soluţiei de trimitere în judecată, a dispus începerea judecăţii, exercită funcţia de judecată în cauză. Cu privire la aceste din urmă norme procesual penale, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 19, şi Decizia nr. 353 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, paragraful 12, Curtea a constatat că este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei. În esenţă, Curtea a arătat că simplul fapt că un judecător a luat o decizie înaintea procesului nu poate justifica în sine o bănuială de parţialitate în privinţa acestuia. Ceea ce trebuie avute în vedere sunt întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000, pronunţată în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45). 18. De asemenea, Curtea a constatat că obiectul procedurii camerei preliminare, reglementat de dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală, îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în condiţiile în care judecătorul de cameră preliminară - printre alte atribuţii stabilite de prevederile art. 54 din Codul de procedură penală - verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală. Procedura camerei preliminare a fost încredinţată, aşadar, judecătorului de cameră preliminară - a cărui activitate se circumscrie competenţei materiale, personale şi teritoriale a instanţei din care face parte -, ceea ce îi conferă acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicţional. Totuşi, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea a observat că activitatea acestui judecător nu priveşte fondul cauzei, întrucât actul procesual exercitat de către acesta - după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanţei de judecată - nu antamează şi nu dispune, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie (Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 27 şi 28). 19. În acelaşi timp, prin Decizia nr. 718 din 6 octombrie 2020, citată anterior, Curtea a reţinut că soluţionarea unei cauze se realizează ca urmare a deliberării judecătorului sau judecătorilor care compun completul de judecată şi pronunţării hotărârii judecătoreşti, după finalizarea cercetării judecătoreşti, ulterior închiderii dezbaterilor în cauză. În materie penală, potrivit dispoziţiilor art. 393 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, deliberarea poartă asupra existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului, asupra stabilirii pedepsei, asupra stabilirii măsurii educative ori măsurii de siguranţă, dacă este cazul să fie luată, asupra deducerii duratei măsurilor preventive privative de libertate şi a internării medicale, asupra reparării pagubei produse prin infracţiune, asupra măsurilor preventive şi asigurătorii, a mijloacelor materiale de probă, a cheltuielilor judiciare, precum şi asupra oricărei alte probleme privind justa soluţionare a cauzei. Curtea a statuat că redactarea hotărârii judecătoreşti - actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează, cu autoritate de lucru judecat, cauza penală - este rezultatul activităţii de deliberare, desfăşurată în secret, la care participă numai membrii completului în faţa cărora a avut loc dezbaterea. Aşadar - ca garanţie a dreptului părţilor la un proces echitabil, judecat de o instanţă independentă şi imparţială, care se supune numai legii -, judecătorul care a participat la dezbateri şi la deliberări este acela care redactează/motivează hotărârea judecătorească (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragrafele 176 şi 177). De asemenea, Curtea a subliniat că sensul prevederilor art. 124 alin. (1) din Constituţie este acela că instanţele judecătoreşti care înfăptuiesc justiţia, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, trebuie să respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care guvernează toate raporturile sociale deduse judecăţii. Norma constituţională consacră principiul legalităţii actului de justiţie şi trebuie corelată cu prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie, care statuează că „Nimeni nu este mai presus de lege“, şi cu cele ale art. 124 alin. (3) din Constituţie, care reglementează alte două principii constituţionale: independenţa judecătorului şi supunerea lui numai legii. Toate aceste principii fundamentează activitatea instanţelor judecătoreşti, pe de o parte, şi fixează poziţia lor faţă de lege, pe de altă parte. Atribuţiile judecătorului implică identificarea normei incidente, analiza conţinutului său şi o necesară aplicare a acesteia la faptele stabilite. Astfel, în activitatea de înfăptuire a justiţiei, judecătorul interpretează legea, realizând un echilibru între spiritul şi litera ei, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, şi o aplică raportului conflictual dedus judecăţii, soluţionându-l printr-o hotărâre judecătorească, întemeiată pe un raţionament juridic, care stabileşte soluţia judicioasă aplicabilă situaţiei de fapt care a generat conflictul. 20. Având în vedere toate cele reţinute anterior, prin Decizia nr. 718 din 6 octombrie 2020, mai sus menţionată, Curtea a observat că - deşi este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei -, în vederea asigurării unui regim procedural unitar în ceea ce priveşte camera preliminară în toate cauzele penale, indiferent că sunt de competenţa în primă instanţă a judecătoriei, a tribunalului, a curţii de apel sau a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legiuitorul a optat ca, inclusiv în cauzele penale aflate în competenţa de primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procedura de cameră preliminară să se desfăşoare numai de un judecător, oricare din cei trei judecători ai completului fiind - în acord cu cerinţele constituţionale ale art. 16 alin. (1) - compatibil să exercite funcţia de judecător de cameră preliminară în respectivele cauze. În vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, judecat de o instanţă independentă şi imparţială, care se supune numai legii, cu respectarea continuităţii completului de judecată, este necesar doar ca hotărârea judecătorească - actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează, cu autoritate de lucru judecat, cauza penală - să fie rezultatul activităţii de deliberare la care să participe membrii completului în faţa cărora a avut loc dezbaterea. Cu alte cuvinte, aprecierea preliminară a cauzei, în speţă verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, poate fi realizată de un singur membru al completului de trei judecători - competent să soluţioneze cauzele penale în primă instanţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -, determinant fiind însă ca aprecierea finală în cauză să se facă în urma deliberării membrilor completului care au participat la dezbateri. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin Decizia nr. 718 din 6 octombrie 2020, citată anterior, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adriean Videanu în Dosarul nr. 1.692/1/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 31^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 mai 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
