Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 671 alin. (3) din Codul civil, excepţie ridicată de Viorica-Ariana Kassai şi Adalbert Kassai în Dosarul nr. 25.453/299/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 596D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Dragoş Gheorghe, din Baroul Bucureşti. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată, în esenţă, că prevederile legale criticate vizează şi situaţii juridice născute anterior intrării în vigoare a noului Cod civil. Se arată că modul de redactare al textului de lege criticat nu dă posibilitatea instanţelor de judecată să soluţioneze un litigiu declanşat între coproprietari, în cazul coproprietăţii periodice şi în celelalte cazuri de coproprietate forţată, care nu sunt definite de textul de lege criticat. Se mai arată că, per a contrario, art. 649 din Codul civil reglementează expres care sunt părţile comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente, art. 660 din Codul civil stabileşte prezumţia de coproprietate asupra despărţiturilor comune. De asemenea, mai sunt reglementate expres proprietatea provizorie sau amintirile de familie. Se arată că există situaţii generate de o carenţă a legislaţiei din perioada anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, şi anume situaţii în care titlurile de proprietate au fost dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, iar coproprietarii sunt în situaţia unei coproprietăţi forţate. În speţă, există două corpuri de imobil, iar coproprietatea forţată poartă asupra podului unuia dintre ele. În această situaţie, o cerere de chemare în judecată vizând ieşirea din indiviziune va fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul textului de lege criticat, care reglementează doar partajul prin buna-învoială a părţilor, în acest context putând apărea şi situaţii speculative. Se mai susţine că, în cauză, coproprietatea forţată a luat naştere într-un mod eronat, printr-o hotărâre judecătorească dată cu încălcarea legii. Or, în condiţiile în care textul de lege criticat nu permite decât partajul prin buna învoială a părţilor, se încalcă art. 44, 21, 53 şi 124 din Constituţie. 4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens arată că, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a arătat că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut şi poate cunoaşte anumite limitări. Coproprietatea forţată se referă de regulă la bunuri care, prin natura lor, nu sunt partajabile, astfel încât nu pot fi partajabile nici în justiţie. Mai mult, coproprietatea forţată poate fi privită ca un accesoriu al unui alt drept de proprietate, prin urmare, poate urma calea acţiunii în justiţie o dată cu dreptul principal. În ceea ce priveşte raportarea criticii de neconstituţionalitate la prevederile art. 44 din Constituţie se arată că recunoaşterea, în favoarea unui coproprietar aflat într-o coproprietate forţată, a unui drept preferenţial faţă de ceilalţi coproprietari conduce la o încălcare a dreptului celuilalt coproprietar. 5. Având cuvântul, în replică, reprezentantul autorilor excepţiei arată că prevederile art. 671 alin. (1) din Codul civil statuează în mod clar că este inadmisibil partajul în cazul instalaţiilor, utilităţilor comune, acoperişului casei, terenului aferent construcţiei etc. Însă autorul excepţiei se referă la situaţiile descrise de alin. (3), a cărui ipoteză este extrem de largă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 4 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 25.453/299/2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 671 alin. (3) din Codul civil. Excepţia a fost invocată de Viorica-Ariana Kassai şi Adalbert Kassai într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind ieşirea din indiviziune cu privire la podul unui imobil, scara de serviciu şi holul care asigură accesul la podul/mansarda locuibilă. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că, în contextul unor raporturi de vecinătate/ coproprietate tensionate, partajul bunului asupra căruia poartă un drept de coproprietate forţată nu poate fi realizat prin bună învoială, singura modalitate fiind apelarea la instanţa de judecată. Or, în opinia autorilor excepţiei, textul de lege criticat împiedică intervenţia instanţei de judecată, singura metodă de partajare fiind buna înţelegere a părţilor. În acest mod este restrânsă exercitarea dreptului de proprietate, prin imposibilitatea legală de a ieşi din indiviziune, cu încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, şi fără ca măsura să fie proporţională cu interesul urmărit. Mai mult, faptul că instanţa de judecată se găseşte într-o imposibilitate legală de a cerceta detaliile concrete ale speţei constituie o încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 8. Se mai arată că textul de lege criticat nu îndeplineşte cerinţa esenţială a predictibilităţii şi nu asigură, în acest mod, „securitatea juridică a destinatarilor săi“. 9. Totodată, prin faptul că nu conduce la eliminarea unei stări conflictuale între coproprietari, textul de lege criticat aduce atingere dispoziţiilor art. 124-128 din Constituţie, referitoare la autoritatea judecătorească, în general, şi la înfăptuirea justiţiei, în special. 10. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, şi în special dreptului de proprietate privată, întrucât acesta reglementează un drept de coproprietate forţată, părţile nu pot pretinde mai mult decât ceea ce au, iar în situaţia în care nu există bună învoială, părţile comune vor rămâne în coproprietate forţată. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 12. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 44 şi 53 din Constituţie. În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se apreciază că stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie. Se mai apreciază că dispoziţiile art. 124-128 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 671 - Împărţeala părţilor comune ale clădirilor alin. (3) din Codul civil, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, potrivit cărora: „(3) În cazul proprietăţii periodice şi în celelalte cazuri de coproprietate forţată, partajul este posibil numai prin bună învoială.“ 16. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, în componenta sa privind calitatea legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (2) teza întâi, referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private în mod egal de lege, indiferent de titular, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, art. 125 - Statutul judecătorilor, art. 126 - Instanţele judecătoreşti, art. 127 - Caracterul public al dezbaterilor şi art. 128 - Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia susţin, în esenţă, că instituirea partajului convenţional, ca singura modalitate de împărţeală a părţilor comune ale clădirilor, asupra cărora există un drept de coproprietate forţată, este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate privată, în contextul în care partajul prin buna învoială a părţilor nu se poate realiza, din cauza unor relaţii tensionate între coproprietari. 18. Analizând textul de lege criticat, Curtea reţine că acesta reglementează o formă a partajului bunurilor coproprietate forţată, care în acest caz se face numai prin buna învoială a coproprietarilor, fiind exclus partajul judiciar [a se vedea şi art. 632 alin. (3) din Codul civil]. Referitor la cazul coproprietăţii forţate asupra părţilor comune ale clădirilor, Curtea reţine că, potrivit art. 2 lit. p) din Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 30 iulie 2018, sunt părţi comune acele porţiuni din clădire şi/sau din terenul aferent acesteia care nu sunt proprietăţi individuale şi sunt destinate folosinţei tuturor proprietarilor sau unora dintre aceştia, precum şi alte bunuri care, potrivit legii sau voinţei părţilor, sunt în folosinţă comună. Părţile comune sunt bunuri accesorii în raport cu proprietăţile individuale, care constituie bunurile principale. Toate părţile comune formează obiectul proprietăţii comune. Părţile comune nu pot fi folosite decât în comun şi sunt obiectul unui drept de coproprietate forţată. De asemenea, potrivit Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, precum şi enumerării exemplificative a părţilor comune care fac obiectul coproprietăţii forţate din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente, cuprinse în art. 649 din Codul civil, spaţiile comune ale clădirii cu mai multe locuinţe sunt, potrivit naturii şi destinaţiei, în folosinţa comună a tuturor coproprietarilor imobilului. Pentru aceste considerente Curtea nu poate reţine încălcarea principiului legalităţii, instituit prin art. 1 alin. (5) din Constituţie. Aşadar, coproprietatea forţată asupra părţilor comune ale clădirilor, ca modalitate juridică a dreptului de proprietate privată, există dincolo de voinţa proprietarilor, având ca obiect bunuri accesorii care, prin natura sau destinaţia lor stabilă, servesc pentru normala folosinţă a bunurilor principale, fiind utilizate, în comun, de către coproprietari. Prin urmare, este justificată încetarea unei astfel de coproprietăţi forţate numai prin buna învoială a părţilor, astfel încât reglementarea, în acest sens, a partajului convenţional intră în marja de apreciere a legiuitorului, justificat de regimul juridic al coproprietăţii forţate şi perpetue, astfel cum a fost evidenţiat anterior. 19. Curtea reţine că un astfel de tratament juridic constituie o limitare a dreptului de proprietate privată prevăzut de art. 44 din Constituţie, astfel încât urmează să analizeze dacă limitele impuse de legiuitor dreptului de proprietate privată, prin încetarea coproprietăţii forţate numai prin buna învoială a părţilor, reprezintă o limitare rezonabilă care să nu fie disproporţionată în raport cu scopul urmărit de legiuitor. În privinţa justificării limitării dreptului de proprietate, Curtea Constituţională va avea în vedere testul de proporţionalitate conturat în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, sau Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, paragraful 33), potrivit căruia limitarea drepturilor fundamentale trebuie să fie condiţionată de îndeplinirea anumitor cerinţe, cu respectarea principiului proporţionalităţii. În acest sens, Curtea reţine că scopul urmărit de legiuitor prin norma legală criticată este unul legitim, constând în asigurarea folosinţei părţilor comune, ale clădirilor sau apartamentelor, în calitate de bunuri accesorii, de către toţi proprietarii bunurilor principale. De asemenea, prevederea legală criticată este adecvată, fiind capabilă în mod abstract să ducă la îndeplinirea scopului urmărit şi este necesară, având în vedere natura juridică a părţilor comune, care constituie obiect al unui drept de coproprietate forţată. Totodată, măsura păstrează un just echilibru între interesul general, al tuturor coproprietarilor, de a folosi bunul în comun, în acord cu destinaţia acestuia, şi interesul particular al coproprietarului care urmăreşte ieşirea din indiviziune, având în vedere că permite partajul prin buna învoială a părţilor. 20. Pentru aceleaşi considerente, având în vedere justificarea măsurii legale referitoare la partajul convenţional, nu pot fi reţinute nici susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale privind dreptul la un proces echitabil cu referire la imposibilitatea legală a instanţei de judecată de a se pronunţa asupra acestei modalităţi de partaj. 21. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză. 22. De asemenea, prevederile constituţionale cuprinse în art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, art. 125 - Statutul judecătorilor, art. 126 - Instanţele judecătoreşti, art. 127 - Caracterul public al dezbaterilor şi art. 128 - Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie, prin conţinutul lor normativ explicit, nu sunt incidente în analiza prezentei excepţii de neconstituţionalitate. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorica-Ariana Kassai şi Adalbert Kassai în Dosarul nr. 25.453/299/2017 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi constată că prevederile art. 671 alin. (3) din Codul civil sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
