Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Afrodita Laura Tutunaru│- magistrat-asistent│
└───────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (12) raportat la art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Alexandru Rădulescu în Dosarul nr. 1.439/236/2016 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.102D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia. Astfel, în esenţă, este nemulţumit de dispoziţiile legale care îi obstrucţionează accesul la justiţie, deoarece persoana condamnată, deşi este citată în faţa unei instanţe de judecată pentru apărarea drepturilor legitime, nu este adusă decât la solicitarea instanţei de judecată. În acest mod este afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât nu se poate apăra. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, deoarece soluţionarea contestaţiei are loc cu citarea persoanei condamnate, fiind obligatorie audierea acesteia în penitenciar. Mai mult, în susţinerea pretenţiilor sale, contestatorul poate depune memorii şi concluzii şi scrise, iar o astfel de procedură nu este de natură să încalce dreptul la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât în faza de executare a pedepselor nu trebuie asigurate aceleaşi garanţii ca în cazul fazei de judecată a unei cauze penale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 31 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.439/236/2016, Judecătoria Giurgiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (12) raportat la art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Alexandru Rădulescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva hotărârii judecătorului delegat. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece condamnatul nu are posibilitatea de a se prezenta în instanţă şi nu poate lua cunoştinţă de susţinerile reprezentanţilor administraţiei penitenciarului. Mai arată că citarea unui condamnat aflat în penitenciar, fără menţiunea de a fi adus ori fără dispoziţie de prezentare, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare şi a dreptului de a fi audiat de o instanţă. 7. Judecătoria Giurgiu - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, în acord cu art. 39 alin. (15) din Legea nr. 254/2013, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot depune concluzii scrise, iar, potrivit art. 62 alin. (2) din aceeaşi lege, persoanele condamnate pot consulta avocaţi aleşi de acestea în orice problemă de drept dedusă procedurilor administrative sau judiciare. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 733 din 16 decembrie 2014 şi Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (16) şi (17) şi art. 56 alin. (12) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conţinut: - Art. 39 alin. (16) şi (17): „(16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată. "(17) Asistenţa juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul şi reprezentantul administraţiei penitenciarului participă la judecată, aceştia pun concluzii.“;" – Art. 56 alin. (12): „Dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(19) se aplică în mod corespunzător.“ Dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(19), la care se face trimitere, au următorul conţinut: "(14) Contestaţia se judecă, în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate şi a administraţiei penitenciarului.(15) Persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot depune memorii şi concluzii scrise.(16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată.(17) Asistenţa juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul şi reprezentantul administraţiei penitenciarului participă la judecată, aceştia pun concluzii.(18) Instanţa se pronunţă prin sentinţă definitivă, în şedinţă publică.(19) Sentinţa se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului." 13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale contestate au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 535 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 13 august 2015, paragrafele 18-22, Curtea a statuat că prevederile art. 39 şi cele ale art. 56 din Legea nr. 254/2013 se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, şi anume fazei de executare. Art. 39 din lege reglementează atât cu privire la stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la plângerea depusă de persoana condamnată la judecătorul de supraveghere a privării de libertate împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, cât şi cu privire la contestaţia formulată de persoana condamnată sau de administraţia penitenciarului, pe rolul judecătoriei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a privării de libertate a soluţionat plângerea. Totodată, art. 56 din aceeaşi lege normează atât cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, la plângerea ce poate fi formulată de către acestea împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor reglementate prin Legea nr. 254/2013, luate de către administraţia penitenciarului, cât şi cu privire la contestaţia ce se poate formula împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care a fost soluţionată plângerea. 15. Prin urmare, cadrul general prevăzut de art. 39 şi art. 56 din Legea nr. 254/2013 reglementează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală, astfel încât Curtea reţine că aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situaţia juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului. Într-un sens similar s-a pronunţat Curtea, în jurisprudenţa sa referitoare la Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, abrogată prin Legea nr. 254/2013, de exemplu, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, şi prin Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014. 16. Aşa fiind, Curtea a constatat că, în considerarea diferenţei mai sus arătate, legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluţionare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin Legea nr. 254/2013, procedură care să nu mai implice în mod necesar prezenţa persoanei condamnate, fără ca în acest mod să fie încălcate dispoziţiile constituţionale privind dreptul la un proces echitabil. 17. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa sa, că garanţiile consacrate în materie penală de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea - nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia din 7 mai 1990, pronunţată în Cauza Aldrian împotriva Austriei, Decizia din 22 februarie 1995, pronunţată în Cauza A.B. împotriva Elveţiei, Decizia din 13 mai 2003, pronunţată în Cauza Montcornet de Caumont împotriva Franţei, Decizia din 23 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Pilla împotriva Italiei, Decizia din 27 iunie 2006, pronunţată în Cauza Szabo împotriva Suediei, şi Decizia din 23 octombrie 2012, pronunţată în Cauza Ciok împotriva Poloniei, paragraful 33. 18. Totodată, Curtea Constituţională a mai reţinut că, în procedura de soluţionare a plângerii împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, potrivit art. 56 alin. (3) din lege, persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, alin. (4) al aceluiaşi articol stabilind că, în cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, audiere care va avea loc prin videoconferinţă, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deţinere, care înaintează declaraţia luată. De asemenea, în procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pronunţată în soluţionarea plângerii, persoana condamnată are posibilitatea de a-şi formula apărările prin intermediul memoriilor şi concluziilor scrise, în temeiul art. 39 alin. (15) din lege, indiferent dacă este adusă sau nu la judecată. 19. Cât priveşte dispoziţiile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013, potrivit cărora asistenţa juridică nu este obligatorie în procedura de soluţionare a contestaţiei, Curtea a constatat că, prin Decizia nr. 368 din 14 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 8 iulie 2015, şi prin Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, a reamintit cele statuate în jurisprudenţa sa anterioară, respectiv faptul că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind reglementat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care consideră că este necesar. Aşadar, Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie. Curtea a reţinut, prin aceeaşi jurisprudenţă, că stabilirea cazurilor în care asistenţa juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, conform art. 126 din Constituţie, are deplină libertate de a reglementa (în acest sens sunt Decizia nr. 1.202 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 19 octombrie 2009, şi Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005). Curtea a arătat, totodată, că împrejurarea că o persoană este privată de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie (a se vedea Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014). 20. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Rădulescu în Dosarul nr. 1.439/236/2016 al Judecătoriei Giurgiu - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 56 alin. (12) şi art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Giurgiu - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
