Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile-Petre Florea în Dosarul nr. 1.091/338/2017 al Judecătoriei Zărneşti, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 815D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se susţine că textul criticat reprezintă o garanţie, şi nu o formă de încălcare a dreptului la apărare, câtă vreme reglementează aspecte referitoare la lămurirea unor termeni de specialitate sau pentru înţelegerea unor probe, în scopul prevăzut la art. 1 din Codul de procedură penală şi al garantării drepturilor părţilor. Se susţine că, prin trimiterea la procedura audierii martorilor, legiuitorul garantează dreptul la apărare, întrucât, prin aplicarea acestei proceduri, nu doar instanţa sau organul judiciar poate adresa întrebări şi poate solicita lămuriri specialistului cu privire la anumite aspecte ale cauzei, ci toţi subiecţii procesuali. Mai mult, se arată că în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie instanţa a aplicat dispoziţiile art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală tocmai pentru a garanta dreptul la apărare cu privire la raportul de constatare existent la dosar. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 787 din 15 decembrie 2016 şi se solicită menţinerea acestei jurisprudenţe. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.091/338/2017, Judecătoria Zărneşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Vasile-Petre Florea într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi agresiune sexuală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat face referire la domeniile strict specializate în care inculpatul şi celelalte părţi nu pot contesta opinia specialistului. De asemenea, se arată că la procedura reglementată prin textul criticat nu poate participa un alt specialist ales de părţi, nefiind reglementată procedura numirii acestuia şi nici procedura de contestare a concluziilor specialistului prevăzut la art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală. Totodată, se susţine că, dacă domeniul strict specializat nu se regăseşte în aria expertizelor, astfel cum acestea sunt reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară şi prin legislaţia subsecventă, contestarea unui astfel de act devine imposibilă, în lipsa reglementării unei contestaţii sau a unor mijloace procedurale specifice. Se susţine că, pentru aceste motive, textul criticat încalcă dreptul la apărare. 6. Se arată, de asemenea, că dispoziţiile art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât sintagma „pentru înţelegerea probelor“ din cuprinsul acestora conferă normei criticate o sferă de aplicare mai extinsă faţă de cea a prevederilor art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală ce reglementează expertizele, care se referă la fapte şi împrejurări. Pentru acest motiv, se susţine că, în lipsa unei definiţii a noţiunii de „înţelegere a probelor“, textul criticat este lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, în condiţiile în care o simplă constatare depăşeşte limitele unei expertize, şi, de asemenea, că aceasta face ca opinia specialistului să poată prevala faţă de cea a expertului, aspect care este de neacceptat, deoarece statul trebuie să asigure un nivel minim de verificare a competenţei persoanelor care se pronunţă asupra unor aspecte ale cauzei penale. Se arată că acest din urmă aspect implică o identitate de obiect între cele două mijloace de probă antereferite. Se mai susţine că, deşi constatarea implică existenţa unei lucrări scrise, textul criticat prevede că dispoziţiile procesual penale relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzător, menţiune din care se deduce faptul că opinia specialistului va lua forma unei mărturii. Or, aceasta sporeşte caracterul neclar al dispoziţiei legale criticate. 7. Judecătoria Zărneşti apreciază că nu există niciun paralelism între efectuarea unei expertize şi solicitarea opiniei unui specialist şi că solicitarea opiniei unui specialist poate avea loc numai în domeniile strict specializate în care, pentru înţelegerea probelor, sunt necesare anumite cunoştinţe specifice. Se susţine că ipoteza textului presupune lipsa experţilor în domeniul vizat şi că, în cauză, instanţa a solicitat o asemenea opinie unui psiholog clinician pentru o mai bună înţelegere a declaraţiei persoanei vătămate, întrucât psihologia este un domeniu strict specializat şi nu există experţi psihologi. Referitor la pretinsa încălcare a dreptului la apărare, instanţa arată că nu există egalitate între o expertiză şi opinia unui expert, cea dintâi fiind o lucrare întemeiată pe argumente ştiinţifice, în vreme ce opinia unui specialist, fie că este exprimată în scris, fie că este exprimată oral în faţa instanţei, are o complexitate mai redusă. Se susţine că, prin argumentaţie ştiinţifică şi obiectivism, expertiza depăşeşte, în ceea ce priveşte forţa probantă, opinia solicitată unui specialist. Pentru aceste motive, se apreciază că omisiunea legislativă constând în lipsa dreptului unei părţi de a solicita un specialist-parte nu încalcă dreptul la apărare. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „În domeniile strict specializate, dacă pentru înţelegerea probelor sunt necesare anumite cunoştinţe specifice sau alte asemenea cunoştinţe, instanţa ori organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Dispoziţiile relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzător.“ 12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii, ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (1) privind înfăptuirea justiţiei. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate fac parte din art. 172 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală „Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării“, ce reglementează, astfel cum aceasta arată, două mijloace de probă: expertiza şi constatarea. În acest sens, dispoziţiile art. 172 alin. (1)-(8) din Codul de procedură penală prevăd expertiza, iar alin. (9)-(12) ale aceluiaşi articol reglementează condiţiile efectuării constatării. 14. În ceea ce priveşte expertizele, conform art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, acestea sunt dispuse atunci când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară şi opinia unui expert. Conform alin. (2) al aceluiaşi art. 172, aceasta se dispune, în condiţiile art. 100 din Codul de procedură penală referitor la administrarea probelor, la cerere sau din oficiu, de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată. Referitor la categoriile de expertize care pot fi dispuse, art. 184-191 din Codul de procedură penală reglementează expertiza medico-legală psihiatrică (art. 184), autopsia medico-legală (art. 185), exhumarea (art. 186), autopsia medico-legală a fetusului sau a nou-născutului (art. 187), expertiza toxicologică (art. 188), examinarea medico-legală a persoanei (art. 189), examinarea fizică (art. 190) şi expertiza genetică judiciară (art. 191). Cu toate că legiuitorul nu a definit toate categoriile anterior enumerate prin cuvântul „expertiză“, acestea sunt calificate în doctrină ca fiind tipuri de expertiză reglementate de Codul de procedură penală. 15. Cu privire la procedura dispunerii şi a efectuării expertizei, astfel cum rezultă din prevederile art. 173-179 din Codul de procedură penală, aceasta constituie o procedură de o anumită complexitate, cu o anumită durată în timp. În privinţa acesteia, dispoziţiile Codului de procedură penală prevăd reguli referitoare la numirea, la incompatibilitatea şi la înlocuirea expertului (art. 173, 174 şi 176), precum şi drepturile şi obligaţiile expertului (art. 175). Procedura efectuării expertizei presupune, printre altele, conform art. 177 alin. (1) din Codul de procedură penală, stabilirea de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată a unui termen la care sunt chemate părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi expertul, dacă acesta a fost desemnat. Conform alin. (2) al art. 177 anterior menţionat, la termenul fixat se aduce la cunoştinţa procurorului, a părţilor, a subiecţilor procesuali principali şi a expertului obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să răspundă şi li se pune în vedere că au dreptul să facă observaţii cu privire la aceste întrebări şi că pot cere modificarea sau completarea lor, fiind indicate, după caz, expertului obiectele pe care urmează să le analizeze. Potrivit alin. (3) al art. 177 din Codul de procedură penală, expertul este înştiinţat cu privire la faptul că are obligaţia de a analiza obiectul expertizei, de a indica cu exactitate orice observaţie sau constatare şi de a expune o opinie imparţială cu privire la faptele sau împrejurările evaluate, în conformitate cu regulile ştiinţei şi expertizei profesionale. În continuare, art. 177 alin. (4) arată că părţile şi subiecţii procesuali principali sunt încunoştinţaţi că au dreptul să ceară numirea câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei, iar alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că, după examinarea obiecţiilor şi a cererilor făcute de părţi, de subiecţii procesuali principali şi expert, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmează să fie efectuată expertiza, încunoştinţându-l totodată dacă la efectuarea acesteia urmează să participe părţile sau subiecţii procesuali principali. Potrivit art. 178 din Codul de procedură penală, după efectuarea expertizei, constatările, clarificările, evaluările şi opinia expertului sunt consemnate într-un raport, expertiza putând fi suplimentată, conform art. 180 din Codul de procedură penală, sau putând fi dispusă de către organele judiciare efectuarea unei noi expertize, potrivit art. 181 din Codul de procedură penală. 16. Cu privire la constatare, aceasta, spre deosebire de expertiză, dar şi de solicitarea opiniei unor specialişti, conform art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, poate fi dispusă, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, doar de către organele de urmărire penală, prin ordonanţă, atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constatarea fiind efectuată de un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora, potrivit art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală. De asemenea, conform alin. (12) al art. 172 din Codul de procedură penală, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize. 17. Referitor la raportul dintre cele două procedee probatorii, prin Decizia nr. 851 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 25 februarie 2021, paragrafele 31 şi 32, Curtea a reţinut că ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente - care constituie probe în procesul penal - înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală (a se vedea, în acelaşi sens, şi Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 14). Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale, Curtea a constatat că regula este aceea că, atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepţia, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. 18. În ceea ce priveşte textul criticat, acesta a fost plasat de legiuitor în rândul alineatelor art. 172 din Codul de procedură penală referitoare la expertiză. Acesta prevede, la teza întâi, posibilitatea instanţei ori a organului de urmărire penală de a solicita opinia unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora, în domeniile strict specializate, dacă pentru înţelegerea probelor sunt necesare anumite cunoştinţe specifice sau alte asemenea cunoştinţe. 19. Interpretând sistematic dispoziţiile art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, prin raportare la ansamblul prevederilor art. 172 anterior menţionat, Curtea constată că acestea nu prevăd un mijloc de probă distinct de expertiză şi de constatare, ci completează reglementarea referitoare la expertiză cu posibilitatea dată organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată de a corobora informaţiile din cuprinsul raportului de expertiză, efectuat ca urmare a dispunerii expertizei conform art. 172 alin. (1)-(6) şi (8) din Codul de procedură penală, cu anumite cunoştinţe, din domenii strict specializate, pe care experţii nu le deţin şi care pot fi furnizate doar de către persoane care dispun de o cunoaştere detaliată a domeniilor în cauză. 20. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că reglementarea soluţiei juridice analizate a fost determinată de diversitatea relaţiilor sociale, a condiţiilor şi a împrejurărilor în care pot fi comise infracţiunile, precum şi de diversitatea calităţilor şi a particularităţilor pe care le pot avea participanţii la săvârşirea lor, care fac ca o parte dintre aspectele necesar a fi cunoscute în vederea aflării adevărului în cauzele penale să nu poată fi încadrate în obiectul niciuneia dintre categoriile de expertize prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală. Pentru aceste ipoteze, legiuitorul a prevăzut dreptul organelor de urmărire penală şi al instanţelor de judecată de a face apel la cunoştinţele unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara lor, persoane despre care se ştie că sunt cunoscătoare ale domeniilor strict specializate, vizate de activitatea de urmărire penală sau de cea de cercetare judecătorească. Spre exemplu, art. 184 din Codul de procedură penală prevede expertiza medico-legală psihiatrică, dar nu reglementează expertiza psihologică; or, particularităţile psihologice ale participanţilor la săvârşirea unei infracţiuni, care nu sunt subsumate domeniului psihiatric şi care prezintă importanţă pentru soluţionarea cauzei penale, pot determina organele de urmărire penală sau instanţa de judecată să coroboreze concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică cu informaţiile furnizate de unul sau mai mulţi specialişti în psihologie, conform art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală. Întrucât opinia specialistului dintr-un domeniu strict specializat excedează domeniului expertizelor, este firesc ca aceasta să nu fie prevăzută în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, astfel cum menţionează şi autorul excepţiei de neconstituţionalitate. 21. Procedura prin care organele judiciare fac apel la cunoştinţele unor astfel de specialişti nu este una similară elaborării expertizei sau constatării. Acest aspect rezultă din dispoziţiile art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, care prevăd că dispoziţiile relative la audierea martorului sunt aplicabile în mod corespunzător. Prin urmare, opinia specialiştilor în domeniile strict specializate vizate de organele de urmărire penală sau de instanţele de judecată este administrată prin procedeul probator al audierii, care este similar celui de audiere a martorilor. Aşa fiind, opiniile la care face referire textul criticat, indiferent dacă sunt furnizate instanţei oral sau în scris, nu reprezintă lucrări complexe, elaborate pe parcursul unui interval de timp stabilit de organele judiciare, ale căror concluzii să fie cuprinse într-un raport, potrivit unei proceduri similare sau asemănătoare cu cea a elaborării rapoartelor de expertiză, ci informaţii strict specializate care însă sunt deţinute de specialiştii audiaţi în virtutea unei bune cunoaşteri a respectivelor domenii, şi nu ca urmare a unei activităţi de cercetare complexe, efectuate pe parcursul unei perioade de timp determinate. De altfel, caracterul strict specializat al opiniilor solicitate de organul de urmărire penală este exprimat prin sintagma „în domenii strict specializate“ din debutul dispoziţiilor art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală. 22. În aceste condiţii, nu poate fi vorba de dreptul părţilor de a numi specialişti agreaţi de ele, care să participe împreună cu specialistul desemnat de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată la redactarea unor concluzii scrise de un anumit grad apreciabil de complexitate, care să fie prezentate instanţei. Dimpotrivă, concluziile specialiştilor prevăzuţi la art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt administrate, similar audierii martorilor, conform normelor procesuale prevăzute la art. 114-124 din Codul de procedură penală ce reglementează acest din urmă mijloc de probă. 23. Aşadar, concluziile specialistului prevăzut la art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală pot fi combătute, similar declaraţiilor martorilor, prin apărările pe care părţile, personal sau prin intermediul unui reprezentant legal, le formulează în susţinerea propriilor drepturi şi interese procesuale. 24. În ceea ce priveşte dispoziţiile procesual penale referitoare la audierea martorilor din cuprinsul Codului de procedură penală, acestea prevăd garanţii specifice acestui mijloc de probă. În acest sens, dispoziţiile art. 114 alin. (2) din Codul de procedură penală reglementează obligaţiile martorului, art. 115 din acelaşi cod reglementează cu privire la capacitatea de a fi martor, art. 116 din Codul de procedură penală prevede obiectul şi limitele declaraţiei martorului, art. 117 din Codul de procedură penală prevede persoanele care au dreptul de a refuza să dea declaraţii în calitate de martor, art. 121 din Codul de procedură penală reglementează jurământul şi declaraţia solemnă a martorului, iar art. 122-124 din Codul de procedură penală prevăd modul de audiere a martorului, consemnarea declaraţiilor şi cazurile speciale de audiere a martorului. Toate aceste dispoziţii procesual penale oferă părţilor procesului penal garanţii ale drepturilor şi intereselor procesuale ale acestora, care, potrivit art. 172 alin. (7) teza a doua din Codul de procedură penală, sunt aplicabile şi în cazul audierii specialistului. 25. Mai mult, dispoziţiile Codului de procedură penală asigură părţilor procesului penal, atât în etapa urmăririi penale, cât şi în etapa judecăţii, toate garanţiile procesuale necesare apărării intereselor lor legitime, conform calităţilor procesuale deţinute, conferindu-le acestora dreptul de a cunoaşte conţinutul dosarului în fiecare etapă a procesului penal, de a formula cereri, de a invoca excepţii şi de a propune administrarea unor noi probe etc. În acest sens, prin Decizia nr. 461 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 5 octombrie 2020, paragraful 25, Curtea a reţinut că în faza de urmărire penală suspectul/inculpatul are, între altele, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei; persoana vătămată şi partea civilă au dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, precum şi dreptul de a adresa întrebări experţilor, iar partea responsabilă civilmente îşi exercită drepturile în limitele şi în scopul soluţionării acţiunii civile (art. 81 şi următoarele din Codul de procedură penală). Curtea a reţinut că, tot astfel, în cursul procedurii de cameră preliminară, părţile interesate pot formula cereri şi excepţii privitoare la verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Mai mult, Curtea a constatat că, în acord cu prevederile art. 374 alin. (5), (6) şi (9) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce priveşte martorii şi experţii, identitatea şi adresa acestora. Aceasta întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din acelaşi cod, „în cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor şi, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală]. Totodată, procurorul, persoana vătămată şi părţile pot cere administrarea de probe noi şi în cursul cercetării judecătoreşti, iar după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, se procedează la administrarea probelor încuviinţate [art. 374 alin. (9) şi art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală]. 26. De asemenea, garanţii procesuale ale părţilor procesului penal în cazul audierii martorului în cursul judecăţii în primă instanţă sunt reglementate şi la art. 381 alin. (2) din Codul de procedură penală, ce reglementează dreptul părţilor de a pune întrebări martorului, mijloc procedural pe care acestea îl pot utiliza în scopul apărării intereselor lor procesuale. Conform normei procesual penale anterior menţionate, dacă martorul a fost propus de către procuror, acestuia i se pot pune în mod nemijlocit întrebări de către procuror, inculpat, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, iar în ipoteza în care martorul sau expertul a fost propus de către una dintre părţi, i se pot pune întrebări de către aceasta, de către procuror, persoana vătămată şi de către celelalte părţi. 27. Aşa fiind, maniera de reglementare a soluţiei legislative criticate asigură garanţiile procesuale specifice dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil al părţilor procesului penal, acestea beneficiind de mijloacele procesuale necesare pentru a formula argumente pentru a susţine sau pentru a contrazice informaţiile furnizate conform art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, potrivit intereselor lor procesuale. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate sunt în acord cu prevederile art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţie. 28. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea reţine că reglementarea dreptului organelor de urmărire penală sau al instanţei de judecată de a solicita opiniile unor specialişti, în domenii strict specializate, în scopul înţelegerii probelor este clară, precisă şi previzibilă, aceasta neputând fi confundată cu expertiza sau cu constatarea, care constituie procedee probatorii distincte. 29. În ceea ce priveşte sintagma „pentru înţelegerea probelor“ din cuprinsul art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală, aceasta corespunde scopului reglementării normei procesual penale analizate, fiind introdusă de către legiuitor în cuprinsul art. 172 anterior menţionat pentru a fi aplicată în ipotezele în care particularităţile cauzelor şi, prin urmare, ale probelor administrate vizează domenii strict specializate, iar înţelegerea unor astfel de probe necesită, distinct de concluziile din rapoartele de expertiză sau de constatare, informaţii specifice care pot fi furnizate doar de către cunoscători ai respectivelor domenii. Aşadar, expresia analizată îndeplineşte criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate ce rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, destinatarii legii procesual penale putând să determine, individual sau apelând la consultanţă juridică de specialitate, sensul sintagmei criticate. Cu privire la aceste aspecte, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa - spre exemplu, prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 şi 31, invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S. W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93 - că formularea normelor juridice nu poate prezenta o precizie absolută şi că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. S-a arătat, astfel, că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. S-a reţinut, totodată, că nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna şi că, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. S-a constatat, prin urmare, că rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. 30. Nu în ultimul rând, sintagma „pentru înţelegerea probelor“ din cuprinsul art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală este în acord cu sensul teleologic al soluţiei juridice prevăzute prin textul criticat, mai sus analizată. 31. Referitor la invocarea prevederilor art. 124 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât reglementează înfăptuirea justiţiei în numele legii. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile-Petre Florea în Dosarul nr. 1.091/338/2017 al Judecătoriei Zărneşti şi constată că dispoziţiile art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Zărneşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 mai 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
