Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale capitolului II cu referire la nr. crt. 1, 2, 3, 4, 7, 8 şi 9 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Eduard Raymond Tvardochlib Iaşcinschi în Dosarul nr. 3.001/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.398D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 193D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale capitolului II cu referire la nr. crt. 1, 2, 3, 4, 7, 8 şi 9 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Daniela Mirela Iuga, Marius Valentin Bîlu şi Daniel Sorin Stroia în Dosarul nr. 3.190/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 204D/2020 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale capitolului II cu referire la nr. crt. 1, 2, 3, 4, 7, 8 şi 9 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Fabian Costel Vîlcu în Dosarul nr. 3.002/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal, se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 193D/2020 şi nr. 204D/2020 la Dosarul nr. 2.398D/2019. 6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de conexare a dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 193D/2020 şi nr. 204D/2020 la Dosarul nr. 2.398D/2019, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra unora dintre prevederile legale criticate prin Decizia nr. 845 din 12 decembrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 14 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.001/2/2018 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale capitolului II cu referire la nr. crt. 1, 2, 3, 4, 7, 8 şi 9 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Eduard Raymond Tvardochlib Iaşcinschi, într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti, respectiv anularea unui act administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.398D/2019. 9. Prin Sentinţa civilă nr. 662 din 21 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.190/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Daniela Mirela Iuga, Marius Valentin Bîlu şi Daniel Sorin Stroia, într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti, respectiv obligarea la emiterea unui act administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 193D/2020. 10. Prin Sentinţa civilă nr. 4.516 din 6 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.002/2/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale capitolului II cu referire la nr. crt. 1, 2, 3, 4, 7, 8 şi 9 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Fabian Costel Vîlcu, într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti, respectiv anularea unui act administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 204D/2020. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că încadrarea specialiştilor IT pe aceeaşi grilă de salarizare cu cea a grefierilor este neconstituţională, având în vedere caracterul complex al activităţii desfăşurate de un specialist IT, semnificativ diferită de cea a grefierului. 12. Se instituie o discriminare vădită între specialiştii care asigură funcţionarea tehnică în cele mai bune condiţii a întregului sistem judiciar din România şi ceilalţi specialişti din cadrul acestui sistem. Autorii susţin că se creează, în mod nejustificat, o diferenţiere de salarizare între specialiştii din cadrul instanţelor şi parchetelor şi ceilalţi specialişti IT din sistemul judiciar, referindu-se la specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care fac aceeaşi muncă. 13. În acelaşi timp, autorii consideră că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece determină în cazul specialiştilor IT stabilirea unor salarii substanţial diminuate în raport cu cele actuale - pe perioadă nedeterminată şi fără caracter excepţional. Reducerea cu mai mult de 50% a nivelului salarial actual aduce atingere dreptului la salariu, în timp ce măsurile de restrângere a exerciţiului dreptului la muncă în componenta sa privind dreptul la salariu sunt discriminatorii, reducerile salariale aplicându-se numai specialiştilor IT, nu şi altor angajaţi din sistemul judiciar. În speţă este vorba de norme juridice cu efect permanent, şi nu temporar. 14. Nu se poate face o comparaţie cu diverse categorii de personal din alte autorităţi şi instituţii publice care desfăşoară activităţi ce presupun specializarea informatică, cât timp respectivele persoane sunt încadrate pe funcţii eterogene; (spre exemplu, la primării sau la casele de pensii, informaticienii au statut de funcţionar public, fiind salarizaţi similar funcţionarilor publici ce exercită alte atribuţii). 15. Restrângerea exerciţiului dreptului la un salariu decent, corespunzător cu munca prestată de fiecare, şi-a pierdut, în acest context, caracterul de măsură proporţională şi rezonabilă. 16. Principiul speranţei legitime este indisolubil legat de statul de drept. În virtutea acestui principiu, organele statului sunt obligate să acţioneze în conformitate cu dispoziţiile legale şi să respecte speranţele legitime întemeiate pe prevederile legale în vigoare, indivizii putând conta pe previzibilitatea normelor legal adoptate şi fiind astfel în măsură să îşi planifice viitorul în contextul drepturilor conferite de aceste dispoziţii. Desigur, acest principiu nu împiedică statul să facă schimbări legislative, însă îi impune obligaţia ca, ori de câte ori o face, să menţină o balanţă rezonabilă între încrederea indivizilor în prevederile legale existente şi interesele pentru a căror satisfacere operează modificarea cadrului legal. Se menţionează jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010. 17. Art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 este considerat neconstituţional, întrucât blochează în mod discriminatoriu orice altă majorare salarială ulterioară care se prezumă a se acorda întregului sistem bugetar. Pe lângă reducerea drastică prevăzută de noua grilă de salarizare, această prevedere conduce la încă o reducere majoră datorată trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat. 18. Se mai arată că, la nivel naţional, cei 500 de specialişti IT (inclusiv şi cei din instanţe) asigură servicii pentru 17.000 de magistraţi, grefieri şi alte categorii de personal auxiliar, administrează un parc tehnic de peste 45.000 de staţii de lucru, servere, imprimante, echipamente de comunicaţii, sisteme de înregistrare în sălile de judecată, sisteme de audiere, inclusiv martori sub acoperire. De asemenea, aceşti specialişti au contribuit la crearea şi îmbunătăţirea aplicaţiilor utilizate în sistemul judiciar (modul statistic, desfăşurătoare statistice, redistribuire dosare penale). În acest context, la acest moment, funcţionarea sistemului judiciar în absenţa aplicaţiilor informatice cu caracter specific, inclusiv ECRIS, nu este posibilă. 19. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, arată, în Dosarul nr. 2.398D/2019 că, pe fondul expunerii detaliate de către reclamant a argumentelor favorabile excepţiei de neconstituţionalitate, se limitează la justificarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale în raport cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în contextul în care aspecte invocate în motivarea excepţiei au fost menţionate de reclamant şi ca argumente în justificarea caracterului fondat al acţiunii. 20. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ, în Dosarul nr. 193D/2020, apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale. Astfel, se susţine că prevederile de lege criticate nu sunt contrare principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Acordând drepturile băneşti reglementate de aceste prevederi, legiuitorul a avut în vedere diferenţele de atribuţii şi condiţii de muncă pe care le au diferitele categorii de persoane implicate în mod direct sau indirect în înfăptuirea justiţiei. Totodată, instanţa reţine că sporurile avute în vedere nu reprezintă drepturi fundamentale, legiuitorul având competenţa exclusivă de a stabili conţinutul, condiţiile şi limitele acordării unor astfel de drepturi, precum şi de a decide cu privire la acordarea acestora ori, dimpotrivă, sistarea lor pe viitor. În acest sens, sunt şi cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006. 21. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 204D/2020, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că prin Legea-cadru nr. 153/2017 întreaga categorie profesională a specialiştilor IT este salarizată prin raportare la aceleaşi dispoziţii din cuprinsul actului normativ, reclamanţii solicitând încadrarea în altă grilă de salarizare - grilă stabilită de cap. I lit. B nr. crt. 4, care stabileşte nivelul salariului pentru procurorul cu grad de judecătorie. Or, astfel cum au arătat chiar reclamanţii aceştia nu îndeplinesc o atare funcţie, astfel că nu se poate discuta despre existenţa unui tratament inegal. 22. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, şi ale capitolului II cu referire la nr. crt. 1, 2, 3, 4, 7, 8 şi 9 din anexa nr. V la aceeaşi lege. Dispoziţiile legale criticate punctual au următorul conţinut: - Art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017: "(6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022." 26. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) în componenta sa privind principiul securităţii raporturilor juridice, art. 16 privind principiul egalităţii în faţa legii, art. 41 privind dreptul la muncă în componenta sa privind dreptul la salariu şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine ca normă de referinţă şi art. 47 privind nivelul de trai din Constituţie. 27. Se mai invocă încălcarea dispoziţiilor art. 1 privind dreptul de proprietate din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, se invocă încălcarea prevederilor art. 17 privind dreptul de proprietate, ale art. 23 pct. 3 privind dreptul la o retribuire echitabilă şi la protecţie socială şi ale art. 25 pct. l privind dreptul la un nivel de trai decent din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 1 pct. 2 şi 4 privind dreptul la muncă, art. 4 privind dreptul lucrătorilor la o salarizare echitabilă, precum şi ale art. 20 privind egalitatea de şanse a lucrătorilor din Carta Socială Europeană Revizuită. 28. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate. Astfel, referitor la prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, se reţine că acestea au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 29. Cu acel prilej, Curtea a constatat că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătite din fonduri publice. 30. Curtea Constituţională a reiterat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). 31. De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014 şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15. 32. În raport cu cele enunţate şi aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 33. Referitor la invocarea principiului securităţii juridice, care rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, şi a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaţilor din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificaţia încălcării dispoziţiilor Legii fundamentale şi convenţionale invocate. 34. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, Curtea a reţinut că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează consecinţele aplicării concomitente a prevederilor de lege şi a altor prevederi legale cu incidenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care a prevăzut transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, şi art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, potrivit căruia „Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017“. 35. De asemenea, reţinând că situaţia obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică şi chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20), Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie. 36. În acelaşi timp, Curtea a precizat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că într-o astfel de situaţie nu se pune în discuţie o chestiune privind constituţionalitatea, ci una de coordonare a legislaţiei în vigoare, de competenţa autorităţii legiuitoare (a se vedea. în acest sens, Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999 sau Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003). 37. Sub acest aspect, Curtea a observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare. 38. Astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, stabilind prin art. II că: „Începând cu luna aprilie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege.“ În acelaşi sens, prin art. II din Legea nr. 287/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 4 decembrie 2018, „Începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege“. 39. De asemenea, prin articolul unic pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, s-a stabilit că, „Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia.“ 40. În plus, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti. 41. Referitor la prevederile cuprinse la nr. crt. 1-4, 7-9 din capitolul II: „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor“ din anexa nr. V: „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea observă că acestea au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 428 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 17 octombrie 2019, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate. 42. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate instituie salarii de bază şi coeficienţi în raport cu vechimea în funcţie şi nivelul de studii pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, inclusiv pentru specialiştii IT. 43. Curtea a observat că, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, autorii excepţiei consideră că stabilirea aceluiaşi tratament juridic precum cel de care beneficiază grefierii, sub aspectul salarizării, este nejustificată, având în vedere importanţa şi complexitatea muncii desfăşurate de specialiştii în domeniul informatic. 44. În acest context, Curtea a reţinut că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiştilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere, permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Astfel, prin Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi prin Decizia nr. 408 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 26 octombrie 2017, Curtea Constituţională a statuat că este dreptul şi obligaţia autorităţii legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acest sens, este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat. 45. În plus, Curtea a observat că acceptarea susţinerilor autorilor excepţiei ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferenţe faţă de sistemul anterior de salarizare. 46. Referitor la critica de neconstituţionalitate vizând instituirea unei discriminări între specialiştii IT şi alte categorii de specialişti din sistemul judiciar, Curtea a precizat că este dreptul exclusiv al legiuitorului să facă diferenţierea corespunzătoare la stabilirea drepturilor salariale. Atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate sunt diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii similare, la diferite autorităţi sau instituţii publice. De altfel, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). 47. Pe altă parte, criticile autorilor excepţiei referitoare la instituirea unei discriminări chiar în cadrul categoriei specialiştilor în domeniul informatic se bazează pe modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017. Or, vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, asemenea aspecte excedează controlului de constituţionalitate, fiind de resortul instanţelor judecătoreşti. 48. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 41 şi ale art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia. 49. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 50. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eduard Raymond Tvardochlib Iaşcinschi în Dosarul nr. 3.001/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Daniela Mirela Iuga, Marius Valentin Bîlu şi Daniel Sorin Stroia în Dosarul nr. 3.190/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Fabian Costel Vîlcu în Dosarul nr. 3.002/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale capitolului II cu referire la nr. crt. 1, 2, 3, 4, 7, 8 şi 9 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
