Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Afrodita Laura Tutunaru│- magistrat-asistent│
└───────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elefteria-Niculina-Lia Sanderius în Dosarul nr. 1.012/204/2016 al Judecătoriei Câmpina - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.021D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă pentru partea Emil Marian Ofileanu, doamna avocat Mariana Bunca din cadrul Baroului Prahova, cu delegaţie la dosar, şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile criticate sunt suficient de clare, previzibile şi neechivoce fiind normal şi firesc ca legiuitorul să instituie un astfel de termen în interiorul căruia se poate introduce o plângere prealabilă. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi face trimitere la similaritatea soluţiei legislative criticate cu cea anterioară existentă în art. 284 din Codul de procedură penală din 1968. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 24 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.012/204/2016, Judecătoria Câmpina - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elefteria-Niculina-Lia Sanderius într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de clasare (art. 340 din Codul de procedură penală). 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, în unele situaţii şi împrejurări, termenul de 3 luni de formulare a plângerii prealabile este insuficient şi, în opinia autorului excepţiei, acest termen nu trebuie să existe, întrucât persoana vătămată trebuie să aibă posibilitatea să depună plângere până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale. 7. Se mai arată că se creează o discriminare între cetăţeni, ca victime ale unor fapte penale, în funcţie de împrejurarea că, pentru anumite infracţiuni, este necesară formularea unei plângeri prealabile, iar pentru altele operează principiul oficialităţii. 8. Totodată, se susţine că sunt afectate normele generale privind claritatea, precizia şi previzibilitatea actelor normative. 9. Judecătoria Câmpina - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât stabilirea de către legiuitor a unui termen în care poate fi introdusă plângerea prealabilă, nu aduce atingere în niciun fel dreptului părţilor la un proces echitabil. Dimpotrivă, instituirea unui asemenea termen este menită să asigure soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, să prevină eventualele abuzuri şi să limiteze efectele perturbatoare asupra securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice. De altfel, referindu-se la problematica termenelor în justiţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în jurisprudenţa sa, că statele contractante se bucură de o marjă de apreciere atunci când trebuie să reglementeze dreptul de acces la justiţie. 10. Instanţa mai menţionează că noua reglementare procesual penală a instituţiei analizate pune la dispoziţia persoanei vătămate un termen mai lung pentru a formula plângere prealabilă, acesta fiind de trei luni şi nu de două luni, ca în vechea reglementare. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 12. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale menţionate. 13. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, arătând că dispoziţiile legale referitoare la procedura plângerii prealabile au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate în redactarea anterioară din Codul de procedură penală din 1968, ocazii cu care s-a statuat că aceste prevederi exprimă principii de politică penală democratice şi umaniste în legătură cu soluţionarea conflictelor de drept penal, fie că este vorba de infracţiunile pentru care este instituită procedura plângerii prealabile, condiţiile şi termenul în care poate fi introdusă plângerea, fie de consecinţele pe planul dreptului substanţial şi pe planul dreptului procesual. În acest sens sunt Decizia nr. 344 din 6 decembrie 2001, Decizia nr. 381 din 14 octombrie 2003 şi Decizia nr. 777 din 7 noiembrie 2006. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 296 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Termenul de introducere a plângerii prealabile. Analizând motivele invocate de autor, Curtea constată că acesta este nemulţumit numai de alin. (1) al art. 296 din Codul de procedură penală care stabileşte termenul de 3 luni. Aşa fiind, Curtea urmează să restrângă obiectul excepţiei la acest alineat, care are următorul conţinut: „(1) Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei.“ 17. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării legilor, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederile art. 5 paragraful 2 referitor la dreptul oricărui acuzat de a fi informat, art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie un termen de 3 luni, în interiorul căruia persoana vătămată trebuie să introducă plângerea prealabilă. 19. Autorul excepţiei susţine că, prin aceasta, se creează o discriminare între persoanele vătămate prin infracţiuni, după cum punerea în mişcare a acţiunii penale se face din oficiu sau la plângerea prealabilă. Totodată, se mai susţine că este afectat dreptul de acces la justiţie, a cărui exercitare nu poate fi îngrădită de nicio lege, şi că textul criticat nu este clar şi previzibil. 20. Analizând aceste critici, Curtea constată că o soluţie legislativă similară se regăsea în art. 284 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căruia „În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul.“ 21. Prin Decizia nr. 230 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 10 iulie 2003, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 şi art. 284 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată, deci şi procedura plângerii prealabile, sunt stabilite de lege. Pe de altă parte, instituirea acestei proceduri este determinată de raţiuni de politică penală. Ea se instituie pentru acele infracţiuni la care persoana vătămată nu doreşte, de cele mai multe ori, aducerea în faţa justiţiei a conflictului de drept creat prin săvârşirea infracţiunii, motiv pentru care legea a prevăzut că acţiunea penală, pentru aceste infracţiuni, să nu fie pusă în mişcare şi exercitată decât în urma manifestării explicite de voinţă, în acest sens, din partea persoanei vătămate. În absenţa acestei manifestări de voinţă, conflictul de drept penal se stinge fără a fi adus în justiţie, soluţie deopotrivă convenabilă persoanei vătămate şi societăţii, interesată în soluţionarea temeinică, reală şi definitivă a conflictelor interumane. Procedura plângerii prealabile nu poate fi contrară drepturilor persoanei vătămate, pe care, dimpotrivă, le serveşte pe deplin. De asemenea, reglementarea plângerii prealabile prin dispoziţiile art. 279 şi 284 din Codul de procedură penală din 1968 nu aduce atingere niciunuia dintre principiile sau dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei referitoare la România ca stat de drept, la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, la dreptul internaţional şi dreptul intern, la egalitatea în drepturi, la tratatele internaţionale privind drepturile omului, la accesul liber la justiţie şi la respectarea Constituţiei şi a legilor. 22. Totodată, prin Decizia nr. 381 din 14 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 25 noiembrie 2003, Curtea Constituţională a mai statuat că dispoziţiile legale referitoare la procedura plângerii prealabile exprimă principii de politică penală democratice şi umaniste în legătură cu soluţionarea conflictelor de drept penal, fie că este vorba de infracţiunile pentru care este instituită procedura plângerii prealabile, condiţiile şi termenul în care poate fi introdusă plângerea, fie de consecinţele pe planul dreptului substanţial şi pe planul dreptului procesual. 23. Curtea a mai reţinut că stabilirea de către legiuitor a unui termen în care poate fi introdusă plângerea prealabilă nu aduce atingere în vreun fel dreptului părţilor la un proces echitabil, respectiv la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale. Dimpotrivă, instituirea unui asemenea termen este menită să asigure soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, să prevină eventualele abuzuri şi să limiteze efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice (a se vedea Decizia nr. 777 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 6 decembrie 2006). De altfel, referindu-se la problematica termenelor în justiţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa sa, că dreptul de acces la o instanţă, prin natura sa, necesită o reglementare din partea statului, sens în care statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere (a se vedea Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings împotriva Marii Britanii, paragraful 50). 24. Distinct de aceste argumente, care îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, Curtea mai constată că textul legal criticat conţine elemente de noutate în ceea ce priveşte termenul în care trebuie introdusă plângerea prealabilă, precum şi data de la care acesta curge. Spre deosebire de legea veche, termenul este de 3 luni şi curge din ziua în care persoana vătămată sau persoana îndreptăţită a reclama a aflat despre săvârşirea faptei. Această reglementare reflectă noua viziune în materia începerii urmăririi penale care, într-o primă fază, se dispune în mod obligatoriu in rem, motiv pentru care termenul de introducere a plângerii prealabile nu mai curge în nicio împrejurare de la data la care persoana vătămată sau persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este făptuitorul [a se vedea art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală]. În ceea ce priveşte durata termenului, precum şi posibilitatea de a introduce plângerea fără indicarea obligatorie a făptuitorului, legea nouă asigură o mai bună protecţie intereselor persoanei vătămate. Termenul pentru introducerea plângerii prealabile are o natură juridică mixtă, având atât caracterul unui termen substanţial, lipsa plângerii sau introducerea ei tardivă constituind o cauză de înlăturare a răspunderii penale, cât şi caracterul unui termen procedural, calcularea lui făcându-se potrivit dispoziţiilor procesual penale. 25. Aşa fiind, referitor la prevederile cuprinse în art. 1 alin. (5) şi art. 21 din Constituţie, şi anume cele care privesc principiul clarităţii şi previzibilităţii legii şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, Curtea constată că textul legal criticat de autorul excepţiei nu opreşte părţile interesate de a apela la instanţele judecătoreşti, de a fi apărate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează un proces echitabil. În acest sens, legiuitorul a utilizat un limbaj clar, accesibil şi previzibil, în aşa fel încât orice persoană interesată să uzeze de dispoziţiile legale criticate. De altfel, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta privind calitatea legilor, dispoziţiile legale criticate sunt clare şi neechivoce, întrucât destinatarul normei procedural penale are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. 26. Condiţionarea punerii în mişcare a acţiunii penale de introducerea plângerii prealabile a persoanei vătămate într-un termen de 3 luni reprezintă o excepţie de la principiul general al oficialităţii procesului penal şi se aplică doar în cazul infracţiunilor având o gravitate şi o intensitate a lezării valorilor sociale ocrotite de legea penală mai reduse. Deşi, legiuitorul român a optat pentru regula generală de urmărire, judecare şi sancţionare din oficiu a infracţiunilor, ca fapte antisociale, aceasta nu înseamnă că nu are dreptul constituţional de a stabili şi anumite excepţii de la această regulă generală. Astfel, s-a prevăzut ca, în anumite cazuri, datorită caracterului şi conţinutului concret al faptelor, statutului special al autorului faptei ori al persoanei vătămate sau relaţiilor speciale dintre făptuitor şi persoana lezată, punerea în mişcare a acţiunii penale să fie condiţionată de existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate. Prin punerea în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, legiuitorul a avut în vedere şi posibilitatea ca inculpatul să fie iertat de persoana vătămată şi astfel să înceteze procesul penal. Aceasta nu înseamnă că este afectat principiul egalităţii în faţa legii, deoarece violarea acestui principiu există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (Decizia Curţii Constituţionale nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Or, prevederile art. 296 din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza juridică a normei. În legătură cu această problemă este de reţinut că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. În alţi termeni, principiul egalităţii nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferenţe de situaţii. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în aplicarea principiului nediscriminării prevăzut la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a stabilit că orice diferenţă de tratament făcută de stat între persoane aflate în situaţii similare trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă (de exemplu, Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33). În cazul de faţă, victimele infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a acestora, se află în aceeaşi situaţie juridică şi nu poate fi pus semnul egalităţii între acestea şi victimele infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, întrucât tocmai gravitatea acestor din urmă fapte justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic diferit. În caz contrar, s-ar putea admite chiar ideea stabilirii unor pedepse unice, indiferent de fapta comisă, fapt care înfrânge ideea de echitate socială, componentă a dreptăţii ca valoare supremă într-un stat de drept. Aşa fiind, situaţia juridică avută în vedere de legiuitor nu este identică în cele două cazuri puse în antiteză de autorul excepţiei. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elefteria-Niculina-Lia Sanderius în Dosarul nr. 1.012/204/2016 al Judecătoriei Câmpina - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Câmpina - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
