Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) şi ale art. 342 alin. (6) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepţie ridicată de Mihai Vasile Rotar în Dosarul nr. 4.151/211/2020 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 131D/2021. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă Decizia nr. 517 din 15 iulie 2021 şi Decizia nr. 725 din 6 decembrie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 8 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.151/211/2020, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) şi ale art. 342 alin. (6) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, excepţie ridicată de Mihai Vasile Rotar într-o cauză având ca obiect soluţionarea sesizării formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca privind luarea măsurii confiscării speciale a bunurilor ridicate de către organele de cercetare penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia apreciază că dispoziţiile de lege criticate, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezintă o ingerinţă nejustificată şi disproporţionată în dreptul de proprietate privată, constituind o formă neconstituţională de expropriere. Obligativitatea confiscării armei ope legis chiar în situaţia în care autorul nu răspunde penal, fără a permite judecătorului să facă o analiză de proporţionalitate şi necesitate a unei astfel de sancţiuni, constituie o încălcare a dreptului de proprietate privată. În continuare, face referire la doctrină şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 noiembrie 2008, pronunţată în Cauza Ismayilov împotriva Rusiei, Hotărârea din 26 februarie 2009, pronunţată în Cauza Grifhorst împotriva Franţei, Hotărârea din 9 iulie 2009, pronunţată în Cauza Moon împotriva Franţei) şi a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019 şi Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008). Totodată, invocă Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 16 decembrie 1992, pronunţată în Cauza C-210/91. 6. Susţine că în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se interzice orice control judiciar asupra pericolului social concret pe care îl cauzează deţinerea armei. Scopul măsurilor de siguranţă este prevăzut de art. 107 din Codul penal, şi anume înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. Arată că infracţiunea reglementată de art. 342 alin. (6) din Codul penal are o situaţie premisă, aceea conform căreia agentul deţine la un moment dat dreptul de port armă, ceea ce presupune că respectiva persoană a participat la un curs de instruire, a promovat un examen practic şi teoretic, a fost evaluată medical etc. În cazul în care persoana în cauză omite să formuleze cererea de reînnoire a dreptului de a purta armă, instanţa judecătorească ar trebui să verifice în concret dacă există, într-adevăr, un pericol social, dacă acest pericol social poate fi înlăturat prin confiscarea armei şi dacă măsura de siguranţă se impune în cazul concret sau nu. 7. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia penală, făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 725 din 6 decembrie 2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. f) şi ale art. 342 alin. (6) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 11 iunie 2019. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 112 alin. (1) lit. f): „(1) Sunt supuse confiscării speciale: (…) f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.“; – Art. 342 alin. (6): „Nedepunerea armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.“ Prin Decizia nr. 10 din 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că, „în cazul faptei prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, cu privire la care s-a dispus o soluţie de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, arma şi muniţia intră sub incidenţa confiscării speciale, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, în procedura reglementată de art. 549^1 din Codul de procedură penală, în ipoteza în care făptuitorul nu a depus arma şi muniţia la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă“. 12. Autorul excepţiei susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (1) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 517 din 15 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1110 din 22 noiembrie 2021, Decizia nr. 725 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 4 aprilie 2017, şi Decizia nr. 602 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 9 noiembrie 2017, a analizat o critică de neconstituţionalitate similară, apreciind că aceasta este neîntemeiată. 14. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 112 din Codul penal reglementează măsura confiscării speciale, care, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, reprezintă o sancţiune de drept penal, respectiv o măsură de siguranţă, care constă în transferul silit şi gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, în patrimoniul statului, întrucât, având în vedere legătura acestor bunuri cu fapta săvârşită, deţinerea lor în continuare de către persoana în cauză prezintă pericolul săvârşirii unor noi infracţiuni (Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 2 decembrie 2015, paragraful 22). 15. Curtea a observat că art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal reglementează una dintre categoriile de bunuri ce sunt supuse confiscării speciale, şi anume bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală. În acest context, Curtea a reţinut că deţinerea unui bun este interzisă de lege atât în situaţia în care aceasta se realizează cu un anumit scop ilicit, expres prevăzut de lege, în lipsa acestui scop deţinerea având un caracter licit, cât şi în situaţia când simpla posesie a unui bun, indiferent de scopul urmărit, constituie o faptă prevăzută de legea penală, fiind vorba în acest caz despre o interdicţie legală cu caracter general. 16. În cazul celei de-a doua categorii de bunuri, legiuitorul a prezumat existenţa unei periculozităţi obiective ce derivă din însăşi substanţa/natura acestor bunuri, astfel că simpla deţinere a acestora, contrar dispoziţiilor legale, creează acea stare de pericol pentru a cărei înlăturare este necesară intervenţia organului judiciar prin măsura confiscării bunurilor respective. În categoria acestor bunuri sunt incluse şi acelea pentru a căror deţinere este necesară îndeplinirea unor condiţii, fiind supuse unui regim de autorizare. În cazul acestora din urmă, nerespectarea regimului de autorizare determină ca deţinerea să fie contrară legii penale. Regimul de autorizare este introdus tocmai pentru a da posibilitatea organelor de stat competente să verifice dacă persoanele care solicită autorizarea prevăzută în fiecare caz în parte prezintă garanţii, în sensul că vor folosi aceste bunuri într-un mod care să nu cauzeze o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de legea penală şi pentru ordinea publică, în general. 17. În acest context, Curtea a observat că prevederile art. 44 alin. (9) din Constituţie, reglementând o limitare a dreptului de proprietate, dispun în sensul că „bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii“. În ceea ce priveşte confiscarea bunurilor a căror deţinere este interzisă de legea penală, Curtea a observat că această măsură este prevăzută de lege, fiind reglementată de dispoziţiile criticate. Referitor la scopul urmărit prin reglementarea acestei măsuri, Curtea a reţinut că acesta este circumscris înlăturării unei stări de pericol şi preîntâmpinării săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, astfel cum dispune art. 107 alin. (1) din Codul penal. Având în vedere că interdicţia deţinerii anumitor bunuri este determinată de existenţa unei periculozităţi obiective ce derivă din însăşi substanţa/natura acestor bunuri, astfel că „existenţa pericolului“ este neîndoielnică, scopul urmărit de reglementarea criticată este unul legitim. În ceea ce priveşte existenţa raportului de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat, Curtea a apreciat că trebuie stabilit dacă există un just echilibru între interesul general şi interesul particular în cauză. Relativ la obiectul cauzelor în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a observat că tipurile de arme şi muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României sunt reglementate de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, iar art. 342 din Codul penal reglementează infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor. Astfel, aceste bunuri intră în categoria celor pentru a căror deţinere este necesară îndeplinirea unor condiţii, fiind supuse unui regim de autorizare. Îndeplinirea condiţiilor impuse de lege este circumscrisă întregii perioade în care bunul se află în posesia persoanei, indiferent dacă aceasta foloseşte sau nu bunul respectiv, necesitatea îndeplinirii acestor condiţii grevându-se pe starea de pericol ce derivă din însăşi substanţa/natura acestuia. Totodată, persoanele în posesia cărora se află aceste bunuri şi în sarcina cărora intră îndeplinirea acestor condiţii nu se pot prevala de necunoaşterea legii. În aceste condiţii, Curtea a apreciat că dispoziţia criticată respectă un just echilibru între interesul general şi interesul particular în cauză. 18. De altfel, Curtea a reţinut că deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori ca urmare a aplicării măsurii confiscării speciale nu constituie expropriere şi nu încalcă în niciun alt mod dreptul de proprietate (a se vedea şi Decizia nr. 168 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 16 martie 2010, Decizia nr. 900 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010). 19. Totodată, Curtea a observat că, în cazul pronunţării de către procuror a unei ordonanţe de clasare sau de renunţare la urmărirea penală, acesta, în temeiul art. 315 alin. (2) lit. c) şi al art. 318 alin. (8) din Codul de procedură penală, va dispune sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale. Totodată, dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) din acelaşi act normativ prevăd că ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărirea penală. În acest caz, potrivit art. 549^1 alin. (5) lit. b) din Codul de procedură penală, judecătorul, prin încheiere, poate admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor, aceasta fiind supusă, potrivit alin. (6), contestaţiei la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate ori, când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la completul competent potrivit legii. 20. În continuare, Curtea a reţinut că, în cazul trimiterii în judecată a inculpatului, instanţa de judecată, soluţionând fondul cauzei, va pronunţa o hotărâre care, potrivit art. 401 din Codul de procedură penală, trebuie să conţină o parte introductivă, o expunere şi dispozitivul. De asemenea, potrivit art. 404 alin. (4) lit. d) din acelaşi act normativ, dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanţă cu privire la măsurile de siguranţă. Astfel, Curtea a observat că, în toate cazurile, măsura confiscării este dispusă de către instanţa de judecată în urma judecării cauzei desfăşurate în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu, persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării putând fi reprezentate de avocat şi putând formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii cu privire la măsura confiscării. 21. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Vasile Rotar în Dosarul nr. 4.151/211/2020 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. f) şi ale art. 342 alin. (6) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 10 din 8 aprilie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iulie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
