Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate şi ale art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie, şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.954D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru Avocatul Poporului, doamna Emma Turtoi, şef Serviciu contencios constituţional şi recurs în interesul legii, cu împuternicire depusă la dosar. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Avocatului Poporului, care arată că dispoziţiile legale care înlătură cadrele militare în activitate de la beneficiul acordării concediului pentru îngrijirea copilului cu handicap în vârstă de până la 18 ani sunt de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi la ocrotirea sănătăţii. Argumentele invocate de Avocatul Poporului pornesc de la principiul prevalenţei interesului superior al copilului cu handicap în vârstă de până la 18 ani în raport cu interesul public izvorât din statutul special generat de apartenenţa la o anumită categorie socioprofesională a părintelui asigurat. Diferenţa de tratament juridic dintre categoriile de asiguraţi în sistemul public în recunoaşterea şi garantarea unor drepturi de asigurări sociale nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, fiind, prin urmare, încălcat principiul egalităţii în drepturi. Avocatul Poporului recunoaşte că există şi trebuie să existe o diferenţă între cadrele militare şi alte categorii de personal, sub aspectul condiţiilor de încadrare, al atribuţiilor, al incompatibilităţilor, al drepturilor şi interdicţiilor, însă această diferenţă de tratament nu trebuie să se oglindească şi în ceea ce priveşte beneficiul unei forme de asigurare socială, cu implicaţii grave asupra sănătăţii minorului cu handicap în vârstă de până la 18 ani. Considerentele avute în vedere de legiuitor nu sunt îndeajuns de puternice pentru a justifica în mod obiectiv şi raţional instituirea unui tratament diferenţiat între cadrele militare, pe de o parte, şi celelalte categorii de asiguraţi. În stabilirea concediului şi a indemnizaţiei aferente pentru îngrijirea copilului cu handicap de până la 18 ani, legiuitorul a avut în vedere nevoia copilului de a primi îngrijiri medicale din partea părinţilor. În concluzie, pentru argumentele expuse, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, aminteşte cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 90 din 10 februarie 2005, în sensul că, în calitate de asiguraţi, cadrele militare în activitate nu se deosebesc de celelalte categorii de asiguraţi, astfel că instituirea unui tratament juridic diferenţiat, care îi privează pe aceştia de beneficiul unei forme de asigurare socială prevăzute de lege pentru toate persoanele asigurate, apare ca fiind discriminatorie. Prin urmare, în calitate de asiguraţi, cadrele militare în activitate trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi asiguraţi, iar tratamentul juridic diferenţiat criticat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă o încălcare a art. 16 din Constituţie. Mai mult, apreciază că dispoziţiile de lege criticate au în vedere şi un drept al copilului, fiind o măsură de protecţie pentru minorul cu handicap, astfel că art. 16 din Constituţie este încălcat şi din această perspectivă. Art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede interzicerea discriminării. De asemenea, în Convenţia pentru apărarea drepturilor copilului, statele părţi recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă, drept care nu poate fi asigurat prin interzicerea posibilităţii părintelui de a îngriji sănătatea copilului său, din considerente ce ţin de apartenenţa la anumite categorii socioprofesionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Adresa nr. 18.490 din 18 decembrie 2017, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 12.569 din 21 decembrie 2017, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi al art. 32 din Legea nr. 47/1992, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate şi ale art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Avocatul Poporului susţine că dispoziţiile art. 61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 şi cele ale art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995, prin care cadrelor militare în activitate li se limitează acordarea dreptului la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 7 ani, motivat de statutul generat de situaţia militară a părintelui, creează o diferenţă de tratament juridic nejustificată obiectiv şi raţional în raport cu celelalte categorii socioprofesionale pentru care se acordă concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani. Astfel, sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor, precum şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării. 7. De asemenea, Avocatul Poporului susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 47 alin. (2) din Constituţie, întrucât dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului cu handicap reprezintă una dintre formele de asigurări sociale la care se referă textul constituţional mai sus amintit. 8. Avocatul Poporului recunoaşte că, în raport cu alte categorii de salariaţi, cadrele militare în activitate se află într-o situaţie diferită sub aspectul condiţiilor de încadrare, al atribuţiilor, al drepturilor, al incompatibilităţilor şi al interdicţiilor. Cu toate acestea, în calitate de asiguraţi, cadrele militare în activitate nu se deosebesc de celelalte categorii de asiguraţi, astfel că instituirea unui tratament juridic diferenţiat, care îi privează pe aceştia de beneficiul unei forme de asigurare socială prevăzute de lege pentru toate persoanele asigurate, apare ca fiind discriminatorie. 9. Totodată, consideră că, în cazul textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate, considerentele avute în vedere de legiuitor nu pot fi apreciate ca fiind îndeajuns de puternice pentru a justifica, în mod obiectiv şi raţional, instituirea unui tratament diferenţiat pentru cadrele militare în activitate. 10. Avocatul Poporului apreciază că, prin stabilirea concediului pentru îngrijirea copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani şi a indemnizaţiei aferente, legiuitorul a avut în vedere protecţia copilului, nevoia acestuia de a primi îngrijiri medicale din partea părintelui, indiferent de categoria socioprofesională din care face parte. 11. De asemenea, Avocatul Poporului consideră că prin dispoziţiile de lege criticate este încălcat şi principiul constituţional care consacră dreptul la ocrotirea sănătăţii, întrucât prin privarea părintelui care este cadru militar activ de concediul pentru îngrijirea copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, şi de indemnizaţia aferentă se aduce o atingere gravă interesului copilului, acela de a beneficia de îngrijiri medicale corespunzătoare. În acest sens menţionează că, potrivit art. 6 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, statele părţi recunosc dreptul la viaţă al fiecărui copil, iar acestea vor face tot ce le stă în putinţă pentru a asigura supravieţuirea şi dezvoltarea copilului. Totodată, în conformitate cu art. 24 din aceeaşi convenţie, statele părţi recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare. Astfel, vor depune eforturi pentru a garanta că niciun copil nu este lipsit de dreptul de a avea acces la aceste servicii. În plus, potrivit art. 4 din aceeaşi convenţie, statele părţi se angajează să ia toate măsurile legislative, administrative şi de orice altă natură necesare în vederea punerii în aplicare a drepturilor recunoscute în convenţie. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) şi art. 33 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantei Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 32 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată prin Legea nr. 399/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 6 noiembrie 2006. Curtea observă că Avocatul Poporului nu critică întregul conţinut al art. 61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, ci doar ultima teză, respectiv sintagma „cu excepţia personalului militar în activitate, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special“. Totodată, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995. Textele de lege criticate au următorul conţinut: - Art. 61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005: „Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile şi persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în ministerele şi instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu excepţia personalului militar în activitate, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special.“; – Art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995: „Cadrele militare în activitate, femei şi bărbaţi, au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 7 ani, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.“ 16. Avocatul Poporului consideră că aceste texte de lege sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 34 privind ocrotirea sănătăţii. De asemenea, invocă încălcarea prevederilor internaţionale ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării şi ale art. 4,6 şi 24 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001. 17. Examinând dispoziţiile de lege criticate, Curtea reţine că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 reglementează dreptul persoanelor asigurate la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate. Unul dintre drepturile de asigurări sociale consacrate de acest act normativ este concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav, reglementat în art. 26-30 din capitolul V. Aşa cum Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr. 90 din 10 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 24 martie 2005, dispoziţiile art. 47 alin. (2) teza întâi din Constituţie consacră dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, iar dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului bolnav „reprezintă una dintre formele de asigurări sociale la care se referă textul constituţional mai sus amintit“. 18. Curtea observă, totodată, că, deşi dreptul la concediu şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav consacrat de art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 se acordă părintelui, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale de stagiu de cotizare stabilite de art. 7 din acelaşi act normativ, reglementarea vizează, în realitate, nevoile de ocrotire a sănătăţii copilului, constituindu-se, prin urmare, şi ca o expresie a prevederilor art. 34 din Constituţie. 19. Din aceeaşi perspectivă, reglementarea privind dreptul la concediu şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav reprezintă şi o concretizare a obligaţiilor pe care România şi lea asumat ca parte la Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, în care se consacră obligaţia statelor părţi de a lua „toate măsurile legislative, administrative şi de orice altă natură necesare în vederea punerii în aplicare a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie“ (art. 4), precum şi obligaţia de a recunoaşte „dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare“ (art. 24 paragraful 1). 20. Cu toate acestea, având în vedere statutele profesionale speciale cărora se supun cadrele militare active, poliţiştii şi funcţionarii publici, în care sunt prevăzute drepturi şi obligaţii specifice acestor categorii socioprofesionale, dispoziţiile art. 61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 stabilesc că drepturile reglementate de acest act normativ nu se aplică acestora. 21. Dispoziţiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995, reglementând situaţia cadrelor militare în activitate, prevăd însă dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 7 ani, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare. 22. Curtea constată că dispoziţiile art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 confirmă faptul că, din perspectiva obiectivului vizat de legiuitor, cadrele militare nu se deosebesc de celelalte categorii socioprofesionale care au calitatea de asiguraţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 sub aspectul dreptului de a beneficia de concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav, raţiunile ce ţin de nevoia de ocrotire a sănătăţii copilului regăsindu-se în mod identic, indiferent de categoria socioprofesională avută în vedere. Cu toate acestea, drepturile acordate sunt limitate în comparaţie cu cele prevăzute pentru celelalte categorii de asiguraţi ce intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, rezultând astfel un tratament juridic diferenţiat, fundamentat pe criterii ce ţin de apartenenţa la o anumită categorie socioprofesională. 23. În jurisprudenţa sa, aşa cum este Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Curtea Constituţională a statuat că „situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional“. 24. În acelaşi sens este jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte criteriile de apreciere a respectării art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi care interzic discriminarea. Astfel, prin Hotărârea din 4 noiembrie 2008, pronunţată în Cauza Carson şi alţii contra Regatului Unit, instanţa europeană a reţinut că „articolul 14 oferă protecţie împotriva oricăror discriminări în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie, dar orice diferenţă de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea sa. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situaţii analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferenţial şi că distincţia nu îşi găseşte nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. [...] O distincţie de tratament privitoare la un drept prevăzut de Convenţie nu trebuie numai să urmărească un scop legitim, trebuie în acelaşi timp să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit“. 25. Având în vedere aceste repere, Curtea reţine că instituirea unui tratament juridic distinct pentru anumite categorii socioprofesionale, aşa cum sunt şi cadrele militare în activitate, este fundamentată pe un criteriu obiectiv, ce ţine de specificul activităţii acestora, care justifică instituirea unor drepturi şi obligaţii specifice. În mod concret, în ceea ce priveşte cadrele militare în activitate, se are în vedere faptul că acestea sunt în serviciul naţiunii, ocupând o funcţie militară menită să asigure funcţionarea, perfecţionarea şi conducerea organismului militar în timp de pace şi de război (art. 1 alin. 2,art. 4 alin. 1 şi art. 5 alin. 1 din Legea nr. 80/1995. Prin urmare, „profesia de ofiţer, maistru militar sau subofiţer în activitate incumbă îndatoriri suplimentare, precum şi interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi, potrivit legii“ (art. 7 alin. 2 din Legea nr. 80/1995). 26. Existenţa unui regim juridic distinct pentru această categorie socioprofesională trebuie interpretată, prin urmare, atât în sensul instituirii unor interdicţii ori restrângeri ale exerciţiului unor drepturi permise altor categorii socioprofesionale - aşa cum sunt interdicţiile şi incompatibilităţile reglementate de art. 28-31 din Legea nr. 80/1995 -, al stabilirii unor obligaţii specifice - aşa cum sunt cele prevăzute de art. 8 din aceeaşi lege -, cât şi al prevederii unor drepturi menite să compenseze toate aceste măsuri restrictive, precum şi riscurile cărora se supun cadrele militare în activitatea desfăşurată. 27. Cu toate acestea, Curtea aminteşte, în acord cu cele reţinute mai sus, că legiuitorul a apreciat că, asemenea celorlalte categorii de asiguraţi, cadrele militare în activitate trebuie să beneficieze de dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav. Ceea ce diferă este perioada pentru care se acordă aceste drepturi. 28. Referitor la această diferenţă de tratament juridic, Curtea reţine că dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani, presupune perioade succesive de absenţă a părintelui asigurat de la îndeplinirea îndatoririlor profesionale. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, cadrul militar activ se află în serviciul naţiunii, al interesului general, ceea ce implică acceptarea unor restrângeri ale drepturilor individuale, restrângeri acceptate odată cu alegerea carierei militare. 29. Cu toate acestea, Curtea aminteşte că dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav vizează, totodată, ocrotirea sănătăţii copilului. În măsura în care restrângerea exerciţiului unor drepturi ale cadrului militar poate fi privită ca fiind o consecinţă a alegerii voluntare a carierei militare, nu aceeaşi concluzie se poate desprinde şi în ceea ce priveşte afectarea sănătăţii copilului cu handicap, împrejurare care, în cele mai multe cazuri, este imposibil de prevăzut. 30. Mai mult, Curtea apreciază că, dacă în anumite situaţii, interesul public al societăţii poate prevala asupra drepturilor şi intereselor particulare, un asemenea raport nu mai poate fi conceput atunci când servirea interesului public are drept consecinţă afectarea acelor drepturi care garantează însăşi existenţa biologică a individului, aşa cum sunt dreptul la sănătate şi dreptul la viaţă. În opinia Curţii, crearea condiţiilor şi încurajarea părinţilor să participe la îngrijirea sănătăţii propriilor copii apare ca cea mai firească şi logică măsură, de vreme ce aceştia sunt cei mai implicaţi din punct de vedere afectiv şi cei mai capabili să recepteze şi să vină în întâmpinarea nevoilor specifice ale copilului. 31. În concluzie, având în vedere atât reperele jurisprudenţiale mai sus amintite, cât şi cele constatate cu privire la tratamentul juridic diferit instituit pentru cadrele militare active prin textele de lege care constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 61 teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, respectiv sintagma „cu excepţia personalului militar în activitate, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special“, şi ale art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 sunt contrare atât art. 16 alin. (1), cât şi celor ale art. 34 şi art. 47 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, Curtea apreciază că sunt încălcate şi prevederile art. 20 din Constituţie prin raportare la dispoziţiile art. 4 şi 24 din Convenţia cu privire la drepturile copilului şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 32. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că art. 15 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi sintagma „cu excepţia personalului militar în activitate, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special“ din art. 61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
