Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 322 din 9 iulie 2024  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. a), ale art. 6, ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 69 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi a Legii nr. 55/2020, în ansamblul său    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 322 din 9 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. a), ale art. 6, ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 69 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi a Legii nr. 55/2020, în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1041 din 16 octombrie 2024

┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, doamna procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (2), ale art. 6 şi ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, excepţie ridicată de Rudolf Pîrvan în Dosarul nr. 3.400/268/2021 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.164D/2022.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.181D/2022, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2), ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 69 din Legea nr. 55/2020, ridicată de Răzvan Paraschivu în Dosarul nr. 19.985/211/2021 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă; în Dosarul nr. 2.216D/2022, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 55/2020, în ansamblul său, ridicată de Angela Negrotă în Dosarul nr. 506/299/2022 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă; în Dosarul nr. 2.224D/2022, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, ridicată de Lucian Petre în Dosarul nr. 3.877/197/2022 al Judecătoriei Braşov; în Dosarul nr. 2.284D/2022, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, ridicată de Rezler Zsolt-Istvan în Dosarul nr. 1.886/234/2020 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă, şi în Dosarul nr. 2.620D/2022, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (3) lit. a) şi ale art. 6 lit. c) din Legea nr. 55/2020, ridicată de Pompiliu Diplan în Dosarul nr. 100/302/2022 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.
    4. La apelul nominal efectuat în dosarele mai sus menţionate se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    5. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate, preşedintele Curţii pune în discuţie, din oficiu, conexarea cauzelor menţionate mai sus. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura procesuală propusă. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.181D/2022, nr. 2.216D/2022, nr. 2.224D/2022, nr. 2.284D/2022 şi nr. 2.620D/2022 la Dosarul nr. 2.164D/2022, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere deciziile anterioare ale Curţii pronunţate cu privire la critici similare, de exemplu, deciziile nr. 340 şi nr. 341 din 26 mai 2022.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea din 21 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.400/268/2021, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (2), ale art. 6 şi ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.164D/2022 şi a fost ridicată de Rudolf Pîrvan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională întocmit în baza art. 65 lit. h) şi a art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020 pentru săvârşirea faptei de a nu fi purtat mască de protecţie într-o benzinărie.
    8. Prin Încheierea din 13 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 19.985/211/2021, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2), ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 69 din Legea nr. 55/2020. Excepţia de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.181D/2022 şi a fost ridicată de Răzvan Paraschivu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare întocmit pentru săvârşirea faptei de a nu fi purtat mască de protecţie într-un autobuz.
    9. Prin Sentinţa civilă nr. 6.135 din 21 iunie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 506/299/2022, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 55/2020, în ansamblul său. Excepţia de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.216D/2022 şi a fost ridicată de Angela Negrotă într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale formulate cu privire la sancţionarea faptei de a nu fi purtat mască de protecţie în timpul participării la o adunare publică.
    10. Prin Încheierea din 16 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.877/197/2022, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020. Excepţia de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.224D/2022 şi a fost ridicată de Lucian Petre într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale formulate cu privire la sancţionarea faptei de a nu fi purtat mască de protecţie în timp ce mânca într-un loc public.
    11. Prin Încheierea din 5 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.886/234/2020, Tribunalul Harghita - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. Excepţia de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.284D/2022 şi a fost ridicată în apel de Rezler Zsolt-Istvan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale formulate cu privire la sancţionarea faptei de a nu fi purtat mască de protecţie într-un spaţiu public.
    12. Prin Încheierea din 26 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 100/302/2022, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (3) lit. a) şi ale art. 6 lit. c) din Legea nr. 55/2020. Excepţia de neconstituţionalitate constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.620D/2022 şi a fost ridicată de Pompiliu Diplan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale formulate cu privire la sancţionarea sa pentru fapta de a fi participat la o manifestaţie de protest organizată fără respectarea condiţiilor legale.
    13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt formulate critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă.
    14. Potrivit criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă, formulate în Dosarul nr. 2.216D/2022, Legea nr. 55/2020 a fost adoptată fără solicitarea avizului Consiliului Economic şi Social, contrar prevederilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, ceea ce, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020, Decizia nr. 139 din 13 martie 2019), reprezintă o încălcare a normelor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 141.
    15. Criticile de neconstituţionalitate intrinsecă vizează, în esenţă, următoarele aspecte: (i) fapta de a nu purta mască de protecţie nu este prevăzută în Legea nr. 55/2020 drept contravenţie, art. 13 lit. a) doar stabilind obligativitatea purtării acesteia, iar trimiterile la art. 5 alin. (2) lit. d) utilizate în cuprinsul art. 65 lit. h) nu respectă condiţiile impuse de tehnica legislativă, având un caracter generic şi imprecis, fără a preciza în concret acţiunea care constituie actul material al contravenţiei, astfel că destinatarii acestor norme nu pot să prevadă consecinţele acţiunilor lor. Nerespectarea standardelor de calitate a legii contravine art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie; (ii) incriminarea concretă a refuzului de a purta mască de protecţie în spaţiile publice nu a avut loc printr-o lege, ca act formal al Parlamentului, şi nici prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, aşa cum dispune art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, ci printr-o hotărâre a Guvernului (art. 1 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19). Această manieră de reglementare prin care legiuitorul suveran permite altei autorităţi publice să restrângă exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale (libera circulaţie, dreptul la învăţătură, accesul la cultură) contravine normelor fundamentale cuprinse în art. 53 alin. (2) din Constituţie (necesitate, proporţionalitate), art. 108 şi 115; (iii) mai mult, deşi starea de alertă nu este definită în Constituţie, aceasta este stabilită în mod concret de Guvern, prin acte infralegale care restrâng exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar aceste acte sunt sustrase controlului Parlamentului, spre deosebire de cele prevăzute de art. 93 din Constituţie prin care Preşedintele ţării instituie starea de asediu sau starea de urgenţă, ceea ce constituie o excepţie inadmisibilă de la principiul supremaţiei Constituţiei.
    16. Aceleaşi critici de neconstituţionalitate, referitoare, în esenţă, la caracterul neclar şi imprevizibil al normei legale, precum şi la abilitarea Guvernului de a reglementa prin hotărâre aspecte concrete de natură restrictivă, care ţin de domeniul reglementării prin lege, ca act formal al Parlamentului, sunt formulate şi cu privire la dispoziţiile art. 5 alin. (3) lit. a) şi ale art. 6 lit. c) din Legea nr. 55/2020, care vizează măsuri de restrângere sau interzicere a organizării şi desfăşurării unor mitinguri, demonstraţii sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise.
    17. Se mai susţine că prin sancţionarea persoanelor care nu poartă mască de protecţie nu se apără nicio valoare socială şi nu există dovezi ştiinţifice ale beneficiului purtării acesteia; în schimb, există suficiente studii care demonstrează atât inutilitatea ei, cât şi efectele negative asupra sănătăţii, iar Legea nr. 55/2020 nu instituie nicio excepţie de la obligativitatea purtării măştii, de exemplu pentru situaţii medicale, ceea ce contravine dreptului la sănătate, consacrat de art. 34 din Constituţie. Textele criticate încalcă şi principiul prezumţiei de nevinovăţie, derivat din principiul stării de normalitate, aşa cum este şi starea de sănătate a omului. Prin impunerea obligativităţii purtării măştii de protecţie tuturor persoanelor, sănătoase sau nu, se instituie prezumţia de boală şi de pericol public asupra tuturor celor care respiră liber, fără a-şi obtura căile nazale şi orale.
    18. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 55/2020, se arată că, fără nicio justificare obiectivă, acestea prevăd posibilitatea achitării doar a jumătate din amenda aplicată, şi nu a jumătate din minimul acesteia, conform reglementării generale.
    19. Judecătoria Odorheiu Secuiesc apreciază, în Dosarul nr. 2.164D/2022, că se impune respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât starea de alertă a fost instituită prin lege, care prevede în mod detaliat condiţiile de instituire şi prelungire, iar restricţiile aduse libertăţii persoanelor sunt necesare pentru a se asigura dreptul la sănătate.
    20. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă consideră, în Dosarul nr. 2.181D/2022, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    21. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă apreciază, în Dosarul nr. 2.216D/2022, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    22. Judecătoria Braşov consideră, în Dosarul nr. 2.224D/2022, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, normele criticate respectând principiile previzibilităţii şi accesibilităţii.
    23. Tribunalul Harghita - Secţia civilă apreciază, în Dosarul nr. 2.284D/2022, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât starea de alertă a fost instituită prin lege, cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 53 din Constituţie.
    24. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 2.620D/2022, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    25. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (2) şi alin. (3) lit. a), ale art. 6, ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 69 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, precum şi Legea nr. 55/2020, în ansamblul său. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 5 alin. (2), criticate în această formă în dosarele nr. 2.164D/2022, nr. 2.181D/2022 şi nr. 2.216D/2022, se observă că autorii excepţiilor au fost sancţionaţi pentru nerespectarea uneia dintre măsurile individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d) (mai exact, nepurtarea măştii de protecţie), astfel că numai asupra acestora se va pronunţa Curtea Constituţională, şi nu asupra întregului conţinut normativ al alin. (2).
    29. Textele de lege criticate au următorul conţinut:
    - Art. 4 alin. (1): „(1) Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.“;
    – Art. 5. alin. (2) lit. d): „(2) Măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt: (...) d) măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;“;
    – Art. 5 alin. (3) lit. a): „(3) Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt: a) restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise, precum şi a unor întruniri de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spaţii închise;“;
    – Art. 6:
    "Hotărârile prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind:
    a) baza legală;
    b) perioada stării de alertă;
    c) măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri;
    d) instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz.;"

    – Art. 13 lit. a):
    "Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne se poate institui:
    a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;"

    – Art. 65 lit. h):
    "Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă: (...)
    h) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d);"

    – Art. 69:
    "(1) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator pentru contravenţiile prevăzute de lege.
(2) Sumele provenite din amenzile aplicate pentru contravenţiile prevăzute de prezenta lege se fac venit integral la bugetul de stat."


    30. Textele din Constituţie invocate în motivarea excepţiei sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitoare la principiile statului de drept, separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi al legalităţii, art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 25 - Libera circulaţie, art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată, art. 29 - Libertatea conştiinţei, art. 30 - Libertatea de exprimare, art. 34 - Dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 35 - Dreptul la un mediu sănătos, art. 39 - Libertatea întrunirilor, art. 45 - Libertatea economică, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 93 - Măsuri excepţionale, art. 108 - Actele Guvernului, art. 115 - Delegarea legislativă şi în art. 141 - Consiliul Economic şi Social.
    31. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate, potrivit cărora Legea nr. 55/2020 a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) şi a art. 141 din Constituţie, respectiv fără solicitarea avizului Consiliului Economic şi Social, că în cauză este aplicabilă, mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 723 din 12 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 15 aprilie 2024, paragrafele 118-129. Prin această decizie, instanţa de contencios constituţional a stabilit, de principiu, că examinarea neregularităţilor existente în cadrul de avizare a unui proiect/unei propuneri legislative este admisibilă, în procedura controlului a posteriori concret de constituţionalitate, numai dacă se demonstrează existenţa unei relaţii directe între afectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale şi nesolicitarea respectivului aviz. În acest caz, în evaluarea constituţionalităţii actului, mai întâi trebuie analizate criticile raportate la încălcarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale invocate şi, ulterior, concluzia astfel desprinsă să fie corelată cu exigenţele prevăzute de Constituţie referitor la avizarea actelor normative. În ipoteza în care Curtea ar constata încălcarea unui drept sau a unei libertăţi fundamentale, trebuie analizat dacă afectarea s-a produs ca urmare a nesocotirii condiţiilor constituţionale de avizare şi numai în situaţia unui răspuns afirmativ va constata incidenţa încălcării acestora.
    32. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă prezentate în cauză, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa privind dispoziţii ale Legii nr. 55/2020, a mai analizat susţineri asemănătoare, prin care a fost reclamată imprecizia legiuitorului în stabilirea prin lege a unor elemente definitorii ale contravenţiilor, atribuind în acelaşi timp Guvernului competenţa de a stabili periodic, prin hotărâri, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii măsurilor adoptate pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
    33. Astfel, prin Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 22 iulie 2021, paragrafele 40 şi 41, Curtea a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 55/2020 a fost elaborată în scopul combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, prin instituirea unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în vederea protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale [art. 1 alin. (1)]. Actul normativ criticat reprezintă legea-cadru care stabileşte principiile de bază ale instituirii stării de alertă, prevăzând, cu titlu general, măsurile ce pot fi dispuse în cadrul acesteia, în vederea atingerii obiectivelor mai sus arătate. Aceste măsuri, astfel cum se arată în mod expres la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, sunt adoptate, în aplicarea legii analizate, de către Guvern, prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, starea de alertă putând fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile. Această manieră de reglementare denotă intenţia legiuitorului de a crea un cadru legal pentru implementarea măsurilor cu caracter administrativ necesare şi adecvate particularităţilor crizei epidemiologice existente şi evoluţiei acesteia în fiecare perioadă de timp. Necesităţile de reglementare nu puteau fi, în mod evident, anticipate la data elaborării Legii nr. 55/2020 şi nici prevăzute, în mod expres, în cuprinsul acestei legi, având în vedere caracterul lor variabil, imprevizibil. Cu toate acestea, legea analizată prevede, în mod expres, procedura de instituire şi de prelungire a stării de alertă, măsurile care pot fi dispuse pe parcursul acesteia, perioadele de timp pentru care pot fi luate şi prelungite astfel de măsuri, condiţiile implementării lor, precum şi autorităţile şi instituţiile statale implicate, neputându-se susţine că actul normativ analizat prevede măsuri descriptive, lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, contrare principiului legalităţii.
    34. Aşa fiind şi având în vedere natura legii, pe de o parte, şi a hotărârii Guvernului, pe de altă parte, legiuitorul a prevăzut ca instituirea stării de alertă - în sensul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, după caz - să se realizeze prin hotărâre a Guvernului. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, paragraful 42, Curtea a reţinut că hotărârile Guvernului sunt acte administrative normative sau individuale, expresie a competenţei originare a Guvernului, prevăzută în art. 108 din Constituţie, tipică pentru rolul acestuia de autoritate publică a puterii executive. Curtea a arătat, totodată, că organizarea executării legilor pe calea hotărârilor este un atribut exclusiv al Guvernului, consacrat prin norma fundamentală antemenţionată, şi că, potrivit regimului său constituţional, hotărârea Guvernului intervine când executarea unor prevederi ale legii reclamă stabilirea de măsuri sau reguli subsecvente. Prin urmare, Curtea a reţinut că hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna pe baza şi în vederea executării legilor, urmărind punerea în aplicare sau ducerea la îndeplinire a acestora.
    35. Curtea a analizat şi critici prin care se invoca necesitatea unui control al Parlamentului asupra hotărârilor Guvernului prin care se instituie starea de alertă şi măsurile corespunzătoare (Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, paragraful 43). În acest context, Curtea a arătat că un astfel de control a existat iniţial conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 55/2020, doar pentru ipoteza în care starea de alertă era instituită pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării. Însă, prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, precitată, Curtea a constatat neconstituţionalitatea acestei dispoziţii, reţinând (la paragraful 50) că un atare control parlamentar al hotărârilor Guvernului este incompatibil cu principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. Ca urmare a pronunţării acestei decizii, hotărârile Guvernului prin care se instituie starea de alertă, pe întreg teritoriul ţării sau doar pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale, nu mai sunt supuse încuviinţării Parlamentului, acest mecanism fiind în acord cu dispoziţiile Legii fundamentale.
    36. Curtea Constituţională a examinat, în jurisprudenţa sa, şi critici cu caracter general, prin care se reclama posibilitatea Guvernului, prevăzută în cuprinsul Legii nr. 55/2020, de a limita exercitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale prin adoptarea de hotărâri de instituire şi de prelungire a stării de alertă. Curtea a reţinut că, prin natura lor, măsurile adoptate în perioada stării de alertă presupun limitarea exercitării unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în scopul asigurării unei protecţii adecvate a dreptului la viaţă, la integritate fizică şi psihică şi la ocrotirea sănătăţii, aspect menţionat în preambulul Legii nr. 55/2020. Aceste restrângeri au ca temei legal dispoziţiile legii anterior menţionate, care, de altfel, prevăd în mod expres care sunt măsurile restrictive ce pot fi dispuse în perioada stării de alertă, precum şi regimul juridic al dispunerii lor, corespunzând scopului arătat în cuprinsul legii. În aceste condiţii, hotărârile Guvernului la care fac referire prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 asigură organizarea executării dispoziţiilor legii analizate, prin reglementarea formelor concrete ale măsurilor specifice stării de alertă, care pot să difere de la o perioadă la alta sau de la o unitate administrativ-teritorială la alta, fiind corespunzătoare dinamicii crizei epidemiologice. Aşa fiind, reglementarea în cuprinsul Legii nr. 55/2020 a unui inventar al drepturilor şi al libertăţilor fundamentale a căror exercitare poate fi restrânsă prin hotărârile Guvernului de instituire şi de prelungire a stării de alertă ar fi fost inutilă, acestea rezultând din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 (Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, paragraful 45).
    37. Cu privire la dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 55/2020, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 septembrie 2021, paragraful 40, că acestea constituie un tablou exhaustiv al tipurilor de măsuri ce pot fi dispuse în temeiul acestui act normativ în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, măsuri care atrag obligaţii a căror încălcare constituie contravenţii. De asemenea, a arătat că este vorba despre măsuri menţionate în Legea nr. 55/2020.
    38. Răspunzând criticilor de neconstituţionalitate ce reclamau faptul că în cuprinsul prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 nu sunt precizate măsurile care instituie obligaţii a căror încălcare constituie contravenţie, Curtea a arătat (la paragraful 44 al Deciziei nr. 381 din 8 iunie 2021, precitată) că menţionarea concretă a acestor măsuri în conţinutul textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate ar avea drept consecinţă aplicarea lor pe toată durata pandemiei de COVID-19, fără a da posibilitatea autorităţilor să selecteze necesitatea şi intensitatea intervenţiei în funcţie de evoluţia rapidă şi imprevizibilă a acestui fenomen. Reglementarea ar dobândi astfel un caracter rigid, făcând imposibilă o aplicare flexibilă, astfel încât să se asigure în mod eficient obiectivul stabilit de legiuitor, de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, dar şi imperativul respectării caracterului proporţional al restrângerii exerciţiului unor drepturi prin raportare la acest obiectiv şi la datele concrete ale realităţii. S-ar putea ajunge astfel în situaţia în care obligaţiile impuse să aibă aceeaşi sferă de aplicare, deşi gravitatea fenomenului s-a redus, justificând restrângerea acestei sfere de aplicare sau chiar neaplicarea măsurilor.
    39. Prin aceeaşi decizie mai sus menţionată, la paragraful 43, Curtea a amintit că, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 55/2020, hotărârile Guvernului prin care se instituie sau se prelungeşte starea de alertă trebuie să precizeze, în mod clar, care sunt măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor, astfel că revine executivului sarcina să selecteze, în funcţie de datele concrete ale evoluţiei pandemiei la un anumit moment, acele măsuri prevăzute la nivelul legii care sunt cele mai adecvate atingerii obiectivului stabilit de legiuitor, cu o restrângere proporţională a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi ale persoanei.
    40. În acest context, Curtea a subliniat, însă, că generalitatea dispoziţiilor de lege analizate, ce necesită raportarea la acte administrative normative secundare în vederea aplicării, nu trebuie să conducă la concluzia că faptele care constituie contravenţie sunt stabilite de organele administrative. Astfel, sintagma „măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor“ din cuprinsul art. 5 alin. (2) lit. d) al Legii nr. 55/2020 se referă la măsuri consacrate la nivelul legii, aşa cum de altfel este şi măsura obligativităţii purtării măştii de protecţie, consacrată în mod expres în conţinutul art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. În situaţia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate care au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea obligaţiei de a purta masca de protecţie, Curtea a constatat că aceştia aveau posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul acestei obligaţii prin examinarea conţinutului art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. De asemenea, hotărârile Guvernului emise pentru instituirea şi prelungirea stării de alertă, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, au menţionat în mod constant obligativitatea purtării măştii de protecţie (Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, paragraful 46).
    41. În lumina considerentelor mai sus indicate, rezultă că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate formulate în cauză, deoarece abilitarea Guvernului de a institui şi prelungi starea de alertă prin act normativ propriu şi de a stabili măsurile concrete de prevenire a răspândirii virusului se încadrează în parametrii constituţionali ai art. 1 alin. (4) şi ai art. 53 şi 108, prin legea criticată Parlamentul urmărind crearea unui cadru legal flexibil, uşor de adaptat evoluţiei rapide şi imprevizibile a pandemiei de COVID-19.
    42. În jurisprudenţa sa, Curtea a examinat şi critici prin care se pretindea afectarea dreptului la sănătate, consacrat de art. 34 din Constituţie, datorită efectelor negative pe care le-ar avea, în realitate, purtarea măştii de protecţie şi lipsa din lege a unor excepţii de la obligaţia purtării măştii, relevantă în acest sens fiind Decizia nr. 10 din 18 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 17 iunie 2022, paragrafele 17-20. Prin această decizie, instanţa constituţională a reţinut că măsura purtării măştii de protecţie face parte din ansamblul măsurilor reglementate de Legea nr. 55/2020 în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, context excepţional în care această măsură se concretiza prin acoperirea căilor respiratorii, respectiv a nasului şi a gurii, cu un material, astfel încât să se diminueze cât mai eficient posibil inhalarea particulelor respiratorii provenind de la o persoană posibil infectată cu coronavirusul SARS-CoV-2, ca urmare a respiraţiei, vorbirii, tusei sau strănutului. Din această perspectivă, obligaţia vizează protecţia persoanei care poartă mască. În egală măsură însă măsura contribuie şi la diminuarea răspândirii particulelor respiratorii de către persoana care poartă masca de protecţie către celelalte persoane aflate în proximitatea sa. Privită astfel, măsura este văzută ca un mod de protejare a celor care vin în contact cu o persoană posibil infectată. În consecinţă, Curtea a constatat că, însoţită de alte măsuri de igienă şi distanţare socială, purtarea măştii de protecţie contribuie la realizarea obiectivului de prevenţie a transmiterii intracomunitare a coronavirusului SARS-CoV-2. Chiar dacă, în anumite cazuri, măştile de protecţie îndeplinesc condiţiile pentru a fi calificate drept dispozitive medicale, purtarea lor nu este echivalentă cu un act medical efectuat asupra persoanei. Prin urmare, Curtea a considerat că această măsură este justificată, adecvată şi necesară pentru protejarea dreptului la viaţă şi la sănătate al persoanelor.
    43. Totodată, Curtea a recunoscut că, în situaţii justificate în mod obiectiv de starea sănătăţii anumitor persoane, dovedite prin acte medicale, legiuitorul poate şi trebuie să prevadă modalitatea în care persoanele aflate în astfel de situaţii vor fi exceptate de la obligaţia de a purta masca de protecţie, sens în care a observat că dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 nu interzic astfel de exceptări, ci lasă în sarcina ministrului sănătăţii şi a ministrului afacerilor interne reglementarea condiţiilor concrete în care, în funcţie de contextul concret avut în vedere, se va implementa măsura obligatorie a purtării măştii de protecţie în perioada pandemiei de COVID-19.
    44. Curtea a apreciat că măsura purtării măştii de protecţie nu contravine nici art. 26 din Constituţie, care consacră libertatea persoanei de a dispune de ea însăşi, dacă nu încalcă ordinea sau bunele moravuri, întrucât, nefiind un drept absolut, limitele sale pot fi modelate de criteriile de ordine publică şi bune moravuri ale societăţii, de aria de extindere şi gradul de protecţie ale drepturilor şi libertăţilor altora surprinse într-un anumit moment istoric. Or, în contextul pandemiei de COVID-19, imperativul protecţiei dreptului la sănătate şi la viaţă a dobândit noi dimensiuni, astfel că obligaţia de a purta masca de protecţie în vederea prevenirii transmiterii ori contractării virusului SARS-CoV-2 se circumscrie textului constituţional care consacră libertatea persoanei de a dispune de ea însăşi în limitele impuse de imperativul respectării drepturilor celorlalţi.
    45. Curtea a analizat în jurisprudenţa sa şi dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 55/2020, criticate deoarece prevăd posibilitatea plăţii a jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator, şi nu a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, aşa cum dispune dreptul comun în materie [art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001].
    46. Prin Decizia nr. 339 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 31 august 2022, paragrafele 21-26, Curtea, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 constituie o reglementare specială, care derogă de la dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, a cărei adoptare se justifică prin imperativul protejării sănătăţii publice în contextul excepţional al pandemiei de COVID-19 şi al necesităţii prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2. Deşi instituie o măsură mai aspră decât cea specifică dreptului comun în materia plăţii amenzilor contravenţionale, Curtea a subliniat dreptul persoanelor interesate de a se adresa instanţei judecătoreşti, aceasta având posibilitatea de a cunoaşte suma exactă a amenzii dispuse prin raportare atât la actul normativ care stabileşte sancţiunea contravenţională, cât şi la procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, în care se precizează atât amenda, cât şi suma ce poate fi plătită în maximum 15 zile.
    47. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea acestei jurisprudenţei mai sus indicate, soluţia şi considerentele deciziilor anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, astfel că excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
    48. În considerarea celor mai sus constatate, Curtea nu poate reţine nici criticile de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la Legea nr. 55/2020, în ansamblul său (a se vedea, în acest sens, paragraful 31 al prezentei decizii).
    49. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, este de menţionat, în considerarea evoluţiei legislative a acestor norme juridice şi în raport cu data încheierii proceselor-verbale de constatare şi sancţionare contestate în prezentele cauze, că prin Decizia nr. 50 din 15 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 martie 2022, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1042 din 5 noiembrie 2020. Acest act normativ a modificat art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 în sensul înlocuirii sintagmei originare „în spaţiile publice închise“, cu referire la obligativitatea purtării măştii de protecţie, cu sintagma „în spaţiile publice“. Prin urmare, în măsura în care contravenţiile constatate prin procesele-verbale contestate în cauzele de faţă au avut loc într-un spaţiu deschis, dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, au devenit inaplicabile ca efect al publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 50 din 15 februarie 2022 şi al principiului aplicării legii contravenţionale mai favorabile [art. 15 alin. (2) din Constituţie].
    50. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Rudolf Pîrvan în Dosarul nr. 3.400/268/2021 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, de Răzvan Paraschivu în Dosarul nr. 19.985/211/2021 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă, de Angela Negrotă în Dosarul nr. 506/299/2022 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, de Lucian Petre în Dosarul nr. 3.877/197/2022 al Judecătoriei Braşov, de Rezler Zsolt-Istvan în Dosarul nr. 1.886/234/2020 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi de Pompiliu Diplan în Dosarul nr. 100/302/2022 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (1), ale art. 5 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. a), ale art. 6, ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 69 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi Legea nr. 55/2020, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, Judecătoriei Braşov, Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 9 iulie 2024.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Claudia-Margareta Krupenschi


    -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016