Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 2 nota 1 din capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Lucian Blăguţiu în Dosarul nr. 1.001/85/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.075D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent menţionează că autorul excepţiei a depus, prin avocat Cristina Rotar, o cerere de judecare în lipsă a cauzei. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că, pe de o parte, se critică omisiunea legiuitorului de a menţiona în textul criticat şi categoria de persoane din care autorul consideră că face parte şi, pe de altă parte, se ridică o problemă de interpretare a legii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 23 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.001/85/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor pct. 2 nota 1 din capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Lucian Blăguţiu într-o cauză având ca obiect salarizarea în conformitate cu prevederile pct. 2 nota 1 din capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, şi nu potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că este contrară Constituţiei omisiunea textului criticat de a se referi şi la funcţionarii publici din direcţiile de sănătate publică, cu pregătire superioară în medicină şi confirmate în specialitatea de medic primar de igienă sau sănătate publică din cadrul inspecţiei sanitare de stat (control în sănătate publică). Autorul excepţiei apreciază că şi el face parte din categoria personalului de specialitate, concluzie care rezultă din coroborarea art. 27 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, art. 9 alin. (2) din Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 824/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Sanitare de Stat şi art. 6 alin. (5) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.078/2010 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare şi a structurii organizatorice ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. Având în vedere aceste prevederi rezultă că medicii inspectori sanitari dezvoltă atât o carieră medicală, cât şi una administrativă; cu toate acestea, din fişa postului se înţelege că aceştia desfăşoară exclusiv activităţi medicale, respectiv igienă şi sănătate publică, cu atribuţii şi răspunderi suplimentare, specifice funcţionarilor publici. În ciuda acestui fapt, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a statuat că personalul cu statut de funcţionar public încadrat în serviciul de control în sănătate publică din direcţiile de sănătate publică, cu pregătire profesională superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale de igienă, medicina muncii şi sănătate publică, nu face parte din categoria „personalului de specialitate“ din direcţiile de sănătate publică, prevăzut la pct. 2 nota 1 din capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, încălcându-se, astfel, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, aşa cum au fost acestea interpretate şi dezvoltate de Curtea Constituţională. 7. Autorul menţionează că legislaţia anterioară Legii-cadru nr. 153/2017 nu instituia această situaţie discriminatorie. În schimb, potrivit legislaţiei în vigoare, ordonatorii de credite au libertatea de a încadra în anexa nr. II sau în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 personalul care îndeplineşte ambele calităţi, respectiv de medic specialist (condiţie prevăzută pentru a ocupa poziţia de funcţionar public prin concurs) şi funcţionar public. Funcţionarii publici din direcţiile de sănătate publică, cu pregătire superioară în medicină şi confirmate în specialitatea de medic primar de igienă sau sănătate publică, din cadrul inspecţiei sanitare de stat (control în sănătate publică), fac parte, însă, în primul rând, din categoria personalului din sănătate şi, ca atare, salarizarea lor ar trebui să fie subsumată anexei nr. II, şi nu anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. De altfel, condiţia esenţială pentru ocuparea poziţiei de funcţionar public este deţinerea calităţii de medic. Calitatea de medic primar/specialist în sănătate publică la nivelul structurii de conducere a direcţiilor de sănătate publică este intrinsec legată de abilitatea de a asigura scopul acestor structuri specializate, de a pune în aplicare politica şi programele naţionale de sănătate publică pe plan local, de a identifica problemele locale prioritare de sănătate publică, de a elabora şi implementa acţiuni locale de sănătate publică. 8. În final, autorul arată că, prin interpretarea greşită a textelor de lege, începând cu 1 martie 2018, salariul calculat conform noii legi a salarizării este cu aproape 8.000 de lei mai mic decât al unui medic primar - personal contractual în cadrul Direcţii de Sănătate Publică Sibiu, deşi deţine şi funcţie publică, adică răspundere şi atribuţii suplimentare, greu puse la încercare în pandemia de coronavirus, ceea ce reprezintă o gravă inechitate. 9. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal arată că prevederile criticate nu disting între personal contractual şi funcţionari publici, ci prevăd foarte clar că se aplică personalului de specialitate din direcţiile de sănătate publică, iar personalul cu statut de funcţionar public încadrat în serviciul de control în sănătate publică din direcţiile de sănătate publică nu face parte din categoriile personalului de specialitate din direcţiile de sănătate publică, astfel că prevederile criticate nu îl vizează pe autorul excepţiei. 10. În plus, prevederile criticate exprimă o opţiune a legiuitorului, Curtea Constituţională statuând, în mod constant, că drepturile salariale ale personalului autorităţilor şi instituţiilor publice, inclusiv drepturile suplimentare, sunt stabilite prin lege; or, în virtutea acestei atribuţii, legiuitorul poate, în funcţie de modificarea resurselor bugetare, să intervină asupra criteriilor de acordare şi a cuantumurilor valorice ale unor drepturi, să anuleze ori să suspende vremelnic acordarea unora dintre drepturile prevăzute. 11. În sfârşit, art. 53 din Constituţie nu se încalcă, întrucât stabilirea sistemului de salarizare este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile legale pe baza cărora se fundamentează un anumit sistem de încadrare într-o anumită categorie profesională. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Guvernul, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl reprezintă dispoziţiile pct. 2 nota 1 din capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, în interpretarea dată prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 21 februarie 2020, care au următorul cuprins: - „Nivelul de salarizare prevăzut pentru unităţi clinice se aplică şi personalului de specialitate din direcţiile de sănătate publică.“ 16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind dreptul la muncă. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, criticile autorului pot fi rezumate în sensul că norma legislativă criticată, aşa cum a fost interpretată de instanţa supremă, discriminează personalul cu statut de funcţionar public încadrat în serviciul de control în sănătate publică din direcţiile de sănătate publică, cu pregătire profesională superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale de igienă, medicina muncii şi sănătate publică, denumit în continuare personalul, faţă de alţi salariaţi ai acestor direcţii. Tratamentul diferenţiat constă în faptul că personalul nu este considerat personal de specialitate din direcţiile de sănătate publică. Consecinţa practică a acestui tratament diferenţiat este aceea că personalul nu va fi salarizat potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează salarizarea medicilor şi, în general, a personalului sanitar din România, ci potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează salarizarea funcţionarilor publici din România. În fapt, autorul excepţiei apreciază că, din cauza acestui tratament diferenţiat, nu poate să beneficieze de salarizarea mai favorabilă, potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, ci este remunerat potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. 18. Autorul excepţiei consideră că este contrar exigenţelor impuse de art. 16 alin. (1) din Constituţie faptul că norma legislativă, aşa cum a fost interpretată de instanţa supremă, nu a ţinut seama că personalul, la fel ca alţi salariaţi ai direcţiilor de sănătate publică, are şi pregătire medicală, nu doar administrativă. Cu alte cuvinte, autorul excepţiei de neconstituţionalitate impută legiuitorului şi instanţei supreme că nu au acordat o greutate mai mare împrejurării că personalul, asemenea celorlalţi specialişti din cadrul direcţiilor de sănătate publică, are pregătire medicală superioară şi că, dimpotrivă, au ţinut seama cu precădere de funcţia administrativă pe care o exercită şi, ca atare, este salarizat în conformitate cu anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. 19. Revine, deci, Curţii Constituţionale sarcina de a stabili dacă această opţiune legislativă, aşa cum a fost interpretată de instanţa supremă, este arbitrară şi, deci, contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie [pentru o situaţie în care Curtea a constatat că este arbitrar şi, deci, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie un tratament normativ aplicat pentru două categorii de subiecte de drept, a se vedea Decizia nr. 670 din 19 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1157 din 6 decembrie 2021, paragrafele 28-32]. 20. Este adevărat, pe de o parte, că personalul are pregătire profesională superioară în medicină şi confirmare în specialităţile medicale de igienă, medicina muncii şi sănătate publică. Este neîndoielnic, deci, că există motive legitime care susţin ideea că personalul se află, din anumite puncte de vedere, într-o situaţie similară nu doar cu celălalt personal de specialitate din direcţiile de sănătate publică, ci, în general, cu personalul medical. Pe de altă parte, este adevărat că personalul are statut de funcţionar public încadrat în serviciul de control în sănătate publică din direcţiile de sănătate publică. În esenţă, autorul excepţiei consideră că este discriminatoriu că legiuitorul şi instanţa supremă au acordat greutate mai mare acestei din urmă împrejurări. 21. Această critică formulată de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate este neîntemeiată, pentru că, în niciun caz, prin exprimarea acestei soluţii legislative nu s-a depăşit marja de apreciere pe care statul o deţine în felul în care conduce politicile sale salariale. Direcţiile de sănătate publică reprezintă, înainte de toate, entităţi ale administraţiei publice. Ca atare, rolul lor şi, în particular, al funcţionarilor publici încadraţi în serviciul de control al acestora este primordial unul de exercitare a funcţiei publice, şi nu unul strict medical, în sensul tehnic al acestui concept. Evident că, aşa cum în mod just subliniază instanţa supremă, în paragraful 71 al Deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2020, „pregătirea profesională superioară în medicină şi confirmarea în specialităţile medicale se circumscriu unei condiţii obligatorii pentru încadrarea în funcţii a personalului din cadrul serviciului de control în sănătate publică, condiţie intrinsec legată de competenţele specifice ocupantului postului, deci şi a posturilor ocupate de funcţionarii publici cu atribuţii de control din cadrul direcţiilor de sănătate publică, competenţe care asigură atingerea scopului acestei structuri, relativ la implementarea şi derularea programelor naţionale de sănătate publică“. Dar pregătirea medicală impusă personalului, deşi, indiscutabil, o condiţie foarte importantă şi necesară, rămâne doar un mijloc pentru atingerea scopului final al exercitării funcţiilor impuse personalului. Într-adevăr, cum în mod judicios a remarcat şi instanţa supremă în decizia menţionată, paragraful 76, „relevant este faptul că regimul juridic al funcţionarului public este unul statutar, reglementat prin lege organică, distinct de regimul juridic contractual al raporturilor de muncă al celorlalţi salariaţi (cum ar fi, de pildă, cel al medicilor), întemeiat pe contractul individual de muncă şi reglementat prin Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii)“. 22. Având în vedere aceste considerente, tratamentul normativ stabilit prin soluţia legislativă criticată, aşa cum a fost interpretată de instanţa supremă, nu este arbitrar şi, ca atare, nu este nici discriminatoriu. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lucian Blăguţiu în Dosarul nr. 1.001/85/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile pct. 2 nota 1 din capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, aşa cum au fost interpretate prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 mai 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
