Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Maria Nistor în Dosarul nr. 13.506/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.726D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 453 din 16 septembrie 2014. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 1 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 13.506/3/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Maria Nistor cu prilejul soluţionării unei cauze având ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de concediere. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată că dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât disting între cetăţeni în funcţie de sectorul de activitate în care sunt angajaţi. Astfel, dacă pentru salariaţii din mediul privat se recunosc beneficiile prevederilor art. 68-73 din Codul muncii, aceste beneficii sunt excluse pentru persoanele angajate în instituţii şi autorităţi publice. De asemenea, această din urmă categorie de persoane este lipsită de măsurile de protecţie socială vizând atenuarea consecinţelor concedierii, care constau în acordarea sprijinului pentru modificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi. Arată că, asemenea angajaţilor din mediul privat, a încheiat un contract individual de muncă. 6. De asemenea, consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, întrucât persoanele angajate în instituţii şi autorităţi publice nu beneficiază de formarea profesională prevăzută de lege. 7. Pentru aceleaşi motive reţinute mai sus, autoarea excepţiei arată că sunt încălcate şi prevederile art. 53 din Constituţie. 8. În acelaşi timp, susţine că dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 creează o discriminare între angajatorii privaţi şi instituţiile sau autorităţile publice, întrucât doar cei dintâi sunt obligaţi să respecte prevederile art. 68-73 din Legea nr. 53/2003. 9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 nu contravin prevederilor din Constituţie invocate de autoarea excepţiei. Astfel, nu sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, pentru că tratamentul juridic diferit pentru salariaţii din instituţiile publice şi autorităţile publice în raport cu ceilalţi salariaţi din mediul privat este justificat de situaţia diferită în care se găsesc cele două categorii de salariaţi. În cazul angajatului din sectorul public, angajatorul este o instituţie sau o autoritate publică ce are o schemă de personal prestabilită de obicei de lege, a cărei dimensionare nu este lăsată la aprecierea conducerii. Măsurile de concediere colectivă nu sunt lăsate la latitudinea angajatorului, ci sunt dispuse prin legi, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniştrilor. Instanţa apreciază că textul legal criticat nu contravine nici prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, întrucât dispoziţiile la care se referă art. 68-73 din Codul muncii reglementează informarea şi consultarea salariaţilor în procedura concedierilor colective. În privinţa invocării art. 53 din Constituţie, instanţa constată că aceste norme nu au incidenţă în planul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, deoarece în cauză nu este vorba despre limitarea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale. 10. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, care au următoarea redactare: „Prevederile art. 68-73 nu se aplică salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţile publice.“ 14. Autoarea excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 alin. (2) privind protecţia socială a muncii şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 260 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 8 iulie 2014, paragrafele 14-19, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât instituţia concedierii colective, cu tot ceea ce aceasta presupune în înţelesul Codului muncii, nu se poate aplica la nivelul personalului din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere situaţia specifică a acestuia. O atare viziune a fost justificată de faptul că, aşa cum Curtea a reţinut anterior prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 1658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar depind, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele de bugetul public naţional, de încasările şi de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizaţiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat şi un angajator. 16. Curtea a precizat însă că cele reţinute mai sus nu au semnificaţia faptului că nu se vor putea lua măsuri de concediere colectivă la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice şi nici că eventualele măsuri de concediere colectivă pot fi dispuse de către angajatorul public numai în virtutea propriei voinţe şi a propriului act de decizie. Din contră, măsurile de concediere colectivă în privinţa personalului din instituţiile şi autorităţile publice al cărui raport de muncă izvorăşte în temeiul unui contract individual de muncă se vor putea face doar în baza unor reglementări primare speciale, care vor cuprinde măsuri de acompaniere corespunzătoare, de natură să nu discrimineze această categorie de salariaţi faţă de salariaţii din mediul privat. 17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, cele reţinute prin deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 18. Referitor la critica vizând restrângerea neconstituţională a exercitării dreptului salariaţilor la măsuri de protecţie socială, Curtea reţine că autoarea excepţiei invocă încălcarea dreptului salariaţilor la formare profesională. Curtea observă însă că nici dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 şi nici cele ale art. 68-73 din acelaşi act normativ nu conţin reglementări referitoare la formarea profesională, astfel că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate nu are nicio legătură cu dispoziţiile de lege criticate. Prin urmare, critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie nu poate forma obiectul analizei Curţii Constituţionale, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau, în cadrul controlului a priori, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011). 19. În sfârşit, referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie, Curtea apreciază că aceasta nu este întemeiată, întrucât nu s-a reţinut încălcarea niciunui drept ocrotit de Legea fundamentală. 20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Nistor în Dosarul nr. 13.506/3/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iulie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
