Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 şi 57 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 155/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Viorel-Vasile Atănăsoaie în Dosarul nr. 6.431/86/2017 al Tribunalului Suceava - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.817D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Astfel, arată că dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât tratamentul juridic diferit aplicabil pensionarilor al căror drept la pensie s-a deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011, în comparaţie cu cel aplicabil persoanelor pensionate după această dată, este determinat de data deschiderii dreptului la pensie şi de aplicarea unor legi diferite, potrivit principiului tempus regit actum. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 13 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.431/86/2017, Tribunalul Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 şi 57 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 155/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Excepţia a fost ridicată de Viorel-Vasile Atănăsoaie cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de pensionare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 56 alin. (5) şi ale art. 57 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 au fost modificate prin Legea nr. 155/2016, prevăzând condiţii de pensionare mai avantajoase pentru persoanele care se încadrează în ipoteza acestor texte de lege, respectiv un stagiu de cotizare complet mai mic decât cel prevăzut anterior. Art. II din Legea nr. 155/2016 prevede că de aceste prevederi mai favorabile beneficiază, la cerere, şi persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 şi data intrării în vigoare a acestei legi. Astfel, persoanele care s-au pensionat anterior datei de 1 ianuarie 2011 sunt discriminate, acestea neavând posibilitatea de a solicita recalcularea pensiei potrivit dispoziţiilor legii mai favorabile. 6. Tribunalul Suceava - Secţia I civilă arată că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fără a-şi exprima opinia cu privire la temeinicia acesteia. 7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că tratamentul juridic diferit căruia se supun persoanele în funcţie de data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum, nu poate fi privit ca o încălcare a prevederilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii. În acest sens, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 542 din 15 octombrie 2014. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 56 şi 57 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 155/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 20 iulie 2016. Analizând critica de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, aceasta vizează dispoziţiile art. II din Legea nr. 155/2016, pe care autorul excepţiei le-a invocat în mod expres, dar care nu au fost menţionate în dispozitivul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin Decizia nr. 1.227 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că omisiunea instanţei judecătoreşti de a se pronunţa cu privire la unele dispoziţii din legi sau ordonanţe a căror neconstituţionalitate a fost invocată de autorul excepţiei nu poate avea drept consecinţă înlăturarea controlului realizat de Curtea Constituţională. Prin urmare, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. II din Legea nr. 155/2016, care au următoarea redactare: "(1) De prevederile art. 56 şi 57 din Legea nr. 263/2010 beneficiază, la cerere, şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 şi data intrării în vigoare a prezentei legi.(2) Drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului." 12. Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii de lege sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 56 şi 57 din Legea nr. 263/2010, în redactarea la care face referire autorul excepţiei, prevăd condiţiile de pensionare pentru unele categorii socioprofesionale care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii speciale, respectiv pentru cei care au lucrat în unităţile miniere, pentru personalul care şi-a desfăşurat activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, pentru cei care au desfăşurat o activitate artistică în profesiile prevăzute în anexa nr. 4 la lege şi pentru cei care au desfăşurat activităţi de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii. Aceste condiţii sunt mai avantajoase raportat la condiţiile de pensionare cu aplicabilitate generală, prevăzute de art. 53 din Legea nr. 263/2010, întrucât stabilesc atât posibilitatea reducerii vârstei de pensionare, cât şi a stagiului de cotizare. 14. Autorul excepţiei a realizat un stagiu de cotizare de 17 ani în condiţii speciale zona I de radiaţii, susţinând că ar trebui să i se aplice dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 263/2010, chiar dacă s-a pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010. În redactarea iniţială, art. 57 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 stabilea că pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 15 ani în zona I de expunere la radiaţii stagiul complet de cotizare era de 22 de ani şi 6 luni. Ulterior modificării acestui text de lege prin art. I din Legea nr. 155/2016, s-a prevăzut că, pentru aceeaşi categorie de persoane, stagiul complet de cotizare este de 15 ani. Dispoziţiile art. II din Legea nr. 155/2016 au prevăzut însă că această reglementare mai favorabilă este aplicabilă doar persoanelor care s-au pensionat de la data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, respectiv 1 ianuarie 2011. 15. Examinând critica de neconstituţionalitate formulată, Curtea reţine că dispoziţiile unui act normativ referitoare la stabilirea condiţiilor de pensionare se aplică persoanelor care se pensionează în perioada în care respectivul act normativ se află în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum. În raport cu reglementările privind aceeaşi materie, cuprinse în acte normative anterioare, aceste dispoziţii pot prevedea condiţii de pensionare mai favorabile sau, din contră, mai puţin favorabile. În acelaşi sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 103 din 26 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 8 mai 2002, a arătat că „în cadrul realizării politicii în domeniul asigurărilor sociale de stat legiuitorul are deplina autoritate să stabilească periodic noi modalităţi şi condiţii de acordare şi de calculare a pensiilor […]. Noile reglementări pot să fie avantajoase sau chiar dezavantajoase beneficiarilor de pensii, după cum permit sau impun, după caz, situaţia economico-financiară a ţării şi fondurile de asigurări sociale de stat disponibile. În oricare dintre aceste ipoteze dispoziţiile legale noi se aplică numai pentru viitor, pentru persoane care se vor înscrie la pensie după intrarea lor în vigoare, neputând atinge drepturile de pensie anterior stabilite.“ 16. Prin Decizia nr. 542 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 11 decembrie 2014, Curtea Constituţională a statut că „situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări“. 17. Prin urmare, Curtea reţine că prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor nu instituie o obligaţie pentru legiuitor de a extinde aplicarea unei noi reglementări, mai favorabile, şi asupra persoanelor pensionate anterior intrării în vigoare a acestei reglementări. 18. Desigur, legiuitorul poate şi este de dorit să prevadă reglementări prin care diferenţele de tratament juridic dintre persoanele pensionate sub imperiul unor acte normative succesive să fie estompate, dar aceasta reprezintă o opţiune legislativă ce nu decurge din prevederile art. 16 din Constituţie. 19. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. II din Legea nr. 155/2016, Curtea constată că acestea extind aplicabilitatea dispoziţiilor mai favorabile ale art. 56 şi 57 din Legea nr. 263/2010 şi pentru persoanele pensionate începând cu data de 1 ianuarie 2011. O astfel de soluţie este însă firească, întrucât se asigură un tratament juridic egal între persoane pensionate sub imperiul aceleiaşi reglementări, respectiv al Legii nr. 263/2010. 20. Autorul excepţiei nu se află însă în categoria persoanelor pensionate potrivit acestei legi, ci potrivit Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, publicată în Buletinul Oficial nr. 82 din 6 august 1977, astfel că, în lumina celor mai sus reţinute, instituirea unui tratament juridic diferit nu apare ca fiind contrară prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. 21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel-Vasile Atănăsoaie în Dosarul nr. 6.431/86/2017 al Tribunalului Suceava - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. II din Legea nr. 155/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.