Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 640^1 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Stan în Dosarul nr. 2.940/200/2016 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.101D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că procedura instituită prin dispoziţiile legale criticate este una necontencioasă, în care judecătorul nu judecă fondul cauzei, ci face doar o formalitate necesară punerii în executare de către organul competent. Aşadar, drepturile părţilor nu sunt puse în discuţie în cadrul acestei proceduri, astfel încât apreciază că nu se produce nicio încălcare a dispoziţiilor constituţionale invocate. Menţionează şi jurisprudenţa Curţii, respectiv Decizia nr. 1.262 din 27 septembrie 2011 şi Decizia nr. 389 din 26 aprilie 2012. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 27 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.940/200/2016, Judecătoria Buzău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 640^1 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Stan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece instanţa se pronunţă fără citarea debitorului. Aşadar, în această primă fază procesuală, doar una dintre părţi se adresează instanţei acuzând cealaltă parte de neîndeplinirea unei obligaţii, fără ca aceasta din urmă să se poată apăra. De altfel, legea recunoaşte dreptul creditorului de a ataca încheierea de respingere a cererii de învestire cu formulă executorie, însă debitorul nici măcar nu este înştiinţat de această procedură. 6. Chiar dacă legalitatea încheierii prin care se dispune învestirea cu formulă executorie poate fi contestată pe calea contestaţiei la executare, efectele sale încep să curgă, fiind astfel deja afectate drepturile debitorului. 7. Judecătoria Buzău - Secţia civilă opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii, îl reprezintă dispoziţiile art. 640^1 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012. Soluţia legislativă cuprinsă în aceste dispoziţii, în urma republicării Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, a fost preluată în art. 641 - Învestirea cu formulă executorie alin. (4) şi (5), texte asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa prin prezenta decizie. Acestea au următorul cuprins: "(4) Încheierea prin care se respinge cererea de învestire cu formulă executorie poate fi atacată numai cu apel de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.(5) Încheierea prin care se admite cererea de învestire cu formulă executorie nu este supusă niciunei căi de atac, dar legalitatea acesteia poate face obiectul contestaţiei la executare." 14. Curtea observă că, ulterior, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, a fost adoptată, pentru conformarea cu exigenţele Legii fundamentale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 4 februarie 2016, prin care s-a realizat o schimbare conceptuală în privinţa formalităţilor premergătoare începerii executării silite propriu-zise, în sensul atribuirii, în competenţa instanţelor judecătoreşti, a soluţionării cererilor de încuviinţare a executării silite. Totodată, prin acelaşi act normativ a fost eliminată învestirea cu formulă executorie, ca procedură de sine stătătoare, cu menţiunea că formula executorie este cuprinsă în partea finală a încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţată de instanţa de executare. Actualul art. 641 are un alt domeniu de reglementare, respectiv înscrisurile sub semnătură privată. 15. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi dispoziţiile legale care continuă să îşi producă efecte juridice şi după ieşirea lor din vigoare, precum şi faptul că încheierile de învestire cu formulă executorie, contestate prin contestaţia la executare, sunt din datele de 18 şi 25 martie 2015, Curtea urmează a analiza dispoziţiile legale criticate în redactarea anterioară modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016. 16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. De asemenea, în motivarea excepţiei, este invocat în mod implicit şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituţie, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 din Constituţie, şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragrafele 15-18, a statuat că dispoziţiile art. 641 din Codul de procedură civilă reglementează cu privire la învestirea cu formulă executorie. Această instituţie a fost consacrată prin dispoziţiile art. 269 din Codul de procedură civilă din 1865, art. 374 alin. 1 din cod stabilind, iniţial, că nicio hotărâre nu se poate executa dacă nu este învestită cu formula executorie prevăzută la art. 269 alin. 1, iar, ulterior, după modificările aduse prin Legea nr. 459/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 994 din 13 decembrie 2006, că hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută la art. 269 alin. 1. De asemenea, art. 374^1 din cod, cuprinzând o normă cu caracter general, prevedea că „Înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formula executorie“. 18. Cu privire la învestirea cu formula executorie, Curtea, în jurisprudenţa sa referitoare la prevederile corespondente din Codul de procedură civilă din 1865, a reţinut că aceasta este un ordin dat în numele Preşedintelui României organelor de executare, agenţilor administrativi şi procurorilor ca, după caz, să procedeze la executarea hotărârii sau să sprijine această executare. Aşa fiind, rezultă că Preşedintele României, ca şef al puterii executive, dă structurilor acesteia un ordin care are semnificaţia colaborării puterilor statului la aplicarea Constituţiei şi a legilor, ceea ce nu înfrânge principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat (a se vedea Decizia nr. 162 din 21 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 14 decembrie 1999, sau Decizia nr. 1.262 din 27 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012). De asemenea, Curtea a statuat că, „în cadrul procedurii de învestire cu formula executorie a hotărârilor judecătoreşti, instanţa nu judecă fondul cauzelor, ci îndeplineşte o formalitate necesară punerii în executare a acestora de către organele competente. Prin urmare, în această fază procesuală nu sunt puse în discuţie drepturi sau interese ale părţilor […]“ (Decizia nr. 1.262 din 27 septembrie 2011, precitată). 19. Odată cu intrarea în vigoarea a noului Cod de procedură civilă, la 15 februarie 2013, legiuitorul a renunţat la exigenţa învestirii cu formulă executorie, astfel încât nici hotărârile judecătoreşti şi nici înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu nu mai sunt supuse învestirii cu formulă executorie, ele fiind supuse doar încuviinţării executării silite la instanţa de executare. După intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014, legiuitorul a reintrodus învestirea cu formulă executorie numai în privinţa titlurilor executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti, această operaţiune fiind realizată de judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părţilor. 20. Având în vedere cele anterior arătate, Curtea a observat o lipsă de stabilitate a normelor juridice care reglementează instituţia învestirii cu formulă executorie, acestea fluctuând în mod radical într-un interval temporal mai mic de 2 ani. Soluţia legislativă la care s-a ajuns, respectiv învestirea cu formulă executorie numai a titlurilor executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti, în privinţa căreia jurisprudenţa anterior citată a Curţii îşi păstrează valabilitatea, respectă, în sine, exigenţele art. 124 şi 126 din Constituţie referitoare la înfăptuirea justiţiei şi competenţa instanţelor judecătoreşti, întrucât acestea, bucurându-se de garanţiile de independenţă şi imparţialitate, certifică faptul că aceste înscrisuri sunt apte, din punct de vedere juridic, să fie valorizate prin executare silită, aşadar, de a fi titluri executorii; în acest sens, art. 641 alin. (3) din cod menţionează că instanţa judecătorească verifică dacă „înscrisul întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum şi alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege“. În consecinţă, numai prin mijlocirea instanţelor judecătoreşti se poate da un ordin în numele Preşedintelui României organelor de executare, agenţilor administrativi şi procurorilor ca, după caz, să procedeze la executarea hotărârii sau să sprijine această executare. Acest ordin confirmă forţa executorie a înscrisului şi deschide posibilitatea creditorului de a apela la forţa de constrângere a statului. Aşadar, punerea în executare silită a titlului executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, este condiţionată, în primul rând, de învestirea sa cu formulă executorie, iar, în al doilea rând, de cererea de executare silită formulată de către creditor şi încuviinţată de executorul judecătoresc. În schimb, hotărârile judecătoreşti prevăzute la art. 632 alin. (2), art. 633 şi art. 634 din cod nu sunt supuse acestei formalităţi, întrucât este de la sine înţeles că acestea, fiind titluri executorii şi ţinând seama de faptul că emană în mod direct de la puterea judecătorească, dau posibilitatea creditorului de a apela la agenţii puterii executive în vederea executării silite. De aceea, în privinţa hotărârilor judecătoreşti, creditorul trebuie să formuleze doar o cerere de executare silită. 21. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în textul analizat este în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 124 din Constituţie, întrucât autoritatea care dispune învestirea cu formulă executorie - procedură necontencioasă - este o instanţă judecătorească, care, la rândul său, beneficiază de garanţiile de independenţă şi imparţialitate inerente dreptului la un proces echitabil. Totodată, lipsa citării părţilor respectă exigenţele art. 21 din Constituţie, având în vedere că această procedură nu vizează drepturile sau interesele părţilor. 22. Neintervenind elemente noi, de natură a justifica reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 23. În plus, distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, Curtea reţine că normele legale criticate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. În acest sens, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, iar violarea principiului egalităţii şi nediscriminării ar putea exista atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 24. Totodată, faptul că încheierea prin care s-a admis cererea de învestire cu formulă executorie nu este supusă niciunei căi de atac nu este de natură să înfrângă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedură edictate de legiuitor în virtutea mandatului său constituţional conferit de art. 126 alin. (2) din Constituţie, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, potrivit art. 129 din Legea fundamentală. 25. De asemenea, debitorul poate, potrivit art. 641 alin. (5) din cod, să introducă contestaţie la executare, ceea ce oferă celor interesaţi sau vătămaţi, după ce executarea silită a început, dreptul de a cere anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie pe motive de legalitate. 26. Faptul că acest drept este corelat cu exerciţiul căii de atac a contestaţiei la executare nu reprezintă un impediment real, sub aspect constituţional, al accesului liber la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil. Prin instituirea acestei proceduri, legiuitorul a urmărit să restrângă posibilitatea de tergiversare a executării silite, prin exercitarea abuzivă a unei căi de atac, şi să realizeze un spor de celeritate în realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Stan în Dosarul nr. 2.940/200/2016 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 641 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Buzău - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
