Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 1 pct. 17 lit. q), ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (1^1) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 şi pct. 7 din Legea nr. 149/2015 privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi articolul unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017 pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată de Asociaţia Proprietarilor de Teren „Degana“ din Luduş, judeţul Mureş, în Dosarul nr. 9/43/2019 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 535D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 163 din 4 aprilie 2023. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 4 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 9/43/2019, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 17 lit. q), ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (1^1) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 şi pct. 7 din Legea nr. 149/2015 privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi articolul unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017 pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Asociaţia Proprietarilor de Teren „Degana“ din Luduş, judeţul Mureş, într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv anulare a unui act adiţional la un contract de gestionare a faunei de interes cinegetic încheiat în anul 2011. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 9 alin. (1^1) din Legea nr. 407/2006, din perspectiva procesului legislativ privind Legea nr. 184/2017, act normativ prin care acest text a fost introdus în Legea nr. 407/2006, încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 61 alin. (2), ale art. 74 alin. (4) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie. Astfel, referitor la nerespectarea principiului bicameralismului, se arată că propunerea legislativă ce avea să devină, după publicare, Legea nr. 184/2017 a fost adoptată de Camera decizională (Camera Deputaţilor) cu introducerea a 6 noi texte - printre care şi cel al art. 9 alin. (1^1), criticat - şi eliminarea textului central din forma iniţiatorilor şi cea adoptată de Senat, generându-se astfel deosebiri majore de conţinut juridic, dar şi de concepţie între versiunea originară a iniţiativei legislative şi cea definitivă. Având în vedere diferenţa semnificativă dintre cele două forme ale legii, se susţine că avizul Consiliului Legislativ, vizând doar forma iniţiatorilor, nu mai corespunde conţinutului juridic al formei finale, astfel că ar fi trebuit solicitat un nou aviz al organului consultativ de specialitate al Parlamentului pentru a se da eficienţă dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Constituţie. Totodată, propunerea legislativă nu a respectat forma cerută pentru proiectele de legi, impusă de art. 74 alin. (4) din Constituţie, prin raportare la art. 1 alin. (5) din aceasta şi la prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece expunerea de motive are un caracter sumar, nu este prezentat impactul socioeconomic (financiar, juridic) şi nu sunt menţionate nici măsurile de implementare ale respectivei propuneri legislative. 6. Se apreciază, în esenţă, că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 149/2015, reglementează, în principal, modalităţile în care administratorul fondurilor cinegetice realizează atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, precum şi ordinea de preferinţă a acestor modalităţi. Din examinarea lit. a)-c) ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 rezultă că atribuirea directă a dreptului de gestionare are loc în două situaţii şi în această ordine: în cazul gestionarilor consacraţi [lit. a)] şi a gestionarilor propuşi de asociaţiile proprietarilor de terenuri [lit. b)], iar licitaţia publică vizează fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile prevăzute la lit. a) [lit. c)]. Ordinea prestabilită la lit. a) şi b) este însă contrazisă de redactarea normelor juridice prevăzute la lit. c), rezultând că, ori de câte ori nu se va putea efectua atribuirea directă către gestionarul consacrat, se va trece la numirea acestuia pe baza licitaţiei publice, ceea ce modifică implicit ordinea în care se va încredinţa atribuirea gestionării. Astfel, dacă atribuirea directă nu se va putea realiza în favoarea gestionarului consacrat (de pildă, pentru că acesta nu îşi manifestă voinţa de a avea gestiunea în continuare), se va proceda automat ope legis la organizarea licitaţiei publice în vederea desemnării gestionarului, încălcându-se dreptul subiectiv al asociaţiei proprietarilor de terenuri, prevăzut la lit. b), de a propune viitorul gestionar. Se consideră că, prin caracterul defectuos, echivoc şi contradictoriu al reglementării conţinute la lit. c) a alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 406/2007, dreptul asociaţiilor de proprietari de terenuri de a propune un gestionar devine unul exclusiv teoretic şi golit de conţinut, de vreme ce preferabilitatea acestuia faţă de oricare alt potenţial gestionar desemnat pe baza licitaţiei este anulată în mod explicit de modalitatea de reglementare conţinută la lit. c) a aceluiaşi alin. (1). Se susţine că aceeaşi este modalitatea de reglementare cuprinsă şi în Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2.020/2016, care confirmă aceeaşi ordine de atribuire a gestionării ce rezultă din norma contradictorie conţinută la lit. c) a alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 407/2006: art. 7 normează condiţiile de demarare a procedurii de atribuire directă în favoarea gestionarului consacrat; potrivit art. 8 alin. (1), demararea procedurii de atribuire prin licitaţie publică se face după finalizarea celei prin atribuire directă operate conform art. 7, pentru fondurile rămase neatribuite, iar art. 11 alin. (1) prevede expres că procedura de atribuire directă pentru situaţia prevăzută la art. 1 lit. b) (respectiv, în cazul gestionarilor propuşi de asociaţiile proprietarilor de terenuri - s.n.) se face după finalizarea acţiunilor anterior menţionate. 7. Prin urmare, se susţine încălcarea normelor de tehnică legislativă cuprinse la art. 6 alin. (1), art. 8 alin. (4) şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 - norme privind obligaţia legiuitorului de asigurare a stabilităţii şi eficienţei legislative, respectiv a clarităţii, inechivocităţii, preciziei şi clarităţii dispoziţiilor textului legislativ, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 8. Se mai susţine că dispoziţiile art. 1 lit. q) şi ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 contravin principiului nediscriminării şi al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de art. 4 alin. (2) şi de art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În acest sens, se arată că, potrivit Legii nr. 407/2006, fauna de interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional (art. 2), iar exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, al ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, al cercetării ştiinţifice, precum şi în scop didactic sau recreativ-sportiv (art. 3). Prin urmare, sarcina legiuitorului este de a asigura cadrul normativ care să garanteze atingerea scopului mai sus declarat. Or, modificările operate asupra Legii nr. 407/2006 prin Legea nr. 149/2015 nu servesc, în realitate, acestui scop, ci, dimpotrivă, îl zădărnicesc, perpetuând aceleaşi situaţii care, paradoxal, au condus la adoptarea unei legi noi, deoarece contractele de gestionare a faunei cinegetice continuă să se încheie prin atribuire directă cu aceleaşi entităţi, şi anume „gestionarii consacraţi“, alte persoane special constituite în acelaşi scop, indiferent că sunt gestionari propuşi de asociaţiile de proprietari de terenuri, sau oricare alt gestionar neavând, practic, acces la aceste contracte, din cauza ordinii de preferinţă stabilite în favoarea primilor. 9. Analizând definiţia reglementată de art. 1 lit. q), rezultă că una dintre condiţiile distinctive pe care trebuie să le îndeplinească gestionarii consacraţi este să fi deţinut anterior atribuirii directe a gestiunii pentru un anumit fond cinegetic calitatea de gestionar al respectivului fond. Autoarea excepţiei consideră că acesta este un „pseudocriteriu“ ce nu îndeplineşte condiţia de a fi „necesar şi suficient“ pentru acordarea preferinţei în favoarea gestionarului anterior. În mod obiectiv, celelalte „condiţii“ prevăzute de text (contractul de gestionare nu a încetat din culpa sa; îşi manifestă intenţia de a gestiona în continuare fauna cinegetică de pe fondul cinegetic respectiv; nu înregistrează datorii privind plata tarifului de gestionare la data solicitării şi acceptă tariful de gestionare), deşi sunt inerente viitoarei contractări, se transformă în condiţii pur formale, deoarece calitatea de gestionar consacrat nu poate fi deţinută decât de un unic gestionar, respectiv cel care a deţinut anterior gestiunea asupra fondului cinegetic respectiv. Dacă acesta îşi manifestă, în mod pur potestativ, intenţia de a încheia un nou contract de gestionare pe acelaşi fond cinegetic, toţi ceilalţi potenţiali gestionari sunt eliminaţi, prin efectul dispoziţiilor legale criticate, fiind astfel discriminaţi. Nu contează nici faptul că un potenţial gestionar a mai încheiat anterior un alt contract de gestiune, însă asupra unui alt fond cinegetic, calitatea de gestionar consacrat depinzând în totalitate de acest criteriu al teritorialităţii. 10. Caracterul nelegitim al categorisirii operate în baza textelor legale criticate conduce în mod direct la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, al egalităţii de şanse şi al nediscriminării, consacrat de art. 16 alin. (1) şi de art. 4 alin. (2) din Constituţie, în acest caz fiind vorba (în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale - Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996) despre afectarea dreptului constituţional de asociere al persoanelor fizice, câtă vreme acestea nu pot participa în mod activ şi real la atribuirea în gestiune a fondurilor cinegetice, deci la atingerea scopului pentru care în mod legal s-au asociat. Tratamentul privilegiat de care se bucură gestionarii consacraţi nu se justifică, însă, printr-o situaţie obiectiv diferită, astfel că posibilitatea de a încheia, în condiţii egale, un contract de gestionare a faunei cinegetice trebuie în egală măsură conferită atât fostului gestionar al respectivului fond cinegetic, cât şi oricărui alt potenţial gestionar care îndeplineşte aceleaşi condiţii profesionale/garanţii în îndeplinirea sarcinii de gestionare. La adoptarea Legii nr. 149/2015 nu a fost expus niciun motiv obiectiv care să justifice necesitatea modificării cadrului normativ existent în sensul reconsiderării ordinii de atribuire prin reglementarea unei preferinţe acordate gestionarilor care deţin în gestiune fonduri cinegetice, în detrimentul celorlalţi gestionari. Dezideratul noii legi a fost de îmbunătăţire a măsurilor de protecţie a faunei cinegetice, ceea ce denotă o anumită ineficienţă a gestionărilor trecute, iar acest deziderat nu ar putea fi în mod obiectiv atins dacă gestionarii fondurilor cinegetice rămân, în permanenţă, aceiaşi. În realitate, legiuitorul a perpetuat neajunsurile actului de gestionare pendinte prin legiferarea statutului de privilegiat al gestionarilor, care au calitatea de parte în cadrul contractelor de gestionare aflate în derulare. Prin urmare, discriminarea tuturor celorlalţi potenţiali gestionari se întemeiază pe o cauză nelegitimă, tratamentul juridic diferit în care se află cele două categorii de gestionari neavând o justificare obiectivă şi raţională; dimpotrivă, condiţiile ce configurează statutul de gestionar consacrat pot conduce la arbitrar. Condiţia gestionării anterioare (criteriul teritorialităţii) nu poate reprezenta, în sine, o garanţie a calităţii sporite a activităţii de gestionare şi creează doar aparenţa unei calificări superioare, prin chiar denumirea improprie de „gestionar consacrat“. Pentru atingerea scopului declarat al legii, trebuie să prevaleze alte condiţii obiective şi exterioare, de performanţă, care să protejeze în mod real resursa naturală reprezentată de fauna cinegetică (cum ar fi resurse materiale şi măsuri de pază sporite, gospodărire durabilă, asigurarea sporului speciilor de interes cinegetic şi a efectivelor optime, combaterea dăunătorilor, a exemplarelor degenerate, diversificarea speciilor). Or, cadrul legal existent prevede exclusiv condiţii minime de calitate a activităţii de gestionare, împiedicând performanţa în actul de gestionare şi promovând imobilismul, ceea ce este antagonic cu orice rezultate performante şi descurajează mediul concurenţial. 11. Se consideră că textele de lege criticate încalcă şi dreptul de proprietate, garantat de art. 44 alin. (2) şi de art. 136 alin. (5) din Constituţie, în latura referitoare la dreptul de creanţă privit ca „bun“ în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv de valoare patrimonială, dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu, confirmată de o jurisprudenţă bine stabilită a instanţelor (Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopeck\'fd împotriva Slovaciei, paragrafele 45-52). 12. Se arată că, pentru gestionarea fondurilor cinegetice, proprietarii acestora încasează un anumit tarif, stabilit în sarcina gestionarilor pentru exploatarea faunei de interes cinegetic şi a suprafeţelor de teren, în schimbul sarcinii suportate de proprietarul terenului în îngrădirea exercitării dreptului de proprietate prin organizarea vânătorii (în procente de 81% către proprietarii de terenuri, 16% la bugetul de stat şi 3% la Fondul pentru mediu - art. 15 din Legea nr. 407/2006. Administratorul faunei cinegetice calculează şi stabileşte valoarea minimală a tarifului de gestionare pentru suprafeţele productive cinegetic din fondurile cinegetice atribuite direct, iar acest tarif constituie valoare de pornire a licitaţiilor organizate în scopul atribuirii în gestiune a fondurilor cinegetice neatribuite direct [art. 6 alin. (1) lit. c)]. Anterior Legii nr. 149/2015, prin reglementarea dreptului de propunere a viitorului gestionar al fondului cinegetic, asociaţiilor de proprietari de terenuri le era recunoscută această formă de exploatare - respectiv realizarea dreptului de creanţă reprezentat de tariful de gestionare, cadrul normativ conferind efectivitate deplină exercitării acestui drept. Astfel, propunerea putea fi realizată în favoarea gestionarului care oferea un tarif de gestionare într-un cuantum mai ridicat, întrucât valoarea concretă a acestuia se putea negocia peste valoarea minimală, ceea ce subliniază şansa proprietarilor de terenuri de a încasa un drept de creanţă. 13. Or, în urma modificărilor legislative aduse prin Legea nr. 149/2015, dreptul de exploatare a proprietăţii prin negocierea şi încasarea tarifului de gestionare a devenit lipsit de conţinut şi drastic limitat. Această consecinţă se datorează caracterului subsidiar al posibilităţii de influenţare, de către asociaţiile proprietarilor de terenuri, a întinderii tarifului de gestionare prin exercitarea dreptului subiectiv de propunere a gestionarului. În egală măsură, licitaţia ca mijloc de reglare a cuantumului tarifului de gestionare a dobândit caracter subsidiar. 14. Se afirmă că încălcarea art. 44 alin. (1) din Constituţie are loc ca urmare a imposibilităţii reale de exploatare a proprietăţii prin negocierea tarifului de gestionare cu ocazia propunerii unui gestionar sau, cel puţin, prin atribuirea gestiunii cu ajutorul regulilor transparente ale licitaţiei publice, nivelul tarifului fiind astfel limitat la un cuantum legal modic. Arată că, deşi deţine o ofertă mai mare decât valoarea actualului tarif de gestionare, nu dispune de nicio pârghie în vederea desemnării sau influenţării desemnării noului gestionar la finalul perioadei contractuale. 15. În final, se mai arată că textele legale criticate conduc şi la o gestionare defectuoasă a resurselor financiare ale statului şi ale Fondului de mediu, întrucât nu este încurajată o concurenţă reală şi transparentă, care să aducă acestora sume mai mari din încasarea tarifului de gestionare. 16. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ce priveşte dispoziţiile art. 9 alin. (1^1) din Legea nr. 407/2006, astfel cum au fost introduse prin pct. 1 din Legea nr. 184/2017, instanţa apreciază că adoptarea cu amendamente a proiectului de lege pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic de către Camera Deputaţilor nu constituie o încălcare a principiului bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2) din Constituţie, întrucât lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor. În consecinţă, instanţa apreciază că nu a fost încălcată, sub acest aspect, nici supremaţia legii, statul de drept şi principiul securităţii juridice. De asemenea, instanţa opinează că dispoziţiile art. 1 pct. 17 lit. q), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 1, respectiv art. 1 pct. 7 din Legea nr. 149/2015 nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 136 alin. (5) din Constituţie. Instanţa apreciază că atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice în favoarea gestionarilor consacraţi, în detrimentul gestionarilor propuşi de asociaţiile proprietarilor de terenuri, a gestionarilor care nu au mai deţinut anterior, în gestiune, un fond cinegetic, precum şi a oricăror alţi gestionari care şi-ar exercita dreptul de a obţine gestionarea faunei de interes cinegetic prin participarea la licitaţiile publice organizate în acest sens, nu aduce atingere principiului nediscriminării, întrucât îşi află fundamentul în situaţii premisă diferite. Stabilirea ordinii de prioritate la perfectarea contractelor de gestionare a faunei cinegetice nu se grefează pe situaţii identice ale gestionarilor unor astfel de fonduri, ci se justifică raţional, din perspectiva valorificării experienţei acumulate anterior, cu asigurarea continuităţii în situaţia particulară a gestionarilor consacraţi şi a principiului securităţii juridice. Or, atunci când identitatea de situaţie nu este naturală, identitatea de tratament ar conduce la discriminare. Totodată, instanţa apreciază că, întrucât tariful de gestionare este reglementat de art. 15 din Legea nr. 407/2006, inclusiv sub aspectul modului său de calcul, încheierea contractului de gestiune a fondului cinegetic, în mod prioritar, cu gestionarul consacrat nu are drept consecinţă diminuarea patrimoniului reclamantei, nefiind de natură să atragă o încălcare a dreptului său de proprietate. În final, instanţa opinează că principiul egalităţii în faţa legii nu este încălcat prin dispoziţiile legale invocate de reclamantă, toţi destinatarii Legii nr. 407/2006 beneficiind, respectiv fiind ţinuţi în egală măsură să îşi conformeze conduita exigenţelor legale. 17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 1 pct. 17 lit. q) şi ale art. 8 alin. (1) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 1 şi, respectiv, art. 1 pct. 7 din Legea nr. 149/2015 privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 24 iunie 2015, precum şi dispoziţiile art. 9 alin. (1^1) din Legea nr. 407/2006, astfel cum au fost introduse prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017 pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 25 iulie 2017. Însă având în vedere notele autoarei excepţiei, Curtea constată că aceasta critică doar lit. c) a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, iar art. 9 alin. (1^1) din Legea nr. 407/2006 este criticat din perspectiva neconstituţionalităţii extrinseci, respectiv a încălcării principiului bicameralismului cu prilejul introducerii sale prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 lit. q), ale art. 8 alin. (1) lit. c) şi ale art. 9 alin. (1^1) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi ale articolului unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017 pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. Textele de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 1 lit. q): „În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (...) q) gestionar consacrat - gestionarul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a avut calitatea de gestionar în contractul de gestionare anterior organizării atribuirii directe pentru fondul cinegetic respectiv, contractul de gestionare nu a încetat din culpa sa, îşi manifestă intenţia de a gestiona în continuare fauna cinegetică de pe fondul cinegetic respectiv şi nu înregistrează datorii privind plata tarifului de gestionare la data solicitării şi acceptă tariful de gestionare;“; – Art. 8 alin. (1) lit. c): „(1) Atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de către administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalităţi şi în următoarea ordine: (...) c) prin licitaţie publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile prevăzute la lit. a).“ [Art. 8 alin. (1) lit. a) se referă la atribuirea directă, în cazul gestionarilor consacraţi, iar la lit. b) este prevăzută atribuirea directă, în cazul gestionarilor propuşi de asociaţiile proprietarilor de terenuri.] – Art. 9 alin. (1^1): „Prevederile alin. (1) se aplică şi gestionarilor cu contracte de gestionare în derulare, cu acordul acestora.“ 21. Curtea observă că dispoziţiile art. 9 alin. (1), la care face trimitere art. 9 alin. (1^1), aveau, la data producerii de efecte juridice în speţă, următoarea redactare: „(1) La încredinţarea gestiunii, administratorul încheie cu gestionarul un contract de gestionare pentru 10 ani.“ În prezent, ca urmare a modificării aduse prin art. I pct. 8 din Legea nr. 149/2015, art. 9 alin. (1) prevede o perioadă de 16 ani pentru durata contractului de gestionare. 22. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi cerinţele de calitate a legii, art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la interzicerea discriminării şi principiul egalităţii, art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 136 alin. (5) privind protecţia proprietăţii, art. 61 alin. (2) cu privire la principiul bicameralismului, art. 74 alin. (4) cu privire la forma de prezentare a propunerilor legislative formulate de deputaţi, senatori şi cetăţeni în exercitarea dreptului la iniţiativă legislativă şi în art. 79 alin. (1) cu privire la Consiliul Legislativ. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin Decizia nr. 163 din 4 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 20 iulie 2023, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 24. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă a prevederilor articolului unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017, prin care a fost introdus art. 9 alin. (1^1) în corpul Legii nr. 407/2006, ce vizează nerespectarea principiului bicameralismului, prin Decizia nr. 163 din 4 aprilie 2023, paragraful 33, Curtea a constatat că aceste dispoziţii, prin conţinutul lor normativ, nu contravin scopului iniţial al legii şi nici nu îl zădărnicesc, astfel încât să poată fi reţinută critica de neconstituţionalitate referitoare la o pretinsă deturnare a intenţiei iniţiatorilor legii. Textul criticat nu face altceva decât să dispună cu privire la aplicarea asupra unui anumit subiect de drept - şi anume gestionarii, în calitatea lor de părţi ale unui contract de gestionare a faunei cinegetice aflat în derulare - a unei soluţii legislative existente deja în cuprinsul Legii nr. 407/2006 de la modificarea sa prin Legea nr. 149/2015. Chiar dacă nu are o legătură directă cu scopul declarat al legii, acela de modificare a definiţiei date vânătorului, aceasta nu înseamnă că o atare normă juridică nu poate fi adoptată de forul decizional, în propria procedură parlamentară de legiferare, fiind expresia propriului aport exprimat în limitele marjei de legiferare permise forului decizional de însuşi principiul bicameralismului. Prin urmare, Curtea nu a putut reţine încălcarea prevederilor art. 61 alin. (1) şi ale art. 75 din Constituţie. 25. Referitor la critica privind pretinsa încălcare a art. 79 din Constituţie, Curtea a reţinut că avizul Consiliului Legislativ a fost solicitat şi depus în cursul procedurii de adoptare de la Senat, prima Cameră sesizată, conţinutul acestuia raportându-se, desigur, la forma iniţiatorilor proiectului de lege. Faptul că nu există un aviz al Consiliului Legislativ cu privire la forma adoptată definitiv în Camera Deputaţilor nu reprezintă o încălcare a art. 79 din Constituţie, având în vedere că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1122 din 29 noiembrie 2004, Consiliul Legislativ are atribuţia de a analiza şi aviza, la cererea preşedintelui comisiei parlamentare sesizate în fond, amendamentele supuse dezbaterii comisiei şi proiectele de legi sau propunerile legislative primite de comisie după adoptarea lor de către una dintre Camerele Parlamentului. Aşadar, această normă nu obligă Camera decizională, ci lasă la latitudinea preşedintelui comisiei parlamentare sesizate în fond aprecierea oportunităţii de a solicita Consiliului Legislativ un nou aviz asupra amendamentelor supuse dezbaterii comisiei (Decizia nr. 163 din 4 aprilie 2023, paragraful 36). 26. Cu privire la susţinerea referitoare la caracterul lacunar al expunerii de motive, Curtea a reţinut că articolul unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017, prin conţinutul său normativ, este suficient de clar în redactare şi are un înţeles de sine stătător, astfel încât în urma unei simple interpretări gramaticale şi sistematice destinatarul acestuia - în speţă autoarea excepţiei - să poată să determine, fără o dificultate deosebită, sensul logic al soluţiei legislative preconizate şi să îşi adapteze conduita în funcţie de prescripţiile normei criticate, fără a exista pericolul unor interpretări multiple, confuze sau arbitrare. 27. Referitor la critica privind lipsa studiilor de impact, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că art. 30 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, referitor la instrumentele de prezentare şi motivare, nu are valoare constituţională şi nu poate constitui normă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate. Mai mult, potrivit art. 7 alin. (6) din aceeaşi lege, evaluarea preliminară a impactului noilor reglementări nu este obligatorie în cazul iniţiativelor legislative ale deputaţilor şi senatorilor şi nici în cazul celor bazate pe iniţiativa cetăţenilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragraful 245). Or, Legea nr. 184/2017 a fost iniţiată de doi deputaţi, astfel că inexistenţa unui studiu de impact nu poate constitui un motiv de neconstituţionalitate a legii. Totodată, Curtea a observat că aceleaşi considerente din decizia menţionată justifică şi respingerea criticilor de neconstituţionalitate privind lipsa prezentării măsurilor de implementare ale propunerii legislative devenite Legea nr. 184/2017, având în vedere că, potrivit art. 33 din Legea nr. 24/2000, măsurile de implementare reprezintă una dintre secţiunile componente ale instrumentului de prezentare şi motivare care conţine evaluarea impactului actelor normative. 28. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, din analiza sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 407/2006, modificată prin Legea nr. 149/2015, Curtea a reţinut că atribuirea în gestiune reprezintă acţiunea prin care administratorul acordă dreptul şi obligaţia de gestionare a faunei de interes cinegetic, în condiţiile legii. Administratorul este autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi asigură administrarea faunei de interes cinegetic, în timp ce gestionarea desemnează activitatea de gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic din fondurile de vânătoare, realizată de gestionari în baza contractelor de gestiune, pe riscul şi răspunderea lor, pentru perioada stabilită prin aceste contracte. Gestionarii sunt acele persoane juridice române licenţiate în condiţiile legii şi cărora li se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond de vânătoare. Dintre aceştia, gestionarii consacraţi sunt acei gestionari care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: (1) au avut calitatea de gestionar în contractul de gestionare anterior organizării atribuirii directe pentru fondul cinegetic respectiv; (2) contractul de gestionare nu a încetat din culpa lor; (3) îşi manifestă intenţia de a gestiona în continuare fauna cinegetică de pe fondul cinegetic respectiv; (4) nu înregistrează datorii privind plata tarifului de gestionare la data solicitării; şi (5) acceptă tariful de gestionare. Tariful de gestionare reprezintă suma de bani care se plăteşte anual de către gestionar pentru exploatarea durabilă a faunei cinegetice pe care o gestionează şi este calculat de administratorul faunei cinegetice pentru suprafeţele productive cinegetic din fondurile cinegetice atribuite direct, acelaşi tarif constituind valoare de pornire a licitaţiilor organizate în scopul atribuirii în gestiune a fondurilor cinegetice neatribuite direct. 29. Analizând dispoziţiile art. 1 lit. q) şi ale art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, Curtea a constatat că aceste norme nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 4 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 136 alin. (5), reţinând că dreptul asociaţiei proprietarilor de terenuri de a-şi propune gestionarul care, prin atribuire directă prin intermediul administratorului public, urmează să gestioneze fauna cinegetică de pe respectivul fond cinegetic nu este un drept de sorginte constituţională, ci un beneficiu recunoscut prin lege acestor asociaţii sau proprietari de terenuri în virtutea faptului că deţin în proprietate cel puţin jumătate din suprafaţa de teren corespunzătoare respectivului fond cinegetic (Decizia nr. 163 din 4 aprilie 2023, paragrafele 46-47). 30. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut că definiţia legală a gestionarului consacrat, cuprinsă la art. 1 lit. q) din Legea nr. 407/2006, nu poate fi contrară principiului egalităţii de tratament şi principiului nediscriminării, din moment ce modalităţile de atribuire prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 sunt variate şi nu vizează în exclusivitate această categorie de persoane juridice. Este adevărat că art. 8 alin. (1) lit. a) rezervă gestionarului consacrat prioritate în ordinea de preferinţă a atribuirii directe, dar nu ope legis, ci numai cu îndeplinirea condiţiilor legale mai sus menţionate. Pe de altă parte, legea prevede în continuare, la art. 8 alin. (1) lit. b), posibilitatea asociaţiei de proprietari de terenuri de a propune un anumit gestionar (licenţiat), care, prin atribuire directă, să gestioneze fauna cinegetică de pe fondul cinegetic respectiv, precum şi, la lit. c), posibilitatea atribuirii prin licitaţie publică pentru terenurile neatribuite conform lit. a) (Decizia nr. 163 din 4 aprilie 2023, paragraful 49). 31. În ceea ce priveşte criticile referitoare la afectarea dreptului de proprietate al proprietarilor de terenuri corespunzătoare unor fonduri cinegetice, constituiţi legal în asociaţii în sensul Legii nr. 407/2006 şi al Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, Curtea consideră că şi acestea sunt neîntemeiate. Indiferent că gestionarea terenurilor aflate în proprietatea acestora se atribuie direct gestionarului consacrat sau gestionarului propus sau, prin licitaţie publică, unui alt gestionar, proprietarii terenurilor au dreptul, conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, la un anumit procent din tariful de gestionare (iniţial de 81%, în prezent de 72%, ca urmare a intervenţiei Legii nr. 13/2020 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 10 ianuarie 2020). Tariful de gestionare este definit la art. 1 pct. 30 lit. ab) din legea criticată drept suma de bani care se plăteşte anual de către gestionar pentru exploatarea durabilă a faunei cinegetice pe care o gestionează, iar modul de calcul al tarifului de gestionare pentru fondurile cinegetice care se atribuie direct, în condiţiile art. 8 alin. (1) lit. a) şi b), şi al tarifului de pornire la licitaţie pentru fondurile cinegetice care se atribuie prin licitaţie publică, în condiţiile art. 8 alin. (1) lit. c), se stabileşte potrivit prevederilor anexei nr. 3 la legea analizată [art. 15 alin. (2) din Legea nr. 407/2006]. Totodată, administratorul faunei cinegetice calculează tariful de gestionare pentru suprafeţele productive cinegetic din fondurile cinegetice atribuite direct, acest tarif constituind valoare de pornire a licitaţiilor organizate în scopul atribuirii în gestiune a fondurilor cinegetice neatribuite direct [art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006]. Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii din Legea nr. 407/2006 rezultă, contrar susţinerilor autoarei excepţiei, că, în cazul atribuirii directe, tariful de gestionare nu se negociază, nici măcar în cazul gestionarului propus, acesta rezultând din calculul operat de administratorul faunei cinegetice pe baza unor valori fixate în anexa la legea criticată, cuantumul cuvenit proprietarilor de terenuri fiind, de asemenea, stabilit într-un procent fix prin aceeaşi lege. Doar în cazul atribuirii de gestiuni prin licitaţie publică proprietarii de terenuri au posibilitatea dobândirii unor sume mai mari în competiţia ofertelor de gestionare depuse de gestionarii candidaţi, întrucât tariful de gestionare reprezintă valoarea de pornire a licitaţiilor, deci valoarea minimă ce poate fi obţinută. 32. În acest context, este de remarcat şi faptul că, până la adoptarea Legii nr. 149/2015, gestionarul consacrat era în măsură să „ofere“ tariful de gestionare, posibilitate eliminată însă de legiuitor prin actul normativ anterior menţionat. Astfel, aşa cum arată chiar definiţia cuprinsă în art. 1 lit. q) din Legea nr. 407/2006, criticat în cauză, una dintre cerinţele pe care le impune condiţia de gestionar consacrat este că acesta trebuie să accepte valoarea tarifului de gestionare. Prin urmare, valoarea tarifului de gestionare este unică, cea calculată de administratorul faunei cinegetice prin aplicarea formulei prevăzute de lege. În aceste condiţii, criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, privind protecţia proprietăţii, sunt neîntemeiate. 33. Cât priveşte susţinerile referitoare la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, invocate din perspectiva caracterului confuz şi al redactării defectuoase a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, Curtea a observat că acestea vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a acestora, mai întâi la nivel administrativ-normativ, prin actele normative infralegale, de punere în aplicare a Legii nr. 407/2006, apoi la nivelul destinatarilor normei - în speţă, autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare şi asigură administrarea faunei cinegetice şi, în final, la nivel judiciar, al instanţei competente să soluţioneze litigiul în cauză. Or, aşa cum s-a mai menţionat, asemenea aspecte nu pot intra în sfera controlului de constituţionalitate, deoarece nu vizează o veritabilă neconformitate a textelor de lege atacate faţă de normele şi principiile fundamentale invocate, astfel că aceste critici nu pot fi reţinute, având caracter inadmisibil. Autoarea excepţiei indică o pretinsă contradicţie între actele normative infralegale, emise în executarea Legii nr. 407/2006 şi incidente în cauză, cu însăşi legea pe care aceste acte normative cu caracter administrativ trebuie să o pună în aplicare în mod detaliat, însă aceasta se poate realiza pe calea controlului de legalitate solicitat instanţei de contencios administrativ, şi nu Curţii Constituţionale, care este îndreptăţită să efectueze exclusiv un control de conformitate a dispoziţiilor legale cu normele şi principiile Constituţiei. 34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenţei mai sus invocate, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate sunt valabile şi în prezenta cauză. 35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Proprietarilor de Teren „Degana“ din Luduş, judeţul Mureş, în Dosarul nr. 9/43/2019 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 lit. q), ale art. 8 alin. (1) lit. c) şi ale art. 9 alin. (1^1) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi ale articolului unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017 pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Bianca Drăghici -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
