Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 32 din 24 iunie 2019 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea chestiune de drept: „Care este termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită aplicabil creanţelor stabilite în favoarea autorităţilor publice cu titlu de despăgubiri civile datorate de cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, ca urmare a soluţionării acţiunii civile în cadrul unui proces penal?“.

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 32 din 24 iunie 2019 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea chestiune de drept: „Care este termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită aplicabil creanţelor stabilite în favoarea autorităţilor publice cu titlu de despăgubiri civile datorate de cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, ca urmare a soluţionării acţiunii civile în cadrul unui proces penal?“.

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 810 din 7 octombrie 2019

Comenteaza legea

Dosar nr. 874/1/2019


┌──────────────┬───────────────────────┐
│Judecător     │- preşedintele Înaltei │
│Iulia Cristina│Curţi de Casaţie şi    │
│Tarcea        │Justiţie - preşedintele│
│              │completului            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Judecător     │- pentru preşedintele  │
│Eugenia       │Secţiei I civile       │
│Puşcaşiu      │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Judecător     │- preşedintele Secţiei │
│Eugenia       │a II-a civile          │
│Voicheci      │                       │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Judecător     │- pentru preşedintele  │
│Ionel Barbă   │Secţiei de contencios  │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Nina Ecaterina│- judecător la Secţia I│
│Grigoraş      │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreia Liana │- judecător la Secţia I│
│Constanda     │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alina Iuliana │- judecător la Secţia I│
│Ţuca          │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Simona Gina   │- judecător la Secţia I│
│Pietreanu     │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adina Georgeta│- judecător la Secţia I│
│Nicolae       │civilă                 │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Petronela     │- judecător la Secţia a│
│Iulia Niţu    │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Minodora      │- judecător la Secţia a│
│Condoiu       │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Budă   │- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Paulina Lucia │- judecător la Secţia a│
│Brehar        │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Roxana Popa   │- judecător la Secţia a│
│              │II-a civilă            │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana       │- judecător la Secţia  │
│Constantinescu│de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Maria  │- judecător la Secţia  │
│Ilie          │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Florentina    │- judecător la Secţia  │
│Dinu          │de contencios          │
│              │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana       │- judecător la Secţia  │
│Florina       │de contencios          │
│Secreţeanu    │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Decebal       │- judecător la Secţia  │
│Constantin    │de contencios          │
│Vlad          │administrativ şi fiscal│
└──────────────┴───────────────────────┘

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 874/1/2019 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Care este termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită aplicabil creanţelor stabilite în favoarea autorităţilor publice cu titlu de despăgubiri civile datorate de cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, ca urmare a soluţionării acţiunii civile în cadrul unui proces penal?“.
    După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    1. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a dispus, prin încheierea din 30 ianuarie 2019 pronunţată în Dosarul nr. 13.721/302/2017, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Care este termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită aplicabil creanţelor stabilite în favoarea autorităţilor publice cu titlu de despăgubiri civile datorate de cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, ca urmare a soluţionării acţiunii civile în cadrul unui proces penal?“.

    II. Temeiul juridic al sesizării
    2. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:
    "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

    III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    3. Codul de procedură civilă
    "ART. 706
    (1) Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani.
    (2) Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive."

    4. Codul de procedură fiscală
    "ART. 215
    Începerea termenului de prescripţie
    (1) Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
    (2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale."

    IV. Expunerea succintă a procesului
    5. Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 23 iunie 2017 cu nr. 13.721/302/2017, contestatorul A a formulat, în contradictoriu cu intimata B, contestaţie la executare împotriva executării silite începute de D.G.R.F.P.B. - Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice în Dosarul de executare nr. 531.404 din 29 mai 2017, în baza Titlului executoriu nr. 531.403 din 29 mai 2017, pentru recuperarea sumei de 2.637.930 lei, pretinsă în temeiul Sentinţei penale nr. 1.657 din 7 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, definitivă prin Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 a aceleiaşi instanţe - Completul de 5 Judecători, solicitând anularea titlului executoriu şi a somaţiei din 29 mai 2017, restituirea sumelor ce vor fi reţinute prin poprire sau din valorificarea prematură a bunurilor contestatorului, constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.
    6. Judecătoria Sector 5 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 857 din 1 februarie 2018, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare.
    7. În motivare s-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 1.657 din 7 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 169 din 29 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, contestatorul, împreună cu alţi inculpaţi, a fost obligat să plătească către partea civilă suma de 2.637.930,07 lei.
    8. În temeiul acestui titlu executoriu, la 6 decembrie 2012, partea civilă, prin comandant, în calitate de creditor, s-a adresat B.E.J. în vederea declanşării procedurii execuţionale silite împotriva contestatorului şi debitorilor solidari, pentru recuperarea sumei de 2.637.930,07 lei şi, ca urmare a admiterii cererii creditorului, s-a constituit Dosarul de executare nr. 623/2012, în cadrul căruia s-a luat măsura popririi conturilor contestatorului şi a debitorilor solidari.
    9. La 22 iunie 2016, prin Procesul-verbal nr. 623/2012, s-a constatat perimarea executării silite, iar împotriva refuzului executorului judecătoresc de a continua executarea silită s-a formulat contestaţie la executare, care a fost admisă în parte, în sensul că a fost anulat procesul-verbal menţionat, prin Sentinţa civilă nr. 3.334 din 11 aprilie 2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în Dosarul civil nr. 15.821/302/2016.
    10. Ulterior, la 29 mai 2017, intimata a emis Titlul executoriu nr. 531.403 din 29 mai 2017 pentru suma de 2.637.930 lei, în temeiul aceleiaşi hotărâri penale.
    11. Instanţa a constatat că împotriva contestatorului s-a declanşat o procedură de executare silită de către intimată, iar, în conformitate cu art. 230 din Codul de procedură fiscală, somaţia reprezintă primul act de executare. Întrucât termenul de prescripţie are o durată diferită în cazul creanţelor fiscale şi un alt mod de calcul faţă de termenul de prescripţie de drept comun, instanţa a constatat că, prioritar, se impune a se stabili natura creanţei în temeiul căreia intimata a solicitat executarea silită împotriva contestatorului.
    12. Potrivit art. 2 din Codul de procedură fiscală, sub denumirea marginală „Obiectul şi sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală“: „(1) Codul de procedură fiscală reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului general consolidat, indiferent de autoritatea care le administrează, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel. (2) În măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, prezentul cod se aplică şi pentru: a) administrarea drepturilor vamale; b) administrarea redevenţelor miniere, a redevenţelor petroliere şi a redevenţelor rezultate din contracte de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului; c) alte creanţe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanţelor fiscale. (3) În scopul aplicării alin. (2), drepturile vamale şi redevenţele sunt asimilate creanţelor fiscale. (4) Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanţelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. b).“
    13. Definiţia bugetului centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale este cuprinsă în pct. 18 al art. 3 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi anume: bugetul centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale - veniturile şi cheltuielile bugetelor generale ale unităţilor administrativ-teritoriale, definite la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Bugetul general consolidat este definit la pct. 2 al art. 3 din acelaşi act normativ, şi anume: bugetul general consolidat - ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, incluzând bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul general centralizat al unităţilor administrativ-teritoriale, bugetul Trezoreriei Statului, bugetul instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, precum şi ale altor entităţi clasificate în administraţia publică, agregate, consolidate şi ajustate conform Regulamentului (UE) nr. 549/2013 pentru a forma un întreg.
    14. Prin urmare, bugetul general consolidat include, pe lângă altele, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, constituite din venituri realizate pe plan local, respectiv venituri proprii şi venituri primite de la nivel central. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 220 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 207/2015), creanţele bugetare care, potrivit legii, se administrează de autorităţile sau instituţiile publice, inclusiv cele reprezentând venituri proprii, se pot executa prin executori fiscali organizaţi în compartimente de specialitate, aceştia fiind abilitaţi să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor acestui act normativ. Prevederile alineatelor (4) şi (5) ale art. 220 din Legea nr. 207/2015 stabilesc că organele prevăzute la alineatele (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită, acestea fiind competente şi pentru executarea silită a creanţelor prevăzute la art. 226 alin. (3) din aceeaşi lege.
    15. În speţă, creanţa datorată, constând în plata unei sume de bani menţionate în titlul executoriu, reprezintă un venit propriu al acesteia, care se varsă în bugetul local, în raport cu dispoziţiile art. 220 şi art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015. În acest context, chiar dacă nu este vorba de o creanţă fiscală, obligaţia datorată unităţii administrativ-teritoriale constituie o creanţă bugetară în privinţa executării căreia sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 207/2015. În consecinţă, fiind în discuţie încasarea unei creanţe bugetare datorate în temeiul unui raport juridic contractual şi stabilite printr-o hotărâre judecătorească, care se face venit la bugetul consolidat al statului, executarea silită urmează să se realizeze prin intermediul organelor fiscale, ca organe de executare silită ale statului.
    16. S-a mai arătat că aceste considerente au stat la baza pronunţării Deciziei nr. 66 din 2 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    17. În consecinţă, instanţa a constatat că, în mod corect, executarea silită a fost declanşată de organele de executare silită ale statului.
    18. Referitor la prescripţia dreptului de a cere executarea silită, instanţa a reţinut că, potrivit 131 alin. (1) din Codul de procedură fiscală în vigoare la momentul pronunţării sentinţei penale, conform principiului de drept tempus regit actum (Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003), dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept; în condiţiile în care sentinţa penală a rămas definitivă la 29 iunie 2012, termenul de prescripţie de 5 ani urmează a se împlini la data de 1 ianuarie 2018, astfel că executarea silită a fost declanşată înlăuntrul termenului legal imperativ.
    19. Împrejurarea că împotriva contestatorului-debitor s-a mai declanşat o executare silită, poprindu-se suma de 13.720,31 lei până la 31 august 2015, executare declanşată de un organ necompetent, nu poate conduce la anularea prezentei executări, exclusiv din acest considerent, contestatorul având deschisă calea unei acţiuni civile delictuale împotriva persoanelor culpabile.
    20. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul A, solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate, anularea titlului executoriu şi a somaţiei din 29 mai 2017, emise în Dosarul de executare nr. 531.404 din 29 mai 2017, restituirea sumelor reţinute prin poprire şi/sau prin valorificarea prematură a bunurilor apelantului contestator şi constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea sa silită prin Titlul executoriu nr. 531.403 din 29.05.2017.
    21. În motivarea apelului s-a arătat că executarea silită formând obiectul Dosarului de executare nr. 531.403 din 29 mai 2017 este nelegală, întrucât creanţa supusă executării silite nu este o creanţă fiscală/bugetară. În opinia apelantului, despăgubirile acordate părţii vătămate constau în profitul pe care aceasta ar fi putut să-l realizeze dintr-o acţiune lucrativă şi pe care, în viziunea instanţei, nu l-a obţinut ca urmare a activităţii sale.
    22. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, ceea ce înseamnă că raportul juridic din care s-a născut creanţa este de natură civilă.
    23. Observând definiţia noţiunii de creanţă fiscală din art. 1 al Codului de procedură fiscală, se poate concluziona că suma pusă în executare nu reprezintă o creanţă fiscală, întrucât aceasta nu este corelativă dreptului statului de a percepe impozite, taxe şi contribuţii sociale şi nici nu a fost stabilită în sarcina apelantului contestator cu acest titlu prin sentinţa penală reprezentând titlul executoriu, ci cu titlu de despăgubiri civile, datorate ca urmare a prejudiciului produs în patrimoniul părţii civile.
    24. În ceea ce priveşte criteriul destinaţiei sumelor puse în executare, respectiv „bugetul general consolidat“, astfel cum prevede şi doctrina de specialitate şi contrar celor reţinute de prima instanţă, în categoria sumelor ce constituie venituri ale bugetului general consolidat nu pot fi incluse şi veniturile nefiscale ale statului sau ale unităţilor administrative-teritoriale.
    25. Practic, procedura de recuperare a veniturilor care provin din raporturi de drept civil, cum este cazul şi în speţă sau cum sunt, spre exemplu, veniturile din chirii, veniturile din dividende, veniturile din valorificarea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, nu este supusă dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, acestea nefiind incidente.
    26. Acelaşi raţionament se regăseşte şi în considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 66/2017, referitoare la executarea silită a hotărârilor judecătoreşti privind creanţele bugetare, datorate în baza unor raporturi juridice contractuale ce se fac venit la bugetul consolidat al statului, în conţinutul căreia s-a reţinut că argumentele în susţinerea acestei interpretări se regăsesc în expunerea de motive la proiectul actului normativ Legea nr. 207/2015, unde se precizează că, la fel ca şi în textul vechiului Cod de procedură fiscală (Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003), normele sale nu se aplică creanţelor rezultate din raporturi juridice contractuale. Pentru creanţele rezultate din raporturi juridice contractuale [spre exemplu: chirii, redevenţe, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 207/2015; dividendele cuvenite statului/unităţilor administrativ-teritoriale ca urmare a deţinerii de acţiuni la diverse societăţi comerciale] sunt aplicabile prevederile dreptului comun în ceea ce priveşte regimul juridic, mai puţin recuperarea pe calea executării silite.
    27. În opinia apelantului, prima instanţă a interpretat eronat considerentele deciziei sus-menţionate, întrucât în măsura în care o persoană datorează o sumă de bani izvorând din raporturi juridice civile (chirii, redevenţe, prejudicii etc.) unei instituţii publice şi suma este stabilită printr-un titlu executoriu, emis în condiţiile legii, sunt aplicabile prevederile dreptului comun în ceea ce priveşte regimul juridic, şi nu dispoziţiile codului de procedură fiscală.
    28. Mai mult, dispoziţiile prevăzute la art. 220 din Codul de procedură fiscală reglementează competenţa derogatorie a organelor de executare silită în cazurile speciale de executare silită. Potrivit dispoziţiilor acestui act normativ, sunt considerate cazuri speciale de executare silită şi cele referitoare la aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor stabilite prin hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, prin care s-a dispus recuperarea unor creanţe bugetare de la debitori persoane fizice, juridice sau de la orice alte entităţi. Practic, dispoziţiile procedural-fiscale limitează competenţa organelor de executare fiscale la materia recuperării creanţelor bugetare.
    29. Coroborând considerentele instanţei supreme din Decizia nr. 66/2017 cu circumstanţele concrete ale speţei deduse judecăţii şi cu dispoziţiile legale în vigoare, rezultă faptul că, pentru recuperarea despăgubirilor civile la care apelantul contestator a fost obligat în solidar cu alţi inculpaţi, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun, o parte din creanţa stabilită de sentinţa penală fiind recuperată pe calea executării silite demarate de un executor judecătoresc competent în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură civilă, normele speciale şi derogatorii ale Codului de procedură fiscală neavând aplicabilitate în raport cu creanţele rezultate din raporturi juridice civile.
    30. Consecinţa acestor susţineri este că suma la care a fost obligat apelantul a fost stabilită cu titlu de despăgubiri civile, iar, drept consecinţă, termenul general de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită este cel general de 3 ani, astfel cum acesta este reglementat de dispoziţiile Codului de procedură civilă.
    31. La termenul de judecată din 16 noiembrie 2018, apelantul contestator a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privitoare la termenul de prescripţie aplicabil creanţelor stabilite în favoarea autorităţilor publice cu titlu de despăgubiri civile datorate de cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121 din 28 august 1998 privind răspunderea materială a militarilor, ca urmare a soluţionării acţiunii civile în cadrul unui proces penal.

    V. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
    32. Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, sunt instituite o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    33. În ceea ce priveşte primele două cerinţe, tribunalul, legal învestit cu soluţionarea unui apel aflat în curs de judecată, urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
    34. Răspunsul la întrebarea adresată de instanţă este necesar în vederea soluţionării pe fond a cauzei, întrucât chestiunea în cauză este nouă şi presupune o analiză interdisciplinară a problemei sesizate, capacitate limitată în privinţa secţiei civile a Tribunalului, însă asigurată pe deplin de completul specializat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    35. Chestiunea în cauză are caracter de noutate, în sensul că nu s-a identificat o jurisprudenţă constantă şi unitară asupra problemei în discuţie. De asemenea, întrebarea priveşte interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege şi are ca obiect o problemă de drept reală, nu aparentă.

    VI. Punctul de vedere al părţilor
    36. În accepţiunea contestatorului, deşi natura creanţei deduse judecăţii este eminamente civilă (cu reluarea argumentelor invocate în cauză), chiar şi în ipoteza propusă de prima instanţă de a i se atribui o natură bugetară, în considerarea exclusivă a considerentului destinaţiei sumei, aceasta nu prezintă nicio relevanţă cu privire la normele de drept substanţial aplicabile, respectiv la termenul de prescripţie incident.
    37. Intimata nu a formulat niciun punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

    VII. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    38. În opinia instanţei de sesizare, chestiunea esenţială de stabilit în cauză este reprezentată de identificarea caracterului bugetar sau civil al creanţei în cauză, pentru ca apoi chestiunea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită să decurgă automat din această calificare.
    39. Asupra acestui aspect s-a apreciat că, în temeiul principiilor de drept comun, creanţa în cauză are un caracter civil, însă acest caracter nu îl împiedică pe legiuitor ca, în considerarea unor raţiuni de ordin economic, financiar etc. şi a calităţii de instituţie bugetară a creditoarei, să adopte o reglementare cu caracter special, care să deroge de la dreptul comun în materia creanţelor civile, însă numai în ce priveşte competenţa organelor execuţionale.
    40. Cu alte cuvinte, o derogare expresă cu privire la competenţa altui organ de executare, cum este cea introdusă de Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.744/2015 (privind stabilirea cazurilor speciale de executare silită, precum şi a structurilor abilitate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită), potrivit căreia „prin cazuri speciale de executare silită se înţelege punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de executare, generate de: 1. hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, prin care sa dispus recuperarea unor creanţe bugetare de la debitori persoane fizice“, nu schimbă în sine natura creanţei.
    41. De altfel, caracterul civil, penal, fiscal etc. al creanţei este dat de momentul şi condiţiile în care aceasta se naşte, fără a putea suferi modificări pe parcursul existenţei sale, indiferent de raţiunea sau vehiculul folosit de legiuitor, cu unica excepţie a unor dispoziţii legale exprese. Deşi este adevărat că art. 220 din Codul de procedură fiscală atrage aplicarea dispoziţiilor acestui cod în toate cazurile în care competent este organul execuţional fiscal, instanţa de sesizare are în vedere şi situaţia specială a apelantului, a cărui obligaţie s-a născut anterior Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.744/2015 anterior menţionat şi care a fost deja supus unei executări silite de drept comun.

    VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    42. La nivelul Curţilor de Apel Alba Iulia Craiova, Oradea, Piteşti şi Ploieşti nu a fost identificată jurisprudenţă în materie şi nici nu a fost înaintat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.
    43. Curtea de Apel Bacău a comunicat că la nivelul instanţelor arondate s-a conturat opinia potrivit căreia termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită aplicabil creanţelor stabilite în favoarea autorităţilor publice cu titlu de despăgubiri civile datorate de către cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, ca urmare a soluţionării acţiunii civile în cadrul unui proces penal, este termenul de prescripţie general de 3 ani.
    În acest sens, au formulat puncte de vedere Secţia I civilă şi de contencios administrativ a Tribunalului Neamţ, Tribunalul Bacău şi Judecătoria Moineşti.

    44. Curtea de Apel Braşov a comunicat opinia judecătorilor din cadrul Judecătoriei Braşov, care este în sensul că termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită aplicabil creanţelor stabilite în favoarea autorităţilor publice cu titlu de despăgubiri civile datorate de cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, ca urmare a soluţionării acţiunii civile în cadrul unui proces penal, este cel de drept comun, prevăzut de art. 706 din Codul de procedură civilă, iar nu cel aplicabil creanţelor bugetare potrivit Legii nr. 207/2015.
    45. Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că la nivelul instanţelor arondate s-a conturat opinia majoritară potrivit căreia termenul de prescripţie aplicabil creanţelor ce fac obiectul problemei supuse discuţiei este termenul general de prescripţie de 3 ani, decurgând din caracterul civil al respectivelor creanţe.
    S-a arătat, în esenţă, că izvorul creanţei îl constituie fapta ilicită a debitorului, care a generat un prejudiciu în patrimoniul autorităţii publice, nefiind vorba despre o obligaţie de plată a debitorului decurgând din relaţii contractuale sau din calitatea acestuia de contribuabil, care să fie inclusă în categoria creanţelor fiscale sau bugetare, în sensul art. 1 pct. 7-12 din Codul de procedură fiscală. În mod evident, plata despăgubirilor se va face în bugetul autorităţii publice prejudiciate, însă nu se poate reţine că aceasta constituie un venit al autorităţii respective, de vreme ce suma este destinată a acoperi prejudiciul material.
    De asemenea, o derogare în această materie de la regula de drept comun în privinţa organului competent să efectueze executarea silită nu imprimă creanţei o natură bugetară care să aibă drept consecinţă instituirea termenului de prescripţie de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală. Fiind vorba de o derogare de la regula generală, aceasta trebuie să fie interpretată restrictiv, deci doar în privinţa competenţei de efectuare a executării silite, regimul aplicabil creanţei civile în cauză, inclusiv în privinţa prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, fiind cel prevăzut de dispoziţiile civile incidente.
    Tribunalul Ialomiţa - Secţia civilă, instanţele aflate în circumscripţia acestui tribunal şi Judecătoria Zimnicea au opinat pentru aceeaşi dezlegare a problemei de drept, cu precizarea că, în raport cu definiţiile legale date noţiunilor de creanţă bugetară şi creanţă fiscală de art. 1 pct. 7-12 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, creanţa în discuţie este o creanţă bugetară, fiind vorba de sume datorate bugetului general consolidat, însă nu o creanţă fiscală, întrucât nu vizează dreptul la perceperea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale. Nefiind o creanţă fiscală, nu îi este aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani, prevăzut de art. 110 din Legea nr. 207/2015, ce se aplică doar creanţelor fiscale.
    În opinie minoritară, magistraţii au apreciat că despăgubirile civile datorate de cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 urmăresc repararea prejudiciului suferit de către instituţii publice din domeniul militar al căror patrimoniu a fost creat prin intermediul bugetului general consolidat şi a fost afectat prin faptele ilicite ale militarilor aflaţi în exerciţiul funcţiunii. Art. 2 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură fiscală prevede că, în măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, codul se aplică şi pentru alte creanţe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanţelor fiscale. Or, creanţele bugetare care, potrivit legii, se administrează de autorităţile sau instituţiile publice, inclusiv cele reprezentând venituri proprii, se pot executa prin executori fiscali organizaţi în compartimente de specialitate, aceştia fiind abilitaţi să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, conform art. 220 alin. (3) din Codul de procedură fiscală.
    În atare condiţii, s-a apreciat că natura juridică a unei creanţe stabilite în favoarea autorităţilor publice cu titlu de despăgubiri civile datorate de cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 este aceea de creanţă bugetară-fiscală, ceea ce face ca dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale să se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept, potrivit art. 215 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.
    S-au ataşat Sentinţa civilă nr. 8.585 din 5 decembrie 2014 şi Sentinţa civilă nr. 857 din 1 februarie 2018, pronunţate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

    46. La nivelul Curţii de Apel Cluj, opinia exprimată de judecătorii din cadrul Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi Tribunalului Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost în sensul că termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită aplicabil creanţelor stabilite în favoarea autorităţilor publice cu titlu de despăgubiri civile datorate de cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, ca urmare a soluţionării acţiunii civile în cadrul unui proces penal, este termenul general de prescripţie de 3 ani, având în vedere natură civilă a despăgubirilor stabilite în cadrul acţiunilor având ca obiect răspunderea materială a militarilor, chiar dacă acestea sunt soluţionate de instanţa penală.
    47. Curtea de Apel Constanţa a comunicat opinia judecătorilor care judecă în materie civilă din cadrul Judecătoriei Tulcea, potrivit căreia termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită aplicabil creanţelor stabilite în favoarea autorităţilor publice cu titlu de despăgubiri civile datorate de cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, ca urmare a soluţionării acţiunii civile în cadrul unui proces penal, este de 3 ani, având în vedere natura civilă a creanţei. Împrejurarea că executarea silită a acestor creanţe poate fi dată de către legiuitor în competenţa organele execuţionale fiscale, prin reglementări cu caracter special, prin derogare de la dreptul comun, în considerarea unor raţiuni de ordin economic, financiar etc. şi a calităţii creditorilor (autorităţi publice), nu poate duce la altă concluzie, respectiv la schimbarea naturii juridice civile a creanţei.
    48. Curtea de Apel Galaţi a comunicat opinia judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Galaţi, instanţă arondată, în sensul că termenul de prescripţie, în speţă, este cel prevăzut de dreptul comun, iar nu de legislaţia fiscală. Caracterul civil al creanţei nu îl împiedică pe legiuitor ca, în considerarea unor raţiuni de ordin economic, financiar etc. şi a calităţii de instituţie bugetară a creditoarei, să adopte o reglementare cu caracter special, care să deroge de la dreptul comun în materia creanţelor civile, însă numai în ce priveşte competenţa organelor execuţionale, raportat la Decizia nr. 66/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    49. La nivelul Curţii de Apel Iaşi, Judecătoria Iaşi a comunicat opinia majoritară a judecătorilor, potrivit căreia, pornind de la Decizia nr. 66 din 2 octombrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, termenul de prescripţie este 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept, conform art. 131 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, în vigoare la momentul pronunţării sentinţei penale (Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003), conform principiului de drept tempus regit actum.
    50. Curtea de Apel Suceava a comunicat opinia judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Suceava, în sensul că, chiar dacă nu are o natură fiscală, obligaţia de plată către Ministerul Apărării Naţionale a sumei de bani menţionată într-un titlu executoriu constituie o creanţă bugetară, în privinţa executării căreia sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 207/2015. În acest context, fiind în discuţie încasarea unei creanţe bugetare datorate în temeiul unui raport juridic contractual şi stabilite printr-o hotărâre judecătorească, care se face venit la bugetul consolidat al statului, executarea silită urmează să se realizeze prin intermediul organelor fiscale, ca organe de executare silită ale statului, considerent care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 66 din 2 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În consecinţă, faţă de conţinutul deciziei anterior menţionate şi reţinând caracterul bugetar al creanţei în cauză, raportat şi la dispoziţiile art. 220 şi art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, s-a concluzionat că dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, respectiv bugetare, se prescrie în termen de 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
    De asemenea a fost comunicată opinia judecătorilor Secţiei a II-a civile a Tribunalului Suceava, care este în sensul că termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, aplicabil creanţelor stabilite în favoarea autorităţilor publice cu titlu de despăgubiri civile datorate de cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, este de 3 ani de la soluţionarea definitivă a acţiunii penale ori de la soluţionarea definitivă a laturii civile sau de la rămânerea definitivă a acţiunii administrative.

    51. La nivelul Curţii de Apel Târgu Mureş, opinia de principiu a judecătorilor de la Judecătoria Târnăveni şi Judecătoria Odorheiu Secuiesc este în sensul că termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, aplicabil creanţelor stabilite în favoarea autorităţilor publice cu titlu de despăgubiri civile datorate de cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, ca urmare a soluţionării acţiunii civile în cadrul unui proces penal, este de 3 ani.
    52. Curtea de Apel Timişoara a transmis punctul de vedere exprimat de colectivul de judecători din cadrul Judecătoriei Reşiţa cu privire la termenul de prescripţie aplicabil creanţelor indicate, precizând că ar fi vorba despre un termen de prescripţie de 3 ani. Regimul de prescripţie a dreptului de creanţă priveşte raportul de drept material/substanţial, astfel că relevantă pentru aplicarea regimului de prescripţie instituit de Codul de procedură fiscală, mai favorabil creditorului decât regimul de drept comun, este stabilirea naturii juridice fiscale a creanţei.
    Orice încasare la care are drept unitatea administrativ-teritorială constituie venit bugetar, fiindcă banii se duc la bugetul local. Astfel, nu sunt încasate doar creanţe fiscale, ce izvorăsc strict din raporturi materiale de ordin fiscal, ci şi alte creanţe bugetare. Distincţia în funcţie de colectarea la bugetul de stat a sumelor direct sau indirect, prin intermediul unei instituţii publice, este, de asemenea, nerelevantă din perspectiva calificării creanţei fiscale şi, respectiv, a obligaţiei fiscale (aşa cum rezultă din considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 8 din 19 februarie 2018).
    Obligaţia născută dintr-o faptă ilicită are natura juridică a unei creanţe civile, nefiind o creanţă fiscală, întrucât nu provine din raporturi fiscale existente între părţi, ci îşi are izvorul în fapta unei părţi, căreia i se aplică normele de drept privat. Pe cale de consecinţă, acestei creanţe nu îi vor fi aplicabile regulile de prescripţie aplicabile creanţelor fiscale, ci regulile de drept comun, respectiv termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 2500 şi următoarele din Codul civil.

    53. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce face obiectul sesizării.

    IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    54. Prin Decizia nr. 66 din 2 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 7 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 4.754/270/2016 şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 623 din Codul de procedură civilă raportat la art. 220 alin. (3) şi (5) şi art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 pct. 18 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, a stabilit că executarea silită a titlurilor executorii - hotărâri judecătoreşti privind creanţe bugetare, datorate în temeiul unor raporturi juridice contractuale, care se fac venit la bugetul consolidat al statului, se realizează prin executori fiscali, ca organe de executare silită ale statului.
    55. Prin Decizia nr. 16 din 8 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 22 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.521/91/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, a stabilit că:
    "În interpretarea art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la alin. (1) al aceluiaşi articol, o hotărâre judecătorească în materie civilă, referitoare la restituirea despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pronunţată în favoarea unei instituţii publice finanţate de la bugetul de stat, precum Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, este asimilată, în vederea executării, unui titlu executoriu referitor la creanţe bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale.
    În interpretarea art. 226 alin. (10) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la art. 227 alin. (8) din acelaşi cod, în cadrul executării silite a creanţelor datorate unor instituţii publice finanţate de la bugetul de stat, prevăzute de hotărâri judecătoreşti care nu cuprind obligaţii de plată a unor dobânzi şi penalităţi de întârziere, organele fiscale nu pot calcula şi stabili din oficiu, prin titluri executorii fiscale (în lipsa unor dispoziţii ale titlului executoriu trimis spre executare), obligaţii fiscale accesorii, precum dobânzi şi penalităţi de întârziere"

    X. Punctul de vedere exprimat de către judecătorii-raportori asupra sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
    56. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar, asupra fondului sesizării, în interpretarea dispoziţiilor art. 706 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi ale art. 215 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege, termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită a creanţelor stabilite în favoarea autorităţilor publice cu titlu de despăgubiri civile datorate de cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, ca urmare a soluţionării acţiunii civile în cadrul unui proces penal, este de 3 ani.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    57. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    58. Prin această reglementare au fost instituite o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:
    - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
    – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;
    – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze cauza;
    – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
    – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;
    – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    59. Primele trei condiţii prevăzute de legiuitor pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată la tribunal, instanţa învestită cu soluţionarea apelului urmează să judece cauza în ultimă instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 718 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, prin pronunţarea unei decizii care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, cauza ce face obiectul judecăţii aflându-se în competenţa legală a unui complet de judecată al Tribunalului Bucureşti, titularul sesizării.
    60. De asemenea sunt realizate şi cerinţele referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se cere şi lipsa statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept invocate, aceasta neformând nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    61. În privinţa condiţiei de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată se reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat, în jurisprudenţa sa, că problema de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).
    62. În egală măsură, chestiunea de drept trebuie să prezinte un anumit grad de dificultate, reflectat în interpretări diferite, care, fie doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare.
    63. Pentru a demonstra necesitatea intervenţiei mecanismului de unificare a practicii, în problema care se susţine că necesită interpretare, autorul sesizării ar trebui să semnaleze complexitatea, dualitatea sau precaritatea textelor de lege, fie prin raportare la nişte tendinţe jurisprudenţiale, fie prin dezvoltarea unor puncte de vedere argumentate, care să reclame necesitatea intervenţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    64. Este de reamintit, sub acest aspect, că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă şi punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ţinut în primul rând să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite. Deşi evaluarea condiţiei revine prezentei instanţe, dispoziţiile procedurale menţionate impun instanţei de trimitere o primă evaluare a acesteia.
    65. Unicul argument invocat de autorul sesizării este acela că problema de drept ridicată este realmente nouă şi presupune o analiză interdisciplinară a problemei sesizate, capacitate care este limitată în privinţa secţiei civile a tribunalului, însă asigurată pe deplin de completul specializat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    66. Caracterul pluridisciplinar al problemei de drept supuse analizei, în raport cu competenţa materială procesuală a instanţei care are spre soluţionare cauza, nu poate constitui însă, în sine, temei pentru activarea mecanismului de unificare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, atunci când nu este evidenţiată o problemă de drept reală, concretizată într-o dificultate concretă a instanţei în legătură cu dezlegarea chestiunii de drept.
    67. Prin sesizare se solicită să se deceleze care este termenul de prescripţie aplicabil unei anumite categorii de creanţe, operaţiune ce presupune, aşa cum reţine chiar instanţa de trimitere, identificarea naturii juridice a creanţei în cauză, pentru ca apoi chestiunea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită să decurgă automat din aceasta.
    68. Se poate însă lesne constata, pornind de la conţinutul actului de sesizare, că instanţa de trimitere nu are vreo dificultate legată de calificarea creanţei, solicitându-se practic Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pronunţarea unei hotărâri prin care să soluţioneze litigiul.

    Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 13.721/302/2017 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea chestiune de drept: „Care este termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită aplicabil creanţelor stabilite în favoarea autorităţilor publice cu titlu de despăgubiri civile datorate de cadrele militare în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, ca urmare a soluţionării acţiunii civile în cadrul unui proces penal?“.
    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2019.

                    Pentru preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
                    Iulia Cristina Tarcea,
                    căreia i-a încetat mandatul,
                    semnează preşedintele în funcţie,
                    judecător Corina-Alina Corbu
                    Magistrat-asistent,
                    Ileana Peligrad

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 32 din 24 iunie 2019

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"