Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Afrodita Laura Tutunaru│- magistrat-asistent│
└───────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 din Codul penal din 1969 şi art. 356 din Codul penal, excepţie ridicată de Robertino Georgescu în Dosarul nr. 722/1.748/2014 al Judecătoriei Cornetu şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 694D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Mircea Duţu, din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului legal al autorului excepţiei, care susţine, în esenţă, că norma de incriminare nu este suficient de clară în privinţa semnificaţiilor sale şi astfel nu permite persoanei să-şi adapteze conduita în funcţie de aceasta, chiar dacă ar apela, la nevoie, la consiliere de specialitate. În susţinerea celor arătate depune concluzii scrise. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât constituţionalitatea textelor nu poate fi dedusă din premisele menţionate de autor, iar prevederile legale referitoare la infracţiunea de infectare a apei au un înţeles univoc. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 18 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 722/1.748/2014, Judecătoria Cornetu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 din Codul penal din 1969 şi art. 356 din Codul penal, excepţie ridicată de Robertino Georgescu într-o cauză penală în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de infectare a apei. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, întrucât sintagma „dacă este dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor“/„dacă apa devine dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor“ nu este suficient de clară în privinţa semnificaţiilor sale şi astfel nu permite persoanei să-şi adapteze conduita în funcţie de aceasta, chiar dacă ar apela, la nevoie, la consiliere de specialitate. În acest sens se arată că legea nu prevede criterii care să permită stabilirea caracterului „dăunător“ al apei în urma „infectării“, întrucât nu poate fi determinată cu exactitate urmarea imediată în aşa fel încât destinatarul să-şi dea seama dacă acţiunea/inacţiunea sa intră sub incidenţa normei incriminatoare. O astfel de concluzie se desprinde şi din compararea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile din alte legi speciale referitoare la protecţia şi sănătatea apei, respectiv Legea apelor nr. 107/1996, Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile şi Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006. 7. Se mai susţine că textele sunt neclare, întrucât există incertitudine cu privire la calificarea infracţiunii ca fiind de pericol sau de rezultat. Astfel, în literatura de specialitate se susţine că infectarea apei este o infracţiune de pericol, pentru existenţa căreia este suficientă potenţiabilitatea dăunătoare a apei infectate, adică pericolul de a produce îmbolnăvirea sau moartea oamenilor sau animalelor ori distrugerea sau infectarea plantelor. Cu toate acestea, „apa dăunătoare“ înseamnă, într-o interpretare literară, apa care produce pagube, aşadar una care a afectat deja sănătatea oamenilor, animalelor sau plantelor. 8. În sfârşit, se mai arată că lipsa de previzibilitate a textelor legale criticate rezultă şi din necorelarea acestora cu alte acte normative din domeniu. Astfel, prevederile art. 311 din Codul penal din 1969 şi art. 356 din Codul penal au un conţinut foarte asemănător, chiar dacă într-o formulare diferită, cu art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2006, republicată, care prevede infracţiunea de poluare gravă a sistemelor de alimentare cu apă a localităţilor. Aceste asemănări care pot crea confuzii şi neclarităţi rezultă şi din prevederile art. 92 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996. 9. În concluzie, autorul excepţiei solicită admiterea excepţiei şi constatarea ca neconstituţională a sintagmei „dacă este dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor şi plantelor“ (din art. 311 din Codul penal din 1969) şi, respectiv, „dacă apa devine dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor“ (art. 356 din Codul penal). 10. Judecătoria Cornetu opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, considerând că dispoziţiile legale criticate în cauză sunt accesibile şi previzibile. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece formularea criticată nu este de natură a afecta previzibilitatea normei penale, orice destinatar al acesteia fiind de aşteptat a cunoaşte înţelesul incriminării. Nu se poate presupune în mod rezonabil că destinatarul normei penale nu are suficiente date pentru a înţelege ce înseamnă „infectarea apei“ sau „dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor“. Tot astfel, nu se poate susţine că o persoană nu cunoaşte şi nici nu poate cunoaşte consecinţele actelor sale asupra surselor de apă sau a reţelelor de apă dacă deversează substanţe care sunt de natură a afecta sănătatea oamenilor sau a mediului înconjurător. 13. O enumerare expresă în acest caz nu numai că nu este posibilă, ci ar fi şi de natură a crea posibilitatea omiterii incriminării anumitor fapte care, prin gradul lor de pericol social, sunt de natură a intra în sfera ilicitului penal. 14. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate sunt, în opinia Guvernului, formulate clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce şi reglementează cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale. 15. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, din analiza dispoziţiilor legale criticate rezultă că acestea sunt redactate suficient de previzibil, precis şi clar, sancţiunea aplicându-se în condiţiile în care fapta se realizează din punctul de vedere al elementului material prin efectuarea unei activităţi de infectare, prin orice mijloace, a surselor sau reţelelor de apă, dacă apa devine dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor. 16. Cât priveşte „infectarea apei“, termen pe care autorul excepţiei îl consideră imprevizibil, Avocatul Poporului susţine că din acesta se înţelege cu uşurinţă semnificaţia de contaminare cu substanţe sau germeni vătămători pentru oameni, plante sau animale. De asemenea, sensul noţiunii de „dăunător“ este facil de înţeles, apa devenind dăunătoare sănătăţii, oamenilor, animalelor sau plantelor atunci când consumarea sau folosirea ei poate cauza îmbolnăvirea sau moartea unor oameni sau animale ori când plantele expuse ar putea fi distruse sau contaminate, fiind astfel un pericol potenţial pentru sănătatea oamenilor şi animalelor. 17. Se mai susţine că, în speţă, nu este încălcat principiul legalităţii pedepsei consacrat constituţional de art. 23 alin. (12). 18. În ce priveşte critica raportată la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Avocatul Poporului a făcut trimitere la Decizia de inadmisibilitate pronunţată în Cererea nr. 8.398/04 formulată de Miron Victor Panaitescu împotriva României, prin care Curtea de la Strasbourg a făcut referire la principiile consacrate, dezvoltate în jurisprudenţa sa în contextul acestui articol, sens în care acesta impune ca o faptă penală să fie în mod clar prevăzută de lege, ca legea să fie previzibilă în aplicarea sa şi să nu fie interpretată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu prin analogie. Întrucât formularea actelor normative nu este întotdeauna exactă, folosirea unor caracterizări generale este de preferat unor liste exhaustive. Aşa fiind, interpretarea normelor depinde de practică şi nu încape îndoială că instanţele interne sunt cele mai în măsură să examineze legislaţia naţională, situaţie care nu este, în sine, incompatibilă cu art. 7 din Convenţie. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului ales al autorului excepţiei, concluziile scrise depuse de acesta din urmă, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 311 din Codul penal din 1969 - Infectarea apei, şi art. 356 din actualul Cod penal - Infectarea apei, care, la data sesizării instanţei de contencios constituţional, aveau următorul conţinut: - Art. 311 din Codul penal din 1969: „Infectarea prin orice mijloace a surselor şi reţelelor de apă, dacă este dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.“; – Art. 356 din Codul penal: "(1) Infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă, dacă apa devine dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) Tentativa se pedepseşte.“" 22. Ulterior, prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, dispoziţiile legale criticate ale art. 356 din Codul penal au fost modificate, preluând, din perspectiva criticilor formulate, soluţia legislativă anterioară şi au următorul conţinut: " (1) Infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă, dacă apa devine dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.(2) Dacă fapta este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.(3) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 137 alin. (2), în cazul infracţiunii prevăzute în prezentul articol, suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 500 lei şi 25.000 lei.(4) Tentativa se pedepseşte“." 23. Aşa fiind, Curtea se va pronunţa atât asupra prevederilor art. 311 din Codul penal din 1969, cât şi asupra dispoziţiilor art. 356 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, deoarece singurul în măsură să decidă care este legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este judecătorul de drept comun. 24. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării legilor, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei, art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora, precum şi prevederile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei susţine că prevederile legale menţionate nu respectă cerinţa calităţii legii, nefiind clare, precise şi previzibile. 26. Cu privire la această critică, Curtea arată că infracţiunea de infectare a apei este prevăzută în actualul Cod penal în titlul VII - Infracţiuni contra siguranţei publice, capitolul V - Infracţiuni contra sănătăţii publice şi era prevăzută în Codul penal din 1969 în titlul IX - Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, capitolul II - Infracţiuni contra sănătăţii publice. Între cele două dispoziţii nu există diferenţe legate de conţinutul infracţiunii, cu excepţia incriminării tentativei în actuala reglementare şi a limitelor de pedeapsă care sunt mai mari în prezent. Obiectul juridic protejat de legiuitor constă în relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică, valoare care este ocrotită şi prin asigurarea calităţii apelor. Deoarece acţiunea de infectare se exercită în mod automat direct asupra apei, obiectul material al infracţiunii îl constituie fie apa care se găseşte la o sursă (izvor, puţ, rezervor), fie apa aflată pe reţeaua ei de scurgere (canal, conductă etc.). Practic, legiuitorul a avut în vedere atât apa care se găseşte la o sursă naturală, cât şi apa destinată consumului uman şi care reprezintă orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei şi indiferent dacă este furnizată prin reţea de distribuţie sau dintr-un rezervor, precum şi toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanţelor destinate consumului uman. 27. Elementul material al laturii obiective constă într-o acţiune de infectare a unei surse sau reţele de apă, adică a introduce în acea sursă/reţea ape uzate, deşeuri, reziduuri sau produse de orice fel care conţin substanţe, bacterii, microbi sau orice alţi asemenea agenţi patogeni vătămători pentru sănătatea oamenilor, animalelor sau plantelor. Aşa fiind, prin infracţiunea incriminată legiuitorul a urmărit şi protejarea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, sens în care apele uzate menajere vor fi transportate printr-o reţea de canalizare care asigură colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea corespunzătoare într-un receptor natural a apelor uzate provenite de la utilizatorii serviciului de alimentare cu apă, precum şi a apelor pluviale sau de suprafaţă colectate de pe teritoriul localităţilor. În acest fel sunt protejate şi sistemele de alimentare cu apă care, între altele, transportă apa potabilă în stare naturală sau după tratare, care trebuie să fie sanogenă şi curată, lipsită de microorganisme, paraziţi sau substanţe. 28. Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea oamenilor, animalelor sau a plantelor, stare care se deduce din aptitudinea apei infectate de a produce moartea sau îmbolnăvirea acestora, infracţiunea fiind una de pericol şi nicidecum una de rezultat. Dacă se produce moartea sau îmbolnăvirea unei persoane/animal sau distrugerea unor plante ori dacă se produce o otrăvire a oamenilor/animalelor în masă, în raport cu acest rezultat se realizează şi conţinutul altei infracţiuni care se va afla în concurs cu infracţiunea de infectare a apei (de exemplu art. 402 din Codul penal referitor la infracţiunea de atentat contra unei colectivităţi) 29. Aşa fiind, problema dacă producerea anumitor consecinţe intră sau nu în sfera de incidenţă a infracţiunii de infectare a apei reprezintă, în esenţă, o problemă de interpretare şi aplicare a legii, fiind expresia înfăptuirii actului de justiţie prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin instanţele judecătoreşti. 30. De altfel, stabilirea caracterului dăunător al apei se realizează în funcţie de tipul de apă infectată, respectiv, apă care se găseşte la o sursă sau pe reţeaua ei de scurgere. Astfel, dacă a fost infectată reţeaua de alimentare cu apă potabilă, atunci vor fi incidente analizele de laborator referitoare la parametrii microbiologici şi chimici. 31. În plus, Curtea constată că autorul excepţiei a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 31 ianuarie 2014, deoarece, prin montarea unui dispozitiv, a efectuat branşarea conductei de apă menajeră la conducta de aducţiune a apei potabile pe o anumită stradă, infectând apa potabilă. Prin urmare, este greu de acceptat ideea că pentru autorul excepţiei nu era evident faptul că apa menajeră este acea apă rezultată din folosirea ei în gospodării sau în instituţii publice, care rezultă mai ales din metabolismul uman şi din activităţi menajere igienico-sanitare, şi că această apă este dăunătoare pentru sănătatea oamenilor. 32. Aşa fiind, Curtea constată că, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul respectării obligatorii a legilor, dispoziţiile legale criticate sunt clare şi neechivoce, întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011). 33. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 34. Totodată, prin Decizia de inadmisibilitate pronunţată în Cererea nr. 8.398/04 formulată de Miron Victor Panaitescu împotriva României, paragrafele 30 şi 31, Curtea de la Strasbourg a făcut referire la principiile consacrate, dezvoltate în jurisprudenţa sa - în contextul art. 7 din Convenţie - care impune ca o faptă penală să fie în mod clar prevăzută în lege, ca legea să fie previzibilă în aplicarea sa şi să nu fie interpretată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu prin analogie. De asemenea, s-a mai remarcat că, drept consecinţă logică a principiului conform căruia legile trebuie să fie de aplicabilitate generală, formularea actelor normative nu este întotdeauna exactă, folosirea unor caracterizări generale fiind preferată unor liste exhaustive (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). Rezultă că interpretarea acestor norme depinde de practică şi nu încape îndoială că instanţele interne sunt cele mai în măsură să examineze şi să interpreteze legislaţia naţională; o astfel de interpretare nu este, în sine, incompatibilă cu art. 7 din Convenţie. 35. De aceea, nu poate fi primită susţinerea că destinatarii normei penale nu-şi pot adapta conduita în funcţie de conţinutul său, deoarece elementul material al infracţiunii se realizează printr-o acţiune de infectare a unei surse sau reţele de apă, legiuitorul urmărind să protejeze apele ca resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată şi care nu sunt un produs comercial oarecare, ci un patrimoniu natural care trebuie protejat, tratat şi apărat ca atare. În plus, în aceste situaţii, supleţea legii este de preferat, întrucât nu se poate stabili aprioric totalitatea posibilelor consecinţe care ar putea intra sau nu în categoria noţiunii de apă infectată, urmând ca, în funcţie de particularităţile fiecărei speţe, să se stabilească, la nevoie, prin analize de laborator, dacă apa astfel infectată este dăunătoare sau nu sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor. 36. Aşa fiind, nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea principiului legalităţii pedepsei, deoarece dispoziţiile legale de incriminare stabilesc inclusiv pedeapsa corelativă în cazul săvârşirii faptei antisociale. 37. De asemenea, atât Codul penal din 1969, cât şi actualul Cod penal sunt legi care au fost adoptate, în acord cu art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, ca legi organice cu respectarea exigenţelor constituţionale ale art. 76 alin. (1) şi ale art. 114 din Constituţie (în cazul actualului Cod penal). 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Robertino Georgescu în Dosarul nr. 722/1.748/2014 al Judecătoriei Cornetu şi constată că dispoziţiile art. 311 din Codul penal din 1969 şi art. 356 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Cornetu şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
