Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Vasile Nistor în Dosarul nr. 12.677/3/2016* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.079D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Astfel, arată că, în opinia sa, cuantumul salariului sau al unor sporuri nu reprezintă un aspect ce ţine de statutul profesional al poliţistului, astfel că nu este necesar să fie reglementat prin lege organică şi poate fi stabilit printr-un ordin al ordonatorului de credite. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 6 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 12.677/3/2016*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Vasile Nistor cu prilejul soluţionării unei cauze privind funcţionarii publici. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că elementele principale care vizează naşterea, executarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului se referă la statutul acestei categorii socioprofesionale, care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. Art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului prevede că poliţistul are dreptul la salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, premii şi prime, „ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege“. Dispoziţiile art. 14 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 prevăd acordarea unei compensaţii de risc/pericol deosebit de până la 30%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază. 6. Or, art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 prevede că „unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite“, respectiv printr-un act cu o putere juridică inferioară legii organice. Mai mult, Ordinul ministrului de interne nr. S/214 din 5 octombrie 2011 privind drepturile salariale ale poliţiştilor a fost clasificat ca secret. În aceste condiţii, persoana îndreptăţită să primească sporul nu cunoaşte regulile după care se stabileşte acest drept, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil şi nici opozabil. Normele privind stabilirea categoriilor de personal şi cuantumul sporului de pericol deosebit trebuie să respecte cerinţele de stabilitate şi previzibilitate a legii, însă dispoziţiile de lege criticate nu îi permit poliţistului să îşi adapteze comportamentul în mod corespunzător şi nici nu poate să aibă reprezentarea corectă a alcătuirii drepturilor sale salariale. 7. Prin urmare, pentru criticile mai sus arătate, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 contravin prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 31 şi art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie. 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal arată că, în măsura în care legiuitorul a prevăzut în Legea fundamentală că drepturile salariale ale poliţiştilor se stabilesc prin lege, rezultă că reglementarea acestora printr-un ordin al ministrului de interne înfrânge Constituţia, căci s-ar admite oportunitatea ordonatorului de credite de a completa Legea fundamentală, adăugând la aceasta. De asemenea, consideră că drepturile salariale trebuie să fie clare, previzibile, predictibile, nu să fie emise prin ordin cu caracter secret. 9. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că elementele de bază pentru stabilirea dreptului la compensaţia avută în vedere sunt redate în lege, astfel: categoriile de persoane care au dreptul la acest beneficiu, activităţile pe care trebuie să le presteze şi procentul maxim pe care poate să îl reprezinte compensaţia respectivă din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază. Detalierea unor aspecte cum ar fi unităţile în care se prestează aceste activităţi, respectiv cuantumul concret al dreptului respectiv nu ar putea fi făcută prin lege, dat fiind că s-ar ajunge la un act normativ stufos care ar reglementa elemente de punere în aplicare, şi nu de nivel primar. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se şi previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Cu toate acestea, instanţa de contencios constituţional a reţinut că poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit. De asemenea, Guvernul arată că aspectele legate de stabilirea unităţilor în care potenţialii beneficiari trebuie să presteze anumite activităţi, în funcţie de care se procedează la individualizarea cuantumului compensaţiei, nu sunt aspecte esenţiale care ţin de statutul special al acestei categorii de funcţionari publici, iar dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei nu impun ca absolut toate aspectele referitoare la desfăşurarea activităţii de către aceştia să fie reglementate de lege. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora „Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite“. 14. Autorul excepţiei consideră că acest text de lege contravine următoarelor prevederi constituţionale: art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia puterilor în stat şi obligaţia de a respecta Constituţia, supremaţia ei şi legile, art. 31 privind dreptul la informaţie şi art. 73 alin. (3) lit. j) referitor la reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici. 15. Examinând dispoziţiile de lege criticate, Curtea constată că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 prevăd acordarea unei compensaţii de risc/pericol deosebit de până la 30%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, drept bănesc ce se acordă „pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii“, pentru „personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/documentelor/ actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie“. 16. Aşa cum se desprinde din acest text de lege, acordarea compensaţiei de risc/pericol deosebit este supusă mai multor cerinţe. Acestea se referă la gradul de risc sau, după caz, condiţiile de pericol în care se desfăşoară munca, condiţia ca munca să fie desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, condiţia referitoare la calitatea beneficiarului, respectiv cea de personal militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare sau personal civil care îndeplineşte activităţile specifice prevăzute de lege, precum şi condiţia privind specificul activităţilor desfăşurate. 17. Art. 14 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 prevede, de asemenea, acordarea unei compensaţii personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil care desfăşoară activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu. În acest caz, procentul compensaţiei este fix, de 30% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază. 18. Distinct de criteriile de acordare a compensaţiei stabilite la art. 14 alin. (1) şi (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, textul de lege supus controlului de constituţionalitate prevede că „unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite“. Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor de lege referitoare la acordarea compensaţiei, ordonatorul principal de credite este abilitat să emită reglementări subsecvente, prin care va stabili, în mod concret, care sunt unităţile şi categoriile de personal cărora se acordă acest drept, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale, precum şi „condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei“. Altfel spus, prin actul pe care îl va emite, ordonatorul de credite nu se va rezuma doar la un act de aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010, ci va putea să le completeze, instituind condiţii şi criterii de acordare a compensaţiei suplimentare faţă de cele stabilite prin această lege. 19. Curtea observă că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 prevăd că acordarea compensaţiei de risc/pericol deosebit se face într-o marjă de până la 30%, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, dând astfel posibilitatea ordonatorului de credite să stabilească în mod concret mărimea acestei compensaţii. Cu toate acestea, Curtea reţine că dispoziţiile de lege analizate nu se referă la sporuri sau premii care au în vedere merite individuale concretizate în rezultate deosebite din punct de vedere cantitativ sau calitativ ale activităţii profesionale, ci se referă la condiţii obiective de desfăşurare a muncii, incidente în cazul unor categorii extinse de personal, astfel că stabilirea unor tratamente diferenţiate între persoane care desfăşoară munca în aceleaşi condiţii în funcţie de rezultatele muncii nu intră în ipoteza normei de lege analizate. De altfel, un asemenea tratament ar contraveni principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie. 20. De asemenea, Curtea apreciază că nu poate fi invocată nicio eventuală diferenţiere în funcţie de nivelul de risc sau pericol al muncii pentru a justifica stabilirea unor noi criterii de către ordonatorul de credite, de vreme ce dispoziţiile art. 14 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 precizează, în mod clar, că se referă la „munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit“, iar alin. (2) al aceluiaşi articol de lege circumscrie în mod clar sfera personalului şi a activităţilor care justifică acordarea compensaţiei. 21. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 generează incertitudine şi neclaritate în privinţa aplicării dispoziţiilor alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol de lege, categoriile de personal cuprinse în ipoteza normei neputând anticipa natura criteriilor şi condiţiilor ce vor fi stabilite de ordonatorul de credite. 22. Or, Curtea aminteşte că, potrivit jurisprudenţei sale referitoare la principiul respectării obligatorii a legilor, consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, pentru ca legea să fie respectată de destinatarii săi trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de precizie, claritate şi predictibilitate, astfel încât aceştia să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. Curtea a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011. 23. În lumina acestor repere jurisprudenţiale, o reglementare ale cărei efecte sunt impredictibile, depinzând de condiţii şi criterii a căror natură nu poate fi anticipată, aşa cum este cea a art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, nu poate fi considerată decât ca fiind contrară exigenţelor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 24. Pe cale de consecinţă, Curtea reţine că libertatea ordonatorului de credite de a stabili în mod concret cuantumul compensaţiei în marja prevăzută de lege nu se poate raporta decât la criteriile şi condiţiile stabilite de lege, aşa cum de altfel statuează şi art. 3 lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010, potrivit căruia „drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii“. 25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Nistor în Dosarul nr. 12.677/3/2016* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (4) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
