Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Oana Cristina Puică │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 din Codul penal, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 15.565/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 517D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 528D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Valerică Smihor în Dosarul nr. 34.150/245/2015 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală. 4. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 517D/2016 şi nr. 528D/2016, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. 6. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 528D/2016 la Dosarul nr. 517D/2016, care este primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională, infracţiunea reglementată de textul de lege criticat consumându-se la momentul depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Prin urmare, nu se poate susţine că înlăturarea sintagmei mai sus menţionate conduce la imprevizibilitatea normei de incriminare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 14 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 15.565/301/2015, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, infracţiune prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal. 10. Prin Încheierea din 8 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 34.150/245/2015, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Valerică Smihor cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, infracţiune prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată, autoare a excepţiei, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 20 alin. (2) referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne - raportat la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată că infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, a suferit modificări importante atât prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, cât, mai ales, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea Constituţională a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ - ce constituie o cerinţă esenţială ataşată elementului material al laturii obiective a infracţiunii - este neconstituţională. Consideră că, practic, prin efectul deciziei Curţii Constituţionale mai sus menţionate, vechea incriminare cuprinsă în art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice „ultraactivează, fără intervenţia legiuitorului“. Apreciază că, având în vedere data săvârşirii faptei de care este învinuit inculpatul, şi anume 9 iulie 2010, modificările cu privire la conţinutul constitutiv al infracţiunii intervenite atât prin legi penale succesive, cât şi ca urmare a dezlegării de drept date de instanţa supremă şi a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate prin decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior - aceasta din urmă fiind general obligatorie întocmai ca şi legea - dau normei criticate un caracter neclar, lipsit de concizie şi precizie, de vreme ce infracţiunea poate fi socotită fie dezincriminată, fie supusă aplicării principiului legii penale mai favorabile. Instanţa de judecată, autoare a excepţiei, critică, totodată, lipsa din conţinutul infracţiunii a unor criterii precise cu privire la modalitatea aprecierii şi determinării exacte a gradului de alcoolemie, ştiută fiind imprecizia expertizelor medico-legale prin care se stabileşte retroactiv alcoolemia, imprecizie ce imprimă acestei probe esenţiale pentru stabilirea vinovăţiei un caracter probabil, ce nu poate fi admis, ţinând cont de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, autorul excepţiei, Valerică Smihor, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, întrucât nu respectă exigenţele referitoare la calitatea legii, şi anume condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate. Consideră că legiuitorul şi-a respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, întrucât nu a stabilit cu claritate şi precizie elementele constitutive de natură obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii, ceea ce determină o lipsă de previzibilitate a normei de incriminare. Astfel, textul supus controlului de constituţionalitate nu respectă condiţiile privind calitatea legii, având în vedere faptul că, din modul de definire a infracţiunii, nu poate fi determinată condiţia cu privire la momentul la care este necesar să existe îmbibaţia alcoolică în sânge pentru a se constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii. Precizează că, începând cu data de 27 ianuarie 2015, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională - în absenţa intervenţiei legislative prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţie - dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal nu mai prevăd condiţia referitoare la momentul la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii. Susţine că, în absenţa acestei condiţii esenţiale din norma de incriminare, nu numai că destinatarii legii penale nu pot avea o reprezentare clară a elementelor constitutive de natură obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii, astfel încât să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia, ci, mai mult, fapta prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal iese din sfera ilicitului penal, deoarece textul devine inaplicabil în absenţa condiţiei menţionate mai sus, care reprezintă o cerinţă esenţială a infracţiunii. Potrivit autorului excepţiei, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014 - conform cărora infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal este o infracţiune de pericol şi se consumă la momentul săvârşirii ei, astfel că, odată cu oprirea în trafic, încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile legii - nu înlătură exigenţele de ordin constituţional privind punerea de acord de către autoritatea legiuitoare a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu Legea fundamentală, deoarece nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, aşa cum prevede art. 23 alin. (12) din Constituţie. Consideră inacceptabil punctul de vedere conform căruia dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal pot fi aplicate, fără nicio restricţie, prin ignorarea sintagmei „la momentul prelevării mostrelor biologice“ - constatată ca fiind neconstituţională -, întrucât această sintagmă reprezintă o condiţie/cerinţă esenţială cu privire la elementul material al laturii obiective a infracţiunii, care determină graniţa dintre contravenţie şi infracţiune prin fixarea momentului la care trebuie să existe îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Conţinutul constitutiv al infracţiunii este o parte componentă a conţinutului juridic al acesteia şi constă în condiţiile necesare pentru existenţa infracţiunii pe care le realizează făptuitorul. Pe baza acestui conţinut constitutiv are loc tragerea la răspundere penală, căci fapta este incriminată numai în configuraţia ei tipică, iar judecătorul nu poate distruge tipicitatea conţinutului constitutiv al faptei, orice interpretare vizând norma penală în integralitatea ei. 12. Judecătoria Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, criticate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) şi ale art. 23 alin. (12) din Constituţie, este neîntemeiată, întrucât textul de lege stabileşte în mod clar şi precis momentul în care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sânge pentru a se putea constata realizarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii. Astfel, arată că, din conţinutul art. 336 alin. (1) din Codul penal - aşa cum se prezintă acest text de lege ulterior publicării Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ este neconstituţională - se desprinde cerinţa ca alcoolemia peste limita legală să existe la momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice. Ca atare, elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din Codul penal se realizează prin acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar momentul săvârşirii infracţiunii este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Aşa fiind, textul de lege criticat oferă conducătorilor auto o reprezentare clară a elementelor constitutive ale infracţiunii, astfel încât aceştia să poată prevedea consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita în mod corespunzător, în sensul ca, în momentul conducerii vehiculului, să nu aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Este evident că acest aspect poate fi verificat numai după ce conducătorul auto a fost oprit în trafic, prin efectuarea analizei toxicologice şi a calculului retroactiv al alcoolemiei existente la momentul depistării în trafic. 13. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neîntemeiată. Arată că, în opinia instanţei, autoare a excepţiei, textul incriminator are o formulare prea vagă, neprevăzând momentul la care alcoolemia trebuie să fie cea indicată de norma de incriminare pentru ca fapta să constituie infracţiune, ceea ce conduce la o lipsă de previzibilitate a normei, cu consecinţa încălcării principiului legalităţii incriminării. Constituţia consacră principiul respectării obligatorii a legii, dar, pentru a putea fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant, în jurisprudenţa sa, că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre care previzibilitatea, ceea ce presupune că trebuie să fie suficient de precis şi de clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (deciziile Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi nr. 146 din 12 martie 2015). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Aşa cum a arătat, însă, instanţa de contencios constituţional, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit (deciziile Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011 şi nr. 1 din 11 ianuarie 2012, paragraful 3). Aşadar, previzibilitatea şi predictibilitatea unei norme presupun că destinatarul acesteia are reprezentarea aspectelor în funcţie de care este obligat să îşi modeleze conduita. Guvernul observă că norma de incriminare criticată sancţionează fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Este astfel evident momentul consumării infracţiunii, şi anume cel al conducerii vehiculului sub influenţa alcoolului, modalitatea de determinare a nivelului alcoolemiei reprezentând un aspect procedural, adiacent normei de incriminare. Formularea textului de lege nu este de natură a afecta previzibilitatea normei penale, orice destinatar al acesteia fiind de aşteptat a cunoaşte înţelesul incriminării pentru a-şi adapta conduita exigenţelor legii. De altfel, chiar Curtea Constituţională a precizat, în jurisprudenţa sa, că prevederile supuse criticii trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra predictibilităţii acestora (Decizia Curţii Constituţionale nr. 92 din 3 martie 2015, paragraful 14). În concluzie, Guvernul arată că dispoziţiile de lege criticate sunt formulate clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce, astfel că reglementează cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale. 15. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este inadmisibilă. Menţionează că, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională. Apreciază că, în cauza de faţă, este vorba, în realitate, de o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, care cade în sarcina organelor de cercetare penală, respectiv a instanţei învestite cu soluţionarea litigiului. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit Încheierii de sesizare din 14 martie 2016, dispoziţiile art. 336 din Codul penal. Din motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte doar dispoziţiile alineatului (1) al art. 336 din Codul penal, care au următorul cuprins: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.“ Prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională. 19. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, instanţa de judecată şi autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, precum şi ale art. 20 alin. (2) referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportat la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, mai sus citată, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională. În acest sens, Curtea a reţinut că, la 1 februarie 2014, prin art. 121 pct. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, a fost abrogat art. 87 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care la alin. (1) prevedea următoarele: „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani“. Prin noul Cod penal, legiuitorul a incriminat fapta de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, în varianta simplă, în art. 336 alin. (1), potrivit căruia: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă“. Art. 336 alin. (1) din Codul penal nu a preluat identic textul art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, ci a modificat condiţiile de incriminare în ceea ce priveşte momentul la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii (paragrafele 19 şi 20). 21. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a constatat că, dacă din reglementarea anterioară se desprindea cerinţa ca îmbibaţia alcoolică în sânge, peste limita prevăzută de lege, să existe la momentul conducerii autovehiculului sau tramvaiului, noua reglementare prevede condiţia ca autorul faptei să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul prelevării mostrelor biologice. Cu privire la intervalul de timp în care trebuie efectuată recoltarea probelor biologice, Codul de procedură penală stabileşte în art. 190 alin. (8) că: „În cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziţia organelor de constatare şi cu consimţământul celui supus examinării, de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituţie medicală, în condiţiile stabilite de legile speciale“. Aşa cum rezultă din expunerea de motive a noului Cod penal, prin modificarea conţinutului infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, legiuitorul a urmărit eliminarea posibilităţii unei estimări retroactive a alcoolemiei, în scopul evitării inconvenientelor create de această estimare. Soluţia legislativă prevăzută de art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 impunea calculul retroactiv al alcoolemiei, care consta în determinarea îmbibaţiei de alcool existente la momentul conducerii autovehiculului şi necesita recoltarea a două probe de sânge pentru stabilirea fazei intoxicaţiei etilice (absorbţie sau eliminare) şi a ratei de eliminare individuală, în perspectiva solicitării expertizei de estimare retroactivă a alcoolemiei. Fiind sesizată cu pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, în sensul de a se stabili rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 28 mai 2014, a stabilit că, în aplicarea art. 336 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală este cel dat de prima prelevare. În considerentele deciziei mai sus menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că „în noua reglementare legiuitorul a optat să dea relevanţă penală valorii alcoolemiei la momentul prelevării primei mostre biologice, moment situat în timp imediat, consecutiv acţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul“ (paragrafele 21-23). 22. Curtea a statuat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională, întrucât aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sintagma menţionată lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale. Destinatarii normei penale de incriminare trebuie să aibă o reprezentare clară a elementelor constitutive, de natură obiectivă şi subiectivă, ale infracţiunii, astfel încât să poată să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia. Elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din Codul penal se realizează prin acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Îmbibaţia alcoolică este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, consecinţa fiind provocarea unei stări de intoxicaţie (alcoolică). Sub aspectul urmării imediate este vorba de o infracţiune de pericol, acţiunea săvârşită punând în primejdie siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată rezultă din însăşi materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită. Îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 din Codul penal, astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale mai sus menţionate. Latura subiectivă a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului presupune vinovăţia sub formă de intenţie, care poate fi directă sau indirectă. Există intenţie directă când conducătorul vehiculului prevede, ca fiind inevitabil, rezultatul faptei sale şi, implicit, urmăreşte producerea lui prin săvârşirea acelei fapte. Există intenţie indirectă când subiectul prevede rezultatul, nu-l urmăreşte, însă acceptă posibilitatea producerii lui. Or, modalitatea de incriminare prin acordarea de relevanţă penală valorii alcoolemiei din momentul prelevării mostrelor biologice nu permite destinatarilor normei penale să prevadă consecinţele nerespectării acesteia (paragrafele 24-27). 23. În continuare, Curtea a invocat jurisprudenţa sa, prin care a stabilit că trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, sau Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011) şi că „statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta“ (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că acesta „implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelenţă un stat în care se manifestă domnia legii“ (Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999). În acest sens, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative şi că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Cu privire la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege“, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa sa, că garanţiile consacrate de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reprezintă o componentă esenţială a supremaţiei legii şi ocupă un loc primordial în cadrul sistemului de protecţie a drepturilor omului, după cum atestă faptul că art. 15 din Convenţie nu permite nicio derogare de la aceste garanţii în caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii. Aşa cum rezultă din obiectul şi scopul său, art. 7 paragraful 1 trebuie interpretat şi aplicat în aşa fel încât să se asigure o protecţie efectivă împotriva urmăririlor şi a condamnărilor penale arbitrare. Noţiunea de „drept“ utilizată în art. 7 paragraful 1, ce corespunde celei de „lege“ din cuprinsul altor articole din Convenţie, înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară şi presupune cerinţe calitative, îndeosebi cele cu privire la accesibilitate şi previzibilitate. Aceste cerinţe calitative trebuie întrunite atât în ceea ce priveşte definiţia unei infracţiuni, cât şi cu privire la pedeapsa aplicabilă. Curtea de la Strasbourg consideră că este îndeplinită cerinţa ca legea să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării date acesteia de către instanţe şi, dacă este cazul, în urma obţinerii unei asistenţe juridice adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa aplicabilă. În acest sens sunt, de exemplu, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza Mihai Toma împotriva României, paragraful 26, şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 77, 79 şi 91. De asemenea, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut, în mod implicit, necesitatea respectării aşteptărilor legitime ale cetăţenilor cărora li se adresează o reglementare legală, spre exemplu, în Hotărârea din 29 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-550/09 - Proces penal împotriva lui E. şi F., paragraful 59 (paragrafele 28-31 din Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014). 24. Având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, mai sus citată, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportat la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării şi a pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu au o formulare neclară, ambiguă şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii. Astfel, având în vedere cele statuate de art. 147 alin. (1) şi (4) din Legea fundamentală, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Ca atare, elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din Codul penal se realizează prin acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, momentul săvârşirii acestei infracţiuni de pericol fiind cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Aşadar, textul de lege criticat oferă conducătorilor auto o reprezentare clară a elementelor constitutive ale infracţiunii, astfel încât aceştia pot să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita în mod corespunzător, în sensul ca în momentul conducerii vehiculului să nu aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, stabilirea alcoolemiei presupunând efectuarea analizei toxicologice şi calculul retroactiv al alcoolemiei existente la momentul depistării în trafic. Totodată, e de observat faptul că destinatarii textului de lege criticat desfăşoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuşi unor forme de şcolarizare, aşa încât este vorba de persoane avizate şi diligente, care, pe durata deţinerii permisului de conducere, au obligaţia de a rămâne la curent cu normele legale în materie. 25. În fine, Curtea observă că prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie nu sunt aplicabile în cauza de faţă, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate fiind o normă de incriminare, iar nu o reglementare de natură a avea incidenţă în materia garanţiilor dreptului la un proces echitabil. 26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. 15.565/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală şi de Valerică Smihor în Dosarul nr. 34.150/245/2015 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală şi Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
