Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1),(2) şi (3) şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, excepţie ridicată de Mihai Sorin Brînduş în Dosarul nr. 3.447/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.795D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 653 din 17 octombrie 2017 şi nr. 258 din 27 aprilie 2017. În aceste decizii, Curtea a arătat că „termenul de competenţă are înţelesul de persoană competentă, care îşi exercită atribuţiile, şi, prin urmare, desemnarea prin ordin a persoanelor competente să decidă asupra acestor aspecte nu constituie un element esenţial cu privire la modificarea raportului de serviciu.“ În concluzie, reprezentantul Ministerului Public arată că nu sunt încălcate prevederile constituţionale şi, în special, art. 73 referitor la domeniul de reglementare al legii organice. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 1.406 din 27 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.447/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1),(2) şi (3) şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare. Excepţia a fost ridicată de Mihai Sorin Brînduş cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 4.104 din 2 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în cadrul Dosarului nr. 3.447/3/2014, având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că sintagma „specializaţi în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală“, utilizată în cuprinsul art. 2 alin. (1),(2) şi (3) din Legea nr. 364/2004, este lipsită de claritate şi previzibilitate, contravenind astfel prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie. Astfel, consideră că legea ar trebui să prevadă cu claritate la cine anume se referă această sintagmă, întrucât, potrivit Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Poliţia este organizată în mai multe structuri şi, potrivit art. 26 din acest act normativ, orice poliţist din orice structură are obligaţia să constate o infracţiune atunci când ia cunoştinţă de existenţa ei. Prin urmare, este necesar să se prevadă în mod clar şi neechivoc care sunt criteriile pe baza cărora agenţii şi ofiţerii de poliţie se pot „specializa“ în forma cerută de Legea nr. 364/2004 şi din ce structuri pot proveni aceşti poliţişti, astfel încât să fie incluşi în structura poliţiei judiciare. 6. În ceea ce priveşte art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004, autorul excepţiei arată că acest text de lege contravine prevederilor art. 16 alin. (1) şi (3), art. 31 şi art. 73 din Constituţie, întrucât prevede că procedura de numire, promovare şi eliberare în/din funcţiile structurilor poliţiei judiciare este stabilită printr-o normă administrativă cu o putere juridică inferioară legii organice, respectiv printr-un ordin al ministrului afacerilor interne. Competenţa constituţională exclusivă a legiuitorului organic de a reglementa în domeniul statutului funcţionarilor publici este transmisă astfel unei autorităţi din puterea executivă, şi anume ministrului afacerilor interne. 7. Totodată, autorul excepţiei susţine că obligaţia reglementării prin lege a drepturilor şi a obligaţiilor ce rezultă din ocuparea unei funcţii este impusă şi de prevederile Legii fundamentale referitoare la egalitatea în faţa legii. 8. De asemenea, consideră că reglementarea acestor aspecte prin ordin al ministrului afacerilor interne reprezintă o „imixtiune în atribuţiile puterilor în stat“. 9. Autorul excepţiei arată şi că ordinul ministrului afacerilor interne nu este publicat de regulă în Monitorul Oficial al României, ceea ce duce la încălcarea dreptului la informaţie, prevăzut de dispoziţiile art. 31 din Constituţie. Din prevederile coroborate ale art. 31, art. 73 şi art. 78 din Constituţie se desprinde concluzia că atunci când legiuitorul constituant a dispus ca un domeniu social să fie reglementat prin lege organică, acesta a voit ca reglementarea în cauză să fie adusă la cunoştinţă publică, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. În acest sens aminteşte deciziile Curţii Constituţionale nr. 392 din 2 iulie 2014, nr. 172 din 19 martie 2015 şi nr. 244 din 19 aprilie 2016. 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de constituţionalitate, dar nu îşi exprimă opinia asupra temeiniciei acesteia. 11. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie invocate. Astfel, arată că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale au fost precizate acele elemente care constituie aspecte esenţiale ale raporturilor de serviciu, respectiv naşterea, executarea şi încetarea, şi care nu pot fi stabilite decât prin lege organică. Art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 nu reglementează însă aceste aspecte, ci lasă ministrului de resort stabilirea competenţei emiterii unor acte administrative care constată naşterea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului. 13. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 364/2004, Guvernul apreciază că acestea nu vizează veritabile aspecte de neconstituţionalitate, ci, mai degrabă, pun în evidenţă critici privind lipsa unor norme suplimentare de completare a textului de lege. Or, Curtea Constituţională nu are rolul de legislator pozitiv, astfel încât revine autorităţii legiuitoare rolul de a insera norme juridice suplimentare, dacă apreciază că textul legal criticat este insuficient reglementat. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1),(2) şi (3) şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014, dispoziţii potrivit cărora: - Art. 2 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Poliţia judiciară este constituită din ofiţeri şi agenţi de poliţie, specializaţi în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală.(2) Ofiţerii şi agenţii specializaţi prevăzuţi la alin. (1) au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare.(3) Ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare funcţionează lucrători specializaţi din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnaţi de ministrul afacerilor interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau sunt desemnaţi şi funcţionează în alt mod, potrivit unor legi speciale.“;" – Art. 6 alin. (1): „Numirea, promovarea şi eliberarea poliţiştilor în/din funcţiile structurilor poliţiei judiciare se fac potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.“ 17. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor texte din Constituţie: art. 1 alin. (4) şi (5) referitoare la separaţia puterilor în stat şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 31 privind dreptul la informaţie şi art. 73 care reglementează categoriile de legi. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 364/2004 se referă la ofiţerii şi agenţii de poliţie care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare, arătând că aceştia sunt „specializaţi în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală“. Dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol de lege reglementează modul în care ofiţerii şi agenţii de poliţie dobândesc calitatea de organe ale poliţiei judiciare, precizând că aceştia sunt „lucrători specializaţi din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnaţi de ministrul afacerilor interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau sunt desemnaţi şi funcţionează în alt mod, potrivit unor legi speciale“. Dispoziţii asemănătoare se găsesc în art. 27 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 25 aprilie 2014, precum şi în art. 55 alin. (4) din Codul de procedură penală. 19. Curtea constată că dispoziţiile de lege mai sus amintite, referindu-se la categoriile de poliţişti care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare fac trimitere, totodată, la atribuţiile acestora, respectiv la faptul că sunt specializaţi în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală. Altfel spus, definirea organelor de cercetare a poliţiei judiciare se face prin prisma atribuţiilor acestora, fapt ce nu relevă, în sine, niciun aspect de neconstituţionalitate. 20. În acelaşi timp însă, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 364/2004 arată că în calitate de organe de cercetare ale poliţiei judiciare „funcţionează lucrători specializaţi din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnaţi de ministrul afacerilor interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, formulare care permite atât interpretarea - redundantă în raport cu alineatele anterioare - potrivit căruia organele de cercetare ale poliţiei judiciare sunt specializate în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală, cât şi pe cea potrivit căreia specializarea ar constitui o condiţie pentru numirea ca organ de cercetare în această structură. 21. Prin urmare, fără a avea un conţinut contrar prevederilor constituţionale, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 relevă necesitatea unei reglementări suplimentare, clarificatoare, care să detalieze criteriile şi condiţiile potrivit cărora un lucrător din cadrul Ministerului Afacerilor Interne devine organ de cercetare al poliţiei judiciare, dar şi pe cele referitoare la promovarea şi eliberarea în/din funcţiile structurilor de poliţie judiciară. 22. În acest context Curtea aminteşte că, referindu-se la statutul poliţistului, prin Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, paragraful 17, prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 24, sau prin Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 17, a statuat că poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, şi că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaşte elemente derogatorii de la dispoziţiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, poliţistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale. De aceea, aspectele esenţiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul poliţistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, respectiv Legea nr. 360/2002. 23. Or, Curtea apreciază că dobândirea calităţii de organ de cercetare al poliţiei judiciare, promovarea şi eliberarea în/din această funcţie nu poate deroga de la exigenţele constituţionale relevate în jurisprudenţa sa, mai sus amintită, desemnarea în această funcţie implicând o modificare a raportului de serviciu al poliţistului, ce se manifestă prin atribuţiile specializate circumscrise efectuării activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală, prin subordonarea faţă de procuror, şi elemente de salarizare specifice. 24. În contextul Legii nr. 364/2004, reglementarea care se referă la numirea, promovarea şi eliberarea poliţiştilor în/din funcţiile structurilor poliţiei judiciare constituie obiectul art. 6 alin. (1), supus, de asemenea, controlului de constituţionalitate. Acest text de lege nu stabileşte însă care sunt criteriile şi condiţiile potrivit cărora pot avea loc aceste evenimente care marchează parcursul carierei poliţistului, ci face trimitere la normele de competenţă aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne. În speţă, a fost invocat Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 1.504/2006 privind desemnarea poliţiştilor ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare, numirea, promovarea şi eliberarea poliţiştilor în/din funcţiile structurilor de poliţie judiciară şi încetarea acestei calităţi, ordin care nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. 25. Analizând dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004, Curtea observă că acestea nu creează un cadru clar, predictibil şi lipsit de echivoc cu privire la condiţiile de numire, promovare şi eliberare în/din funcţie a organelor de cercetare judiciară. Astfel, nu se poate deduce modul în care sunt departajaţi în mod concret, în vederea numirii, lucrătorii specializaţi din Ministerul Afacerilor Interne, care sunt criteriile promovării şi, mai ales, acelea ale eliberării din funcţie, în afară de cele referitoare la neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor ce derivă din calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, la care face trimitere, în mod expres, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 364/2004. 26. Curtea apreciază că o asemenea reglementare nu corespunde exigenţelor prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitoare la calitatea actelor normative, aşa cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa sa. Astfel, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Curtea a arătat că redactarea unei legi cu o precizie totală poate fi dificilă, iar o anumită supleţe poate fi de dorit, însă această supleţe nu trebuie să afecteze previzibilitatea legii. 27. Or, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004, Curtea constată că acestea nu relevă o soluţie legislativă caracterizată de supleţe, ci o derobare a legiuitorului de la competenţa constituţională de a stabili condiţii şi criterii clare, concrete, referitoare la aspecte esenţiale ale raportului de serviciu al organelor de cercetare ale poliţiei judiciare. Prin aceste carenţe de legiferare, reglementarea trimite, mai degrabă, la criterii ce ţin de oportunitate şi subiectivism, arbitrare, caracteristici ce nu pot constitui fundament al existenţei şi evoluţiei raportului de serviciu al unui funcţionar public. 28. Considerentele mai sus amintite atrag după sine şi constatarea caracterului neconstituţional al art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 în raport cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică. 29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (1),(2) şi (3) din Legea nr. 364/2004 şi cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Sorin Brînduş în Dosarul nr. 3.447/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 2 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 mai 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
