Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 din Codul penal, excepţie ridicată de Cristian Victor Piedone Popescu în Dosarul nr. 29.111/4/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 823 D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Sunt invocate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 34 din 17 ianuarie 2019 şi nr. 412 din 14 iunie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 155A din 6 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 29.111/4/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 301 din Codul penal, excepţie ridicată de Cristian Victor Piedone Popescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor apeluri formulate împotriva unei sentinţe penale prin care a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina autorului excepţiei, din trei infracţiuni de conflict de interese, prevăzute la art. 301 din Codul penal, în infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută la art. 301 alin. (1) din Codul penal, în forma sa modificată prin Legea nr. 193/2017 pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că sintagma „folos patrimonial“ din cuprinsul art. 301 alin. (1) din Codul penal este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind contrară dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se arată că în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate sintagma „folos patrimonial“ a fost asimilată noţiunii de „venit“, aspect care a dus la pronunţarea unei soluţii de condamnare a sa, în locul soluţiei de achitare. Se face trimitere la sensul noţiunilor de „venit“ şi „folos“ prevăzute în Dicţionarul explicativ al limbii române, arătându-se că limba oficială în România este limba română. Se arată că sintagma „folos patrimonial“ din cuprinsul textului criticat este, totodată, contrară dispoziţiilor art. 2 din Codul de procedură penală referitor la legalitatea procesului penal, precum şi prevederilor art. 36 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Autorul susţine că sensul stabilit în Dicţionarul explicativ al limbii române pentru sintagma „folos patrimonial“ nu coincide cu cel al noţiunii de „venit“, astfel cum a stabilit instanţa de judecată în cauza care face obiectul prezentei excepţii. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, cu referire la principiul legalităţii şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, şi Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Fener Rum Patrikliği împotriva Turciei, paragraful 70). Pentru aceleaşi motive, se susţine încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, arătându-se că dreptul la un proces echitabil presupune aplicarea legii, în timp ce aspectele mai sus invocate semnifică o încălcare a acesteia. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015 şi nr. 412 din 14 iunie 2017 şi se susţine că textul criticat îndeplineşte condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi că permite destinatarului normei să îşi ordoneze conduita în raport cu această reglementare. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform actului de sesizare, dispoziţiile art. 301 din Codul penal. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorul critică, în realitate, prevederile art. 301 alin. (1) din Codul penal - Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane din Codul penal, care au următorul cuprins: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.“ 11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii şi ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că noţiunea de „folos patrimonial“ din cuprinsul textului criticat nu este definită legal, astfel încât aceasta să aibă un înţeles specific dreptului penal, aspect ce denotă intenţia legiuitorului de a-i atribui, în contextul reglementării infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, înţelesul ce rezultă din sensul comun al noţiunilor care o compun. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, prin cuvântul „folos“ se înţelege „câştig“, „folosinţă“, „profit“, iar cuvântul „patrimonial“ exprimă o valoare economică sau evaluabilă în bani. Astfel, sensul, general acceptat, al noţiunii de „folos patrimonial“ este acela de câştig evaluabil în bani. Prin urmare, pot fi incluse în sfera sintagmei anterior menţionate orice câştiguri evaluabile în bani, care îndeplinesc condiţiile reglementate în ipoteza normei de incriminare prevăzute la art. 301 alin. (1) din Codul penal. Aşa fiind, sumele de bani reprezentând venituri ale făptuitorului pot fi încadrate în sfera sintagmei „folos patrimonial“ din cuprinsul texului criticat, în situaţia în care aceasta îndeplineşte condiţiile anterior menţionate, respectiv dacă folosul patrimonial a fost obţinut de autorul faptelor, prin exercitarea unor atribuţii de serviciu, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv. 13. Cu privire la natura acestui folos la care face trimitere norma de incriminare analizată, prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, şi Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, paragraful 14, Curtea a reţinut că obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, activitate care nu se poate realiza în condiţiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice. Potrivit celor statuate de Curte în decizia anterior referită, conflictul de interese nu poate presupune doar obţinerea unor foloase materiale necuvenite, ci obţinerea oricărui tip de folos, întrucât incriminarea nu urmăreşte sancţionarea unor situaţii în care sunt încălcate normele legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase materiale, ci a situaţiilor în care exercitarea imparţială a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public ar putea fi afectată. 14. Totodată, prin Decizia nr. 34 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 30 mai 2019, paragrafele 25-26, în ceea ce priveşte lipsa de claritate şi previzibilitate a sintagmei „folos patrimonial“, Curtea a statuat cu valoare de principiu că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere jurisprudenţa proprie şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, Curtea a reţinut că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii. Prin aceeaşi decizie, cu privire la art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ care le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatorie pentru actele normative din aceeaşi materie. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31, Curtea Constituţională a statuat că o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească. 15. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că sensul noţiunii de „folos patrimonial“, din cuprinsul art. 301 alin. (1) din Codul penal, este clar, precis şi previzibil, întrunind cerinţele de calitate a legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituţie. 16. Referitor la critica potrivit căreia textul criticat contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dreptul la un proces echitabil este garantat prin norme ale dreptului procedural, iar dispoziţiile legale criticate constituie norme de drept penal substanţial. 17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Victor Piedone Popescu în Dosarul nr. 29.111/4/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 301 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
