Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală şi cu art. 308 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 549^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena Mitrofan, de Constantin Muscalu şi de Valeriu Muscalu în Dosarul nr. 30.563/212/2021*/a2 al Judecătoriei Constanţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 37D/2024. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Cristina Haşotti, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Societatea Somaco Construct - S.R.L. din Constanţa. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând criticile de neconstituţionalitate formulate prin notele scrise aflate la dosar. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea nr. 1.446 din 6 decembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 30.563/212/2021*/a2, Judecătoria Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală şi cu art. 308 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 549^1 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Elena Mitrofan, de Constantin Muscalu şi de Valeriu Muscalu într-o cauză având ca obiect luarea măsurii de siguranţă a desfiinţării de înscrisuri. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală şi cu art. 308 din Codul de procedură civilă, autorii acesteia invocă atât necorelarea legislativă dintre normele procesual penale şi civile criticate, cât şi neclaritatea acestora. Susţin, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate vizează strict raporturile dintre cele două proceduri - penală şi civilă - a căror finalitate este reprezentată de constatarea unor infracţiuni de fals şi înlăturarea efectelor falsurilor respective, admiterea excepţiei invocate având ca rezultat desfiinţarea în integralitate atât a dispoziţiilor art. 549^1 din Codul de procedură penală, cât şi a dispoziţiilor art. 308 din Codul de procedură civilă, până la o viitoare intervenţie legislativă. Menţionează că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă o apropriere a considerentelor instanţei de control constituţional, astfel cum acestea se regăsesc în cuprinsul Deciziei nr. 166 din 17 martie 2015. 7. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 549^1 din Codul de procedură penală, autorii acesteia solicită, în esenţă, ca instanţa de control constituţional să constate că aceste dispoziţii sunt constituţionale numai în ipoteza în care procurorul poate sesiza, prin ordonanţa de clasare, judecătorul de cameră preliminară pentru desfiinţarea unui înscris rezultat dintr-o infracţiune sau pentru aplicarea măsurii confiscării speciale, atunci când cazul de împiedicare a acţiunii penale nu rezultă din chiar conţinutul actului de sesizare, ci intervine pe parcursul urmăririi penale. Invocă considerente ale deciziilor Curţii Constituţionale nr. 166 din 17 martie 2015, nr. 586 din 13 septembrie 2016 şi nr. 68 din 27 februarie 2017 pentru a susţine că raţionamentul aferent excepţiei invocate reprezintă o continuare logică, un efect al acestor considerente, precizând că motivarea incompletă a instanţei de control constituţional din deciziile menţionate, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 294 alin. (3) şi (4) şi ale art. 315 alin. (2) din Codul de procedură penală, permite interpretarea potrivit căreia prin ordonanţa de clasare se poate dispune sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, în toate situaţiile, inclusiv atunci când cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale rezultă din chiar conţinutul sesizării. Prin urmare, autorii susţin că, examinând prezenta excepţie de neconstituţionalitate, instanţa de control constituţional ar trebui să constate, în mod expres, faptul că, în ipoteza în care cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale preexistă actului de sesizare a organelor penale, procurorul de caz trebuie să dispună clasarea urmăririi penale, fără să mai înceapă urmărirea penală in rem şi fără să mai administreze vreo probă, precum şi fără să mai dispună sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris. Menţionează că, în cauză, a intervenit prescripţia răspunderii penale, astfel că autorii nu se află în ipoteza unei investigaţii începute în cursul termenului de prescripţie pentru ca acesta să se împlinească pe parcursul urmăririi sau al judecaţii, ci se află în situaţia în care prescripţia era împlinită la momentul sesizării organelor competente. Aşadar, precizează că presupusele fapte penale de fals în înscrisuri sub semnătură privată, singurele care puteau justifica cererea de desfiinţare, formulată în temeiul art. 549^1 din Codul de procedură penală, erau prescrise la data sesizării organului de urmărire penală. Din această perspectivă, raportat la dispoziţiile art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 315 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ, susţin că aceste prevederi pot fi socotite constituţionale numai în măsura în care procurorul poate sesiza, prin ordonanţa de clasare, judecătorul de cameră preliminară pentru desfiinţarea unui înscris rezultat dintr-o infracţiune sau pentru aplicarea măsurii confiscării speciale, atunci când cazul de împiedicare a acţiunii penale nu rezultă din chiar conţinutul actului de sesizare, ci intervine pe parcursul urmăririi penale. Subliniază că ceea ce solicită instanţei de control constituţional este pronunţarea unei decizii interpretative prin care să se reţină constituţionalitatea unor prevederi procesual penale numai într-o anumită ipoteză legală şi într-o anumită interpretare juridică. 8. Judecătoria Constanţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, precizează că ne aflăm în prezenţa unei inadmisibilităţi ce poate fi constatată doar de Curtea Constituţională, iar nu şi de judecătorul de cameră preliminară în faţa căruia au fost formulate cererile de sesizare a instanţei de control constituţional. Apreciază însă că excepţia de neconstituţionalitate care nu vizează o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, ci exclusiv interpretarea sau aplicarea acestora, nu intră în atributul analizei Curţii Constituţionale, ci în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti, conform art. 126 din Legea fundamentală. Aşadar, consideră că nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară din cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, aşa cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, astfel cum s-a stabilit şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 494 din 29 septembrie 2005. Reţine, totodată, în ceea ce priveşte coordonarea legislaţiei în vigoare, sub aspectul punerii în acord a modalităţilor de desfiinţare a înscrisurilor falsificate, că aceasta este de competenţa autorităţii legiuitoare, nefiind atributul Curţii Constituţionale, apreciind că instanţa de control constituţional nu este competentă să se pronunţe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situaţie dată, aspect de competenţa instanţei de judecată, cu referire la interpretarea şi aplicarea legii, având în vedere faptul că aceasta este finalitatea urmărită în concret de intimaţii-autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la cele două căi sau proceduri prevăzute de lege pentru cercetarea falsului şi desfiinţarea unor înscrisuri pretins falsificate. Reţine că, deşi intimaţii-autori ai excepţiei au solicitat examinarea criticilor prin prisma compatibilităţii textelor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, aceştia vizează, în concret, compararea prevederilor legale cuprinse în art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 549^1 din acelaşi act normativ cu dispoziţiile art. 308 din Codul de procedură civilă. Apreciază că aceste susţineri nu reprezintă un veritabil argument pe care să se întemeieze neconstituţionalitatea prevederilor criticate, ci o simplă contrarietate între norme legale din domenii pe care intimaţii le apreciază ca fiind similare, deşi acestea pot coexista, având natură juridică diferită, şi nu intră în contrarietate nici între ele şi nici cu dispoziţiile constituţionale invocate. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală şi cu art. 308 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 549^1 din Codul de procedură penală. Normele procesual penale şi civile criticate au următorul conţinut: - Art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală: "(3) Atunci când sesizarea îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1), organele de cercetare penală înaintează procurorului actele, împreună cu propunerea de clasare.(4) În cazul în care procurorul apreciază propunerea întemeiată, dispune, prin ordonanţă, clasarea." – Art. 305 alin. (1) din Codul de procedură penală: „(1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.“; – Art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală: „(2) Ordonanţa de clasare cuprinde menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum şi dispoziţii privind: [...] d) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desfiinţare totală sau parţială a unui înscris;“; – Art. 549^1 din Codul de procedură penală: "(1) În cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală.(2) Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, care nu poate fi mai scurt de 30 de zile.(3) Pentru termenul fixat se dispune încunoştinţarea procurorului şi se citează persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, cărora li se comunică o copie a ordonanţei, punându-le în vedere că în termen de 20 de zile de la primirea comunicării pot depune note scrise.(4) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă prin încheiere, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului şi a persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, dacă sunt prezente. Dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului articol se aplică în mod corespunzător.(5) Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând cererea, poate dispune una dintre următoarele soluţii: a) respinge propunerea şi dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării; b) admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor ori, după caz, desfiinţarea înscrisului.(6) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi persoanele prevăzute la alin. (3) pot face, motivat, contestaţie. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.(7) Contestaţia se soluţionează potrivit procedurii prevăzute la alin. (4) de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate ori, când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de către completul competent potrivit legii, care poate dispune una dintre următoarele soluţii: a) respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată; b) admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă propunerea potrivit alin. (5)." – Art. 308 din Codul de procedură civilă: „În cazul în care, potrivit legii, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanţa civilă, prin orice mijloace de probă.“ 13. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală şi cu art. 308 din Codul de procedură civilă, autorii acesteia invocă atât dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, cât şi prevederile art. 6 şi ale art. 7 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, respectiv legalitatea pedepsei, precum şi ale art. 49 paragraful 1 teza întâi din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitor la principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor. 14. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 549^1 din Codul de procedură penală, autorii acesteia susţin că normele procesual penale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea incriminării şi a pedepsei, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public şi ale art. 132 alin. (1) privind statutul procurorilor, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, raportat la art. 11 din Constituţie, privind dreptul internaţional şi dreptul intern, şi la art. 20 din Legea fundamentală, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 549^1 din Codul de procedură penală, cât priveşte cadrul procesual în care a fost ridicată aceasta, Curtea reţine că, prin cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a solicitat, în considerarea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) din Codul penal şi a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 322 alin. (1) din Codul penal, desfiinţarea unui titlu de proprietate şi a altor acte conexe acestuia. Din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale rezultă că, prin Ordonanţa procurorului din 5 octombrie 2021, s-a dispus clasarea cauzei, deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale. Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu privire la desfiinţarea înscrisurilor menţionate anterior. Împotriva acestei ordonanţe petenţii-autori ai excepţiei de neconstituţionalitate au formulat plângere, iar, prin Încheierea nr. 1.232 din 6 noiembrie 2023, pronunţată de Judecătoria Constanţa - Secţia penală, a fost respinsă plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare dispuse prin Ordonanţa din 5 octombrie 2021, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, menţinută prin Ordonanţa nr. 60/II/2/2022 din 30 iunie 2022 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. 16. Prin Încheierea nr. 133 din 25 ianuarie 2022, pronunţată de Judecătoria Constanţa - Secţia penală, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor menţionate anterior. Împotriva acestei încheieri au formulat cale de atac contestatorii-autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, iar prin Încheierea nr. 680 din 12 septembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa - Secţia penală, s-a admis contestaţia, s-a desfiinţat încheierea iniţială şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Constanţa, reţinându-se că dosarul s-a soluţionat în primă instanţă fără citarea contestatorilor-autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, care au calitatea de persoane ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate. Cu ocazia rejudecării cauzei, având ca obiect luarea măsurii de siguranţă a desfiinţării de înscrisuri, a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Ulterior, prin Încheierea nr. 378 din 28 martie 2024, pronunţată de Judecătoria Constanţa - Secţia penală în Dosarul nr. 30.563/212/2021*, a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor menţionate mai sus. 17. Totodată, Curtea reţine că, prin motivele de neconstituţionalitate formulate, autorii excepţiei solicită instanţei de control constituţional pronunţarea unei decizii interpretative prin care să se reţină constituţionalitatea unor prevederi procesual penale numai într-o anumită ipoteză legală şi într-o anumită interpretare juridică. În esenţă, autorii solicită ca instanţa de control constituţional să constate că normele criticate sunt constituţionale numai în ipoteza în care procurorul poate sesiza, prin ordonanţa de clasare, judecătorul de cameră preliminară pentru desfiinţarea unui înscris rezultat dintr-o infracţiune sau pentru aplicarea măsurii confiscării speciale, când cazul de împiedicare a acţiunii penale nu rezultă din chiar conţinutul actului de sesizare, ci intervine pe parcursul urmăririi penale. Menţionează că, în cauză, a intervenit prescripţia răspunderii penale, astfel că autorii nu se află în ipoteza unei investigaţii începute în cursul termenului de prescripţie pentru ca acesta să se împlinească pe parcursul urmăririi sau al judecăţii, ci se află în situaţia în care prescripţia era împlinită la momentul sesizării organelor competente. Aşadar, susţin că, examinând prezenta excepţie de neconstituţionalitate, instanţa de control constituţional ar trebui să constate, în mod expres, faptul că, în ipoteza în care cazurile de împiedicare a acţiunii penale preexistă actului de sesizare a organelor penale, procurorul de caz trebuie să dispună clasarea urmăririi penale, fără să mai înceapă urmărirea penală in rem şi fără să mai administreze vreo probă, precum şi fără să mai dispună sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris. 18. Examinând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel formulată, Curtea reţine că autorii acesteia fac referire la situaţia de fapt din cauză, precum şi la modul în care procurorul a înţeles să interpreteze şi să aplice normele procesual penale criticate. Aşa fiind, Curtea constată că autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de modul de interpretare şi aplicare de către procuror a dispoziţiilor criticate, acesta solicitând, în cadrul dosarului penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, desfiinţarea unor înscrisuri, deşi termenul de prescripţie al răspunderii penale era împlinit la data sesizării organelor de urmărire penală. Din această perspectivă, autorii susţin că o interpretare constituţională a normelor procesual penale criticate ar fi în sensul că procurorul avea obligaţia de a dispune clasarea cauzei fără a dispune administrarea unui probatoriu care a avut ca unic scop sesizarea judecătorului de cameră preliminară în cadrul procedurii prevăzute de art. 549^1 din Codul de procedură penală. 19. De asemenea, Curtea observă că, la dosar, autorii au depus o încheiere pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală într-o altă cauză, prin care dispoziţiile art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală au fost interpretate şi aplicate în sensul că procurorul nu are obligaţia de a efectua acte de urmărire penală pentru a stabili existenţa falsului, dacă la momentul sesizării organelor de urmărire penală fapta era deja prescrisă; în acest sens, instanţa de judecată menţionată anterior a reţinut că obiectul urmăririi penale, astfel cum rezultă din art. 285 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu poate fi reprezentat de efectuarea unui probatoriu pentru a se stabili dacă este necesară declanşarea procedurii speciale prevăzute de art. 549^1 din Codul de procedură penală, deşi există o cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale. 20. Având în vedere aspectele menţionate în paragrafele anterioare, Curtea reaminteşte că, în jurisprudenţa sa constantă, a reţinut că problema privind interpretarea textelor de lege criticate, la nivelul practicii judiciare, nu se circumscrie în mod strict sferei controlului de constituţionalitate. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dacă în privinţa normei de referinţă, şi anume Constituţia, Curtea este unica autoritate jurisdicţională care are competenţa de a o interpreta, în privinţa normelor supuse controlului de constituţionalitate, interpretarea este realizată de instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie, iar, pentru ca textele legale să poată forma obiect al controlului de constituţionalitate în interpretarea dată de instanţele judecătoreşti, aceasta trebuie să fie una general acceptată - putându-se realiza prin pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri prealabile sau în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă - sau de un anumit nivel de acceptare la nivelul practicii judecătoreşti (a se vedea Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 20, sau Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, paragrafele 29 şi 30). 21. Având în vedere reperele jurisprudenţiale menţionate anterior, Curtea constată că în privinţa modului de interpretare a normelor procesual penale supuse controlului de constituţionalitate în prezenta cauză nu au fost pronunţate nici hotărâri prealabile, nici hotărâri în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, care să contravină dispoziţiilor Legii fundamentale, iar, cu privire la practica judiciară existentă, autorii excepţiei nu au făcut dovada unei interpretări şi aplicări eronate generale şi continue la nivelul organelor de urmărire penală a textelor criticate, care să plaseze interpretarea acestora în afara cadrului şi a limitelor Constituţiei, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie o problemă de constituţionalitate a normelor criticate, problema juridică invocată fiind, prin urmare, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, atribuţie ce revine organelor judiciare. 22. În speţă, faptul că, în practică, unele organe judiciare adoptă o anumită interpretare a normelor criticate, în mod izolat, şi pe această bază factuală se solicită Curţii Constituţionale pronunţarea unei decizii de interpretare nu relevă decât o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, care poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar, prin formularea unei contestaţii în temeiul art. 549^1 alin. (6) din Codul de procedură penală. Aşadar, instanţa de control constituţional este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existenţa unei practici unitare/neunitare de interpretare şi aplicare a legii, de natură să încalce exigenţele Constituţiei, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, ci al controlului judecătoresc. Curtea nu are competenţa de a elimina, pe calea controlului de constituţionalitate, din conţinutul normativ al textului o anumită interpretare izolată şi vădit eronată a acestuia, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar (în acelaşi sens, a se vedea Decizia nr. 607 din 16 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 14 ianuarie 2021). 23. Aşa fiind, din această perspectivă, Curtea va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 549^1 din Codul de procedură penală. 24. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală şi cu art. 308 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că autorii acesteia invocă necorelarea legislativă dintre normele procesual penale şi civile criticate, aspect care determină neclaritatea acestora. Susţin, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate vizează strict raporturile dintre cele două proceduri - penală şi civilă - a căror finalitate este reprezentată de constatarea unor infracţiuni de fals şi înlăturarea efectelor falsurilor respective, admiterea excepţiei invocate având ca rezultat desfiinţarea în integralitate atât a dispoziţiilor art. 549^1 din Codul de procedură penală, cât şi a dispoziţiilor art. 308 din Codul de procedură civilă, până la o viitoare intervenţie legislativă. 25. Examinând motivele de neconstituţionalitate invocate, Curtea reţine că normele procesual penale şi civile criticate trebuie interpretate sistematic, în ansamblul reglementării din care fac parte. Cât priveşte dispoziţiile art. 308 din Codul de procedură civilă, un aspect relevant este acela că au fost plasate de legiuitor imediat după prevederile art. 307 din Codul de procedură civilă, care reglementează situaţia în care partea care a prezentat un înscris denunţat ca fals, conform art. 304 din acelaşi act normativ, stăruie totuşi să se folosească de acesta, deşi denunţarea ca fals nu a fost retrasă. În acest caz, dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, instanţa poate suspenda judecarea procesului, înaintând de îndată înscrisul denunţat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop. Prevederile art. 308 din Codul de procedură civilă vin în continuarea acestei ipoteze, aplicându-se în mod subsidiar şi stabilind că cercetarea falsului se va face de către instanţa civilă dacă acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare ori nu poate continua. 26. Potrivit art. 16 din Codul de procedură penală, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: fapta nu există; fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea; există o cauză justificativă sau de neimputabilitate; lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori a inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii. Aşadar, condiţia esenţială pentru incidenţa dispoziţiilor art. 308 din Codul de procedură civilă, criticate în cauză, o constituie preexistenţa unei cercetări de natură penală a falsului, prin care să se fi constatat existenţa uneia dintre cauzele menţionate de art. 16 din Codul de procedură penală. 27. Ipoteza art. 549^1 - Procedura de confiscare sau de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării din Codul de procedură penală, criticat, de asemenea, în cauză, intervine doar în cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris. În această procedură, judecătorul de cameră preliminară are competenţa de a desfiinţa înscrisul. Curtea reţine că, spre deosebire de această din urmă procedură procesual penală, odată constatat falsul, instanţa civilă nu va putea desfiinţa înscrisul, ci doar îl va îndepărta din ansamblul probator, neţinând seama de cele atestate de acesta. Art. 308 face parte din pct. IX - Verificarea înscrisurilor, cuprins, la rândul său, în §2. Dovada cu înscrisuri, parte din subsecţiunea a 3-a - Probele, inclusă în secţiunea a 2-a - Cercetarea procesului din capitolul II - Judecata al titlului I din cartea a II-a a Codului de procedură civilă. Aşadar, textul de lege supus controlului de constituţionalitate este integrat în ansamblul regulilor procedurale dedicate administrării probelor într-un proces civil. În acest fel, Curtea constată că se evită suprapunerea de competenţe între instanţa civilă şi cea penală (în acelaşi sens, a se vedea Decizia nr. 606 din 24 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 21 aprilie 2023, paragrafele 13-15 şi 17). 28. Referitor la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate a normei juridice, Curtea, prin Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, ori Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, a reţinut că art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate, precizie şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. Prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Curtea a precizat că previzibilitatea legii presupune ca aceasta să fie suficient de precisă şi clară pentru a putea fi aplicată, altfel spus să permită persoanelor interesate - care pot apela la nevoie la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. 29. În legătură cu principiul previzibilităţii normei legale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi, aceasta ar da naştere unei rigidităţi excesive a reglementării. În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, instanţa europeană a arătat că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul normei juridice, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune. Totodată, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică (hotărârile din 25 mai 1993 şi din 15 noiembrie 1996, pronunţate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, şi Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). 30. Din această perspectivă, Curtea constată că dispoziţiile procesual penale şi civile criticate sunt reglementate cu suficientă precizie, interpretarea lor în ansamblul actului normativ din care fac parte relevând cu claritate voinţa legiuitorului. 31. Totodată, examinând normele procesual penale şi civile criticate, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, întrucât discriminarea poate fi constatată doar în situaţia reglementării unor soluţii juridice diferite pentru persoane aflate în situaţii similare, aspect ce nu poate fi reţinut în prezenta cauză. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferenţe de situaţii (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că normele procesual penale nu aduc atingere nici celorlalte dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 549^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena Mitrofan, de Constantin Muscalu şi de Valeriu Muscalu în Dosarul nr. 30.563/212/2021*/a2 al Judecătoriei Constanţa - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală şi cu art. 308 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Constanţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
