Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Marinela Andrei în Dosarul nr. 34.416/212/2017/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.323D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea civilă nr. 12.188 din 13 august 2018, pronunţată în Dosarul nr. 34.416/212/2017/a1, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Marinela Andrei într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate nu impun instanţei verificarea din oficiu a intervenţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, atunci când actele de executare sunt reluate după expirarea termenului de 3 ani, în ciuda reglementărilor exprese ale art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă socotite a fi aplicabile în cauză. În aceste condiţii, în cazul trecerii termenului de 15 zile prevăzut de art. 715 alin. (1) din Codul de procedură civilă fără a fi formulată contestaţie, partea se vede decăzută din dreptul de a mai invoca excepţia prescripţiei extinctive menţionate. 6. În consecinţă, art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece în condiţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită este de ordine publică, ceea ce înseamnă că aceasta poate fi invocată oricând în cursul executării silite, iar instanţa de executare are obligaţia să cerceteze din oficiu dacă dreptul la executarea silită este prescris, potrivit aceluiaşi art. 18 din Decretul nr. 167/1958. 7. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reţinând faptul că dispoziţiile art. 715 din Codul de procedură civilă, care stabilesc termenul de introducere a contestaţiei la executare, nu sunt de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil, termenele începând să curgă de la momentul la care intimatul a luat cunoştinţă de existenţa actului de executare silită demarată împotriva sa. În consecinţă, nu se creează nicio confuzie în privinţa termenului în care poate fi introdusă contestaţia la executare care are drept capăt de cerere analizarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, prevăzută de art. 18 din Decretul nr. 167/1958. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă;“. 12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarea acesteia este nemulţumită de faptul că prevederile art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă prevăd un termen de 15 zile în care poate fi formulată contestaţia la executare silită. 14. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procedurii în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit textului din Legea fundamentală menţionat, are deplina legitimare constituţională de a stabili procedura de judecată (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 283 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 30 mai 2012, sau Decizia nr. 582 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 8 iunie 2010). 15. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în concordanţă cu cea a Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 51 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 24 martie 2010, Decizia nr. 619 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 30 decembrie 2014, paragraful 18, sau Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 23), s-a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57) şi că el poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni judicatum solvi; important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanţei dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z. şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93). 16. Faţă de criticile formulate în cauza de faţă, Curtea constată că stabilirea unui termen de 15 zile care curge de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă nu contravine dreptului la un proces echitabil ori accesului liber la justiţie. Esenţial este că părţile au posibilitatea reală şi efectivă de a lua cunoştinţă de actele de executare, moment de la care începe să curgă acest termen de 15 zile, astfel că nu se poate pretinde că este încălcat dreptul la un proces echitabil. Curtea reţine, aşadar, că termenul de decădere instituit de legiuitor are în vedere asigurarea celerităţii procedurii, a unei rigori şi discipline procesuale, dar şi a securităţii raporturilor juridice (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 193 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 22 august 2018, paragraful 23). 17. De altfel, prin Decizia nr. 749 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iunie 2019, paragraful 47, instanţa de contencios constituţional a reţinut că art. 715 din Codul de procedură civilă cuprinde o normă de procedură, ca atare intrând în sfera de competenţă a legiuitorului, conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie. 18. Celelalte susţineri ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate vizează însă o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, în sensul stabilirii ordinii în care se aplică art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (a se vedea mutatis mutandis Decizia Curţii Constituţionale nr. 218 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 24 iulie 2019, paragrafele 24 şi 25). 19. Cu privire la interpretarea şi aplicarea legii, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa judecătorească este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, aplicarea şi interpretarea legii nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei judecătoreşti care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de interpretare şi aplicare a legii în concret la o cauză. 20. De asemenea, tot referitor la presupusa lipsă de corelare a prevederilor legale criticate cu art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011) s-a arătat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marinela Andrei în Dosarul nr. 34.416/212/2017/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. Valer DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
