Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Fabian Niculae │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi ale art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Elena Radu în Dosarul nr. 4.766/2/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 189D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepţiei, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Gheorghe Şupeală a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Ea arată că în reglementarea noului Cod de procedură civilă există un remediu pentru anularea unei hotărâri pronunţate cu autoritatea de lucru judecat a unei prime hotărâri judecătoreşti. 5. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 28 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.766/2/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 şi ale art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Elena Radu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile sunt neconstituţionale, întrucât sunt discriminatorii în raport cu reglementarea revizuirii în noul Cod de procedură civilă, accesul la calea de atac a revizuirii pentru motivul încălcării principiului securităţii juridice fiind mult mai facil. În prezent sunt aplicabile două legi organice, Codul de procedură civilă din 1865 şi noul de Codul de procedură civilă, de valoare egală, care reglementează condiţiile de acces la calea de atac a revizuirii pentru acelaşi motiv (încălcarea securităţii raporturilor juridice), însă în condiţii diferite, Codul de procedură civilă din 1865, limitând accesul justiţiabilului la calea de atac a revizuirii numai la situaţiile în care există identitate de obiect, părţi, cauză şi numai dacă hotărârea evocă fondul. A mai susţinut că nu poate fi asigurat tratamentul egalitar al cetăţenilor în faţa legii dacă s-ar permite accesul la această cale de atac numai unei categorii de cetăţeni, respectiv numai celor care au avut „şansa“ ca cel de-al doilea proces în care s-a încălcat principiul securităţii juridice să fi început după data intrării în vigoare a noul Cod de procedură civilă. 8. În aceste condiţii rămâne un vid legislativ în care hotărârile judecătoreşti viciate de încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice în cazurile în care nu există identitate de părţi, obiect şi cauză nu mai pot fi reformate, cu evidenta încălcare a principiilor egalităţii în drepturi a cetăţenilor, accesului liber la justiţie şi dreptului la apărare, consacrate în Legea fundamentală. 9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că autoarea excepţiei a pornit de la prezumţia greşită că dispoziţiile referitoare la revizuirea pentru contrarietate de hotărâri cuprinse în noul Cod de procedură civilă ar permite exercitarea căii extraordinare pe acest motiv în condiţii mai avantajoase decât cele cuprinse în Codul de procedură civilă din 1865. Instanţa a mai arătat că noua reglementare nu face decât să prevadă expres condiţia ca prin hotărârea potrivnică să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, condiţie care în vechea reglementare, deşi nu era formulată expres, era dedusă din trimiterea la tripla identitate, de părţi, obiect şi cauză. Pe de altă parte, a mai arătat instanţa, reglementarea condiţiilor şi motivelor de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti revine în competenţa legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie. Prin modul în care legiuitorul a reglementat cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865 nu se aduce atingere niciunei norme constituţionale. Instanţa a mai arătat că, în realitate, autoarea excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este nemulţumită de faptul că textul criticat nu prevede posibilitatea revizuirii şi pentru situaţia în care se invocă încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, chiar şi în lipsa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, aspect care, în opinia instanţei, nu poate forma obiect de analiză în procedura excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională neputându-se substitui legiuitorului în reglementarea altor cazuri de revizuire decât cele prevăzute de lege. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege. Iar, potrivit prevederilor art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. În virtutea acestui mandat constituţional, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. 12. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Astfel, arată că autoarea îşi întemeiază critica de neconstituţionalitate pe o comparare a normelor criticate cu dispoziţii legale din actualul Cod de procedură civilă, ceea ce ţine de modalitatea de interpretare şi aplicare a legii. 13. Raportat la situaţia de ansamblu se arată că modul de interpretare a unei legi şi de aplicare a unui act normativ nou asupra proceselor aflate pe rol nu poate fi decât de competenţa exclusivă a instanţei de judecată, singura în măsură să decidă cu privire la sensul, înţelesul şi modul de aplicare a noului Cod de procedură civilă, cu incidenţa prevederilor art. 3 din Legea nr. 76/2012. Într-o atare conjunctură, Curtea Constituţională nu se poate substitui instanţei în interpretarea prevederilor legale incidente cu privire la exercitarea căii de atac a revizuirii, în condiţiile în care, în virtutea rolului ei activ, instanţa de judecată tocmai acest lucru trebuie să-l realizeze. 14. Se mai arată că, prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate se urmăreşte şi o modificare a soluţiei legislative în sensul extinderii cazurilor în care se poate formula revizuirea în procesul civil. Or, acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legiuitor pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul este [... ] unica autoritate legiuitoare a ţării“, fiind în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Se subliniază faptul că interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice la care se referă textul de lege criticat a impus ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita calea de atac a revizuirii. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 şi ale art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865: - Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012: „Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.“; – Art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...] 7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.“ 18. Curtea constată că la data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare majoritatea dispoziţiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât continuă să îşi producă efecte în cauză. 19. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, respectiv obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale, precum şi a respectării legii, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi în art. 129 privind folosirea căilor de atac. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea constată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate porneşte de la o premisă eronată, aceea potrivit căreia noul cod de procedură civilă nu mai prevede condiţia triplei identităţi (de părţi, obiect şi cauză) în legătură cu posibilitatea formulării căii extraordinare de atac a revizuirii, astfel încât noua reglementare ar fi mult mai uşor de accesat faţă de cea cuprinsă în Codul de procedură civilă din 1865, ceea ce dă naştere la discriminări. 21. Autoritatea de lucru judecat constituie un efect important al hotărârii judecătoreşti, ca act jurisdicţional emanând de la o putere publică a statului, efect care determină încheierea litigiului de o manieră care să nu mai permită readucerea lui în faţa instanţei, indiferent că aceasta s-ar realiza pe cale principală sau în mod incidental, într-un proces ulterior care ar avea legătură cu ceea ce s-a tranşat jurisdicţional anterior. 22. Articolul 431 din noul Cod de procedură civilă prevede că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. 23. Este adevărat că noua reglementare care nu menţionează expres necesitatea ca o parte să fi avut aceeaşi calitate într-un proces, spre deosebire de vechea reglementare din art. 1201 din Codul civil din 1864, însă noţiunea de identitate de părţi a fost dezvoltată pe cale doctrinară şi jurisprudenţială. Cu alte cuvinte, o persoană nu poate sta într-o nouă judecată în aceeaşi calitate (ca titulară a aceloraşi drepturi şi obligaţii dintr-un raport juridic dedus judecăţii), aceasta fiind interpretarea corectă atât sub imperiul vechii reglementări, cât şi sub imperiul noului Cod de procedură civilă. Aşadar, indiferent de formulările utilizate de Codul de procedură civilă din 1865 sau de noul Cod de procedură civilă [art. 509 alin. (1) interpretându-se în conformitate cu art. 431], pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie să existe tripla identitate menţionată. Aceste chestiuni ţin de opţiunea legiuitorului, ca, de altfel, şi modul de redactare a dispoziţiilor legale. 24. Însă, Curtea constată că autoarea excepţiei solicită, în realitate, modificarea dispoziţiilor legale criticate în sensul dorit de aceasta. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională, în calitate de legislator negativ, nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 13 martie 2003). 25. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, normă intertemporală, Curtea constată că a mai făcut referire în jurisprudenţa sa la aceste prevederi atunci când a analizat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 24 din Codul de procedură civilă care stipulează: „Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.“ 26. Astfel, prin Decizia nr. 409 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015, paragraful 12, Curtea a reţinut că prin dispoziţia legală criticată legiuitorul a optat ca legea de procedură nouă să se aplice numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, spre deosebire de vechea reglementare procesual civilă (art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865), potrivit căreia legea nouă se aplică, de la data intrării ei în vigoare, şi proceselor, şi executărilor silite începute sub legea veche. 27. Cu acea ocazie, Curtea a reţinut că s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 620 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 6 ianuarie 2015, paragraful 22, prilej cu care a reţinut că textul legal criticat a fost adoptat de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este consacrată prin prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Dispoziţiile legale criticate au un caracter tranzitoriu şi reprezintă voinţa legiuitorului. 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează, mutatis mutandis, valabilitatea şi în prezenta cauză. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 urmează să fie respinsă ca neîntemeiată. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Elena Radu în Dosarul nr. 4.766/2/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
