Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Răzvan Liviu Temeşan în Dosarul nr. 1.972/1/2018/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 392D/2019. 2. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată, la termenul precedent, din data de 9 mai 2023, dispunându-se introducerea în cauza aflată pe rolul Curţii Constituţionale a domnului Bogdan Şerban Temeşan, în calitate de moştenitor legal al autorului excepţiei, decedat ulterior ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi amânarea judecării cauzei, în vederea asigurării dreptului la apărare. În considerarea prezentului termen, succesorul autorului excepţiei a depus la dosar şi note scrise în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. 3. La apelul nominal răspunde, pentru succesorul autorului excepţiei, doamna avocat Anca-Mariandra Temeşan, în calitate de apărător ales, cu împuternicire avocaţială depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa părţii Banca Comercială Română, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului succesorului autorului excepţiei, care, cu titlu prealabil, învederează Curţii să ia în considerare posibilitatea reluării procedurii de solicitare a punctelor de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, prevăzută de art. 30 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în condiţiile în care situaţia de fapt avută în vedere prin excepţia de neconstituţionalitate, ulterior declasificării informaţiilor şi înscrisurilor, a suferit modificări semnificative, care pot determina un alt tip de răspuns din partea autorităţilor menţionate. 5. Preşedintele Curţii pune în discuţie reprezentantului Ministerului Public cererea formulată. Având cuvântul, acesta solicită respingerea cererii, întrucât punctul de vedere al autorităţilor precizate în art. 30 din Legea nr. 47/1992 are doar rol consultativ, nefiind imperios necesar Curţii. 6. Deliberând, Curtea respinge cererea formulată. 7. Având cuvântul în vederea susţinerii excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul succesorului autorului excepţiei precizează că soluţionarea acesteia trebuie să aibă în vedere două paliere legislative, şi anume, pe de o parte, legislaţia în domeniul securităţii naţionale şi a comunităţii informative la nivel intern şi extern şi în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, iar, pe de altă parte, normele de procedură civilă pe care justiţiabilul le are la îndemână pentru a-şi exercita drepturile şi a-şi proba susţinerile. Clasificarea înscrisurilor ca secret de stat este apanajul autorităţilor de securitate. În ceea ce priveşte Serviciul de Informaţii Externe, care este principala autoritate desemnată de securitate responsabilă în acest caz, întreaga activitate a acestuia are caracter de secret de stat. Or, în măsura în care se poate concepe existenţa de acte de imixtiune ale serviciilor de informaţii în actul de justiţie, acte care au fost probate prin declasificarea protocoalelor încheiate între servicii de informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se demonstrează în concret posibilitatea existenţei unui angrenaj specific prin care serviciile de informaţii intervin în actul de justiţie, afectând astfel chiar esenţa statului de drept şi încălcând principiul cooperării loiale între autorităţile statului. 8. Arată că, în cazul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, afectarea priveşte însăşi esenţa actului de justiţie, în sensul că viciază intrinsec calitatea membrilor completului de judecată, reclamantul fiind pus, prin prisma calităţii pe care o avea şi prin prisma înscrisurilor pe care îşi putea întemeia pretenţiile, în imposibilitatea dovedirii, întrucât există sancţiuni penale în cazul deconspirării sau al divulgării de informaţii clasificate. Ca atare, fiind lipsit de orice remediu, a fost pus în situaţia de a nu-şi vedea cauza judecată de un tribunal imparţial. 9. Această restrângere pe care a suferit-o autorul excepţiei de neconstituţionalitate este neconstituţională prin raportare la art. 53 din Legea fundamentală, nefiind prevăzută nicio cale legală care să permită justiţiabilului accesul la un tribunal imparţial. Ca atare, se impune identificarea unui echilibru corespunzător între interesul autorităţilor publice de a proteja secretul de stat şi dreptul justiţiabilului la un proces echitabil, în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, având în vedere, totodată, interesul pe care îl prezintă pentru puterea judecătorească şi pentru societate denunţarea acestor abuzuri şi a imixtiunii ascunse în actul de justiţie prin secretizare. 10. Consideră că, prin oferirea posibilităţii legale de a formula revizuire la momentul la care se obţine declasificarea înscrisurilor ce reprezintă probă în sensul art. 47 din Codul de procedură civilă, precum şi prin raportare la termenele procedurale de formulare a cererii de revizuire, cererea de revizuire şi recursul formulat împotriva soluţiei pronunţate cu privire la aceasta nu sunt nişte căi apte să confere posibilitatea de a le utiliza justiţiabilului aflat în situaţia specială în care este vorba despre înscrisuri clasificate, supuse unor proceduri administrative de declasificare, de obţinere de certificat de la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi altele. 11. Arată, în concluzie, că menţinerea hotărârilor prin care se respinge ca nefondat recursul în procedura recuzării reprezintă o veritabilă denegare de dreptate, fiind afectat dreptul la judecarea cauzelor în mod echitabil, public, în termen rezonabil şi de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită prin lege. Solicită Curţii Constituţionale să admită excepţia de neconstituţionalitate şi să constate că sintagma „pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituţională cu referire la motivul de revizuire prevăzut de pct. 5, prin raportare la înscrisurile clasificate ce constituie probe în sensul art. 47 din Codul de procedură civilă. Invocă încălcarea art. 1, art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 124 din Constituţie. 12. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, potrivit Constituţiei, legiuitorul are libertatea deplină de a reglementa în domeniul căilor de atac. Astfel, în ceea ce priveşte greşelile de drept substanţial, survenite pe fondul cauzei, a fost consacrată revizuirea, iar în ceea ce priveşte greşelile de procedură se poate formula contestaţie în anulare. Precizează că, în speţă, s-a introdus cerere de revizuire a unei hotărâri pronunţate cu privire la o cerere de recuzare, deci cu privire la un incident procedural intervenit pe parcursul judecăţii cauzei. Faptul că revizuirea nu se aplică şi incidentelor procedurale ţine de opţiunea legiuitorului şi de faptul că există un alt remediu cu privire la acestea, şi anume contestaţia în anulare. Prin urmare, nu sunt nesocotite dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 13. Prin Încheierea din 8 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.972/1/2018/a2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Răzvan Liviu Temeşan într-o cauză având ca obiect soluţionarea căii de atac a revizuirii introduse împotriva hotărârii prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei prin care s-a respins o cerere de recuzare promovată în condiţiile declasificării unor înscrisuri noi, apte să probeze, în opinia autorului excepţiei, criticile referitoare la incompatibilitatea a doi judecători membri ai completului, a căror independenţă şi imparţialitate a susţinut că ar fi fost afectate. 14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că are în vedere situaţia în care o persoană formulează o cerere de recuzare care este respinsă, iar apoi singura cale de atac împotriva acestei soluţii este recursul, care, la rândul său, este respins. Ulterior, se desecretizează acte clasificate, prin prisma cărora se solicită reanalizarea cererii de recuzare formulate, având în vedere că acestea argumentează cererea de recuzare, în condiţiile dezvăluirii actelor secrete. Autorul excepţiei consideră că judecătorii recuzaţi se află în incompatibilitate absolută, deciziile pronunţate de aceştia fiind nule, în măsura în care se probează incidenţa actelor declasificate cu privire la persoana lor. 15. Se susţine că se încalcă obligaţia generală impusă tuturor subiectelor de drept prin art. 1 din Constituţie, inclusiv puterii legislative, care în activitatea de legiferare trebuie să respecte Constituţia şi să asigure calitatea legislaţiei. Totodată, este încălcat principiul independenţei şi imparţialităţii judecătorilor, în măsura în care, în mod discriminatoriu pentru persoanele faţă de care se declasifică documentele invocate, recuzarea a fost formulată şi soluţionată anterior declasificării. De asemenea, se încalcă stabilitatea raporturilor juridice în situaţia formulării cererii de revizuire care priveşte o încheiere prin care s-a respins recuzarea, principiu care nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalităţi. 16. Referitor la încălcarea art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arată că aceste dispoziţii impun soluţionarea unei cauze de către o instanţă independentă şi imparţială, aspecte care nu mai pot fi decelate în situaţia în care cererea de revizuire este inadmisibilă prin prisma condiţiei impuse de textele de lege criticate, şi anume de a evoca fondul. 17. Autorul excepţiei arată că a înţeles să îşi fondeze cererea de revizuire pe următoarele înscrisuri noi, care au fost iniţial secrete, iar ulterior au fost declasificate: Protocolul privind cooperarea între Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Ministerul Finanţelor în domeniul combaterii criminalităţii organizate şi corupţiei; Planul de măsuri al Grupului Operativ Central privind activităţile informativ-operative şi de organizare a urmăririi penale a faptelor de corupţie comise de funcţionari cu atribuţiuni în aplicarea legii; Protocolul de cooperare între Serviciul Român de Informaţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale nr. 0044 din 2 septembrie 2009 (număr de înregistrare dat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie); Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale nr. 00750 din 4 februarie 2009 (număr de înregistrare dat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). 18. Autorul excepţiei susţine că prin încheierea acestor protocoale s-a creat un cadru normativ secundar de cooperare, care contravine dispoziţiilor constituţionale şi celor legale, iar derularea procedurilor judiciare sub imperiul acestor protocoale i-a încălcat grav dreptul la un proces echitabil. În esenţă, arată că aceste protocoale au condus la transformarea unei părţi a judecătorilor în colaboratori ai unui serviciu de informaţii, ceea ce aruncă o umbră de îndoială asupra imparţialităţii acestora şi l-a determinat să formuleze cererea de recuzare care a fost respinsă. Arată că afectarea imparţialităţii, chiar şi numai ipotetică, atrage incompatibilitatea magistraţilor, independent de activităţile desfăşurate şi fără necesitatea dovedirii aplicării în concret a protocoalelor în cauzele respective. Ţinând cont de prevederile art. 7 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, judecătorii şi procurorii a căror calitate de colaboratori ai serviciilor de informaţii se dovedeşte prin prisma protocoalelor încheiate începând cu 1998 devin incompatibili absolut. Or, în atare condiţii, este esenţială constatarea neconstituţionalităţii prevederilor legale ce limitează posibilitatea revizuentului de a solicita, în temeiul înscrisurilor noi ce probează starea de incompatibilitate a anumitor magistraţi, revizuirea hotărârii judecătoreşti de respingere a recursului ca nefondat, în considerarea interpretării limitative a sintagmei „pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul“. 19. În acest sens, se arată că, drept urmare a încheierii protocoalelor declasificate între instituţii de natură executivă, servicii de informaţii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Parchetul de pe lângă această instanţă, sunt create sau, în anumite cazuri, sunt probate dubii cu privire la lipsa de imparţialitate şi independenţă a anumitor judecători, cu efecte asupra organizării şi funcţionării statului de drept. Se susţine că posibilitatea formulării cererii de revizuire, în condiţiile declasificării de înscrisuri noi ce probează starea de incompatibilitate absolută a judecătorului, reprezintă o modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit căruia fraus omnia corrumpit. 20. Ca atare, consideră că se impune admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, fiind neconstituţională interpretarea potrivit căreia sunt menţinute decizii judecătoreşti pronunţate în temeiul unor acte secrete, prin care puterea judecătorească s-a subordonat, cel puţin parţial, unor autorităţi publice, cu încălcarea prevederilor constituţionale ce îi garantează independenţa. 21. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând, în esenţă, că legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a căilor de atac, semnificaţia dreptului de acces liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, ci implică o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa dreptului. 22. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise şi documentele depuse la dosar, susţinerile reprezentantului succesorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: - Art. 509 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2): "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor; (...)(2) Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul." 26. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 21 alin. (1)-(3) privind dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Se invocă, de asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 47 alin. (1) şi (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind dreptul la un proces echitabil, judecat de o instanţă independentă şi imparţială, respectiv la exercitarea unei căi de atac eficiente în faţa unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale. 27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că fondul litigiului în cauza de faţă vizează, în esenţă, obţinerea unor drepturi salariale pe care pârâta Banca Comercială Română le-ar datora autorului excepţiei, în calitate de fost director al Bancorex. Pe parcursul soluţionării acestui proces, reclamantul - autor al excepţiei a formulat cerere de recuzare a doi dintre judecătorii membri ai completului de judecată, pe motiv de incompatibilitate izvorâtă din pretinsa existenţă a unor „elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea“ judecătorului, conform art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă. Cererea de recuzare a fost respinsă în mod definitiv. Împotriva deciziei de respingere, autorul excepţiei a introdus calea extraordinară de atac a revizuirii, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, care prevăd că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după pronunţarea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. Înscrisurile doveditoare pe care autorul excepţiei a înţeles să le invoce în demonstrarea lipsei de imparţialitate a judecătorilor recuzaţi sunt protocoalele privind cooperarea între Serviciul Român de Informaţii şi diverse instituţii statale, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 28. Având în vedere că soluţionarea cererii de recuzare a judecătorilor nu pune în discuţie fondul cauzei, astfel că revizuirea unei astfel de hotărâri ar fi inadmisibilă în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale, raportându-şi critica la dispoziţiile constituţionale şi convenţionale care consacră dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi independenţa şi imparţialitatea judecătorilor. 29. În acest context, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat, în materia revizuirii, că, în virtutea legitimării sale constituţionale de a adopta norme de procedură, conferită de art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul a configurat modalitatea de exercitare a acesteia, permiţând persoanelor interesate să solicite revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul. Prin Decizia nr. 250 din 20 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 16 iulie 2021, paragraful 14, Curtea a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, menită, în esenţă, să corecteze erorile de fapt. Aceasta a fost concepută pentru a fi utilizată în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, prin care judecătorul cauzei se pronunţă asupra temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, iar nu cu referire la cele prin care acţiunea introductivă de instanţă este respinsă exclusiv pe considerente de procedură, prin soluţionarea excepţiilor dirimante, al căror scop este de a împiedica instanţa să intre în cercetarea fondului, tocmai prin faptul că fac inutilă antamarea unor aspecte substanţiale privitoare la dreptul pretins de reclamant. 30. Totodată, prin Decizia nr. 678 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1241 din 29 decembrie 2021, paragraful 17, Curtea a constatat că revizuirea vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată. De aceea, categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii sunt reprezentate, în principal, de hotărârile judecătoreşti prin care instanţele judecătoreşti s-au pronunţat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, şi nu în baza unei excepţii care, odată admisă, face de prisos analiza fondului. Cu titlu de excepţie şi pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 din Codul de procedură civilă, pot face obiect al revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul (a se vedea şi Decizia nr. 718 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 3 martie 2020, paragraful 18). 31. Faţă de textele constituţionale şi convenţionale invocate în cauza de faţă, Curtea reiterează faptul că, în mod constant, a statuat că accesul liber la justiţie nu presupune dreptul de acces la toate structurile judecătoreşti şi nici la toate căile de atac prevăzute de lege. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligativitatea legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii (a se vedea, de exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, deciziile nr. 622 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007, nr. 590 din 4 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 3 iunie 2010, nr. 1.137 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 5 octombrie 2011, sau nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012). 32. În plus, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că dreptul de acces la justiţie nu este absolut; el poate presupune restricţii, care sunt admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat, iar statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în acest sens (a se vedea, în acest sens, de exemplu, hotărârile din 28 mai 1985, 6 decembrie 2001, 26 ianuarie 2006 sau 17 ianuarie 2012, pronunţate în cauzele Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57, Yagtzilar şi alţii împotriva Greciei, paragraful 26, Lungoci împotriva României, paragraful 36, sau Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 230) (a se vedea Decizia nr. 678 din 21 octombrie 2021, precitată, paragraful 19). 33. Cele reţinute în jurisprudenţa mai sus citată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi care să determine reconsiderarea acesteia. 34. În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei referitoare la protocoalele de colaborare invocate, Curtea consideră că nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci tind la demonstrarea cazului de incompatibilitate rezultat din suspiciunea de lipsă de imparţialitate a judecătorilor, care ar justifica recuzarea acestora, şi, prin urmare, sunt doar apărări pe care instanţa de judecată învestită cu soluţionarea litigiului are competenţa de a le analiza. 35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Răzvan Liviu Temeşan în Dosarul nr. 1.972/1/2018/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 mai 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
