Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Bizz Coffee România - S.R.L. din comuna Giroc, judeţul Timiş, în Dosarul nr. 1.160/83/2020 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 562D/2021. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 44 din 4 februarie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea penală nr. 10/CCP din 8 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.160/83/2020, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Societatea Bizz Coffee România - S.R.L. din comuna Giroc, judeţul Timiş, într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de aceasta împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, prin care, în baza art. 340 şi a art. 341 alin. (6) lit. b) din Codul de procedură penală, s-a admis plângerea formulată în cauză împotriva ordonanţei procurorului privind clasarea cauzei, s-a dispus desfiinţarea în întregime a ordonanţei atacate şi s-a trimis cauza la procuror în vederea începerii (in personam) şi completării urmăririi penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală prevede că încheierea prin care s-au pronunţat soluţiile expres menţionate în conţinutul acestuia este definitivă, comparativ cu alin. (9) al aceluiaşi articol din acelaşi act normativ, care prevede că, în situaţia în care se admite plângerea, se desfiinţează soluţia atacată şi se dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele în cauză, încheierea poate fi atacată, motivat, cu contestaţie. În aceste condiţii, susţine că justiţiabilului îi este permis accesul la o cale de atac în mod cu totul excepţional, doar în situaţia în care judecătorul de cameră preliminară admite plângerea împotriva soluţiei procurorului şi dispune începerea judecăţii. În orice altă situaţie, reglementată de art. 341 din Codul de procedură penală, chiar şi în prezenţa unor vicii procedurale, autoarea excepţiei este lipsită de posibilitatea de a deduce judecăţii o împrejurare ce nu tinde la analiza temeiniciei vreunei soluţii, ci priveşte legalitatea acesteia. Susţine că, în cauză, a fost încălcat grav dreptul la apărare (ca efect al nelegalei citări la vreun termen de judecată, contestatoarea, autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, neavând cunoştinţă de existenţa vreunui proces pe rolul instanţei de judecată, dincolo de necunoaşterea acuzaţiei aduse acesteia în faţa unui magistrat şi de posibilitatea de a participa la proces), iar acest fapt nu poate fi supus analizei instanţei din cauza inexistenţei unei reglementări privind formularea unei căi de atac. Susţine că se ajunge la o limitare şi îngrădire a exercitării dreptului la apărare, singurul criteriu de delimitare în funcţie de care legea prevede sau nu prevede calea de atac fiind soluţia pronunţată în respectiva cauză. Apreciază că aceste aspecte sunt în contradicţie cu principiile generale ale dreptului, precum şi cu dreptul la apărare, fiind inadmisibil să se stipuleze calea de atac în raport cu natura soluţiei. Susţine, astfel, că soluţia legislativă ce permite părţilor să introducă o cale de atac în funcţie de conţinutul hotărârii pronunţate este neconstituţională, cu atât mai mult cu cât autoarea excepţiei este lipsită de o cale de atac efectivă prin care să reclame o situaţie de iure gravă, precum este aceea a nelegalei citări. 6. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi nr. 44 din 4 februarie 2020. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. 11. Ulterior invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. I pct. 36 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023. Cu privire la o astfel de ipoteză, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, prin care a constatat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Pentru aceste motive, instanţa de contencios constituţional se va pronunţa asupra constituţionalităţii prevederilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin prevederile art. II pct. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, forma în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale. Normele procesual penale criticate au următorul conţinut: "(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7^1) este definitivă.(9) În cazul prevăzut la alin. (7) pct.2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii procurorul, petentul şi intimaţii pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă." 12. Autoarea excepţiei susţine că normele procesual penale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti. Din formularea motivelor de neconstituţionalitate, rezultă că sunt invocate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii, precum şi ale art. 24 privind dreptul la apărare. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că normele menţionate dispun cu privire la contestaţia pe care o pot formula procurorul, petentul şi intimaţii, în ipoteza reglementată de normele procesual penale ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c), cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. În cauza penală în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, în temeiul art. 340 şi al art. 341 alin. (6) lit. b) din Codul de procedură penală, s-a admis plângerea formulată împotriva ordonanţei procurorului privind clasarea cauzei, s-a dispus desfiinţarea în întregime a ordonanţei atacate şi s-a trimis cauza la procuror în vederea începerii (in personam) şi completării urmăririi penale, iar împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară autoarea excepţiei a formulat contestaţie. 14. În aceste condiţii, Curtea observă că în cauză nu a fost reţinută ipoteza prevăzută de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, ci ipoteza reglementată la art. 341 alin. (6) lit. b) din acelaşi cod. Aşa încât, ţinând seama de exigenţele dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanţa de contencios constituţional decide asupra dispoziţiilor legale „care au legătură cu soluţionarea cauzei“, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. 15. Totodată, Curtea constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, atât în forma anterioară modificării prin prevederile art. II pct. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, cât şi în forma ulterioară acestei modificări - cu păstrarea soluţiei legislative criticate -, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. 16. Astfel, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus menţionate regăsindu-se în numeroase decizii ulterioare ale Curţii, cum ar fi Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015; Decizia nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015; Decizia nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015; Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015; Decizia nr. 294 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015; Decizia nr. 408 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 446 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 august 2015; Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iulie 2016; Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016; Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017; Decizia nr. 789 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 21 februarie 2017; Decizia nr. 434 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 2 noiembrie 2017; Decizia nr. 563 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 5 decembrie 2017; Decizia nr. 801 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 16 februarie 2018; Decizia nr. 485 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 4 decembrie 2019; Decizia nr. 487 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 19 noiembrie 2019, şi Decizia nr. 44 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 16 aprilie 2020. 17. În motivarea soluţiei sale, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, mai sus citată, paragraful 25, Curtea a reţinut că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute de dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi alin. (7) pct. 1 şi pct. 2 lit. a), b) şi d) din Codul de procedură penală este definitivă, însă acest fapt nu este de natură să afecteze constituţionalitatea textului de lege criticat, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât prevederile art. 129, cât şi cele ale art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând să fie prevăzute „numai prin lege“. Curtea a mai statuat că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, prevăzute de dispoziţiile art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. 18. Tot prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, mai sus citată, paragraful 26, Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală. Astfel, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului, având în vedere natura cauzelor vizate de dispoziţiile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, cauze în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau al urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror. 19. Totodată, având în vedere motivele arătate mai sus, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 alin. (1) referitor la instanţele judecătoreşti şi nici celor ale art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi, deoarece se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare (Decizia nr. 260 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 3 august 2023, paragrafele 21 şi 22). 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Bizz Coffee România - S.R.L. din comuna Giroc, judeţul Timiş, în Dosarul nr. 1.160/83/2020 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
